Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Interpretări : Rolul intelectualului de mâine

"Nu există încă un statut al muncii intelectuale si artistice. Un statut care să lege rodul de pom. Care să arate că rodul trebuie plătit anume ca să poată fi păzit si întretinut pomul care altfel se pierde, usucă, nu mai poate rodi."
Camil Petrescu

Pe oamenii nostri de cultură si de creatie îi sărbătorim cu fast după moartea lor. Ne mândrim peste tot cu ei. Dăm emisiuni interminabile la televizor. Scriem rânduri pompoase în ziare. Speculăm afirmatiile lor cele mai semnificative si suntem profund impresionati. Câti însă s-au întrebat ce facem pentru acestia cât sunt în viată? Munca intelectuală si artistică n-a avut un statut pe vremea lui Eminescu. Nu are nici acum. Culmea! Nu e apreciată nici de noocrati, căci ei îsi evaluează pozitiv doar propria prestatie.
Intelectualul de rutină se chinuie realizând o muncă "nerentabilă", pentru că rezultatele în "prelucrarea" materialului uman nu sunt imediate, însă se reflectă în componenta, calitatea societătii de mâine. De intelectualul de exceptie, de creatorul de artă nu are nimeni nevoie, pentru că, probabil, principalele lucruri au fost inventate, realizate, create, iar editurile, de exemplu, se ocupă ba cu un best seller frantuzesc ori englezesc, ba cu unul american, ba cu volume de larg interes, literatură bună de citit în tren ori în vreo sală de asteptare. Editorul îsi doreste un câstig imediat, iar romanele românesti contemporane ori cărtile de poezie nu mai sunt căutate ca în epoca precedentă. Am putea crede că nu mai avem scriitori atât de buni cum au fost cei care s-au consacrat, însă dacă ne apropiem cu atentie mărită si meticulozitate fie si numai de creatiile premiate de diferite uniuni ale artistilor, scriitorilor, observăm cât de meritorii sunt, dar aproape necunoscute de publicul larg. Un roman bun, de pildă, ar trebui tipărit în cinci sute de mii de exemplare, să fie cunoscut în toată tara, să fie citit, popularizat. Iată, asadar, avem de-a face cu o societate care nu dă credit creatorilor de artă, inventatorilor, intelectualilor în genere... însă o astfel de societate - încotro???
Desi la scoală învătăm că va câstiga cel mai bun, cel mai frumos, cel mai cinstit, în viată nu se întâmplă întotdeauna asa. Desi la scoală se vehiculează termeni ca demnitate, curaj, adevăr, bun-simt, abnegatie, desi toată lumea "trece" prin scoală, nu toti oamenii pe care o să-i întâlnim în viată dau dovadă de asa ceva. Un vechi proverb latinesc ne informa că: nu pentru scoală învătăm (ceea ce învătăm), ci pentru viată. Ce mai este valabil aici, că si în zicala românească: "ai carte, ai parte"?... Intelectualul român suferă o transformare interioară extrem de dureroasă. În dreptul fiecărei din actiunile sale poate fi scris cuvântul "dezamăgire".
Pentru că, negresit, ceea ce face un profesor, de pildă, nu se rezumă numai la predatul orelor, activităti metodice, pregătiri suplimentare cu elevii în cadrul scolii, corectarea tezelor, pregătirea personală pentru sustinerea gradelor, serbări, competitii, simpozioane, adică nu se referă numai la ceea ce se vede, ci si la ceea ce "nu se vede", cum ar fi educatia... sufletului, si pentru ca tot ce realizează în scoală ori pentru scoală e... nerentabil. Interesant, dar adevărat. si cum să nu fie asa, când oamenii crescuti si educati la toate nivelurile în România sunt nevoiti să plece în străinătate...?! (Nu mai iau în considerare faptul că statul român cheltuie niste bani cu scoala respectivilor, iar când să culeagă rodul, să fructifice investitia, se trezeste că n-are mijloace.) Un premiant la Olimpiada de Matematică la etapa internatională, licentiat între timp al Universitătii din Bucuresti, performer în informatică, plecat de curând în Anglia, afirma cu tristete că ar fi rămas în România numai dacă ar fi primit un sfert din salariul pe care îl ia acolo. Dar Hertha Műller? Dar atâtia scriitori si oameni de stiintă, de cultură, de origine română, care s-au stabilit în Anglia, Franta, Italia, Germania, Spania, Canada,Australia?!
Cum se desfăsoară învătământul în România?
La superlativ, am putea afirma, gândindu-ne la cunostintele acumulate si realizări. Cei care au plecat cu o facultate la bază de aici pot să spună, mai mult decât altii, dacă le-a folosit scoala de aici. Ei scriu, concep, au ocupatii importante de gândire si decizie, nu au plecat acolo să zugrăvească, să spele vase ori să ingrijească vreun copil.
Desigur că în România, dincolo de tot ce se întâmplă, cea mai mare fericire a dascălului este să-si vadă elevul pătruns de învătătura dată. În ciuda a ceea ce se mai afirmă uneori tendentios, el îsi face datoria "pe câmpul de luptă". Bucuria discipolului de a se simti instruit, de a primi din "mana" învătăturii ar putea să mentină multă vreme seninătatea magistrului, dincolo de grijile existentei. E dureros însă pentru cel de-al doilea să constate că dintr-o dată devine desuet, demodat, îmbătrânit peste noapte. El, cel care ar trebui să constituie un exemplu. Pe de o parte, pentru că învătătura sufletească pe care o dă nu mai are aceeasi ecou la elevi.
Societatea, mersul lucrurilor, chiar si familia obisnuiesc tânărul cu alte valori decât cele morale, spirituale, intelectuale, iar, în aceste cazuri, interventia profesorului seamănă cu un strigăt în desert. Dacă nu va căpăta concursul celorlalti factori influenti în educatia tânărului, omul de la catedră cu greu va putea birui. Pe de altă parte, vedem că dascălul nu mai e un exemplu din faptul că din ce în ce mai putini vor să-i "calce" efectiv "pe urme". Desi lumii îi place să vorbească de avantajele obtinute de omul de la catedră, despre nu stiu ce si nu stiu cum, totusi un număr foarte mic si-ar asuma r i s c u l de a suporta acelasi t r a t a m e n t.
În general, individul din societatea românească contemporană îsi pune întrebarea dacă, trecând prin scoli, câstigi mai mult decât dacă faci afaceri precum Lumânăraru, analfabet, dar miliardar. Este vorba de strădania de a învâta si rezultatul ei. Iar când rezultatul nu e pe măsura silintei, atunci si dorinta va muri treptat. Se naste, bineînteles, cunoscuta întrebare: mai este o afacere... să înveti? Până acum ne-am amăgit cu notiuni de bine, frumos, bunăstare, progres, promovându-le, fără a exista putinta materializării lor. Ce surprize oare ne rezervă societatea de mâine?
În altă ordine de idei, din păcate, sunt unii, cu putere de decizie, care nu înteleg că dascălul nu poate trăi numai din satisfactii spirituale, că, în ceea ce priveste neajunsurile, i-a ajuns cutitul la os.
Dacă am constientiza situatia actuală, am vedea mai clar ce ne asteaptă. În general, ne bazăm pe devotamentul dascălului, care există, persistă, nu înseală în cele mai grele încercări. E vorba, desigur, de dascălul din generatiile mai vechi, pentru că acesta e obisnuit cu de toate, alergător de cursă lungă, îndelung răbdător, cu vechime si obisnuită în cadrul binecunoscut al scolii, deci fără gând de a porni pe un nou drum. Mai mult, retributia nu este chiar la limita răbdării. Dar debutantul? Cel care ar trebui să asigure ziua de mâine a învătământului românesc? Ei, cu acesta e altă poveste. Cât calm să aibă si ce răbdare, când n-are decât cu o sută de roni în plus fată de ajutorul de somaj...?! Satisfactiile spirituale trec si se filtrează la el direct si concret prin stomac. Se poate ridica el la probleme metafizice, când cele fizice îl trag dureros de mânecă? Cât
să rabde si pentru ce? Pentru că cei ce fac regulile să confirme victoriosi încă o dată că au dreptate? Astfel destui tineri cu pregătire didactică au luat alte căi mai rodnice. Si, chiar dacă n-o să le placă unora sau altora ceea ce afirm, în scurtă vreme, vor pleca tot mai multi. Stiu ce-mi vor spune unii: că n-au unde să se ducă, că rata de somaj etc. etc. Însă să nu uităm că cei tineri au altă deschidere. Ei sunt gata să învete să o ia de la capăt si nu cred că vor să mai facă jocul răbdării... de dragul de a da unora dreptate. Cei care sunt mândri acum că îi strunesc cum vor pe cei care sunt în învătământ (în buiestru, în galop, pe loc repaus) vor vedea cât de curând reversul medaliei...
La rândul lui, creatorul de artă sau omul de cultură se confruntă si el cu grave probleme. Pornind de la cele mai simple, observăm cum unii se zbat să-si găsească un loc în Uniunea Scriitorilor Români pentru a primi procentul adăugat abia la... pensie. Ca si cum un creator de literatură ar avea o activitate mai prodigioasă după o anumită vârstă...!?
Glumim, dar acesta să fie singurul avantaj al scriitorului? În rest, să fie coplesit de poverile existentei, să scrie în timpul... liber, să creeze un roman din fragmente disparate, să înfiripe o operă hibridă si chinuită... Într-o tară atât de minunată, frumoasă, splendidă, cu peisaje de vis, dar, din păcate, cu reguli, norme, îngrădiri care fac ca timpul de după muncă să nu existe, pentru că nu-ti poti plăti impozitele din salariu, trebuie să ai două-trei joburi, ca să te întretii... Un binecunoscut critic contemporan zicea că scriitorul român nu poate deveni cu nici un chip maratonist, fiind, mai degrabă, un performer la viteză, deci pe o perioadă limitată, pe un spatiu restrictiv. Părerea mea e că nu are cum să reziste în maratonul literaturii, pentru că e ocupat în a-si câstiga existenta.
Dacă, de exemplu, un sportiv cu posibilităti nelimitate ar depune nu o activitate istovitoare, ci o muncă mai relaxată, să zicem, cum ar fi cea de birou si ar sta nu opt ore, ci doar jumătate de normă - numai patru, realizând antrenamentul după serviciu, câte succese ar avea în competitie...??! Ne mai întrebăm atunci de ce nici un creator român de literatură nu ia Premiul Nobel... Sau alte premii internationale... Apoi, chiar dacă artistul reuseste ca prin minune să-si realizeze opera, intervin alte probleme. Nu si-o poate publica, oricât de meritorie ar fi. Sistemul de popularizare este închis. Selectia e arbitrară. Si câte si mai câte.
Ar mai fi multe de semnalat. Dar mă opresc aici. Poate voi reveni cu altă ocazie, poate nu. As încheia cu citate de genul: Un popor fără spiritualitate, fără cultură n-are viitor, nu supravietuieste, e ca si mort etc., dar aceste fraze mărete s-ar volatiliza în peisajul cotidian cenusiu, ca si cum n-ar fi fost rostite niciodată.






Prof. Carmen Cătunescu    2/3/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian