Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
România lipicioasă

Adesea mă gândesc la România când îmi descalt cizmele, seara. “Aici e ireal de frumos si de curat totul. Nici măcar n-am nevoie să-mi lustruiesc pantofii”, a fost primul comentariu telefonic pe care l-am auzit de la un verisor, care emigrase în Germania prin anii optzeci. Pe-atunci îl musturluisem zdravăn, suspectându-l de grandomanie. Pentru că nici prin gând nu-mi trecea să-l si cred. Dar acum realizez că avea dreptate.

Văd asta cel mai clar atunci când revin în tară, prin vizitele la părinti. Indiferent dacă e vară sau iarnă, inevitabila glie strămosească se tine scai de mine, ermetizând porii pielii tăbăcite, pătrunzând cu precădere în spatiul dintre talpă si carâmb, unde, dacă apucă să se întărească, se preschimbă într-un soi de ciment autohton, de unde doar o teapă draculeană îl mai poate extrage.
Nu-nseamnă că prin alte tări n-ar exista noroaie, ba bine că nu! Spania ne dă cu prafuri diverse, diferind de la sezon la sezon. Ba polenul galben-cleios al coniferelor, ba praful alb al santierelor lăsate în paragină de bula imobiliară, sau nisipul rosu saharian, pe care-l catapultează vântul peste Marea Mediterană, folosindu-se de pantele muntilor Atlas ca de o rampă naturală. O fi, dar nu e acelasi lucru! Cu un jet de apă bine tintit se lasă duse toate, usoare ca pulberea de pe lună, lipsite de initiativă proprie.

Nu asa pământul patriei. De parcă ar avea viată în el, se încăpătânează să dezvolte preferinte pentru locuri în care ar mai sta un pic, sau, atunci când e-n toane de ducă, o ia spre directii neasteptate. Stropeste în picuri grei, care lasă pe hainele noastre urme neregulate, ca niste contururi de hartă, pete indelebile, care nu se lasă ignorate cu una cu două. De parc-ar vrea să spună “pe-aci ti-a fost calea” sau, mai bine zis “ăsta-mi esti”.
Glodul nostru se piteste prin cele mai insolite locuri, asteptând picătura ploii pentru a prinde din nou viată, zemuind si clocind din greu, în aburi de fertilitate. Primăvara scoate aburi, mustind de seve si îmbobocind de ghiocei, iarna se-nfrăteste cu cristalele fulgilor de zăpadă, depunând acea subtire peltea pe sosele, ce transformă orice deplasare într-un straniu dans incoordonat. Plescăie pofticios, când prinde câte un toc prin el, care se zbate nervos să-i scape din îmbrătisare, dar nu se sfiieste nici să înghită câte-un pantof cu totul, ca oul lui zdreantă, cel cu ochii de faiantă.

Blestemăm la el si-l combatem sistematic, măturând si stergând cu nădejde, alungând “murdăria” din spatiul nostru civilizat, desi stim prea bine că zadarnică ne e zbaterea. Cu greu îsi stabileste prin forte plăpânde firava Românie aseptică câte o insulită minusculă în oceanul gâlgâind la cheremul naturii, lighioană neîmblânzită, matrice glorioasă din cernoziom plebeu, statornic. De te-ntrebi, fată cu efortul cvasi-supranatural, cum Doamne iartă-mă pot tine curat altii, dar noi nu? Doar la hărnicie nu ne-ntrece nimeni, la răstimpuri, când ne hotărâm să punem osul la treabă!

Taman când îti vine să-nfigi deliberat oistea-n gard si să-ti iei lumea-n cap de disperare, apare câte-un francez sau neamt cu ochii tulburi de emotie, care se jură că vrea să adopte cetătenia ta, gata să te îmbrătiseze si să ceară azil în tara-nglodată, pe care tu tocmai îti revărsai năduful. “Pentru că e ... atât de frumoasă”, zice el si te mai întorci odată din cale, aruncând o privire peste umăr, ca tăranul acela care nu mai vrea să-si vândă vaca, pentru că prea i-o laudă precupetul în gura mare.

Ti-e clar că megiesul nu e-ntreg la minte si pleci totusi, adresându-i si lui un “No meri cu Dúmnezău”, dar când te-ntorci din călcâie, îti fuge privirea pe buza băltii spre-un licăr de curcubeu ca din poveste. “A naibii iluzie optică”, îti spui si pleci să te faci fizician la Nasa, agent de bursă în Cipru, informatician la Microsoft sau specialist SAP în Canada. Dar buclucasul noroi n-are altă treabă decât să-ti tulbure somnul lin, de te trezesti căutând din priviri unghiul optim al razei solare pe suprafata lacului Ontario, la pescuit, doar-doar se va descompune lumina în gama nestematei de pe brazda Câmpuri-Est. Ce să te mai miri când începe să te distreze până si tăvălirea fără noimă a irlandezilor în noroi, la traditionala lor luptă televizată? Nici fericirea copilului tău la descoperirea jocului cu masa lutoasă din spatele casei nu te mai lasă rece. Amintirea fugară a “papalascăi” copilăriei noastre te gâdilă răsfătată. Aschia nu sare departe de gard.

Am umblat ceva prin lume si sunt sigură că mai există tarini roditoare si pe la altii, poate chiar mai fecunde decât ale noastre, prin colturi de lume cu configuratii tectonice nebănuite. Dar numai în România am găsit îndârjirea neagră, lucioasă a pământului zurliu, care are prostul obicei de a produce noroi, ca să ne indispună. “Operatiunea pantofi” se rezumă în tările dezvoltate la o simplă stergere cu o cârpă curată, din An în Paste. În România, în schimb, la fel ca mai toate actiunile, simple doar prin alte tări, si această banală ocupatie necesită aplecare, abnegatie si timp însutit. Uneori, lucrurile care în vest se rezolvă în doi timp si trei miscări, în România de transformă în adevărate proiecte laborioase. Dar e un fel de-a simti că trăiesti, pentru că ai satisfactii înzecite atunci când reusesti totusi să rezolvi câte ceva.
În decursul recentei mele incursiuni acasă, făcea capul de afis în rândul stirilor de ultimă oră un studiu asupra mediei de vârstă a populatiei Europei. Cu 71 de ani, românii detin penultimul loc. Nici nu-i de mirare, la intensitatea cu care se trăieste în spatiul carpato-dunărean!

O voce firavă sopteste consolator: “Nu contează cât, ci cum!” Oare străinii entuziasti, care se stabilesc în România, lansându-se în aventura căutării timpului pierdut, fascinati de caracterul autentic, mai mult sau mai putin neîntinat al geografiei noastre, vor modifica media de vârstă a poporului autohton? E clar că tara e atrăgătoare si pentru ei, în ciuda aparentelor deranjante, lipicioasă ca un bulz de noroi zemos, care-ti atrage irezistibil palma, tentând-o să-si afunde degetele în aluatul sortit să devină ancora cine stie cărei rădăcini viitoare. Pământ persistent, tenace, masă originară cu vino-ncoa’. În fond, când e să reducem totul la esente, descoperim că nu ne deosebim unii de altii aproape de loc. Cleiul necoafat n-are preferinte politice, nici miros de bani. Dacă-am umbla desculti, n-am avea nevoie să ne mai lustruim pantofii. Pâmântul rămâne si continuă să fie peste tot, rotund si greu. Cu legea gravitatiei, ca si cu legea atractiei, nu te pui.

Benissa









Gabriela Călutiu Sonnenberg     2/3/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian