Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Stana Bunea ( harpistă-muzicoterapeută-profesoară-poetă) din Montreal

Despr vise premonitorii realizate in Canada

Se cuvine să precizez de la început că voi fi mereu multumitoare Lui Dumnezeu pentru faptul că în Canada mi-a permis să port la vedere si România cu cele mai frumoase valori moral-spirituale si să-mi îmbogătesc universul cunoasterii si al realizărilor în plan personal, familial si social, dincolo de granitele asteptărilor si al sperantelor mele.
Secretul: respectul fată de legile tării de adoptie, fată de toti oamenii cu care am interactionat si munca făcută ca pentru Dumnezeu!

Am visat întotdeauna foarte mult. De cele mai multe ori în culori, mai rar alb-negru. Am avut mereu capacitatea să fac distinctie între visele imaginative fără semnificatie, visele cosmar cu sau fără semnificatie si visele cu semnificatie posibilă, premonitorii. Decid să public într-o carte toate visele speciale, cu comentariile privind realizarea lor în viata activă.
Dumnezeu îmi îngăduie când crede de cuviintă să văd în vis unele lucruri din viitorul apropiat sau îndepărtat, pentru ratiuni care de cele mai multe ori scapă întelegerii mele de moment. Din dragostea pe care mi-o poartă si cunoscându-mi slăbiciunea, în unele situatii cred că m-a pregătit pentru a suporta mai usor evenimente pe care a urmat să le trăiesc si asupra cărora nu am putut să intervin pentru a le modifica, asa cum a fost cazul viselor premonitorii repetitive realizate în Canada.
Insist în a sublinia că învătătura Sfintilor Părinti ai Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă dintotdeauna la foarte mare prudentă în a lua în seamă visele, în a nu ne încrede cu usurintă, pentru a nu cădea în capcanele drăcesti. Acest îndemn în zilele noastre este cu atât mai de luat în considerare, cu cât este stiut că tehnicile de manipulare subliminală atât la nivel de persoană, cât si de populatii întregi se multiplică si se diversifică exponential.

I. MUTAREA PE CONTINENTUL AMERICAN

După mutarea în anul 1986 la Bucuresti de la Brasov (unde în 1974 am primit repartitia guvernamentală după studiile universitare) visez repetitiv că mă mut din nou la Brasov si mă simt de fiecare dată contrariată si nedumerită, pentru că plecarea de acolo fusese o mare realizare, intens dorită timp de 12 ani.
Din anul 1992, încep să visez tot repetitiv că m-am mutat împreună cu sotul meu Victor, într-un oras din America. Nu-i stiu numele, este foarte frumos, cu străzi perfect perpendiculare si vile nu foarte înalte, din piatră sau cărămidă rosie, înconjurate de multă verdeată. Sunt lucidă, pentru că sunt în acelasi timp constientă că de fapt locuiesc la Bucuresti si nu am nici o intentie de plecare din România. Mă simt de fiecare dată ca scindată, nu înteleg de ce m-am mutat în America.
*
COMENTARIU (2017)

Decizia de emigrare a fost împlinită în anul 1996. Eu nu am dorit acest fapt, dar a trebuit să recunosc în timp, că si acest lucru a fost ,,scris” în Planul Divin al vietii mele, pentru împlinirea unor lucruri care nu ar fi fost posibile în România, atât ca dezvoltare si manifestare a capacitătilor personale , cât si ca realizare familială.
Orasul Montreal, seamănă izbitor cu Brasovul , este asezat în jurul unui munte, Mont Royal, tot asa cum Brasovul este asezat la poalele Tâmpei. Are străzi si vile pe care le-am recunoscut ca fiind aproape identice cu cele văzute în vis. Ca si la Brasov, am avut de depăsit dificultăti deosebite, dar toate au fost deasemenea încercări spre crestere pe toate planurile.
Tot ca în vis, chiar si acum, desi m-am integrat rapid societătii din Montreal, mă simt putin scindată, pentru că de fapt nu am încetat niciodată sufleteste să locuiesc si la Bucuresti sau în Toporu, locul unde m-am născut, păstrând speranta că într-o zi, tot cu voia si jutorul Lui Dumnezeu, ne vom întoarce în România.

