Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
30 decembrie, 1947: zi înnoptată si devastatoare pentru destinul Regelui si al României

Momentul 30 decembrie 1947 a fost unul sumbru, ilegal si tragic pentru tară si Rege, abdicarea Majestătii Sale fiind un act sub amenintare, o decizie brutală, lipsită de alternative, a comunistilor români, în familiaritate cu bolsevicii consilieri de la Moscova, dar si ca urmare a predării României rusilor de către marile puteri. Un act de trădare, nefiind greseală sau ezitare, ci actiune deliberată, nu se asociază cedării în conditii de presiune, de actiune fortată, neasimilată vointei personale. De aceea, abdicarea de la 30 decembrie 1947 nu poate fi considerată initiativa Regelui, ci o executie prin fortă, fiind din acest motiv, ilegală.

Totusi, sunt astăzi voci care acuză pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României, de trădare si lasitate. Aceasta vine din partea unora care sunt bântuiti frenetic de duhul urii, care nu îsi găsesc linistea fără să perpetueze „opera” comunistă de a tinti asupra Regelui, cinismul, bătaia de joc, descărcarea unei răutăti fără limite!...

Dacă si fostul presedinte al României, Ion Iliescu îsi reprimă astăzi atitudinea sa ostilă din trecut fată de Rege, despre care spune că nu a abdicat, ci a fost abdicat, este de neînteles tirul atacurilor încărcate de ură asupra Majestătii Sale, din partea unora, printre care si fostul presedinte Traian Băsescu, presedinte demis de către popor dar rămas în fortă până la sfârsit de mandat ca presedinte fără sustinere. Atribuirea, printre altele, a culpei umilirii ruso-bolsevice a tării, fără a se tine cont de faptul că România a fost silit atrasă la consolidarea sovietizării în Europa, cu o gravă consecintă, chiar până azi, în primul rând pentru că ideologia comunistă a erodat istoria si a despiritualizat-o este o gravă si condamnabilă diversiune de natură a mentine în continuare falsitatea ca zid împotriva restaurării monarhiei constitutionale în România! În opinia detractorilor, evenimentul de la Palat, din 30 decembrie 1947, al cărui curs a avut loc sub somatie si santaj, a fost o actiune de trădare a Regelui, o consecintă a slăbiciunii si lasitătii. Prin această ratiune se explică agătarea de putere, cu orice pret, incapacitatea de a întelege spiritul de sacrificiu care a fost la baza abdicării Majestătii Sale, sub presiune. Astfel de atitudini alunecă în eroare si vor fi reprimate de istorie. Dar, pentru fiecare există un peron de gară pe care va coborî cândva.

Avântarea în analiza trecutului trebuie să aibă în miezul zelului grija pentru adevăr, deoarece prin grote nu se poate ajunge decât la regatul întunericului. Or, cei care atribuie Majestătii Sale, Regelui Mihai I al României, un rol nefast în istoria României dezvăluie întocmai nestiinta hrănită cu răutate, fată de singurul Sef de stat astăzi în viată, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial era în functie.

Este de neînteles si de necrezut că un om ca Majestatea Sa, Regele Mihai I, care a petrecut o viată în exil, alături de Majestatea Sa, Regina Ana a României, si Altetele Lor Regale Principesele, fără să ponegrească vreodată România si fără să piardă nici o clipă speranta într-o Românie Restaurată poate să fie atacat si întâmpinat cu încă o nedreptate, în propria tară…! Cu atât mai nedrept, cu cât Familia Regală a României a trăit cu demnitate departe de tară, fără a fi jefuit bogătia ei, asa cum se fac uneori acuzatii, din nestiintă si deopotrivă din ură, din partea unora, si fără să spună o singură dată, un singur cuvânt rău despre poporul român sau despre România!...

„Acum exact saizeci si cinci de ani, la 30 decembrie 1947”, spune Alteta Sa Regală Principele Radu al României („Regele, garantul Natiunii”, 30 decembrie 2012) „România era deposedată de ultima institutie cu autoritate naturală si cu vocatie de garant al democratiei, Regele Mihai. Dictatura uzurpa monarhia, în numele unei republici pe care nu avea de gând si nu putea să o pună în operă. Vocea natiunii avea să fie înăbusită pentru patruzeci si doi de ani. Dar, lovitura grea dată României în acea zi a fost zdruncinarea brutală a identitătii nationale. Între patru decenii de comunism si decapitarea statalitătii este o deosebire echivalentă cu cea dintre confiscarea unei case si incendierea ei.

Sovietizarea a reprimat nu doar oameni si grupuri sociale, ci si instinctul binelui national, bazat pe conlucrarea dintre autoritatea monarhică si democratia reprezentativă. Statul a fost acaparat de un grup de putere fără nici un sprijin natural, altul decît vointa tancurilor sovietice. Administratia s-a transformat într-o masinărie menită să satisfacă ambitii personale de putere”.

Se împlinesc anul acesta 67 de ani de la abdicarea nefericită a Majestătii Sale Regelui Mihai I al României, pe 30 decembrie 1947. Toti acesti ani au fost mult prea multi pentru ca istoria să îi mai poată răbda! Într-un mod logic de judecată, forma de guvernământ legitimă a României este si în prezent Monarhia. Avem a face azi în România nu cu o monarhie nelegală, ci cu o monarhie nefunctională în baza faptului că legitimitatea ei este uzurpată de republica impusă de tancurile sovietice!

Ceea ce se impune azi este, în primul rând reconectarea natiunii la vibratiile patriotismului pe care unele manifestări cu deosebire culturale si artistice sunt cel mai în măsură să le evidentieze. Cu acest tel, Uniunea Natională Culturală pentru Monarhie, constituită în temeiul initierii unor manifestări strict culturale, artistice si sportive, în favoare promovării unui proiect de sustinere a restaurării României din nou sub Rege, într-o formă statală legal monarhică, cuprinde membri în majoritatea judetelor din România, precum si în Basarabia si în comunitătile românesti internationale. În jurul ei au aderat unele personalităti din mediul cultural, artistic si sportiv si sunt invitati să adere, de asemenea, toti acei ce doresc să răspundă chemării la unitate în Regatul istoric si restaurat al României!





Aurel V Zgheran aurel.vzgheran@yahoo.com     12/29/2014


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian