Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889 )
Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Tinereţea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de ţăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului matern ("tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala.[3] În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.[3]
S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum mărturiseşte în Amintiri:
„Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-şi atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).
La 19 decembrie 1860 se naşte fiul său Constantin.
În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult şi l-a numit învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.
După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [5] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare, între care şi un „Abecedar” (1868).
În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca).
În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie[3] şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, la 52 de ani . în casa sa din cartierul Ţicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iaşi.
În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuşi crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcţii şi gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagosloveşte turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan şi fără voia lui să nu poată ieşi.
A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă şi cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În "Cinci pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor şi avocaţilor, pe care îi numeşte "ciorogari, porecliţi şi apărători"; această povestire demonstreză că, pe lângă umor, Creangă se pricepea si la matematică. În două povestiri de acest tip aflăm despre o persoană istorică interesantă. Ion Roată, unul dintre deputaţii ţărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată şi Unirea" este o glumă cu multă fineţe satirică la adresa stratului conducător al ţării, care nu voieşte a recunoaşte drepturile ţărănimii.
Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate cercurile sociale din Moldova, mai mulţi boieri, membri ai partidului, cheamă pe deputaţii ţărani ca să le explice programa şi în special chestiunea „Unirii”. Toţi ţăranii păreau convinşi de argumentele boierilor afară de Moş Ion Roată.
În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalţi ţărani. "Acum ai înţeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înţeles aşa, că până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.
Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am vazut, mai mult reproducerea producţiunilor poporane. Ne-am înşela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit la ţară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane şi apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele şi poveştile lui, deşi înfăţişează în mod admirabil spiritul poporului de la ţară, pun însă în evidenţă însuşirile lui literare proprii.
O altă faţă, mai puţin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveştilor licenţioase: Povestea poveştilor.
Amintiri din copilărie
Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputaţia de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meşteşugită a frazei, în care se vede totuşi tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea naraţiunii şi sinceritatea cu care povesteşte cele mai intime detalii ale vieţii lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.
Opera
Poveşti
Capra cu trei iezi (1875)
Dănilă Prepeleac (1876)
Fata babei şi fata moşneagului (1877)
Făt Frumos, fiul iepei (1877)
Povestea lui Harap-Alb (1877)
Ivan Turbincă (1878)
Povestea lui Ionică cel prost (1877)
Povestea lui Stan-Păţitul (1877)
Povestea porcului (1876)
Povestea poveştilor (1877-1878)
Povestea unui om leneş (1878)
Punguţa cu doi bani (1875)
Soacra cu trei nurori (1875)
Povestiri
Acul şi barosul (1874)
Cinci pâini (1883)
Inul şi cămeşa (1874)
Ion Roată şi Cuza-Vodă (1882)
Moş Ion Roată şi Unirea (1880)
Păcală (1880)
Prostia omenească (1874)
Ursul păcălit de vulpe (1880)
Nuvele
Moş Nichifor Coţcariul (1877)
Popa Duhul (1879)
Romane autobiografice
Amintiri din copilărie (1879)
Fragment de autobiografie
Scrisori
Scrisori de familie
Către Gheorghe Creangă
Către Zaheiul Creangă
Către Ecaterina Vartic
Către Elena Creangă-Chiţei
Scrisori către prieteni
Către Mihai Eminescu
Către Vasile Conta
Către Alexandru C. Cuza
Către Nicolae Gane
Către Mihail Kogălniceanu
Către Titu Maiorescu
Către Iacob Negruzzi
Către Ioan Slavici
Către Victor Zaharovschi
|
Observator 3/1/2017 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.