II. REPETAREA EXAMENULUI DE ADMITERE LA CONSERVATORUL DE MUZICĂ

Visez repetitiv începând din anul 1974, imediat după absolvirea Conservatorului de Muzică ,,Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, că trebuie să dau din nou examen de admitere si că trebuie să reiau studiile. În vis sunt mereu constientă ca am trecut examenul de stat cu nota maximă si nu reusesc să înteleg de ce trebuie iarăsi să reiau studiile. Îmi amintesc deasemenea de fiecare dată cosmarul real pe care l-am trăit la admitere când a trebuit să fac fată unei situatii grozav de dificile din punct de vedere emotional. Mă trezesc aproape îngrozită.
*
COMENTARIU (2017) În rezumat, cosmarul admiterii la Bucuresti, retrăit în visul repetitiv: erau ani în care la specialitatea harpă nu era niciun loc la admitere, motiv pentru care am avut emotii în toti anii de liceu. În situatia mea familială, reusita era obligatorie. În 1970, a fost un singur loc si s-au prezentat încă două candidate, absolvente ale Liceului de Muzică din Cluj. Maria Papp mi-a spus că a venit să încerce la Bucuresti si că în caz de esec, preferă să fie studentă la Facultatea de Pedagogie Muzicală a conservatorului bucurestean decât la Cluj si să încerce în anul următor din nou, în dorinta vie de a deveni studenta maestrei Liana Pasquali. Spre marea ei surpriză, concurenta care ar fi fost favorizată la Cluj, a venit deasemenea la Bucuresti. Aceasta, Mariana P. mi-a declarat literalmente: ,,Tu esti cea mai bună, dar acest loc este al meu! Poate că se va suplimenta un alt loc si pentru tine!”. Eu stiam că acest fapt este imposibil, nu as fi avut pe nimeni să facă interventii sau presiuni la Ministerul Învătământului în favoarea mea (asa cum a fost cazul, sub pretext medical, cu fiica unui solist de renume al Operei Române). Eram sigură că spune adevărul, pentru că nicio persoană sănătoasă la minte nu ar fi abandonat un loc sigur la facultate în acele timpuri, fără să fie asigurată de succes! Mai mult, a făcut drumul de la Cluj la Bucuresti călătorind pe scara trenului. Avuseseră loc niste inundatii care perturbaseră toate drumurile.
După trei ani, am aflat că nu a mintit, era sustinută de un unchi, membru al CC al PCR. Maestra Liana Pasquali era internată în spital si harpista care ar fi trebuit să o înlocuiască în comisia de admitere, urma să execute ordinele. Numai că, D-na Liana Pasquali având se pare o anumită informatie în acest sens, a venit special din spital la examen, dorind să-si aleagă studenta cu care urma să lucreze patru ani.
La proba de recital si citire la prima vedere a unei partituri muzicale, am obtinut primul loc. Aceast fapt nu a descurajat pe concurenta care se bucura de protectie, nici chiar când a fost clasată pe locul trei. Trec peste alte detalii, demn de notat este momentul examenului de teorie si solfegiu, la care prezentându-mă înainte de ora prevăzută, era duminică, mi s-a spus că am întârziat si că probabil voi putea fi acceptată a doua zi! Nu am putut să dorm toată săptămâna cât au durat examenele si este lesne de imaginat cum am trecut noaptea care a urmat. Dar, înainte cu o zi de această probă unde era planificat să fiu descalificată prin ,,neprezentare” sau primind notă sub 3, sau chiar zero - examenul de teorie si solfegiu nu era înregistrat si se sustinea doar în fata unui profesor - unchiul a avut accident mortal! În mod cert, cu mine Dumnezeu a avut în Planul Divin să fiu harpistă! Luni dimineată am sustinut examenul.
