„Oameni pe care i-am cunoscut” de Veronica Pavel Lerner, Ed. Vatra Veche, 2015
Din totdeauna am considerat că oamenii care au amintiri sunt oameni bogati, fiindcă amintirile sunt niste certitudini pe care memoria le-a prins si le tine strâns să nu cadă în marea masă a uitării. Tipul, felul si intensitatea amintirilor, atunci când le avem, sunt ceea ce suntem noi, până la urmă. Ele se pliază felului nostru de a fi, crezului si credintei noastre. Uităm ce trebuie să uităm si retinem ceea ce ne dictează eul că trebuie să retinem. S-ar putea spune si asa: Spune-mi ce îti amintesti, ca să-ti spun cine esti. Atunci când aceste amintiri au, pe lângă tenta personală, si una care poate recreea noi dimensiuni, atunci când se referă la personalităti de referintă din viata unei culturi, ele pot avea si o latură de istorie culturală. În definitiv, amănuntele însumate sunt cele care relevă întregul.
În cazul nostru, „amănuntele” d-nei Veronica Pavel Lerner întregesc informatiile despre personalităti cu care aceasta si-a intersectat viata, dând acestora noi perspective de cunoastere si abordare. „Oameni pe care i-am cunoscut” este un aport al autoarei la întregirea unor portrete, unde tusele personale reliefează mai pregnant liniile de expresie, îndepărtând umbre, mărind perimetrul „părtii luminate”.
Ioana Pavelescu, Nicolae Băciut si Veronica Pavel Lerner au cuvinte introductive analitice sau justificative, după caz, unele intrând în “bucătăria” modului cum aceste articole evocatoare au devenit carte. Toate probează iubiri si preocupări comune.
Cartea este dedicată „ mamei, la centenarul nasterii ,...”, după cum spune autoarea, adică Ameliei Pavel (1915-2003), cunoscut critic de artă.
Ioana Pavelescu dă cărtii carate de pretiozitate văzând la Veronica Pavel Lerner „generozitatea privirii si a aprecierii, plierea pe model „fără pusee voluntariste” si lipsa prejudecătilor”, iar Nicolae Băciut. intersectându-se cu aceasta „în afinităti elective în acelasi orizont”, remarcă, la rându-i, „contributiile importante la recuperarea memoriei noastre culturale”. După găzduirea cu generozitate de către Nicolae Băciut, în ultimii 3 ani, în paginile revistei „Vatra Veche”, a acestor amintiri, acestea, însumate, au devenit carte, gratiei aceluiasi N.B., scriitor si editor, fată de care Amalia Pavel face, de acolo din Toronto (Canada), o reverentă de recunostiintă.
Startul figurilor evocate este dat de „Nicu, prietenul familie”, alias Nicolae Steinhardt (1912-1989), care de altfel este iubirea culturală comună care i-a apropiat pe Veronica Pavel Lerner si pe Nicolae Băciut, autorul “Jurnalului fericirii” de mai târziu fiind prieteni de familie cu părintii acesteia: „Uneori era invitat la noi la masă. De cum intra, pătrundea în casă bucurie si exuberantă. Avea întotdeauna o carte în mână ». În prelungirea acestei evocări este si articolul "N. Steinhardt cu timp si fără de timp - lecturi critice, evocări" - carte de Nicolae Băciut, recenzie », unde pe lângă concluzia fără echivoc « această carte remarcabilă” autoarea remarcă « interesanta coincidentă de nume (ambii sunt Nicolae-n.m.). Ba mai mult, interesantă coincidentă de vervă si talent, de respect pentru literatură si artă, de iubire pentru locurile natale”.
Despre actorul Mircea Septilici (1912-1989), pe care l-a cunoscut la Bucuresti, prin anii `70, si cu care a purtat o corespondentă “presărată cu desene si caligrafii”, întâlnindu-l ulterior la Montreal, unde acesta a trăit ultimii ani de viată, punctează calitătile revelatoare ale acestuia: “elegantă, noblete, talent”.
Despre Theodor Bălan (1912-1976) si-l aminteste din perioada bucuresteană ca “pianist, pictor si profesor”, fermecată fiind de interpretarea la pian de către acesta a “Lieder ohne Worte” de Mendelsohn Bartholdy, dar si despre o discutie savantă despre…”baklavale” cu N. Steinhardt, “cu care era prieten”.
“La Casa de Creatie de la Bran, unde petreceam uneori vacantele cu mama, pe atunci membră a Uniunii Artistilor Plastici, i-am cunoscut, prin anii ’60, pe regizorul George Rafael si pe sotia lui, pe care o admiram grozav, actrita Ileana Predescu. Tot acolo am cunoscut-o si pe legendara actrită Marioara Voiculescu, care atunci era deja foarte în vârstă. ”, care sunt de asemenea evocati în articolul “Un regizor si o actrită - George Rafael (1920-1984), Ileana Predescu (1929-1996)”.
Cu poetul Stefan Augustin Doinas (1922-2002) si sotia sa, balerina Irinel Liciu (1928-2002) are amintiri de prin „prin anii `60, când mă duceam cu fratele si un grup de scriitori vara la mare în localitatea "2 mai»… În mai 2002, Doinas a plecat din lumea noastră si a doua zi Irinel l-a urmat”.
Epigramistul, actorul si regizorul Ion Lucian (1924-2012) este amintit ca “prieten al copiilor”, deoarece i-a încântat autoarei, si un numai acesteia, “copilăria si adolescenta”. Este amintit cu o evocare din 2002, “când actorul, care avea atunci 78 de ani, a venit în Canada cu piesa "Băietii de aur" de Neil Simon”, ca apoi în anul 2006, la Bucuresti, să fie primită, alături de graficiana Adelaida Mateescu, la el acasă, undeva prin Piata Romană.
« …ca omagiu adus prietenei mele din tinerete Doti, cea datorită căreia l-am cunoscut si iubit pe dramaturgul, poetul si scriitorul Radu Stanca » autoarea scrie evocarea despre Dorina Stanca (n.1927), sotia lui Radu Stanca, în materialul « Cu Doti, la Cluj”.
Veronica Pavel Lerner a fost gazdă primitoare si lui Octavian Sava (1920-2013), “autor de scenarii radiofonice, de televiziune, de piese, de cuplete pentru teatrul de revistă si, spre sfârsitul carierei, autor a două romane”, pe care la cunoscut prin anii `70, prin intermediul scriitorului Octav Pancu Iasi, si pe care soarta a făcuto să-l “plimbe” prin Toronto, în anul 2000 “când el îsi vizita, cam la 2-3 ani, familia din Canada”, plimbări repetate si în alti ani, prilej bun de a afla, “cu zâmbetul pe buze” despre viata acestuia. La reîntâlnit ulterior la Bucuresti, trăind aceiasi fascinatie din anii de tinerete. “Eu văzusem “celebra lui piesă "Nota Zero la purtare" , stiam si de emisiunile de la TV, îi urmărisem ani de zile cupletele de la Revelioanele TV scrise de el si serialul pe care multi l-au urmărit si admirat, "Căpitanul Val Vârtej"”.
Pe Octav Pancu Iasi (1929-1975), “autorul îndrăgit de copii” l-a cunoscut în anul 1971, la Casa de Creatiei Mogosoaia, unde era cu mama sa în vacanta de primăvară. Asa a avut parte să-l cunoască pe cel care a scris “Marea bătălie de la Iazul Mic”, pe cel căruia îi erau versurile, la radio, făcute cântece de către Titi Acs si cântate la emisiunile pentru copii de “simpatica Silvia Chicos”.
Pasionată (si) de muzică, apropierea de Alfred Hoffman (1929-1995), muzicolog, caracterizat prin “sensibilitate si blândete”, cu articole de critică muzicală în presa vremii, a fost una firească, mai ales că acesta “era un om deschis si dornic de comunicare”, iar ea era pasionată de muzică, “dornică să învete ceva de la un profesionist ca el”.
Pe scriitorul Teodor Mazilu (1930-1980) l-a cunoscut prin anii `70 , la Mogosoaia. Prieten cu pictorul si graficianul Florin Pucă, Teodor Mazilu “rostea cuvintele în soaptă si tot ce spunea erau ironii. Avea un puternic simt al umorului si ridiculiza orice urmă de prostie, ignorantă sau "limbaj de lemn" pe care le observa”. Pentru concludenta spuselor privind umorul acestuia autoarea redă si un dialog din piesa „Prostii sub clar de lună”.
Aurel Stroe (1932-2008) a fost compozitor si profesor, “unul dintre primii muzicieni care au utilizat mijloace cibernetice în tehnica compozitiei”. Amintirile sunt legate de lectiile “de armonie si compozitie la începutul anilor `60, când mă pregăteam simultan pentru examenul de admitere la două facultăti: chimie si conservator”. Titlul materialului evocator, “Quartetul de Debussy”, este legat de dicteul muzical primit din partea profesorului Aurel Stroe, dicteu care i-a dat mari bătăi de cap, si care era un exercitiu dificil necesar pregătirii unei probe de admitere.
Iosif Sava (1933-1998) a fost „un om deosebit de cultivat, absolvent a două facultăti - Muzică si Filosofie - (care) avea niste idei de comunicat”. A făcut-o de prin anii `70 la radio în emisiunea „Invitatiile Eutherpei” si ulterior, din 1980, la TV în „Serate muzicale TV”. Autoarea l-a cunoscut la Sinaia prin anii `70, dând în fata acestuia „proba” unor cunostiinte muzicale consistente, fapt pentru care a intrat în gratiile profesionale ale maestrului. Din amintiri se desprinde aceiasi reverentă pentru valoare si pentru muzica...bună.
Întâlnirea cu marele actor George Constantin (1933-1994) a fost ca urmare a vizionării în 1962, la Teatrul Nottara din Bucuresti, a piesei lui Dostoievski, „Fratii Karamazov”, unde acesta avea rolul lui Dimitri, “fratele cel mare, dar si pe tatăl celor trei frati”, iar Grusensa era interpretată de actrita Liliana Tomescu. Latura umană si mai ales caracterul marelui actor rezultă din povestirea acestei întâlnirii.
Un scriitor pe care l-a cunoscut încă din adolescentă (fiind prieten bun cu fratele ei, de asemenea scriitor) a fost Matei Călinescu (1934-2009), care i-a atras ulterior atentia “cu cartea "Viata si opiniile lui Zaharias Lichter", apărută la Editura pentru Literatură în 1969. Cartea a obtinut premiul Uniunii Scriitorilor pentru fictiune în 1969, a fost tradusă în câteva limbi si reeditată în România...”. Expatrierea amândorora, el în S.U.A. în 1973 si autoarea în Canada în 1982, a oprit comunicarea, reluată ulterior prin E-mail, iar apoi prin întlniri sporadice la Bucuresti.
De-a dreptul superb este eseul “Concursul de pian” despre destinul unui mare pianist din China comunistă, Li Min Cean (n.1936) cel care a câstigat premiul întâi la pian la "Festivalul International George Enescu, Septembrie 1958". Întâlnindu-se cu acesta peste ani, la Montreal, a aflat că a fost în anii `60 victimă a Revolutiei Culturale a lui Mao, din China, refugiindu-se apoi în California, S.U.A., după evenimentele din Piata Tienanman, ca apoi să ajungă la Hong Kong, ca profesor universitar si membru în diverse jurii la concursuri internationale de pian, fără însă a mai putea cânta vreodată. Spune autoarea : « În timpul revolutiei, a fost detasat la munca câmpului. A fost torturat? Da, a fost torturat. Cum? Nu mi-a dat amănunte. Mi-a marturisit că, pe de o parte, i s-a interzis să cânte la pian câtiva ani, pe de alta, i s-au dat munci destinate distrugerii dexteritătii degetelor. Si, i s-a distrus? Da, în mare parte...”. Povestirea sub numele de “Pianistul” a trezit mare interes în lume, inclusiv în China, ea fiind republicată si tradusă.”Am primit mesaje din toată lumea si ceea ce a urmat a fost atât de fascinant, încât am hotarât să scriu continuarea”. În carte sunt ambele părti, inclusiv partea a II-a, unde autoarea, la fel de emotionant povesteste cum gratie articolelor s-au găsit sponsori în China “redeschisă spre lume”, să redea de pe vinil pe C.D. înterpretări la pian ale lui Li Min Quing, printre care si muzica lui George Enescu.
Verdictul indiscutabil dat de mama sa, criticul de artă Amelia Pavel, despre Nicăpetre, alias Petre Bălănică (1934-2008), adică “sigur e un sculptor de talie universal” a venit să întărească autoarei prezentelor amintiri impresia deosebită pe care a avuto “la Câmpul Românesc de la Hamilton, în august 2000, când Ion Caramitru, pe atunci Ministrul Culturii, i-a înmânat artistului medalia "Mihai Eminescu", pentru bustul lui Eminescu. Auzisem de numele Nicăpetre, dar mi-era putin cunoscut. Frumusetea sculpturilor de la Hamilton m-a impresionat”. Tulburătoare este pasiunea sculptorului Nicăpetre pentru Eminescu, prin citatul din cartea sa "DownTown Brăilita via ‘89", redat de autoare: "... Eminescul meu a fost cioplit de un om care citeste si iubeste ce a dat acest poet lumii..... Dar în primul rând eu am sculptat nevoia noastră de Eminescu". La întâlnit apoi în 2000 în atelierul acestuia din Scarborough (Canada), iar apoi în 2001.
Grigore Constantin (1938) este un alt muzicolog, profesor universitar, pe care l-a cunoscut prin anii `60 si care a avut o carieră prestigioasă. Sunt descrise întâlniri si discutii avute în diverse împrejurări sub spectrul Eutherpei! Subscriu titlului: “Muzica, o lume aparte”.
Mihai Zamfir (1940) “este un nume important în cultura românească”, profesor la Facultatea de Litere a Universitătii Bucuresti, autor a cinci romane si al volumului "Scurtă Istorie. Panorama alternativă a literaturii român”. Prietenia cu Mihai Zamfir s-a cimentat, în contextul aparitiei si lansării la Bucuresti a mai multor cărti ale d-nei Veronica Pavel Lernen. O întâlnire de neuitat cu Matei Călinescu, dar si Mihai Zamfir la Bucuresti, în 2006, “când am luat împreună un prânz” a fost descrisă în rândurile rezervate celui dintâi.
“Convinsă că arta si stiinta converg si că, în orice stiintă, este întotdeauna prezentă si arta” , autoarea dă informatii despre Bruce Wallis, un savant britanic, plin de modestie, pe care l-a cunoscut la o Conferintă Internatională de chimie analitică din Statele Unite. Au păstrat legătura, făcându-si invitatii de vizitare, dăruind cărti, totul în limbaj de oameni civilizati, care se respect si se pretuiesc reciproc.
În anii `60 poeta Ana Blandiana (1942) avea o rubrică permanentă în “Contemporanul”, intitulată “Antijurnal” în care, citindo număr de număr, Veronica Paver Lerner- după cum a mentionat- a început să se regăsească. O scrisoare la redactie, un număr personal de telefon si apoi un telefon “întors” de la Ana Blandiana, cu o propunere de întâlnire în Cismigiu (era imediat după cutremurul din 77) “când am vorbit despre multe lucruri” a marcato la modul pozitiv. După zeci de ani s-a întlnit cu Ana Blandiana în paginile revistei “Vatra Veche”. “Multumim pentru găzduire, domnule N. Băciut!”, spune în finalul acestei amintiri.
Legătura cu pianistul Dan Grigore (1943) este una din adolescentă si prima tinerete. Spune autoarea: “Ce prietenie simpatică a fost între noi - fratele meu cu mine - si Dan Grigore! Ce petreceri de tinerete cu cântat la pian de cântece de inimă albastră (cântecul rusesc "Oci Ciornîie" - "Ochi negri"- si multe altele), ce amuzante combinatii improviza Dan Grigore si cum ne amuzam toti cu ele!
Toate acestea se petreceau cu multi ani în urmă, când aveam 14-15 ani si îl întâlnisem pe Dan Grigore la Bran si la Sinaia, ...”.
“Un prânz la Paris” prin anii `90 (“Timpul petrecut atunci cu el mi-a lăsat impresia unui om foarte inteligent si cu mult umor ». ) si apoi o corespondentă pe e-mail, au fost legăturile cu scriitorul Mircea Iorgulescu (1943-2009).
Un articol destul de amplu este despre o prietenă din copilărie, Alina Diaconu (1945), care la 15 ani a plecat, împreună cu familia în Argentina, devenind scriitoare, fiind laureată cu mai multe premii de prestigiu, si asta în pofida unui talent la...desen si pictură. Conchide autoarea la sfârsitul materialului evocator: ”Prietenia mea cu Alina Diaconu este cea mai veche si a rămas, cred, cea mai puternică din viata mea”.
Despre criticul de artă Maria-Magdalena Crisan (1946-2010), “prietena mamei”, vorbeste din perspectiva ambelor postúri, cea de om de cultură cu un bagaj serios de cunostiinte în domeniu si cu un “ochi avizat” si de prietenă devotată, care a stat lângă mama sa până în ultimile clipe.
Pe scriitoarea si criticul literar Adriana Bittel (1946) o vede mereu “printre cărti”, cunoscândo în 1999, cu ocazia lansării la Bucuresti a primei sale cărti de povestiri scurte "Miniaturi de dincolo de Ocean" (Editura Arhaeus, 1999). „Adriana urma să facă prezentarea cărtii si am întâlnit-o în ziua lansării. Imediat am detectat un ceva la această doamnă a literaturii, care m-a atras iereversibil”. De aici a început povestea întâlnirilor, a schimbului de cărti cu autograf si al prieteniei literare.
Pe cântăreata de jazz Aura Urziceanu (1946) o stia (auzindo) din tară, dar a cunoscuto doar “în Canada, la Toronto, la cenaclul "Nicăpetre" de pe lângă ziarul "Observatorul", unde Dumitru Puiu Popescu, directorul ziarului si al cenaclului, a invitat-o.
Am cunoscut atunci nu numai o artistă, dar si un om modest si prietenos, cu un zâmbet fermecător”.
Despre scriitorul, filosoful, jurnalistul, eseistul si criticul de artă Andrei Plesu (1948) spune simplu “de ce îl iubim”. Chiar “de ce îl iubim”? Eu stiu de ce, urmând ca cititorii articolului să afle argumentele autoarei.
“Recent, lucrând la finalizarea cărtii “Oameni pe care i-am cunoscut”, mi s-a părut potrivit s-o închei cu un interviu luat poetului, scriitorului, redactorului si editorului Nicolae Băciut, initiatorul proiectului acestui volum”, spune autoarea în materialul evocator “Interviu cu un poet”, Nicolae Băciut (1956). Redau din amplul interviu un scurt pasaj, care îl defineste pe Nicolae Băciut, din perspectiva poetului: “Poezia m-a salvat, mi-a dat încredere în mine, m-a ajutat să mă cunosc, să-i cunosc pe ceilalti. Am trăit, scriind poezie, cele mai sublime clipe ale vietii mele. Poezia e drogul meu, îmi asigură tot confortul nevoii mele de a visa, de a plânge, de a iubi. Poezia m-a dezvătat de ură, de singurătate. Prin poezie am ajuns să cunosc marile spirite ale lite-raturii române contemporane, am reusit să intru în dialog cu ele, de la Nichita Stănescu la Marin Sorescu, de la Ana Blandiana la Ioan Alexandru, la colegii mei de generatie”.
Cartea este presărată benefic cu fotografii ale personalitătilor pe care le-a cunoscut, fotografii de la lansări de carte, de la cenacluri, spectacole, excursii, vizite, etc., cu fotografii ale cărtilor primite cu autograf, ale autografelor propriu-zise de pe “pagini de gardă”, cu înscrisuri olograf de pe cărti postale si vederi, cu fotografii după coperte de cărti muzicale, fotografii după sculpturi si picturi reprezentative ale celor mentionati, etc., care nu fac decât să întărească materialele evocatoare, să le facă mai relevante si mai convingătoare. Cartea se citeste usor, stârnind, prin informatie si frazare, interesul, arătând si o rezistentă prin cultură, de dinainte de `89, o rezistentă tacită dar plină de fortă si adâncime, o lume care în pofida aparentelor nu a încetat să viseze frumos.
Legăturile cu “lumea liberă” antedecembriste au prins fortă după “marele deranj” din `89, fapt care mă face să cred că personalitătile creionate prin amintiri, au fost, însumati, “pionierii” libertătii culturale prezente, cei pe umerii cărora stau acum toti cei care vor să vadă departe.
Si în final un C.V. al autoarei cărtii luate îndiscutie, carte care dincolo de a fi povestită trebuie citită.
Veronica Pavel Lerner
Născută la Bucuresti. Emigrează în Canada în 1982, la Montreal, iar în 1997 se mută la Toronto, unde îsi desfăsoară în prezent activitatea de om de stiintă, editor, poet si eseist.
Studii
Univ. Bucuresti, Facultatea de Chimie.
Cursuri de limba engleză la Univ. McGill (Montreal)
Activităti stiintifice
Lucrări stiintifice de specialitate publicate în Ro-mânia, Canada, USA; “Canadian Expert in Analytical instru-mentation in Gas Chromatography", “Chair person” în comi-siile guvernamentale canadiene de specialitate
Activitate publicistică, editorială si artistică în România, Canada, USA
- redactor la "Observatorul" din Toronto, ziar premiat de Guvernul Canadei în2006, 2008, 2010 si 2014 pentru promovarea culturii Românesti în Canada; membră a cenaclului de pe lângă această publicatie
- colaborator la publicatii din Canada, SUA, România: "Target 01", "Melos" (revista Uniunii Compozitorilor din România), “Vatra veche”, “Signet”, “Singur”, "Nomen Artis", "13 plus", "LaPunkt" (România), “Observatorul”, “Agenda Canadiană”, “Noi Românii”, “Semnalul”, "Candela de Montreal" (Canada), “Radio Metafora” (SUA) s.a.
- jurnalist acreditat pentru TIFF (Toronto International Film Festival)
- membru în MWG (Mississauga Writers Group), Canada
- secretar general al asociatiei W.A.R.M. (World Association of Romanian Mass-Media)
- membru colaborator în ASLRQ (Asiociatia Scriitorilor de Limbă Română din Quebec)
- membru în juriul publicului CIMM (Concours Intenational de Musique de Montréal) 2010, sectia vioară
- editor si/sau administrator pe site-uri literare în limba română
Activităti literare
Cărti în România
- "Miniaturi de dincolo de Ocean", Ed. Arhaeus, Buc. 2000 (proză scurtă)
- “Gânduri printre rânduri", Ed. Arhaeus, Buc, 2001 (proză scurta, poezii)
- "Binecuvântatul prezent", Ed. Pallas Athena, Focsani, 2006 (poezii)
Cărti în Canada
- “Talking the world over”, Cranberry Tree Press, Canada, 2001 (short stories)
- “Smiles in the Mirror”, Cranberry Tree Press, Canada, 2002 (short stories, poems)
Antologii si Enciclopedii:
- autor de sonete în “Antologia Sonetului Românesc” de Radu Cârneci, editura Muzeul Literaturii Române 2008 Autor de poezii în Antologia cenaclului Lirei 21 “A treia Carte”, Editura Art Book, 2012
- autor de poezii în “Antologiile Confluente Lirice”, din 2013, 2013, 2014, Editura PIM
- autor de proză în “La confluentă de gânduri- Antologie de proză”, Editura PIM 2013
- autor de proză în volumul “N. Steinhardt-cu timp si fără timp”, editie îngrijită de N. Băciut, Editura Nico 2012
- fisă personală în “Enciclpedia personalitătilor Feminine din România” de George-Marcu si Rodica Ilinca, Editura Meronia 2012.
- autor de poezie si proză în limba engleză in antologia "Word Fest" a grupului de scriitori MWG din Canada, 2014
- autor de poezie în antologia de poezii "Rosu Mocnit", de la Casa Gândului-Cleopatra, Editura Rovimed Pub;ishers, 2014
- autor de poezie în limba franceză si proză în limba română în antologia ASLRQ 2015
Răzvan Ducan
USR, filiala Cluj
|
Răzvan Ducan 8/31/2015 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.