Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Alegeri in Canada : Noul guvern liberal

Victoria liberalilor federali initiază câteva premiere.

Una dintre ele, puternic mediatizată, este legată de continuitatea numelui Trudeau.
Pentru multi canadieni, ideea de familie politică pare atractivă. Adesea mediile de informare au scos în evidentă faptul că, în sfârsit, asa cum americanii îi au pe Kennedy si Bush…si poate în curând pe Clinton…avem si noi, în fine, pe Trudeau.

Interesul obsesiv acordat acestui aspect este generat de faptul că informatia în sine e o piesă care se vinde bine în media si face valuri mari pe forumurile de socializare.
Mai mult, numele Trudeau este un “brand” - si doar un sondaj elaborat de opinie ar putea să analizeze în ce măsură acest brand este câstigător - dar se pare că are impact în constiinta colectivă. De pildă, discutam recent cu o colegă ai cărei părinti au fost plecati în Italia pentru jumătate de an si tocmai s-au întors în noiembrie.
Bătrânii nu au urmărit alegerile politice. Când au aflat la întoarcere că primul ministru este Justin Trudeau (despre care nu stiau absolut nimic) s-au bucurat doar pentru că, în anii ’80 – atunci când au emigrat ei în Canada - prim ministru era Pierre Trudeau.

Cea de-a doua premieră este una interesantă mai ales pentru Ontario.
Se pare că, pentru prima dată în istoria politică recentă, guvernul federal are aceeasi culoare politică cu cea a celui provincial. Traditional, culorile alternau: rosu federal la Ottawa cu albastru conservator la Toronto si invers.
Ce ar putea să semnifice acest lucru? Poate nimic semnificativ pe termen mediu.
Dar poate si o aplecare continuă a Canadei spre stânga politică. Mergând pe această linie de analiză, sunt date care pot fi extrase chiar din actualele alegeri.

E evident că victoria în alegerile federale din octombrie 2015 ar fi fost oricum una a stângii politice. Marele învins nu este însă Harper – fostul lider conservator – ci Mulcair – liderul noilor democrati. Mulcair a condus în sondajele de opinie ca favorit până în momentul în care a avut dezbaterea televizată în Quebec, iar subiectul “niqab” i-a blocat ascensiunea.
De ce?
Simplu, publicul din Quebec nu agreează ideea folosirii acestui element vestimaentar în serviciile publice, unde este chiar interzis. Pe acelasi calcul logic a actionat si Harper atunci când a propus ca niqabul să fie interzis pentru lucrătorii publici la nivel federal.
În acel moment, căderea lui Mulcair a deschis drum spre victoria lui Trudeau care a galvanizat întreaga stângă motivată de un foarte puteninc sentiment anti-Harper. Prin urmare, marea victorie liberală nu este – plastic spus – decât o si mai mare înfrângere a noilor democrati.

Reveniti la Ottawa, după două înfrângeri umilitoare si o lungă perioade de 10 ani în opozitie, liberalii condusi de Trudeau au o agendă plină.
Deocamdată planul guvernamental, cu o echipa recent aleasă, include anularea multor politici anterioare prin metode anuntate deja în campanie: taxarea cu 33% a celor cu venituri de peste 200,000 pe an, renuntarea la UCB – alocatia federală pentru copii – si înlocuirea ei cu un alt tip de benefit calculat după venit, anularea politicii “income-spiltting” si limitarea sumei pentru TFSA de la 10,000 depunere la 5,000, cresterea de beneficii pentru CPP.
Piesa de rezistentă a liberalilor este investitia de 5 miliarde în infrastucturǎ. În fine, cu un guvern majoritar, liberalii au comandă pentru cinci ani.
Succesul acum depinde numai de ei.







Luiza Mureseanu    11/9/2015


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian