Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ziua Ursului sau a Cârtiţei

În România, ca şi în multe părţi ale Europei, mai cu seamă în rândul nordicilor, s-a încetăţenit obiceiul observării comportamentului lui… Moş Martin în această zi. Data de 2 februarie a ajuns chiar un fel de reper meteo, anticipându-se starea vremii în perioada premergătoare primăverii în funcţie de comportamentul ursului: dacă astăzi îşi vede sau nu umbra. Peste Ocean, în Statele Unite, se numeşte „Ziua Cârtiţei”, devenită sărbătoare folclorică tot mai populară care îl are în centrul atenţiei pe Phil, un sobol despre care unii cred că poate prezice sosirea primăverii mai repede sau mai târziu.
Ursul a fost considerat încă din vechime un animal-oracol, având un rol simbolic în percepţia populară, comportamentul său indicând adesea fără greş dacă vremea se va înrăutăţi sau nu, dacă iarna va mai dura sau va veni o primăvară timpurie.
Se spune că pe doi februarie înainte de prânz, în caz că avem de-a face cu o zi cu soare, e posibil ca ursul să iasă din bârlog. Dacă îşi vede umbra proiectată pe zăpadă, intră la loc în adăpost şi se culcă încă şase săptămâni, ceea ce înseamnă că tot atât va mai ţine sezonul friguros! În caz că afară e timp înnourat şi nu-şi poate zări umbra, va mai zăbovi pe afară, semn că iarna o să dispară cât de curând şi se va încălzi treptat.
Cu vremea călduţă de acum şi cu cerul senind nu se ştie cum se va comporta Moş Martin: va reintra sau nu în bârlog?

Teamă şi respect

Se pare că ar exista unele indicii că încă de pe vremea dacilor acest masiv mamifer omnivor era admirat, fiind privit cu teamă şi respect. El apare drept un animal sacru în felurite legende şi povestiri legate de viaţa sălbăticiunilor. Se ştie că ursul mănâncă fructe de pădure, miere, primăvara chiar ...paşte iarba proaspătă, nu se atinge de mortăciuni, precum lupul. Nu atacă omul decât atunci când este încolţit.
Din vechime există multe obiceiuri, datini legate de existenţa sa. Medicina populară utilizează şi azi cu succes grăsimea şi părul de urs, blana având funcţie estetică, decorând cabanele vânătoreşti, iar dinţii reprezintă talismane.

„Călcatul ursului”

În România, mai ales în zonele rurale se practica până în secolul trecut obiceiul numit semnificativ „Călcatul ursului” pentru vindecarea durerilor de şale. „În copilăria mea am văzut mulţi ursari, care băteau într-o tobă şi mergeau din loc în loc pentru a oferi spectacole cu animale dresate, ne-a povestit nenea Gheorghe Boriceanu, din Ţara Buzăului. Erau urşi bruni domesticiţi. Nouă, copiilor, ni se păreau enormi. Fuseseră crescuţi de pui, legaţi cu un lanţ ca să nu fugă sau să facă rău. Constituia o mare distracţie când apăreau ursarii prin părţile acestea. Existau şi superstiţii: cine visa în noaptea premergătoare Zilei Ursului un exemplar frumos, credea că-i va merge bine. Fetele nemăritate aveau parte de peţitorii, iar băieţii făceu armata uşoară”.

Povestiri...adevărate

Inginerul silvic Tóth Árpád, din Chiuruş, ştie o mulţime de povestiri...adevărate despre nobilul şi puternicul mamifer brun al Carpaţilor. Sălbăticiune care însă reprezintă supărarea oamenilor de la ţară atunci când le distrug recolta şi le omoară animalele din bătătură. Ca şi spaima turiştilor rătăciţi prin munţi, dar şi satisfacţia vânătorilor.
Tóth Árpád a adunat şi publicat două volume de istorisiri deloc...”vânătoreşti”. Aşadar, nu sunt fabulaţii. Ci întâmplări reale privitoare la existenţa acestei creaturi minunate a pădurilor noastre, păţanii în care a fost fie implicat direct, fie le-a aflat de la colegii de muncă, pădurari, silvicutori, oameni ai locului din zona Covasnei, unde îşi desfăşoară şi în prezent activitatea. Parcă presimţind că am să-l evoc, aşa cum am făcut şi cu alte prilejuri, ing. silvic Tóth Árpád („Artangel”, cum este pseudonimul său literar) mi-a trimis chiar ieri un poem-avertisment intitulat explicit, „Feriţi-vă de urs!”
Am spicuit câteva strofe: „Cu ursul să nu glumiţi/ De-i aproape nu fugiţi/ Iute din urmă v-ajunge/ Şi cu gheara vă străpunge// Dacă ursul e rănit/ Şi cu voi s-a întâlnit/ Sigur o să vă atace/ Fiţi atenţi la ce va face// De-i împuşcat şi n-a muit/ Să n-aşteptaţi clipe...frumoase/ Instantaneu vă rupe oase” (...)

Ursul brun românesc

În ţara noastră există numeroase exemplare de „Ursus arctos arctos” (ursul brun), care uneori face şi rele, după cum am relatat nu o dată în perioada de toamnă sau primăvara, când înfometat dă iama prin culturi sau saivane, omoarând oi, capre, chiar şi cornute mari. Au fost şi cazuri dramatice, în care oamenii au avut de-a face cu furia dezlănuită a sălbăticiunii.
Trebuie ştiut că ursul brun românesc este un animal deosebit de puternic: are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălţime la greabăn de circa 1,5 m şi o greutate maximă de 600 kg. Prezintă canini puternici şi molari rotunjiţi. Ghearele nu sunt retractile, imprimându-se în pământ odată cu talpa. Are o blană deasă, cu două rânduri de peri - spicul şi puful. Se estimează că poate trăi până la 30 de ani în natură şi până la 50 de ani în captivitate, având un creier dezvoltat.

„Ziua Cârtiţei", la americani

La americani există, de asemenea, o interesantă datină populară legată de această zi. În fiecare dimineată de 2 februarie, o cârtiţă pe nume „Phil” este scoasă din adăpostul în care stă captivă şi prezentată unei mulţimi curioase, ca şi presei, camerelor de filmat şi fotografiat, ca o adevărată... vedetă. Dacă afară e senin şi îşi vede umbra, fuge înapoi în cuşcă. Este semnul că iarna va mai dura. În schimb, în caz că petrece mai mult timp alături de public, atunci s-ar putea ca primăvara să nu întârzie prea mult. Tradiţia este respectată cu sfinţenie an de an şi a intrat deja în folclorul american.
Obiceiul a fost însă adus de imigranţii nemţi care au populat zona actualului stat american Pennsylvania, undeva la începutul anilor 1700.
Legenda spune că primul animal care le-a ieşit în cale nemţilor plecaţi în căutare de arici a fost o cârtiţă şi, de atunci, acesta a fost animalul folosit pentru cea mai aşteptată şi neobişnuită prognoză meteo din America.
Şi numele are un tâlc fiind al unui şef de trib indian, cunoscut de englezi sub numele de "King Philip".
Traditia din Pennsylvania a devenit celebră în toată lumea abia din 1993, după aparitia comediei romantice „Ziua Cârtiţei", în care Bill Murray, meteorolog, retrăieşte această zi la nesfârşit.

Întâmpinarea Domnului

În fiecare an pe doi februarie creştinii cinstesc evenimentul numit Întâmpinarea Domnului, care are loc la 40 zile de la naşterea lui Iisus Hristos. Conform rânduielilor acelor vremuri pruncul a fost dus la Templu de Sfanta sa Mama şi Dreptul Iosif.
Regula strictă era că femeia ce a născut un prunc de parte bărbătească să nu păşească în Lăcaşul sfânt timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestui termen mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării.
Biserica ortodoxă îl aşează pe Pruncul Iisus în centrul evenimentului de azi, iar Sărbătoarea se încadrează în suita evenimentelor sacre dedicate Mântuitorului. În schimb la catolici se numeşte Curăţirea Sfintei Marii şi se pune accent pe persoana Fecioarei - Mamei Pruncului Sfânt.
În zilele noastre Întâmpinarea Domnului mai este cunoscută în popor ca Stretenie sau Ziua Ursului.
Sărbătoarea a fost introdusă la Roma în 494, înlocuind vechea serbare păgână care îl cinstea pe Zeul Pan, ocrotitorul turmelor şi duşmanul lupilor. În Răsărit, praznicul a fost introdus în anul 526 de Împăratul Iustin.

Doi „Făurar” - dată cu dublă semnificaţie

Din punct de vedere mitologic se interpreta în vechime că ursul murea şi învia pe doi „Făurar”, la această dată începând să recircule seva în copaci, anunţând un zvon de nou sezon. Sinonimă cu Stretenia, Ziua Ursului a fost asociată cu străvechi practici ritualice, aducându-i-se ofrande.
Oamenii asociau de multe ori schimbarea vremii cu reacţiile şi comportamentul imprevizibil al lui Moş Martin. Se considera ca puterea lui poate face bine... copiilor, dacă aceştia se ungeau cu grăsime de animal, iar pentru a fi puternici toată viaţa, unii erau botezati cu numele de Ursu sau Martin.
000
...Să reţinem în încheierea articolului că aveam de-a face atât o Sărbătoare religioasă, cât şi una tradiţional populară, ambele fiind iubite şi respectate.







Horia C. Deliu    2/1/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian