Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Plecăciune în Ţara Sfântă

De ce Ţara Sfântă este Sfântă? Este o întrebare de o banalitatecrasă, dar ea este necesară pentru orice început de comentariu. Numită în antichitate şi Ţara Canaan, această zonă cuprinde Israelul (20.777 km˛), Cisiordania (5.879 km˛) şi Fâşia Gaza (360 Km˛), importanţa ei mondială fiind dată de cle trei mari religii care-şi au aici sorgintea: la Ierusalim, iudaismul, creştinismul şi islamismul, la care se adauga credinţa Baha’i (Haifa fiind centrul ei mondial, credinţă fondată în 1909 de Bahá’u’llah).

Ţara Sfântă şi mai ales Ierusalimul este, fără îndoială, locul de pelerinaj cel mai frecventat din lume, Cartea Sfântă (Biblia) consemnând istoria izraeliţilor, faptele miraculoase ale lui Iisus, care au creat creştinismul. Ţara Sfântă se înfăţişează ca o carte deschisă tuturor pelerinilor, cu mesajul de pace şi de înfrăţire între semeni, Ierusalim însemnând „cel sfânt” (în limba arabă) şi „cetatea păcii” sau „temelia păcii” (în exegeza rabinică).

Din Vechiul Testament reiese că evreii şi arabii sunt fraţi vitregi, având tatăl comun pe Avram/Avraam (86 de ani), căsătorit cu Sarai/Sarra (100), constatând că nu poate avea copii, a avut, cu acceptul soţiei, un copil cu slujnica arabă, egipteancă, Agar, pe nume Ismael („Dumnezeu aude”); între timp, Sarai a rămas gravidă cu Avraam (99 de ani)şi l-a născut pe Isaac. Aşadar, Ismael şi Isaac, fondatorii celor două neamuri (evreiesc şi arab) sunt fraţi vitregi: „Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: Aşa cum spun Eu:însuşi Sarra, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia cu el legământul Meu ca legământ veşnic lui şi urmaşilor săi de după el.

Cât despre Ismael, iată că te-am ascultat, iată că-l voi binecuvânta, îl voi face roditor şi-l voi înmulţi foarte; douăsprezece neamuri se vor naşte din el şi-l voi face un mare popor”.
Deci fraţi vitregi, dar vitregia vremurilor şi a oamenilor i-a adus în stare de conflict, pe care-l dorim vremelnic. Atunci, de unde atâta rivalitate, între cele două neamuri, din trecutul lor comun, care se răsfrânge dureros, azi, locuitorilor aceluiaşi spaţiu sfânt?
Nu voi descrie locurile sfinte pe care le-am preumblat, ele se găsesc în ghiduri, cărţi, albume, există o biografie internaţională impresionantă în acest sens, aceste locuri trebuie atinse cu sufletul.

Pe orice creştin un pelerinaj la locurile Sfinte înseamnă o reîncărcare spirituală, un pios omagiu adus celui care s-a sacrificat pentru noi, oamenii. Dacă pentru un musulman, pelerinajul la Mecca sau Medina, cel puţin o dată în viaţă a devenit aproape o obligaţie morală, pentru creştini acest fapt nu se impune, este liber comsimţit; eşti creştin oriunde în lume, dar, mai presus de toate, trebuie să te comporţi cu semenii tăi, în societate sau în propria-ţi casă conform perpectelor creştine, de la cele zece porunci primite de Moise până la pildele lui Iisus. Devine cu atât de neînţeles cum unii din semenii noştri, care cred că au înaintat prea mult pe drumul evoluţiei umane, desconsideră aceste percepte care au condus omenirea mii de ani şi s-au regăsit în creaţiile artistice de pretutindeni şi din totdeauna; nu numai că le desconsideră (în fond, e treaba lor, Dumnezeu ne-a indicat două drumuri, fiecare merge pe drumul său, bun sau rău, toţi vom ajunge la Judecata de apoi, noi, ca indivizi sau neamuri), dar îi îndeamnă şi pe alţii să se ralieze ideii şi mentalităţii lor, protestează public, ies cu aroganţă şi agresivitate, în mass-media sau pe stradă, împotriva familiei creştine formată dintr-un bărbat şi o femeie, în favoarea homosexualităţii sau pentru scoaterea icoanelor şi religiei din şcoli etc., etc.

Pe plan mondial, anumite organizaţii stimulează, cu intenţii diabolice, promovarea drepturilor minorităţilor de orice fel (etnice, religioase, sexuale etc.). Asta înseamnă democraţia născută în academiile din antichitatea greacă: ca o minoritate să se impună majorităţii? Acceptăm acum marşurile provocatoare pe stradă în favoarea homosexualilor şi a adoptării de copii de către aceştia şi vom ajunge, poate, să acceptăm şi zoofilia (căci şi ei sunt minoritari şi treaba lor ce fac cu oia sau cu capra lor).

Creştinismul este model de viaţă şi comportament care şi-a dovedit perenitatea şi necesitatea timp de mai bine de două mii de ani şi el va rămâne în istoria omenirii ca o stâncă, indiferent de mărimea, forţa şi frecvenţa valurilor. Asta am simţit-o în pelerinajul din Ţara Sfântă, începând cu Biserica Naşterii Domnului de la Bethlehem, la Muntele Tabor, Cana Galilei, Nazaret, Capernaum, Ierihon, Iordan, Magdalena, Tiberias, Jaffa, Haifa, Emmaus, Qumran, Marea Mediterană, Marea Moartă, Marea Galilei, Valea Timna etc. şi sfârşind cu cele mai pioase locuri din Ierusalim: Muntele Măslinilor, Valea Plângerii, Via Dolorosa, Sfântul Mormânt etc. sau cu alte locuri memorabile: Masada, Caesarea, Apolonia, Zidul Plângerii etc.
Străbătând în „cruciş şi-n curmeziş” cum ar fi spus Eminescu, timp de două săptămâni aproape întregul Israel, mi-am pus întrebări, ca odinioară Dinicu Golescu, ce are deosebit această ţară faţă de noi?

Cred, în primul rând, că, raportat la suprafaţa şi numărul locuitorilor, Israelul (excluzând Hong Kongul, care, de fapt nu-i ţară) are cea mai dezvoltată infrastructură din lume: te uimesc autostrăzile cu şase benzi de circulaţie, excelent întreţinute, care se întretaie cu altele, poduri suspendate, tuneluri, drumuri laterale, toate semnalizate corespunzător.

În al doilea rând, impresionează de la prima vedere pădurea de blocuri, zgârie-nori sau hoteluri cu 20 şi 60 de etaje, unele înfipte în stâncă, fiecare bloc având o arhitectură aparte, personalizată, oferind ochiului o plăcere estetică. Şi nu numai în marile oraşe surprinzi această „pădure”, dar şi în comunităţile umane mai mici. În localităţile majoritar arabe, arhitectura diferă, este specifică acestei culturi şi civilizaţii, aceste construcţii luxoase, dar de bun gust, par desprinse din poveştile arabe. Dacă ai calcula populaţia după existenţa acestor locuinţe, populaţia ţării ar trebui să fie cel puţin triplă. Misterul mi l-a dezlegat un ghid-taximetrist palestinian ortodox. Ghidul palestinian avea o părere foarte bună despre români, impresii lăsate de fostul primar al Bethlehemului, român la origine, şi de un medic român, apreciat profesional, dar şi în plan uman. Iată de ce orice faptă bună îşi găseşte efectul unde nu te aştepţi. Comportamentul civilizat al oricărui cetăţean înseamnă, totodată, şi-o bună imagine pentru ţara ta.

Statul Israel construieşte astfel pentru potenţialii evrei din lume, doriţi să revină în ţara lor (care primesc gratuit câte o locuinţă). Evreii bogaţi din SUA sau din alte state din lume îşi construiesc sau cumpără locuinţe ca o casă de rezervă sau pentru urmaşii săi. Un apartament construit în Ierusalim, în faţa Porţii de Aur (unde, conform tradiţiei iudaice, apare Divinitatea, şi unde va sosi Mesia, care va înlocui această poartă) costă circa două milioane de dolari, iar un loc în cimitirul din aceeaşi zonă se vinde cu circa 35.000 de dolari. Este o politică demografică demnă de luat în seamă. În zona arabă, în Bethlehem de pildă hotelurile şi casele sunt parţial locuite, turiştii temându-se, dar fără temei, de eventuale conflicte. Am întâlnit câţiva palestinieni politicoşi şi cinstiţi, ca negustori.

În al treilea rând (ordinea este aleatorie), surpriza cea mare o reprezintă agricultura, făcută intensiv pe un sol neprietenos. Aşezările umane sunt construite, de regulă, pe munţi şi dealuri, lăsând câmpiei o agricultură diversificată, specifică zonei deşertice sau fertile. Culturile de palmieri, bananieri, cactuşi (care dau fructe), măslini, caişi şi piersici, portocali, mandarini, lămâi, pomelo etc. sunt protejate de folii sau solarii, spre a le creşte productivitatea, solul arid, nisipos este învins de sistemul de irigaţii „picătură cu picătură”, miile de kilometri de furtun alimentând permanent şi constant plantele sau plantaţiile. Este o exemplificare a parabolei că poţi scoate orice chiar şi din piatră seacă, atunci când inteligenţa, munca, priceperea este pusă în sujba omului şi a necesităţilor sale. Pe vremuri (ce vremuri!) aveam şi noi la Dăbuleni, pe nisipurile zburătoare îmblânzite de prof. Petre Baniţă şi echipa sa, culturi care ne asigurau nu numai alimentele, dar şi mândria naţională (nu cu vorbe, ci cu fapte).

Multe învăţăminte poţi trage dintr-un pios pelerinaj pe urmele Mântuitorului nostru sau a celor care au refăcut, prin biserici, principalele momente ale vieţii sale pământeşti, începând cu împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin, cel care a oficializat religia creştină, prin Edictul de la Milano din 313. Printre altele, şi faptul că la toate aceste lăcaşuri sfinte nu se plăteşte nimic, nici intrarea sau acatistele; mai mult, la Sfântul Mormânt primeşti gratuit şi-o lumânare. De luat aminte! Tot ce retina ochiului a reţinut prin văz, sufletul s-a încărcat cu mireasma Divinităţii, va fi decontat în timp, îndepărtând ineretele şi nedoritele păcate umane.

După o asemenea experienţă spirituală, nu-mi rămâne decât să pomenesc cuvintele Ecclesiastului: „Şi inima mi-am pus-o să cunoască înţelepciunea şi cunoaşterea, zicerile şi ştiinţa de a pricepe, şi iată că şi aceasta-i tot vânare de vânt.
Fiindcă’n belşugul înţelepciunii e belşug de cunoaştere, iar sporul cunoaşterii e spor de durere”. (Biblia, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, versiune diortosită de Bartolomeu Valeriu Anania, Bucureşti, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 2001, p. 850).






Tudor Nedelcea    2/22/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian