În crucifixul portii
Mă dor încheieturile timpului,
Scârtie în sânge vechi nisipul,
Sufletul devine sticlă transparentă
Dezgolindu-mi inima si chipul.
Fluturii valsează-n zarea azurie,
Silabele se-ntrec în rugăciuni,
Femeile sunt îngeri fără aripi,
Sculptează-n nemurire noi minuni.
Mă dor încheieturile timpului,
Iubirea ta cu inima cuprind,
De-aceea-n crucifixul poeziei
Asez clepsidra, flacăra-i aprind!
Esti atât de frumoasă
Esti atât de frumoasă încât
În ochii tăi,
În care sclipesc stelele,
Îmi vopsesc
Îngenuncherea imaginatiei!
Când nu esti lângă mine…
Când nu esti lângă mine
Simt mâna stângă
Dureros de nătângă,
În dinte de câine.
Asez în foietaj de petale
Uitarea ce-apartine
Dreptei cruci de bine
Cu oasele goale!
Fărasul cu stele
Am netezit pavelele gândului
Cu florile asezate pe gulerul pământului,
Mi-am pus inima într-o cafea descântată
Să fie citită în irisi de fată.
Păcatele s-au rostogolit în gestul făcut,
Ca pe un gard cu vise în ie cusut,
Orbeste curcubeul m-a dat peste cap,
În bratele tale mă-nghesui să-ncap.
Rodii din crengile stelelor pline
Mi-atinge uimirea sculptată în bine,
Pun catifea pe dâra cu semne,
Inelele iubirii sunt răni si însemne.
Stejarul din noi izvoarelor cântă,
Ghinda sperantei ne binecuvântă,
Suntem zămisliti sub canoanele-i grele
S-adunăm bătrânetii fărasul cu stele!
În umbră…
În umbră nu stau vorbele ascunse,
Ele se înaltă pe-aripi de buburuze
Si-n zborul fără spaima despărtirii
Încropesc în inimi scânteile iubirii.
Mereu as vrea s-avem acelasi rost,
Să ne iubim fără să tinem post,
Raiul să-l avem înfloritor în veci
Cu vise minunate pe tanice poteci.
Sansa să port mâna stângă în ghips
Sansa să port mâna stângă în ghips
Înaintea cuvintelor rotunjite în vis,
Cu iluzii puse în cumpene uzate
De aripi respirate în zboruri înalte,
Sansa să-mi privesc inima cu durere
Prin jurăminte înmuiate-n tăcere,
A fost si este un sirag din zile amare
Unse cu uleiuri prelinse din soare.
Nimic nu poate să miste-n greseală
Decât luminita ce ochi-mi înseală.
Am pierdut distanta circular – realitate,
Sângele tâsneste din degetele retezate.
Ate catgut se cos în loc de inele,
Umflăturile cresc în nopti fără stele,
Mirosul amintirii e-n nară de câine
Care latră la cer, se roagă la tine.
Sansă-i că am lângă mine doctorul om
Care taie răsăritul cu nichel si crom
Si-mi altoieste rodiile degetelor sfărmate,
Clipa fluieră bucuria existentei aparte!
Nelinistitul drum
Sufletul universului s-asază în aerul meu,
Îl respir cu dealuri cărunte si munti,
Tărmurile mi se prind în mimică
Făcând între durere si fericite punti.
Iubito, îti mângâi azurul din ochi,
Privirea din ram cu rod împlinit,
Mâna ta freamătă zâmbetul în sărbători
Din începutul ecoului sub care ne-am iubit.
Albeste povestea aceasta în noi visător,
Pe umeri purtăm platosa stelelor stinse,
Strigăm universul si vine sălbatic
Să înnoiască credinta în vise.
Ninge în ningerea noastră firavă,
Devenim fulgi sferici în viscolul luminii,
Ne-om asterne în somnul de veci,
În propriul cavou, mână în mână.
Corabia pământ ne va purta mai departe,
Amintire venită din oase si fum,
Universul este raza gândurilor noastre
În care pregătim nelinistitul drum!
Răbdarea cerului furată
La ora x de după x
Cad stelele din cer la fix,
O floare moare si-ncă una
Când noaptea miluieste luna.
La ora fix si-ncă ceva
Nimic nu stă în calea mea,
Pierdut în vise si în dor
Cu steaua ta în brate mor.
Surâde lumea natural,
Un înger mângâie un cal
Si trece prin inima lui
Precum în coaste vechiul cui.
Nu te-ntreba, nu mă-ntreba
O aripă de va bătea,
Voi fi supus sclav al iubirii
Sau un surâs al despărtirii?
La ora x de după x
Mor stelele din cer la fix,
A mea trecut-a mai demult
În floarea răsucită-n lut.
Ea are freamătul tăcerii,
Vârtej de fagure si miere,
Eu am doar dăruirea toată –
Răbdarea cerului furată!
Împătimite ineptii
Scriu o cerere în verdele cerului,
Îi pun aripi genele
Si o trimit în zbor
Către stele.
Acolo se combină
Lacrimă cu lacrimă,
Culoare cu culoare…
Plouă.
Pământul plin
De HIV-ul prostiei
Îngenunchează .
Dumnezeu ne ia de mână.
Doi cătei tremură
În puritatea încercării.
Cererea cade în cazanul
Invizibil.
Iadul devine flacără.
Pământul prinde aripi
Spatelui meu.
Zbor printre
Curcubeiele minciunii
Împătimite
Cu ineptii!
Vise pe zăpadă
Brusc se iau decizii contondente,
Visele se îndulcesc de fete,
Vârstele-n etaje aleargă după ele,
Le ajung doar cei mânati de stele.
Fetele se-ncântă, înduiosate
Adună îngeri si îi scaldă-n lapte,
Căutat de-o spaimă înspumată
Prefer să fac potecă în zăpadă.
Să las ca semn urmasilor urmasi
Potrivirea miilor de pasi,
În minciunile înscrise pe zăpadă
Visele le pun frumos să ardă!
Măiestria existentei noastre
Pământul mângâie tangentele timpului
Cu aripi de albi porumbei,
Oamenii curbează orizontul înaltului
În parfumul florilor de tei.
Poetul îndeamnă Floarea Albastră
Să vină la lacul împodobit cu stele,
Scriu cu sânge pe cerul iubirii
Punând în clepsidre nisip si pietricele.
Pământul mângâie, universul încântă
Sferele invizibile, albastre,
Muzica printre aripi de albi porumbei
Înaltă măiestria existentei noastre!
Viata ca firul de iarbă
Viata trece ca firul de iarbă prin ac.
După ce trece, pune în streang
Propria moarte.
Moartea vrea să scape oricum
Din fluierul sângelui.
Nu se mai poate rotunji.
Îngenunchează,
Duhneste a umbră.
Viata trece firul de iarbă
Mai departe
Numărând streangurile crude!
Plămădind lumina după usă
Vântul mătură semintele norilor,
Razele soarelui sunt făina luminii,
Icoanele miresmelor asteaptă în ramuri
Să înflorească în nestire spinii.
Doar văzând cum macii trec în sânge
Si plumbul pedepseste crunt vânatul,
Fata suptă-a bucuriei noastre
Traversează în genunchi înaltul.
E nevoie să-nchid nostalgia
Din rana unui suflet chinuit
Ce a rămas să-si bea singurătatea
Sub flacără gălbuie de chibrit.
Bate-n mine o armată beată
De încercări în duhuri de cenusă,
Te voi găsi în morile de vânt
Plămădind lumina după usă!
|
Marin Moscu 2/1/2017 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.