Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Colorează-ţi viaţa cu zâmbetul ştergarului românesc din cânepă!

Razele soarelui dogoresc. Mâini nevăzute mă împing spre laviţa cu spetează, îmbiindu-mă cu binefacerea umbrei răcoroase, cu parfumul şerbetului de trandafir şi gustul apei reci de izvor, care pun stăpânire treptat pe tot trupul răcorindu-l. Şi totuşi ... este vacanţă. Mult aşteptata vacanţă! Lătratul vesel al lui Pif şi răspunsul neîntârziat al lui Puf mă cheamă irezistibil afară.
Străbunica stă la umbra dudului secular aşezată pe macatul din lână stacojie şi toarce cu fusul fir de bumbac. În coş stau înfăşurate în gheme firele de in. Urzeala este deja întinsă în război şi aşteaptă ca străbunica să înceapă ţesutul. Pe genunchii ei obosiţi de ani – vreo nouăzeci şi trei la număr – stă aşezat un ştergar de cânepă, cu ciucuri şi împodobit cu flori roşii. Pif, văzându-mă, se repede şi fură ştergarul. Aleargă cu el prin ogradă, mângâind fruntea firelor de iarbă şi corolele multicolore şi parfumate ale florilor de câmp. Puf intră în joc şi cu greu reuşesc să recuperez ştergarul, atunci când cei doi încep să se joace „De-a v-aţi ascunselea” printre plantele de bumbac ornate cu flori albe şi pufoase ca zăpada. Ca doi soldaţi care stau de pază, singurii rămaşi în viaţă, la graniţa dintre curte şi lanurile de in şi de bumbac se înalţă maiestuoase două siluetele verzi: două plante de cânepă.
Obosită, copleşită de vina că nu am putut salva ştergarul, mă apropii de străbunica, îl aşez alături, împăturit cu grijă. Acum poartă urmele colţilor lui Pif. Ca şi când aş exprima o cerere de iertare, o îmbrăţişez pe străbunica şi îi sărut obrazul. Îmi aşez capul în poala ei şi privesc cerul. E ca un ocean liniştit: limpede şi adânc. Între mine şi cer se aşează zâmbetul aducător de pace al străbunicii. Aici totul este pur ca la facerea lumii! Cântecul greierilor şi zumzetul albinelor compun o muzică divină, care mă poartă spre lumea viselor.
- De ce plângi? rosti Floare de in, aplecându-şi petalele spre ştergarul înlăcrimat.
- Nu vezi ? Sunt rănit. Acum port în trupul meu, frumos ţesut şi cusut cu fire roşii, câteva găuri. Nimeni nu se va mai bucura văzându-mă şi nu voi mai fi de folos nimănui.
- De ce spui asta? Cu siguranţă vei fi îngrijit de stăpână. Ea va pune fir în ac şi va coase un model. Nimeni nu va şti că ai fost rănit.
- Nu cred... Nu mai are fire de cânepă. Acum cânepa este numită plantă narcotică şi ca să o cultivi trebuie să ai aprobări pe care stăpâna mea nu mai are putere să le obţină.
- Cum ai spus? Narcotică ? Ce înseamnă asta?
- Orăşenii spun că narcoticele sunt substanţe care, când sunt în corp, produc o stare de narcoză, adică o stare în care sensibilitatea, mobilitatea şi cunoştinţa aproape pier. În cantitate mare ele ucid. În cantităţi mici, ele dau dependenţă şi chinuie fiinţa omenească până moare.
- Ce ciudat! Cânepa, sora noastră, care de secole împodobeşte casele oamenilor şi le înveseleşte sufletul, este acuzată că ucide oamenii? Nu se poate! Am auzit când stăpâna citea în Biblie că Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” . Cum să ucidă pe stăpânul creat de Dumnezeu după chipul său?
- Nu cânepa ucide omul. Omul a schimbat rostul ei pe pământ. Datorită lipsei de înţelepciune, unii oameni o umilesc şi îşi urâţesc viaţa. Ei transformă o plantă folositoare în otravă. Cânepa, ca şi tine, Floare de in, suportă un proces lung şi dureros de transformare în fire pe care, apoi, le alină cu mângâieri degetele femeilor când le torc şi le ţes. Deşi îmi doresc mult să acţionez, nu ştiu ce pot să fac pentru a reda demnitatea cânepii!
Lacrimile ştergarului curseseră fără oprire şi acum se scurgeau peste firele de iarbă.
- Nu mai plânge. Să o rugăm pe strănepoata stăpânei să le vorbească oamenilor şi să îi roage să renunţe la droguri pentru a se proteja pe ei, dar şi pentru a nu mai face rău semenilor lor. Când drogurile nu vor mai fi un pericol, sora noastră, cânepa va putea să crească în voie, cu demnitate şi respectată, aşa cum se cuvine.
O mângâiere mă readuce la realitate.
- E ora mesei. Vino, draga mea.
Privesc încurcată împrejur. Soarele se duce la culcare. Lângă macatul pe care eram încă întinsă, apăruse măsuţa de lemn cu trei picioare şi scăunelele cu trei picioare. Pe masă fuseseră aşezate străchinile, lingurile de lemn, cănile de lut şi ştergarele din cânepă. Din mămăligă ies aburi parfumaţi. Alături stau strachina cu brânză din lapte de capră, ceapa, ouăle fierte, strachina cu smântână şi ceaunul cu lapte fiert, să aleagă fiecare, după pofta inimii.
Ridic privirea spre cer şi întâlnesc ştergarul. Stă atârnat pe sârma pentru rufe. Din el se scurg picături de apă. Îl privesc cu atenţie. Nu văd niciun defect. Au apărut, însă, câteva flori albastre printre cele roşii, care îl împodobeau la amiază. Acum ştergarul are mai multă culoare. Mi se pare mai vesel şi parcă zâmbeşte. Apa rece din fântâna cu lanţ îl înviorase.
Înţeleg că am visat, dar nu mai am timp să povestesc. Toţi sunt gata să mulţumească lui Dumnezeu pentru darul de mâncare. Mă ridic, pun apă în cana mea de lut şi aşez în ea, cu smerenie, fire de in înflorite şi o ramură de cânepă. Îmi promit mie şi celui care mi-a dat visul că voi vorbi oamenilor, prin scris, despre nevoia vitală de a uita definitiv cuvântul drog, pentru ca viaţă să rămână cel mai preţios cuvânt, pentru ca lucrurile să-şi regăsească locul din ordinea de la început şi pentru ca plantele denumite narcotice să-şi recapete demnitatea. Aleg în gând un titlu: „Colorează-ţi viaţa cu zâmbetul ştergarului românesc din cânepă!”

Alina Emilia Felicia Nicu, Clasa a V-a B, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”


Gânduri la ceasul împlinirilor

Sunt onorată, emoţionată şi fericită pentru că lucrarea mea a fost atât de apreciată. Nu m-am gândit nici o clipă la premiere. M-am înscris la concurs şi am scris această lucrare pentru a încerca să schimb viaţa tinerilor care sunt atraşi de droguri. Am încercat să determin oamenii să uite cuvântul « drog » şi să devină conştienţi că « viaţă » este cel mai important cuvânt.
M-am inspirat pentru scrierea acestei lucrări din viaţa familiei mele, în special de la străbunica mea. La ea am văzut cum torcea lână, cânepă, cum ţesea, cum tricota, cum cosea. De la trei ani a început să mă înveţe să fac cipici cu un cârlig cu cioc. De la ea am aflat că în vechime cânepa era considerată o plantă tehnică şi, cu tristeţe, mai târziu am văzut la televizor că în prezent cânepa a fost transformată de oameni într-o plantă ucigătoare.
Prin lucrarea mea vreau să le subliniez oamenilor că luând droguri îşi fac rău nu numai lor, dar şi familiilor lor sau altor semeni.
Am imaginat povestea în lumea satului, dezvoltând subiectul prin referiri la meşteşugurile tradiţionale româneşti, la alimentele specifice, la mobilierul şi vesela din lemn, pentru a sublinia că a sta departe de droguri şi a reda demnitatea plantei numită cânepă înseamnă a respecta fiinţa noastră naţională. Chiar şi Pif şi Puf sunt personaje reale. Precizez asta pentru a sublinia că lucrarea este izvorâtă din sufletul meu ca o scrisoare pentru cititori, nu ca o lucrare pentru un concurs.
Din păcate, străbunica mea nu mai este printre noi, dar sufletul ei m-a ghidat să scriu această lucrare. Mama şi bunicii mei mi-au fost alături şi au făcut tot posibilul să fiu fericită. Mama, fără încetare, îmi este alături în activitatea de creaţie, fiind cel mai sever critic literar, cel mai sever critic de artă plastică şi cel mai priceput maestru de meşteşuguri. Iată de ce acum le spun tuturor Sărut mâna!
Vă mulţumesc.

Alina Emilia Felicia Nicu


Dan Lupescu despre…

ALINA EMILIA FELICIA NICU

Născută la 24 octombrie 2004, în municipiul Craiova (Dolj), Alina Emilia Felicia Nicu este, la vârsta de numai 12 ani si câteva luni, un copil de exceptie, cu aripi viguroase de adolescent ce prospectează deja, cu maturitate incredibilă, virtutile expresive si cadentele magice ale limbii române literare.
Pe o stradă cu nume de film american sau neorealist italian: Drumul Fabricii -, Alina Emilia Felicia Nicu trăieste si visează, se joacă si meditează, râde, cântă si dansează, aidoma oricărui tânăr gata-gata să facă saltul iminent peste sotronul adolescentei si pragul tâsnirii spre purpura de foc a spiralei celeste, de neoprit, numită maturitate.
De pe Drumul Fabricii (care Drumul Sărbătorii este, gratie faptului că, acum vreo 50-55 de ani, aici s-a răsădit străbunica ei maternă, Margareta Firescu, fiica acesteia - Maria - si, mai apoi, sotul său Ion - viitorii părinti ai Alinei Livia, mama Alinei Felicia Emilia -, câteva familii de învătători, profesori si veri de-ai acestora, aducând cu ei Spiritul creator, cutezător, mândru si demn, al comunei Sărbătoarea, atestată în scris la 1517, reatestată la 1594, de Mihai Viteazul, Banul Craiovei) -, adică din prispa Luncii Jiului, de pe axa de legătură a Bulevardului Stirbei Vodă si a străzii Bucovătului -, Alina Emilia Felicia Nicu urcă, zi de zi, din septembrie până în iunie, de sase ani, spre celebrul Colegiu National Fratii Buzesti, despre care Profesorul Radu P. Voinea, de două ori presedinte al Academiei Române, afirma răspicat, de la înăltimea autoritătii sale incontestabile: Aici se învată carte!.
Urcă, altfel spus, spre o citadelă a învătământului preuniversitar românesc, fondată la 1882, urcă la intersectia amintitului Bulevard Stirbei Vodă cu o altă stradă cu nume de Voievod: Matei Basarab, din vecinătatea postului public Radio România Oltenia Craiova si a Postei Centrale a Băniei, vizavi de Casa în care a trăit Gheorghe Chitu, primar al Capitalei Olteniei la 1864-1866, parlamentar si ministru al Instructiunii Publice, unul dintre primii reformatori veritabili ai învătământului românesc.
Aici, la Fratii Buzesti, singurul locas de lumină din lume botezat cu acest nume -, protagonista noastră i-a avut, în primele patru clase, ca învătător pe dl Marian Ciuperceanu (profesor pentru învătământul primar), iar de doi ani, de când a trecut pe sub arcadele ciclului gimnazial: pe doamnele Emilia Turcitu - profesor de Limba Română - si Maria Ionescu (profesor de Matematică si diriginte).
Anterior, asupra modelării viitoarei sale personalităti s-a aplecat, cu multă răbdare si tact pedagogic, la Grădinita Pinochio din Craiova, doamna profesoară de Română Ileana Brânzan, educatoarea sa, despre care, într-un curriculum vitae de standard european (Europass) mărturiseste transant că i-a trezit dragostea pentru Limba Română.
Dincolo de cununitele de lauri primite în anii de scoală primară (când a obtinut exclusiv calificative de Foarte Bine) si în cel dintâi de gimnaziu (încheiat cu media 10 – Premiul I) -, dulcea si zâmbitoarea pustoaică dintr-a VI-a la fostul L.F.B. se poate mândri cu o tolbă de premii si distinctii la concursuri internationale si nationale, câstigate nu doar la competitii de creatii literare, eseuri, comunicare-ortografie (în română si franceză), dar si în altele, de istorie, arte vizuale, matematică, evaluare în educatie… Numărul de anexe - din CV-ul său de cinci pagini, cu litere corp 9-10, la un rând – se ridică la 20. Comparabil cu al unui masterand ori chiar cu acela al unui doctorand.
Socant sau nu, numele Alina Emilia Felicia Nicu a apărut deja pe copertele a trei cărti, demne de toată lauda: Povestea unui joc: Scriitor… În clasa a doua (Ed. Universitaria, Craiova 2013), Familia, respectiv, Balsam pentru inima mea: Părculetul Sfântul Dumitru (ambele la Ed. Sitech, Craiova, 2015 si 2016), fiecare având ISBN, conform standardelor biblioteconomiei mondiale. În Revista Elevilor Colegiului Fratii Buzesti, atât de tânăra noastră scriitoare a semnat zece eseuri si poezii.
Pendulând, cu bucurie, din casa părintilor, de pe Drumul Sărbătorii (Drumul Fabricii), spre Fratii Buzesti si înapoi -, Alina Emilia Felicia Nicu, în toti anii săi fragezi, a citit si citeste enorm, a scris si scrie cu o frenezie, nu dezlăntuită aleatoriu, ci, dimpotrivă, stăpânită cu inspiratie, rigoare si admirabil, aproape de necrezut, simt al spiritului Limbii Române.
Talentul său literar este dincolo de orice îndoială. Alina Emilia Felicia Nicu stăpâneste, la modul impecabil, topica propozitiei si a frazei, are profunzime si expresivitate, vibratie eclatantă si capacitate de a transmite emotia literar-artistică. Silaba sa calcă dumnezeieste Cuvântul magic, Ideea cu sunet de cristal si Spiritul Românesc cu tâmple sfredelind cerurile suprapuse ale Absolutului.
Cea mai recentă ispravă a Alinei Emilia Felicia Nicu o constituie Premiul I la faza natională a Concursului MESAJUL MEU ANTIDROG cu tema Colorează-ti viata altfel, …fără droguri. Pornind de aici, Alina Emilia Felicia Nicu a scris un eseu cu virtuti incontestabile de tabletă argheziană si poem în proză de o densitate, cadentă si profunzime răscolitoare. Titlul gândit si ales pentru eseul său este, el însusi, o metaforă frapantă, cu valente simbolice si alegorice demne de un scriitor consacrat: Colorează-ti viata cu zâmbetul stergarului românesc din cânepă.
Doamne, cum tună si fulgeră, în acest titlu si în tot poemul în proză al Alinei Emilia Felicia Nicu, Spiritul Culturii noastre traditionale, Spirit geto-daco-tracic, incizat în Tăblitele de la Tărtăria, în ceramica de Cucuteni, Gumelnita, Vădastra, Cârna, Cârcea si în răbojurile noastre stră-stră-vechi, scris, cu iglita, pe iile românesti, fără egal în lume, întrezărit în tainele fruntii Gânditorului de la Hamangia si ale Sfinxului din Bucegi, în brătările dacice de aur si în atâtea si atâtea, mii, zeci de mii de mărturii tâlcuite în Limba Zimbro-Getilor…
Prea Bunul Dumnezeu să-i dăruiască tinerei scriitoare Alina Emilia Felicia Nicu sănătate si inspiratie, echilibru, luciditate si stăpânire de sine! De acum încolo, totul depinde numai si numai de ea. Desigur că, înainte de orice, depinde de rânduiala Tatălui, a Fiului si a Duhului Sfânt.

Craiova, 13 februarie 2017





Alina Emilia Felicia Nicu    2/15/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian