Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Atitudini : Ce are Iaurtul cu Paşaportul?

Legătura dintre iaurt şi paşaport nu este de loc evidentă. La fel ca şi legătura dintre"ceva" (care cu toţii ştim ce e) şi Prefectura. Limba română, după cum vedeţi, e bogată în metafore umoristice.
În cazul meu, legătura dintre iaurt şi paşaport va deveni clară după ce va povestesc ce mi s-a întâmplat.

Am lucrat câţiva ani la o firma internaţională de produse lactate cu sucursale multiple în Canada. În poziţia mea de "Corporate Engineer", una din atribuţiunile mele era să găsesc metode de procesare mai rapide, mai bune, mai igienice şi evident, mai ieftine. Faza din proces care oferea ample posibilităţi de realizare ale acestor îmbunătăţiri, era cea de umplerea containerelor cu lapte, iaurt, smântână, kefir, etc. în butelli, cartoane şi căni . O fabrică de a noastră din Ontario, care producea exclusiv iaurt, cu tehnologie demodată, multe faze manuale şi randament redus, era în căutare desperată de modernizare fundamentală.
Am fost însărcinat cu cercetarea , găsirea, documentarea şi justificarea unui astfel de proiect. După un efort intens, am început să primesc oferte scrise de la diferite firme, mai ales Americane, dar n-am găsit acolo nimic unic sau deosibit. Cu mici variaţiuni, aveau aceeaşi techologie veche de 20 de ani, standard la toate systemele automatizate cunoscute.

Într-o bună zi, la invitaţia vice-preşedintelui, care era şi şeful meu, a venit la firma noastră proprietarul unei firme locale de robotică . Firma era mică dar producea echipament cu tehnolgie foarte avansată. Am fost invitat şi eu pentru prezentare deşi nu era proiectul meu. Şeful meu, avea obiceiul bun să invite la astfel de evenimente pe toţi inginerii lui, atât pentru a auzi opinii diverse cât şi pentru a avea subalternii lui deja în cunoştiinţă de cauza, când proiectul le era aruncat în cârca, mai târziu.

S-a nimerit ca proprietarul firmei de robotică, David, care era un evreu rus, avea probleme serioase de comunicare fluentă în engleză, la nivel de prezentare, un handicap serios pentru afaceri. Cum eu vorbesc rusa bine, m-am oferit să-l ajut cu prezentarea în Engleză, traducând. David, a fost foarte recunascator iar eu am fost răsplătit prin şocarea favorabilă a şefului meu, care nu ştia nimic de talentele mele lingvistice.
Cum conversaţia s-a întins şi la alte subiecte, David a aflat de interesul nostru în echipament de îmbuteliat iaurt, şi a cerut permisiunea să-l invite pe "partenerul" lui din Israel, Levan, care era cică "cel mai mare expert din lume" în procesarea şi împachetarea iaurtului, ca să facă o prezentare. Cum David a trecut examenul de "evaluare" cu brio, după o prezentare foarte bună, firma a acceptat reclama lui bombastica şi a aprobat condiţional vizita lui Levan din Israel, în 2-3 săptămâni.
Condiţia de confirmare a vizitei era un raport foarte favorabil atât despre businessul lui Levan cât şi unul despre Levan, omul. Evident, era sarcina mea.
Am aflat astfel că Levan era un evreu din fosta republica sovietică Georgia, deci era gruzin şi a studiat Mecanică de Aviaţie la universitatea din Moscova în care şi-a luat şi doctoratul. Mai târziu a devenit enginer şef la secţia de proiectare de avioane militare, unde a excelat. Cu timpul, i s-a făcut lehamite de o viaţă cu limitări excesive , mai ales de călătorie. A demisionat şi a emigrat în Israel. În scurt timp a întemeiat un business şi apoi o fabrică de componente mecanice pentru avioane militare şi SUA i-a devenit clientul principal.
Cum mintea de inventator a lui Levan era mereu in priză, un prieten i-a cerut sfaturi pentru rezolvarea unor probleme mecanice cu maşinăria lui de împachetat iaurt. După examinarea situaţiei, Levan i-a spus că asta ar fi o pierdere de timp, şi că mai bine o să-şi pună mintea la proiectarea unui sistem cu maşini mult mai avansate şi practice. Zis şi făcut, într-un an Levant a creat un prototip pe care l-a încercat în fabrica prietenului său cu un succes enorm. În următorul an, au venit comenzi pentru 50 de maşini în Israel şi vre-o 200 internaţional. Principiile de funcţionare ale echipamentului său sunt revoluţionare şi nimic de pe piaţa internaţională nu se compară cu produsele lui.
Levan s-a îmbogăţit extraordinar şi continuă în "timpul liber" cu proiecte de hobby creativ, ca de exemplu controlul cu telecomanda a patului fiicei sale în dormitorul ei la etajul 23 (un penthouse) de lux, într-un block la malul marii, în Tel Aviv. Patul se roteşte automat după poziţia optimă a soarelui dar poate fi pus in orice poziţie prin telecomandă. Aceste informaţii au fost suficiente pentru confirmarea întîlnirii.

David ne-a informat că Levan vorbeşte foarte puţină engleză şi s-a asigurat că eu voi fi de faţă când se va face prezentarea. Aşa s-a şi întâmplat, şi şeful meu, a fost dat gata cu prezentarea care a deschis ochii şi la ceilalţi participanţi. Ei au înţeles că era vorba de ceva foarte deosebit şi mai ales potrivit pentru nevoile firmei noastre.
Ceea ce a urmat după prezenatre, a fost foarte neobişnuit. Levan a lansat o invitaţie pentru două persoane de la firma, ca să se convingă cu ochii lor de performanţa echipamentului pe viu. El a oferit nu numai plata costului zborului Toronto-Tel Aviv "clasa de afaceri" dar şi costul hotelului şi mesei pentru 8 zile. Programul urma să cuprindă două zile la fabrica lui, cu atenţie specială la procesul de fabricaţie şi metode de întreţinere plus 4 zile intense de vizitare ale unor fabrici avansate Israeliene şi internaţionale, care foloseau echipamentul lui, pentru a fi evaluate direct, în exploatare. Pentru a compensa efortul celor 6 zile de lucru, a mai oferit două zile de "Touring Israel" cu ghid, de-asemenea pre-plătit.

Era foarte clar că cele două persoane vizate au fost şeful meu şi cu mine. Spre sfarsitul zilei, şeful m-a chemat în biroul lui pentru o discuţie. Pe scurt, m-a informat, că după discuţia cu nevasta sa, i s-au consolidat gândurile iniţiale, cum că nu era nici o posibilitate sau dorinţă din partea lui să meargă în Israel. Era o ţară în război, periculoasa, plină de surprize şi terorişti, iar riscul ca el să păţească ceva foarte grav, punându- şi viaţa la risc era mult prea mare şi ne-acceptabil, considerând că el avea doi copii foarte tineri, unul de 8 ani şi unul de 10. El avea 55 de ani, nevasta 35, şi n mod clar avea "un cuvînt greu. Calatoria asta nu putea fi justificată. Totuşi, a mai adăugat, daca eu voiam sa mă duc, el îmi va permite, având deplină încredere în capacitatea mea de a forma o opinie solidă care o voi putea prezenta profesional la corporaţie, la intoarcerea mea după vizită.

Eu am fost cuprins de mare entuziasm la gândul că voi pleca singur, în condiţii de lux, fără un şef care să mă ţină sub control. Mă luptam tutusi cu dilema dacă să-l las "să moară prost" sau să-i deschid ochii despre Israel şi condiţiile în care va sta, ce lucruri unice va vedea şi cum va fi tratat, dar el avea ceva foarte ferm şi încăpăţânat în privire, care m-au descurajat de la a încerca să-i schimb părerea. Oricum, era un dar de la D-zeu să mă duc fără şef. Tot ce stia omul despre Israel era ceea ce a mai citit prin ziar, văzut la televizor sau absorbit din înţelepciunea lui nevasta sa, care nici ea nu ştia nimic, dar ştia că nu voia ca soţul să plece într-o delegaţie unde va fi şi amuzament. Deci l-am lăsat să moară prost.

Preşedintele firmei noastre când a auzit că vicele nu vrea să meargă, s-a gândit că poate şeful de întreţinere de la fabrica vizată m-ar putea însoţi, mai ales că gazdele din Israel au oferit două "pachete" de călătorie. Preşedintele m-a întrebat dacă e OK să fiu însoţit de omul de la întreţinere, şi mod clar, răspunsul meu politic corect trebuia să fie un "Da" plin de entuziasm. Adevărul era că mie această companie îmi convenea de minune, întrucât Mike, şeful de întreţinere era un om foarte liniştit, plăcut, extrem de cunăscător în materie, şi mă trata cu respect, ca pe şeful lui. N-a fost niciodată în viaţa lui de 58 de ani în străinate, vorbea doar Engleză şi era foarte entuziasmat de această ocazie unică. N-avea nici prejudecăţi despre Israel sau evrei, şi nu-i era frică de nimic, mai ales după ce i-am spus că totul va OK şi că va trăi o experienţă unică. Mike era şi un fotograf bun, un lucru important când vrei ca cineva să ia poze bune cu tine.
Ziua cea mare a sosit, şi m-am arătat la 7 seara la aeroportul Pearson din Toronto, la ghişeul El-Al. Mike era deja înăuntru, a făcut "check-in" cu 10 minute înaintea mea. A urmat examinarea biletului meu de avion şi a paşaportului meu Canadian. Agenta de la ghişeu, s-a uitat în ochii mei, şi cu o privire serioasă dar cu o undă de dezamăgire m-a anunţat că eu nu voi putea călători şi nu voi fi acceptat pentru "Boarding" adică îmbarcare, întrucât valabilitatea paşaportului meu Canadian era cu o zi sub cele minimum de 6 luni cât e nevoie pentru ca paşaportul să fie considerat valabil pentru o astfel de călătorie. Mi s-au muiat picioarele şi mi s-a făcut negru în faţa ochilor de furie, desperare şi dezamăgire.

Am stat paralizat vre-un minut şi noroc că nu era nimeni în spatele meu la ghişeul de "Business Class", aşa că agenta nu s-a agitat, dar eu am devenit din nou "militant". Am revenit cu argumentul că eu mă duc doar pe 8 zile şi paşaportul e valabil pe 6 luni şi că eu nu vedeam unde era problema. Agenta mi-a răspuns calm dar ferm că astea erau regulile internaţionale pentru foarte multe destinaţii, iar compania El-Al era foarte strictă cu această regulă şi nu exista nici o posibilitate de negociere.
Am mai stat un pic la ghişeu şi m-am gândit că "teroriştii" nu erau în Israel ci la ghişeul EL-AL, şi viziunea rămânerii acasă, pierderea acestei ocazii superbe atât pe plan profesional cât şi personal, jena şi ruşinea de a explica la gazdele din Israel şi la şeful meu ce s-a intâmplat, ura împotriva unui sistem care afecta pe nedrept şi pe omul cinstit şi cumsecade George Kun, era absolut nesuportabilă. Cred că aveam lacrimi în ochi de neputinţă şi de terminarea bruscă a "jocului" de negociere aşa de rapid şi ferm, când aceeaşi agentă "serioasă" m-a intebat: "Domnule Kun, aveţi cumva şi un alt paşaport?". M-am gândit un pic şi i-am spus: "de fapt am unul, e un paşaport Românesc" La care ea a zis :" Perfect, asta-i bun! Puteţi călători."

O nouă speranţă s-a dechis în sufletul meu, şi mi-am văzut cu ochii minţii paşaportul românesc nou nouţ, valabil pe 10 ani într-un sertar de la biroul meu de acasă. Cu un an înainte, mi-am reînoit paşaportul românesc albastru, inca din timpul lui Ceausescu, cu idea ca nu strica să ai un paşaport de EU.

Mai erau vre-o 45 de minute până la îmbarcare, timp insuficient pentru un drum dus întors acasă. Atunci am sunat acasă şi printr-un nou miracol al Domnului, soţia era acasă, că de obicei miercurea avea ore la universitate până la 9 seara. I-am explicat rapid situaţia şi prin următorul miracol, soţia l-a găsit exact unde i-am spus că era. Ea a lăsat totul baltă s-a aruncat în maşină şi a condus cu 120-140 km/h până la aeroport. Tot printr-un miracol n-a fost oprită de poliţie pe tot drumul de 30 minute.Soţia a ajuns cu exact 2 minute înainte de începerea îmbarcării şi eu am ajuns la îmbarcare în timp cu biletul şi paşaportul "valabil" românesc în mâna. Săracul Mike, era deja îngrijorat că s-a întâmplat ceva cu mine, şi n-avea nici un chef să călătorească singur.
Probabil că în acest moment am fost cel mai mândru în viaţă mea de a fi român şi în plus mi s-a confirmat foarte clar că EXISTĂ DUMNEZEU! Deci asta clarifică legatura dintre iaurt şi paşaport
E de prisos să menţionez că sejurul în Israel a fost excellent. Gazdele s-au ţinut de cuvînt şi au respectat planul promis 100%. După întoarcere am mai vizitat şi alte fabrici în USA şi am făcut raporturi de evaluare comparativă, după protocol.

Propunerea din Israel a ieşit câştigătoare şi firma a cumpărat sistemul Israelian. Mike mi-a rămas un prieten ataşat, şi veşnic recunoscător pentruj prilejul da a vizita Ţara Sfânta. Şeful meu a exprimat o bucurie moderată că m-am întors viu. Alţi "prieteni" din firmă, la care idea că echipamentul cel mai bun a fost găsit in Israel, era ca o palmă, si ei au continuat sa exerseze prietenia cu mine la un nivel vizibil mult mai "moderat".


George Kun, Toronto Martie 2017






George Kun,    3/10/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian