Intre doua lumi : Cu carina si Bărzuica în drum spre America ( IV )
În episodul anterior Cristea Sandu Timoc
ne-a povestit despre anii de scoală.
„La o lecţie de geografie era vorba de Cosova şi de râurile de acolo, unde râul Drimul Alb şi Drimul Negru se întâlnesc în Albania la oraşul Lium Kula. Uţă al lui Marin al lui Dincă este întrebat de dascăl în ce oraş se întâlnesc cele două râuri. Uţă nu ştie, cască ochii şi-mi dă cu cotul să-i şoptesc. Eu îi răspund încet La Lium Kula, însă, fie că eu i-am spus cu „p" înainte, fie că el aşa a înţeles, răspunsul, vă închipuiţi...„
- Dar nu ne-aţi povestit cum aţi plecat atunci în America...
-În clasa a doua primară, după chestiunea cu ”Lium Kula", m-am decis să plec în America, pentru că acolo nu se bat copiii. Aş fi putut pleca cu un grup de vreo 10-20 de copii, însă nu-mi prea inspirau încredere toţi, nici chiar verişorii mei, în afară de Pătruţă şi Iordan. Ne-am adunat, ne-am hotărât şi ne-am jurat să ţinem secretul.
Plecarea am hotărât-o pentru ziua de Sfatul Ilie, când în sat avea loc ruga timp de trei zile, lumea se strângea la hora satului, unde veneau oameni din Serbia, Bulgaria şi mai puţini din Rumania. Obligaţia noastră era să adunăm spice de pe mirişti ca să facem fiecare cinci kilograme de grâu pentru drum până în America; să cumpărăm de la dugaia (prăvălie) din Raiţ o carină (vioară), ca să cântăm şi noi cum cântau copiii sârbi bogaţi din satul vecin. Mai trebuia ca eu să o iau pe Bărzuica, o iadă care semăna cu o barză, ca la nevoie să putem bea lapte. De dormit, am făcut socoteala că va trebui să găsim din loc în loc câte o arie, unde rămân stoguri de paie, şi unde vom nopta cu Bărzuica, iar ziua să păzim oile, porcii sau vacile americanilor bogaţi. După ce vom face bani, ne vom cumpăra ţoale, ghete şi câte un „levorver" (pistol) cum avea tatăl meu. Când ne vom întoarce procopsiţi în satul nostru, să tragem fiecare, pe rând un foc de levorver la intrarea în sat lângă casa vărului Mătonie şi câte două focuri în mijlocul satului, în faţa „chinezului" (aşa îi spuneam primarului), să caşte tot satul gura la noi, să vadă ce ne-am ajuns. De aci încolo, vom urca coasta liniştiţi, de la ai lui Mae, prin faţa dugăii, până la moş Stan al lui Pufu. Şi aci, când vom ajunge în faţa casei lui Pită şi Pufu, vom trage trei focuri de levorver să vadă şi să audă neamul Sănduleştilor că noi am ajuns să avem nu numai ghete în picioare şi capră cu doi iezi, ci şi levorvere de care să se mire, nu numai copiii, da să se mire şi moşu nostru Călin, şi tatăl vitreg al lui Pătruţă, care la trei cuvinte folosea „ali" (adică) luat de la sârbi, ca să zică lumea că el este cel mai învăţat om de pe aceste coclauri, că nimeni n-a mai auzit asemenea vorbe meşteşugite.
- Şi cum a fost călătoria ?
- Păi, n-a fost nicicum, pentru că nu am plecat nici în clasa întâi, nici în clasa a doua, pentru
că numai eu reuşisem să strâng cele cinci kilograme de grâu, iar verişorii mei nici măcar un gram...
-... şi nu aţi mai plecat..
- Ba, am plecat, dar de abia în clasa a treia. Dar staţi să vă povestesc ce peripeţii am avut la drum, până am ajuns în America.
- ...vă ascultăm.
- Am plecat a treia zi de Sfântu Ilie, pe la prânz, după ce ne-am asigurat că Sfântul n-o să vină în calea noastră cu trăsnete şi ploi. Am trecut de casa bunicului, am îngenunchiat, ne-am rugat lui Dumnezeu, care călătorea împreună cu noi şi ne vedea orice mişcare, să ne ajute să ne vedem visul cu ochii să ajungem în America să ne cumpărăm levorvere. Verişorii mei tot n-au adunat spice şi am plecat numai cu cele cinci kile strânse de mine. Le-am vândut pe doi dinari şi cincizeci de parale, pe care am cumpărat carina şi o felie de simit (pâine albă), urmând ca pe drum să ne ostoim foamea cu poame de pe câmp şi din păduri. Mi-am instruit verişorii că nu avem voie să furăm struguri, pere, mere de la lume, ca să nu ajungem cumva la închisoare în loc să ajungem în America şi să ne-o ia zălog şi pe Bărzuica. Acasă, au crezut că ne-am înecat şi ne-au căutat, cu răngi, timp de trei zile pe tot Timocul până la Valea Mare. Numai tata a zis că nu crede că am murit, că sunt un copil „afurisit", care nu moare cu una cu două. Noi ne-am văzut de călătoria noastră spre America, prin munţii Homole din Timoc, Serbia răsăriteană. Ajunşi la marginea unui sat sârbesc, o grămadă de copii s-a repezit la noi să ne omoare, ca s-o ia pe Bărzuica. Eu, care mai ştiam ceva-ceva sârbeşte, le-am spus:
- „Dacă nu staţi pe loc şi veniţi să ne omorâţi, eu dacă nu vă vărs maţele, tot vă sparg capetele alea proaste cu pietrele astea". Dar am trecut hopul cu mare spaimă, verişorii mei s-au cufurit pe ei de frică şi s-au întors acasă, eu dimpreună cu ei, şi aşa s-a terminat călătoria noastră în America
- Şi acasă, părinţii...
- Eee, s-au bucurat că nu suntem morţi, dar după ce au aflat de isprava noastră cu America s-au înfuriat şi apoi lucrurile s-au aşezat în matca lor.
- Ne povesteaţi că de Sfântu Ilie lumea merge la horă, petrece...
- Nu numai de Sfântu llie, mergeam cu ai mei şi mai ales cu muma mea Gherghina pe la nunţi, praznice, botezuri pe la care erau tocmiţi şi lăutari. La noi în sat erau lăutari Gogă al lui Găină, Ion al lui Prunaru şi Jâma lui Prunaru. La masă cântau cântece bătrâneşti. Unele erau lungi că erau nevoiţi să le cânte un ceas până le terminau. Majoritatea cântecelor bătrâneşti erau triste. De exemplu în balada „La stână" sau „Mioriţa", ciobanul era omorât şi îngropat între flori, soare şi lună; în „Meşterul Manole", zidarul, ca să nu se surupe zidul mănăstirii, îşi zidea muierea în zid. În toate cazurile, eu mă prăpădeam de plâns şi o rugam pe muma să scăpăm muierea din zid, să-1 ajutăm pe ciobanul ăla prost care se lasă omorât. Cel mai mult plângeam când se cânta „Gruia lui Novac", „Baba Novac", „Tănislav Voinea".
-„Mumă, strigam la muma Gherghina, ce să facem să-i scăpăm de la moarte pe bieţii de ei?"
N-am fost un copil prea cuminte. In Zlocuţea, eram poreclit „Mâţoiu" şi „Mârtanu" pentru că dădeam cârnaţii şi carnea, pe furiş, la mârtani; la Liceul „Traian" din DrobetaTumu-Severin mă porecleau „Cârlanu", pentru că la fotbal îi cotonogeam şi le dădeam goluri multe; la Şcoala Normală de la Craiova, în batjocură, copiii mă porecleau „Burghezul" pentru că luam haine aruncate prin pod sau dam lecţii elevilor mai mici.
Va urma
În episodul următor Sandu Cristea Timoc
ne povesteste despre viata lui între două lumi.
” Una este lumea copilăriei si a familiei mele. Cealaltă lume este lumea pe care am visat-o încă din copilărie, este lumea care mi-a dat limba ce-o vorbesc, viaţa ce-o trăiesc, copilăria printre cei de-un neam cu mine, este lumea ce mi-a dat portul, tradiţia, baladele copilăriei şi ale maturităţii, sărbătorile, bucuriile şi tristeţile neamului meu românesc. Cealaltă lume este Ţara Mumă – România”.
Cornel Rusu
( Din volumul Pelerin în românitate )
|
Cornel Rusu 8/31/2016 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.