Am obtinut locul în fruntea clasamentului pe an împreună cu pianistul Mihai Zaharescu, având media 8, dar trecând prin emotii si tensiune nervoasă extraordinară. După ce am văzut afisat rezultatul final, am avut putere să merg la fabrica unde lucra mama si să-i spun că am reusit, apoi m-am prăbusit. Nu mai suportam lumina! M-am vindecat miraculos gratie unui tratament efectuat de un tăran din Toporu, în pură traditie românească. A fost extrem de simplu: cu vârful unui briceag bine ascutit si dezinfectat prin foc, mi-a făcut o incizie pe mijlocul fruntii, deasupra sprâncenei drepte. Mi-a curs putin sânge si limfă. Era la amiază, o zi foarte însorită si am putut să privesc imediat cerul albastru extren de luminosl! (Ce tratament medicamentos ar fi putut să mă vindece?!...)
La Conservatorul ”Gheorghe Dima” din Cluj locul la harpă a fost ocupat de Crucita Lupa, care după mai mult timp de la terminarea studiilor, si-a dedicat viata călugăriei. Tânăra Mariana P. care ar fi fost favorizată prin influentă de familie, a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală la Bucuresti. Cred că ar fi devenit cel putin o bună harpistă pentru orchestră, avea o lejeritate nativă evidentă, dar superficialitatea combinată cu ambitia de a ocupa un loc necuvenit au pierdut-o. Sper că si-a împlinit talentul si viata altfel.
La Bucuresti, concurenta plasată a doua în clasament la harpă, a fost Maria Papp. Chiar în timpul derulării examenului de admitere din 1970, am spus că dacă prezentarea mea ar fi slabă, ea ar fi aceea care ar merita locul. Rezultatul final a dovedit că nu m-am înselat în apreciere.
A reusit să ocupe locul la clasa de harpă în anul următor. Cu o exemplară determinare si modestie, cu acordul maestrei Liana Pasquali, a asistat la toate orele mele de harpă din anul întâi si a continuat studiul, fiind constientă că are foarte mult de lucru pentru schimbarea pozitiei mâinilor în vederea obtinerii unei tehnici în conformitate cu scoala modernă de harpă. Foarte talentată si muncitoare, a avut si are si în prezent când scriu aceste rânduri, o activitate profesională deosebită în Canada si SUA, dedicându-se si compozitiei. Am avut bucuria să comunicăm sufleteste pe toată perioada studiilor si după multi ani să ne regăsim si să colaborăm profesional în anul 2002, în Elvetia la „World Harp Congress”, unde am cântat o compozitie a ei scrisă pentru un ansamblu de harpe.
*
Revenind la visul repetitiv privind reluarea studiilor, la Montreal în 1998, am decis să urmez la UQAM (Universitatea din Quebec la Montreal) cursurile unui Bacalaureat în Muzicoterapie, în cadrul Facultătii de Muzică. Era de fapt o dorintă veche, dar subconstientă: în România nu puteam să urmez o astfel de specialitate.
A trebuit să sustin din nou examen de admitere, pentru că locurile erau limitate, numai 20. Nu se obtineau pe bază de dosar cum este cazul la majoritatea facultătilor în Canada. La o intensitate mai mică am retrăit emotiile din 1970 de la admiterea la Conservator. Cu o carieră solistică de peste 24 de ani, international recunoscută, mi se cerea să dau probă de recital la harpă si deasemenea examen de teorie si solfegiu. Ar fi fost simplu, dar am protestat, considerând acest fapt o ofensă adusă nu mie personal, ci în primul rând scolii si îndeosebi universitătilor românesti de muzică, ce deja la acea dată dăduseră orchestrelor si scenelor internationale mari valori, deasemenea o ofensă adusă tuturor autoritătilor internationale prin fata cărora trecusem cu succes recunoscut probe de concurs, sau recital. Era totodată ridicol să fiu pusă în rând cu tineri care deabia terminaseră liceul. Spre marea mea uimire, rectorul universitătii mi-a telefonat acasă după mai putin de două ore, cerându-si scuze după ce mi-a citit CV-ul. Am trecut numai proba de interviu si capacitate de improvizatie muzicală la harpă.
Am fost pusă pe lista de asteptare privind rezultatul. Mi s-a comunicat admiterea numai cu câteva zile înainte de începerea anului universitar. Ulterior am aflat chiar de la una din profesoarele din comisie, că s-au temut că odată terminate studiile, le voi revendica locul!
Unii dintre tinerii mei colegi au abandonat. O parte din studiile din România fiindu-mi echivalate, eu am terminat în 2001, cu un an mai repede si cu punctajul 3,71/4,3 care mi-a permis să-mi fie oferită ,,Canada Milenium Scholarship”, bursă care a acoperit toate cheltuielile universitare. Puneam mereu întrebări profesorilor, nu de putine ori deranjante: îi scoteau din confortul lor atât pe ei cât si pe colegi. Spre surpriza lor, care autosuficienti aveau impresia că stiu totul si nu de putine ori mă priveau cu dispret (vorbeam franceza ,,cu accent” eram si imigrantă si bătrână - puteam să le fiu mamă), odată unul dintre profesori, enervat pentru că nu cunostea răspunsul la întrebarea pe care i-am pus-o a replicat: ,,De ce vreti să stiti, pentru că lucrările Dvs, sunt perfecte!” Tocmai de aceea erau perfecte, pentru că întrebam.
La un alt curs în care ceream lămuriri de la o profesoară, un tânăr coleg, cu un ton dispretuitor m-a întrebat: ,,Ce ai făcut tu până acum în viată?...” I-am replicat privindu-l zâmbind: ,,Nimic important, dar tie îti doresc să mă depăsesti cu mult ca realizări, atunci cînd vei avea vârsta mea de acum!” Dacă i-as fi răspuns că fusesem acceptată în ,,Who/s who of Intellectuals” în 1999 în aceeasi zi cu celebra compatrioată Celine Dion, probabil i-as fi câstigat stima, sau mai grav, orgoliul că este în clasă cu o ,,celebritate” l-ar fi făcut să crească si mai mult în proprii lui ochi.
Nu mă sfiam să cer ajutorul oricui, atunci când nu eram capabilă să rezolv singură o problemă. La un curs de armonie, am fost ajutată de un coleg venit din Elvetia să-si lărgească orizontul cunoasterii în anul lui sabatic. M-a întrebat: ,,Cum puteti accepta Dvs. cu CV-ul pe care-l aveti să stati alături de ceilalti studenti?!...” I-am răspuns: ,,CV-ul meu a rămas la poartă, aici si eu sunt tot studentă!” Bănuiesc faptul că a asistat la vreunul din concertele mele, pentru că eu nu m-am lăudat niciodată cu CV-ul, exceptând momentul protestului la rectorul universitătii.
Mi-am dat seama numai la final, că visul meu repetitiv privind examenul de admitere a încetat când am început studiile si că Bunul Dumnezeu mi l-a dat ca pregătitor pentru realitatea trăită la UQAM, deloc simplă atât în plan intelectual cât si emotional

III. BACALAUREATUL LA LIMBA FRANCEZĂ

Visez repetitiv începând din anul 1971 până în anul 2003 că trebuie să sustin din nou examenul de bacalaureat la limba franceză. De fiecare dată sunt revoltată pentru că îmi amintesc perfect că acest examen l-am trecut în 1970, la terminarea Liceului de Muzică ,,G. Enescu” si găsesc nedrept să trebuiască să-l sustin încăodată. Nimeni nu-mi explică motivatia. Mă trezesc de fiecare dată ca dintr-un cosmar, mirată si fără explicatie.
*
COMENTARIU (2017) La Montreal, în calitate de profesor în adaptare socială prin muzică/muzicoterapie, a persoanelor adulte, în cadrul CSDM (Comisia Scolară Montreal) am fost obligată să-mi continui studiile la UQAM, în specialitatea „Bacalaureat în adaptare scolară si socială”, în anii 2003/2004. În final ar fi trebuit să predau atât limba franceză cât si matematică (!), tinerilor elevi cu mari probleme de adaptare, care abandonau scoala, sau unii dintre ei chiar se sinucideau. Au fost cazuri în care s-au aruncat pe geam în fata profesorilor. Profesorii nu rezistau mai mult de 5 ani în acest program fără să recurgă ei însisi la tratamente antidepresive, sau deasemenea să abadoneze si ei. Era nevoie de alti profesori pentru înlocuire.
Cosmarul repetitiv ,,bacalaureat la limba franceză” si revolta mea din vis au devenit realitate. Am fost santajată să urmez acest bacalaureat, cu amenintarea că mi se suspendă contractul care era în specialitatea mea de bază: muzică/muzicoterapie. Acest lucru chiar s-a întâmplat, dar culmea ipocriziei sistemului, în anul în care nu mi s-a mai acordat contract în specialitatea mea, am fost chemată să suplinesc în fel de fel de alte discipline scolare în care nu aveam nici un fel de competentă. De exemplu: matematică, franceză, cursuri de arte plastice, bucătărie, informatică! Mă prezentam în fata elevilor si le spuneam deschis că nu cunosc nimic si că îi rog pe ei să mă învete! Pot să afirm că devenise o muncă usoară, pentru că responsabilitatea era a profesorului titular privind formatia elevilor (material didactic, obiective, evaluări) iar eu eram plătită. Dar nu era cinstit.

Am luat decizia fermă de a opri studiile în această directie care nu corespundea în nici un fel cu înclinatiile si competenta mea de bază, muzica, asumându-mi riscul de a nu mai găsi nimic de lucru. Am telefonat la CSDM, le-am amintit ce formatie am si că stau la dispozitia scolii numai dacă mă solicită în specialitatea mea. În următorul an scolar am reprimit contract în muzică/muzicoterapie, dar am fost foarte pedepsită cu motivatia: „Nu aveti calificare!” As fi avut „calificare” dacă terminam bacalaureatul pentru limba franceză/matematică pentru ca să predau în domeniul muzicii! „Misterul sistemului”, de care râdeau si functionarii de la CSDM si directorii mei. Am fost mereu plătită la oră cu salariu minim, nu am beneficiat niciodată de nici un fel de asigurare sau concediu medical, vacantele nu au fost plătite, însă am avut toate obligatiile unui profesor cu contract normal: obiective scolare, evaluări ale elevilor, formatii si zile pedagogice, rapoarte de activitate, toate pe timpul meu, neinclus în contractul la oră.

Dar, munca deloc simplă de integrare socială prin muzică/muzicoterapie pe care am făcut-o cu oameni bolnavi în centre de zi, rezidente sau spitale, a fost o mare împlinire spirituală, iar asigurarea mea a fost o constiintă linistită. Sfânta Treime m-a apărat de toate posibilele primejdii, astfel că nu am avut niciun fel de litigiu în cadrul profesiei, nici nevoie de tratamente sau concediu medical si am încheiat strălucit activitatea în iunie 2016. Miracolul cel mai mare a fost că în paralel, am reusit să continui sustinerea la harpă a activitătii solistice internationale si nationale atât în România cât si în Canada.

Nota Observator
H.E. Stana Bunea, The Noble Order of International Ambassadors
(harpistă-muzicoterapeută-profesoară-poetă) Montreal





Observator     3/20/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian