Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
O intâlnire, de suflet, la Graiul Românesc” din Windsor ON

În acest început de primăvară îndelung asteptată, Asociatia Culturală “Graiul Românesc” din Windsor ON vine din nou cu initiativa de a organiza un cenaclu literar. De data aceasta, este aleasă o zi frumoasă de duminica cu o semnificatie potrivită temei si structurii cenaclului “Mihai Eminescu, poet al iubirii” si anume, ziua de Valentine’s Day, această sărbătoare nord-americană ce s-a răspândit în întreaga lume, prinzând mlădite pe rădăcinile Dragobetelui nostru strămosesc. Locatia aleasă, ambianta plăcută oferită de cei doi tineri români amfitrioni ai cafenelei, pe care de acum înainte o putem numi “literară”, colectivul primitor al “Graiului Românesc” si invitatii speciali ai reuniunii, au contribuit la crearea unei atmosfere de comunicare călduroasă si a unui spirit poetic atât de necesar întâlnirii. Doamna Emilia Matei, presedinta asociatiei, deschide programul cenaclului prezentând auditoriului tema întâlnirii cât si pe d-na conf.univ.dr. Anca Sîrghie de la Universitatea “Alma Mater“ din Sibiu care a venit, ca de obicei, pregătită cu un material foarte frumos, o expunere nuantată original a poeziei de dragoste eminesciene. Conferinta dânsei s-a intitulat L’amor che move il sole e l’altre stele în poezia lui Mihai Eminescu. Trimiterea din titlu se face la versul cu care Dante Alighieri încheia capodopera sa Divina comedie, iubirea fiind definită ca fortă ce guvernează întregul Univers.Reproducem aici câteva fragmente din expunere: “De la Sapho în antichitatea elină la Petrarca divinizându-si iubita la fel de intangibilă, ca si aceea a trubadurilor în Evul mediu francez, în sonete intitulate Il canzoniere, cu poezii scrise în timpul vietii donei Laura, dar si după moartea ei,dragostea a constituit o dimensiune perenă a literaturii universale. Asa cum o regăsim apoi la Shakespeare, cu doamna în negru cea misterioasă din sonete, iubirea a înflăcărat sufletele multor creatori. În veacul său sensibil la vibratia frumosului, Goethe, care a fost inspirat de Lotte si de alte vreo 10 muze, convins că “etern femininul ne-naltă-n tării”, sau Schiller si Lenau, până la Byron, Puskin si Lermontov, romanticii au considerat iubirea o temă fundamentală.
Mihai Eminescu, care luase în stăpânire tot ce creaseră esential înaintasii lui din tară si din străinătate, a realizat prima adevărată revolutie a viziunii asupra modului cum se exprimă iubirea în versuri si totodată asupra metaforei. El va ajunge la complexa formulă metaforică de „farmec dureros”, o nuantare nemaiîntâlnită până la el în poezia românească, exprimată printr-un atât de concis oximoron. “Ea privi atunci în jos,/ Trece mâna pe la tâmple,/ Iară inima-i se umple/ De un farmec dureros.”(Povestea teiului). Poetul concentrează la extrem formularea definitorie a iubirii, redusă la doar două cuvinte, fie “suferintă dulce” sau “dulci otrăvuri”, dar aceste cuvinte spun totul.” Conferentiara a răspuns întrebării Cum portretizează poetul Eminescu femeia iubită?, o întrebare-cheie, pentru care a luat un reper antitetic îndepărtat, pe Francesco Petrarca, poetul Renasterii italiene care a modernizat modul de a privi iubirea în lirica europeană. “Chipul alesei lui este superlativizat prin comparatia cu zeitele cele ascunse privirii umane si astfel Laura cea smerită, făptură unică între pământeni, întrece orice închipuire:“nu le-am văzut zeitele cum umblă/ dar ea, mergând, păseste doar pe lut./ Si totusi, jur pe cer, făptura-i rară/ cu nimeni si nimic nu se compară...”.Romanticul român, îsi găseste termenii comparatiei mai ales în peisajul naturii plaiului mioritic. În frumoasa elegie Atât de fragedă albul imaculat al florii ciresului devine simbolul sensibilitătii iubitei:“Atât de fragedă, te-asameni/ Cu floarea albă de cires,”. Poetul simte nevoia să o înalte pe femeia visurilor sale, sacralizând-o aidoma trubadurilor medievali: „Si ca un înger dintre oameni/ In calea vietii mele iesi.” Delicata ei ivire lasă bărbatului impresia unei aparitii onirice: „Abia atingi covorul moale,/ Mătasa sună sub picior,/ Si de la crestet până-n poale/ Plutesti ca visul de usor.” În mod evident, Mihai Eminescu dispunea de un întreg arsenal de instrumente poetice ale portretizării, căci el trimite la splendoarea sculpturală a frumusetii feminine întruchipate de antici, portretul adoratei completându-se la fiecare strofă cu noi elemente:”Din încretirea lungii rochii/ Răsai ca marmura în loc/ S-atârnă sufletu-mi de ochii /Cei plini de lacrimi si noroc.” Aparitia ei aduce în viata bărbatului“noroc”, un concept suculent ca semnificatie, însemnând fericirea hărăzită pământenilor, căci în existenta lor trecătoare “Norocul vă petrece” cum se preciza concluziv în Luceafărul. Nu putea lipsi din spectrul domeniilor explorate de Eminescu nici basmul folclorului românesc, în care mireasa este simbolul frumusetii feminine:”O, vis ferice de iubire,/Mireasă blândă din povesti,/ Nu mai zâmbi! A ta zâmbire/ Mi-arată cât de dulce esti,” Idealul eminescian de frumusete feminină este Ileana Cosânzeana hărăzită a fi mireasa lui Făt Frumos, erou pe care poetul îl invocă în balade ca Făt Frumos din tei. Metaforic, fata adorată este “Mireasa sufletului meu!”, ea învăluindu-l cu farmecul seducător, ”Cu-a gurii tale calde soapte, /Cu-mbrătisări de brate reci.” Antiteza între cele două epitete “calde/reci” produce un efect emotional puternic. Portretizarea culminează cu invocarea sacralizantă a Fecioarei:”Si-o să-mi răsai ca o icoană/ A pururi verginei Marii.”
Femeia iubită este o “floare albastră” cu păr de aur, adusă probabil din romantismul german, dar adaptată la natura românească unde floarea de nu-mă-uita are această culoare. Spre mirificul decor, cu “codri de verdeată” unde “izvoare plâng în vale”, îsi cheamă poetul aleasa sufletului si atunci când titlul poeziei este el însusi un îndemn, Lasă-ti lumea ta uitată, în care portretul feminin se completează cu o altă podoabă, menită să-i sublinieze frumusetea, anume părul, prezent în Cântarea cântărilor, sublimul poem al dragostei lăsat de antichitate, de la care as avansa până la frumoasa Tamara din poemul Demonul, unde părul se revarsă în plin dans într-o imagine magistral conturată de Lermontov. La Eminescu descrierea podoabei capilare se face în termeni familiari, pe un ton de săgălnicie, menit, ca si în Floare albastră, de altfel, să-i evidentieze în treacăt rolul de a fascina.“Părul tău ti se desprinde/ Si frumos ti se mai sede,/Nu zi ba de te-oi cuprinde, /Nime-n lume nu ne vede.” Ferestre ale sufletului, ochii vor completa portretul feminin eminescian, iar efectul este unul angelizant:”Ochii tăi sunt plini de milă,/ Chip de înger drăgălas.” Epitetul “drăgălas“ estompează aura sacralizantă a imaginii în favoarea tumultului de viată pe care ea, fata îndrăgită, îl poartă. Privirea adoratoare a bărbatului se identifică cu oglindirea chipului ei în lamura apei: “Ce privesti zâmbind în unde?/ Esti frumoasă, se-ntelege. (Lasă-ti lumea ta uitată)
El, bărbatul versurilor erotice eminesciene, este mai întâi portretizat spiritual în Floare albastră, nu fizic, întrucât ea,”Mititica”, îl percepe ca spirit gânditor, preocupat de tainele cosmosului si ale istoriei. În poezia Făt Frumos din tei apare si conturul fizic al eroului masculin, care se conformează prototipului folcloric:“De murmur duios de ape/ Ea trezită-atunci tresare,/ Vede-un tânăr, ce alături / Pe-un cal negru stă călare.// Cu ochi mari la ea se uită,/ Plini de vis, duiosi plutind,/ Flori de tei în păru-i negru/ Si la sold un corn de-argint.// Si-ncepu încet să sune,/ Fermecat si dureros -/ Inima-i crestea de dorul/ Al străinului frumos.” Un interesant prototip erotic masculin este acel „Zburător cu negre plete”, asteptat cu ardoare de printesa îndrăgostită, rostind ritualic chemarea: “vin la noapte de mă fură”.(Călin-file din poveste)
Peisajul eminescian al iubirii are componente inedite, particularizante, căci nici în viziunea lui D. Anghel, Bacovia, Blaga sau a lui Arghezi ele nu se regăsesc cu o asemenea picturalitate romantică. O constantă a versurilor erotice eminesciene este codrul, protector al îndrăgostitilor. Deschis hiperbolizărilor de tip romantic, Eminescu atribuie codrului însemnele unei suveranităti împărătesti în Povestea codrului, în care nu lipseste nimic din grandoarea si strălucirea ritualică a vietii la curtea Măriei Sale:”Împărat slăvit e codrul,/ Neamuri mii îi cresc sub poale,/Toate înflorind din mila/ Codrului, Măriei Sale.” Chemarea la dragoste conturează un ideal de puritate, identificat cu însăsi vârsta de aur a vietii omului, copilăria:” Hai si noi la craiul, dragă,/ Si să fim din nou copii,/ Ca norocul si iubirea/ Să ne pară jucării.” Motivul norocului, identificat cu fericirea pământeană, se regăseste în multe versuri erotice eminesciene, inclusiv în finalul poemului Luceafărul, cu functie identificantă pentru conditia de fiintă trecătoare a Cătălinei:”În cercul vostru strâmt de legi/ Norocul vă petrece”. Cu alte cuvinte, norocul este căldura sufletească, hărăzită dosr oamenilor si refuzată altora.
Dintre arborii peisajului poetic eminescian, cel mai încărcat de sacralitate este “teiul sfânt”, care ocroteste în poezia Dorinta cu mireasma lui învăluitoare pe îndrăgostiti:”Adormind de armonia/ codrului bătut de gânduri/ Flori de tei deasupra noastră/ or să cadă rânduri, rânduri.” Poetul închipuie florile de tei troienindu-se deasupra iubitilor fericiti. Nelipsit în scenariile eminesciene, teiul personificat este simtit ca o pavăză ospitalieră de către îndrăgostiti abia sositi:”Si pe teiul nostru întreabă,/ Cine suntem? stau la sfaturi;/ Eară gazda noastră zice/ Dându-si ramurile -n lături:/ O priviti-i, cum visează/ Visul codrului de fagi,/ Amândoi ca într-o poveste.../Ei îsi sunt asa de dragi!” Teiul veghează primii pasi făcuti de cei doi tineri prin împărătia silvestră necunoscută lor, în care ei intră ca într-un eden terestru purificant. Din universul acvatic, izvoarelor si râurilor li se adaugă lacul, ca marea să-l fascineze pe poet în perspectiva mortii din Mai am un singur dor. În erotica eminesciană, iubirea este arar un fapt împlinit, ci se proiectează ca vis ori ca visare, cum se întâmplă în poezia Lacul, cu un debut optimist, speranta având un corespondent în cromatica decorului:”Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarcă;/Tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă.”
Chemarea la dragoste va fi urmată de un întreg ritual al iubirii, proiectat de îndrăgostit: “Vom sări în luntrea mică/ Îngânati de glas de ape/ Vom lăsa din mână cârma/ Si lopetile să-mi scape” sau “Si mi-i spune-atunci povesti/ Si minciuni cu-a ta gurită,/ Eu pe-un fir de romanită/ Voi cerca de mă iubesti.. Si de-a soarelui căldură/ Voi fi rosie ca mărul,/ Ti-oi desface de-aur părul/ Să-ti astup cu dânsul gura”… Există o sfială a trecerii peste pragul platonismului, marcată prin modul conditional-optativ al formulării, ca semn al decentei, care sigila relatiile între îndrăgostiti: “De mi-i da o sărutare,/ Nime-n lume n-a s-o stie,/ Căci va fi sub pălărie -/S-apoi cine treabă are!” Manifestarea iubirii în viziune lui Eminescu rămâne o taină, dezvăluită numai naturii, nu unor martori curiosi. Înflăcărarea iubirii creste odată cu evolutia în viata naturii, unde se înnoptează:„Când prin crengi s-a fi ivit/Luna-n noaptea cea de vară,/ Mi-i tinea de subsuoară,/ Te-oi tinea de după gât”. Ca regină a noptii si a dragostei, Luna îi conduce din înaltul cerului spre sat. Este o tipică idilă eminesciană în care crengile copacilor se întind ocrotitoare spre cei ce se iubesc:” Pe cărare-n bolti de frunze,/Apucând spre sat în vale,/ Ne-om da sărutări pe cale, / Dulci ca florile ascunse. // Si sosind l-al portii prag,/ Vom vorbi-n întunecime:/ Grija noastră n-aib-o nime, /Cui ce-i pasă că-mi esti drag?// Înc-o gură - si dispare...//Ca un stâlp eu stam în lună!/ Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi, dulce floare!” Iată apogeul erotic visat de poet, regăsit si în finalul poeziei Sara pe deal: “Ne-om răzima capetele unul de altul/ Si surâzând vom adormi sub înaltul/ Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea n-ar da viata lui toată”. Există în erotica eminesciană o măsură temporală, evoluând de la clipă la oră (“O oră să fi fost amici / să ne iubim cu dor/ S-ascult de glasul gurii mici/ O oră si să mor”) si ajungând la “o noapte bogată”.
Ce ars amandi fără egal în creatia eminesciană apare în dialogul Cătălin-Cătălina din Luceafărul prea putin realizăm astăzi: “Si ochii tăi nemiscători/ Sub ochii mei rămâie.../ De te înalt de subsuori/ Te-naltă din călcâie;// Când fata mea se pleacă-n jos,/ În sus rămâi cu fata,/ Să ne privim nesătios/ Si dulce toată viata;// Si ca să-ti fie pe deplin/ Iubirea cunoscută,/ Când sărutându-te mă-nclin,/ Tu iarăsi mă sărută.” Si nu întâmplător, idila în decor sepulcral din finalul poemului rezonează perfect cu decenta exprimare a sentimentului specifică poeziei din secolul al XIX-lea românesc, în care latura sexuală a iubirii era eludată, ca astăzi să fie supralicitată. Mărturisirea lui Cătălin înaltă sentimentul iubirii pe culmile absolutului omenesc: - O, lasă-mi capul meu pe sân,/Iubito, să se culce/ Sub raza ochiului senin/ Si negrăit de dulce; //Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi,/ Revarsă liniste de veci/ Pe noaptea mea de patimi.//Si de asupra mea rămâi /Durerea mea de-o curmă,/ Căci esti iubirea mea dentâi/ Si visul meu din urmă.”Nu am găsit nicăieri în literatura română un asemenea punct înalt al exprimării idealului erotic, dragostea fiind sentimentul care poate alunga durerea, identificată cu însăsi existenta omenească, părând metaforizată ca “noapte a patimilor”. O acoladă deschisă între prima iubire si visul din urmă cuprinde în ea împlinirea sufletului uman în spetă. Iată absolutul pe care Dante Alighieri îl formula în versul final al Divinei Comedii, dar pe care Eminescu îl raportează la existenta omului. Interesant este că până si în elegiile sale erotice, mult mai numeroase si mai izbutite artistic decât idilele, Eminescu are aceeasi perspectivă a absolutului. Iubirea poate izbăvi fiinta umană de uitare, de moarte. În atât de populara elegie Mai am un singur dor meditatia poetului sfârseste cu un repros făcut femeii care nu i-a împărtăsit sentimentul:„Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt, /Si noaptea candela s-aprinzi/ Iubirii pe pământ.” Definitia dragostei ca “farmec sfânt” nu conduce spre ideea religioasă, exprimată în versurile din Rugăciune, ci ea este sustinută de puterea ancestrală a trăirii, venind spre el de la mosi si strămosi, asadar configurându-se astfel o altă dimensiune a absolutului:” Căci te iubeam cu ochi păgâni/ Si plini de suferinti,/Ce mi-i lăsară din bătrâni/ Părintii din părinti.” Numai o iubire de o asemenea fortă poate eterniza chipul muzei sale, trecând triumfală peste umbrele secolelor viitoare:”Dându-mi din ochiul tău senin/ O rază dinadins,/ În calea timpilor ce vin/ O stea s-ar fi aprins;//Ai fi trăit în veci de veci/ Si rânduri de vieti,/ Cu ale tale brate reci/ Inmărmureai măret.” Poezia are forta transfiguratoare a sculpturii în marmură, chiar depăsind-o pe aceasta, dacă amintim motivul tratat de Shakespeare în Sonete. Puterea dragostei pure este atât de mare, încât ea sporeste frumusetea Cosmosului, unde se nasc prin iubire noi astre. Spre deosebire de Dante, care vedea în dragoste o putere dinamică a Universului, ultimul romantic european, românul Eminescu, concepea o iubire absolută, în stare să-l regenereze pe acesta.”
Invitată la cuvânt, doamna prof. Doina Popa vorbeste auditoriului despre tema iubirii atât de des întâlnită în literatura universală, mai ales în poezia lirică, subliniind faptul că poetii romantici, visători, căutători ai absolutului în plan sentimental au nuantat poezia iubirii în toate aspectele ei. Mihai Eminescu a perceput iubirea ca un mit fundamental al poeziei orale si culte. Elogiul iubirii si al naturii, aceste două teme se împletesc, definind sentimente, senzatii, exprimând eul liric. Doina Popa scoate în evidentă etapele creatiei eminesciene marcate de cele trei perioade ale vietii sale. In prima perioadă, Eminescu cânta iubirea împărtăsită. Eul liric îsi cheamă iubita în mijlocul naturii. Cadrul este senin si fericit (Sara pe deal). In a doua perioadă a vietii sale, poeziile capătă o tonalitate tristă, apropiindu-se de elegia erotică, de romantă, de cântec. Natura e mai sărăcăcioasă, urbană. Chipul iubitei se schimbă( Pe lângă plopii fără sot). In a treia etapă a vietii, Eminescu îsi îndreaptă gândurile spre iubirea celestă, dedicând versuri sublime Fecioarei Maria: “Asculta-a noastre plângeri, /Regină peste îngeri,/ Din neguri te arată,/Lumină dulce, clară,/ O, maică prea curată/ Si pururea fecioară,/Marie!”
În recitalul interactiv propus de doamna Matei, ca moderatoare a reuniunii, Andreea Filip a recitat cu însufletire poezia La mijloc de codru si Dana Mânecut a lecturat Lasă-ti lumea ta uitată. Corul Catedralei Sf. Gheorghe, condus de d-na Daniela Burghelea din Windsor, a interpretat duios versurile poetului puse pe note muzicale, ca dirijoarea să recite apoi si versurile cele mai îndrăgite din creatia poetului. Exemplificări cu recitări în volute interpretative de înalt talent au continuat, sustinute de membrii “Graiului Românesc, români canadieni, ce-l poartă pe Eminescu în sufletele lor, cu dorul nemărginit de plaiurile din tara mama. S-au remarcat prin interpretări: Emilia Matei, Stefan Popescu, Cristina Stamate, care a citit Pajul Cupidon, iar Darius Popescu ne-a surprins plăcut lecturând poezia lui Marin Sorescu Trebuiau să poarte un nume, precum si creatiile eminesciene Floare albastră si De-or trece anii.
Ca invitată de onoare a seratei, d-na conferentiar Anca Sîrghie a primit un buchet mare de trandafiri roz si a fost surprinsă plăcut atunci când întreaga asistentă i-a cântat Multi ani trăiască, pentru că tocmai fusese ziua ei de nastere. În prag de Valentine’s Day, universitara sosită de la Sibiu a răspuns la gestul iubitorilor de poezie din Windsor cu afirmatia că dragostea este frumoasă la orice vârstă si că de ea se cuvine să ne bucurăm în fiecare zi a vietii noastre, ca de cel mai minunat dar pe care Dumnezeu ni l-a destinat. Nu este mai putin adevărat că, alături de o persoană adorată, în ritmul existentei noaste cotidiene, atât de tensionate prea adesea, ne pot încânta cerul senin si însorit, râsul copiilor jucându-se, frumsetea unui chip de fată trecând pe lângă noi, buchetele florilor si ramurile abia înverzite ale copacilor sau o tinută vestimentară perfect armonizată. Îndemnul de a iubi se poate extinde la tot ce întrupează frumosul în infinita lui diversitate, pe care cu o sintagmă poetică blagiană bine cunoscută am putea-o numi “corola de minuni a lumii”.
Am plecat de la Cafeneaua Literară de pe Walker Road din Windsor, multumită de prezenta caldă a participantilor, mai numerosi ca oricând la asemenea evenimente adresate elitei românesti printr-o activitate de cenaclu. Sentimentul plenitudinii sufletesti pe care îl încercam era o stare pe care ti-o dă numai o actiune de puternică trăire emotională. Da, aceste sentimente nu le poti trăi decât atunci când te reînvigorezi spiritual prin cultură, cea care departe de tara-mamă ne asigură păstrarea identitătii nationale.


DOINA POPA – WEST BLOOMFIELD





Doina Popa    3/8/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian