Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poezii

ÎNDEMN

Când mor părintii, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părintii, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construieste încă o aripă,
Si ai să vezi că nu le-a fost usor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Asterne iute, scoartele din lânâ,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Si stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculti concertul din vâlcea,

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primenesti izvorul înfundat,
Mama si tata te vor lua de mână,
Te vei simti la fel ca altădat,

Mai dă cu var, copile, pe pereti,
Să îi păstrezi curati, ca pe-o icoană,
Părintii tăi au devenit peceti,
Nu alerga, dup-avutii, în goană,

Nu astepta, rugina să le rupă,
Deschide portile, la casă, largi,
Toti îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi,

De ce nu vii? Ai tăi mereu asteaptă...
Ofteaz-atunci când văd că esti absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet

De fapt, Părintii nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,



Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ti-e rouă,
E vatra noastră veche, strămosească,
Lumina ce se scaldă-n lună nouă.


BALADĂ PENTRU FIUL MEU

Sărut mâna, mamă, sărut mâna, tată,
După cum v-am scris, m-am întors la vatră.
A fost greu, măicută, singur prin străini,
N-am uitat o clipă chipul tău senin.

Stiu c-ati suferit de atâta timp,
De-aia v-am adus banii ăstia-n schimb,
Să ne facem casă si-un sopron de oi
Si o să fiti mândri, tată, amândoi.

N-am avut putere să vă scriu mai des,
Sper, măicuta mea, că m-ati înteles.
-Nu te osteni, fiul meu viteaz,
Noi suntem bătrâni, am dat de necaz.

Asteptăm, Ioane, să plecăm departe,
De căsuta aia n-o să avem parte.
Te-am văzut pe tine, am putea muri,
Asta este viata când ai si copii.

Am vândut si vaca, am vândut doi boi,
Să luăm doctorii pentru amândoi.
E mult prea târziu, dup-atâta vreme,
Am îmbătrânit, nu mai e putere.

Banii-aceia, tată, făcuti prin străini,
Si de-o-nmormântare poate sunt putini.
Azi, e scumpă viata, azi sunt banii grei,
Gândeste-te, Ioane, ce-o să faci cu ei?

Fiul nostru drag, ai grijă de tine
Si nu te mai du, de-aci-n tări străine,
Îti lăsăm ogorul si fânetea-n vale,
Dacă le muncesti, o să ai mâncare.

Însoară-te, Ioane, ia-ti femeie-aci,
Chiar în casa asta, si fă doi copii.
Noi am fost săraci, dar am fost cuminti,
Am rămas la vatră si-am fost fericiti.



În căsuta asta, care-abia se tine,
Am trăit atâta, te-am crescut pe tine,
Acum, fiul nostru, vezi si tu, se poate
Să rămâi aicea, să nu pleci departe.


Ne-a fost dor de tine, mamă-ta plângea,
C-o muri-ntr-o zi si nu te-o vedea.
Iat-o, e la pat, nu mai poate merge,
Abia c-o mână lacrimile-si sterge.

Au murit destui, de când n-ai venit,
Baba Floarea-n deal, mult s-a pătimit.
Au murit atâtia tineri si copii,
Timpul e viclean cum nu poate fi.

Lângă noi, Ilie cere îndurare,
Să-si vadă băietii până ce nu moare.
Sunt plecati si ei de doi ani în lume,
Dorurile grele n-ai cui le mai spune.

Dinvale de drum, Leana e la pat,
Gheorghe e bătrân, puterile-i scad,
Stii pe fata Pârvii? A murit si ea,
Nici n-a fost bolnavă, era tinerea.

La asta gândesc, atunci când mă scol,
Că satu-ntr-o zi va rămâne gol.
Mamă-ta, vezi bine, e paralizată,
Nu mai poate fi cum a fost odată.

Noi suntem bătrâni, ne e somn, de-o vreme,
Am ajuns să fim numai o părere.
Tată, ia aminte tot ce-ti spun si eu,
Bine că te văd, doar esti fiul meu.

Haide si mănâncă! Îti scot, din găleată,
Coaste si cârnati, cum mâncai odată.
Nu te-am întrebat, ai fi obosit?!
Stiu, băiete, dragă, că te-ai chinuit!

Ai muncit din greu? La ce muncă, tată?
Hai, te rog, copile, să rămâi la vatră,
Să rămâi în sat, ia-ti un car cu boi,
Seamănă pământul, scapă de nevoi,

Pământ ai destul, numai să-l muncesti,
O să ai de toate, n-o să te căiesti.
Ia-ti si oi, si capre, cum am mai vorbit,
Ai brânză, bucate, si esti om cinstit.

Pui capul pe pernă si dormi, se-ntelege,
Nu ti-e frică, tată, de dusmani, de lege,
Îti iei porc si păsări, esti un om bogat,
Muncesti pentru tine, nu muncesti la stat.

Străinii-s străini, vor să ne subjuge,
Linistea din tară, iată, s-o alunge.
Să nu vinzi pământul, să nu vinzi nimic,
La căsuta asta, mai fă câte-un pic,

Vezi, gardul, la drum, s-a lăsat pe-o parte,
Ia un car cu lemne si fă-l jumătate,
Apoi, din salcâmi, pune unul jos,
Si fă porti ca lumea, s-arate frumos.

Si-n grădină, Ioane, pune-n ea de toate,
Să vadă străinii că si-aici se poate,
Să nu-l părăsesti, locul ăsta-i sfânt,
E de la strămosi, aur de pământ!

Au trăit atâtia, pe aici, vezi bine,
Si bunicii tăi au fost ca si mine,
Tatăl meu, Stefan, era om de cinste,
Mereu îmi aduc de dânsul aminte.

Vezi, casa s-acoperi, se strecoară ploaia,
Iei tablă mai groasă si faci si odaia,
Si-o fântână largă, poate mai adâncă,
Căci grădina, vara, este ca o stâncă.

S-o faci colo-n vale, e izvorul bun,
Pământu-n grădină, să fie sătul.
Dar ai grijă, tată, ca să sapi devreme,
Toamna, când e bine, vântul când s-asterne,

Căci, în primăvară, el e afânat,
Făcând toate astea, Ioane, esti bogat.
Eu mă duc, copile, să pun capul jos,
Culcă-te si tu, fiul meu frumos,

Mai întâi, mănâncă, n-ai mâncat nimic,
Uite, în odaie, s-a făcut iar frig,
Coastele, cârnatii, poate s-au sleit,
Mai pune tigaia, mai e foc, un pic.

Mi-e atât de somn...Ca si niciodată!
Am acuma, tată, inima-mpăcată.
Si bătrânul pune, iute, capul jos,
Stelele si luna-l mângâie duios.

Ion priveste-n gol si nimic nu zice,
Bătrânetea lor inima îi frige.
Îsi priveste mama, îsi priveste tata,
Si îi vede tineri, pregătindu-si vatra.

Se gândeste-n urmă... Timpul e pierdut.
N-a stat lângă ei si-asta l-a durut.
Apoi trist priveste trupul mamei sale,
Două lacrimi mari se preling la vale.

Nici nu-i mai e foame, nici nu-i mai e sete,
Stă lângă bătrâna-ntoarsă la perete.
Nu se mai gândeste să plece vreodată,
Nici pân la oras, nici până la poartă,

Zestrea lui, din neam, locul părintesc,
E aur, în suflet, sfânt, dumnezeiesc,
De-aia vrea să fcă, într-un an sau doi,
Leaurile toate, să-si ia car cu boi,

Să-si ridice casa si-apoi să se-nsoare,
C-o fată din sat, bună, muncitoare,
Să aibă copii, pe care să-i crească,
Din ceruri, ai lui să îi multumească.
















-





Beatrice Silvia Sorescu    2/4/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian