În apărarea povestii
A venit timpul să apărăm povestea, mai ales zicerea si ascultarea ei.( dupa cum vedeti a venit timpul să apărăm cam tot….nu numai natura)
Pentru că revista “Observatorul” , forma tipărită, găzduieste la pagina opt , “Însemnările Motanului Tom”,cu subtitlul “îndrumar pentru lectură”,si pentru ca am în fată o audientă atât de plăcută, am să încerc să explic de ce “ÎMT”este un îndrumar,… întâi, pentru părinti si bunici si de-abia apoi, pentru copii.
Dupa cum spunea un întelept, “vorbind, ne reamintim”, tot astfel si eu, adresându-mă vouă, îmi aduc aminte de ce a scris Mark Twain, la aparitia cărtii sale “Aventurile lui Tom Sawyer” prin 1876 : “Desi cartea se adresează băietilor si fetelor, sper totusi să nu-i ocolească nici pe adulti, deoarece una din intentiile mele este să le reamintesc lor, maturilor, ce au fost ei cândva, cum au simtit, ce au gândit si în ce aventuri bizare au fost si ei angajati”, sau îmi amintesc de mărturisirea lui Hans Andersen, în care, povestitorul, de la început i-a ales pe adulti nu atât ca cititorii lui cât mai ales ca primii cititori, capabili de selectia lecturilor pentru copii, primii care să transmită povestea ,cu tot farmecul ei, celor mici.
Pentru că povestea trebuie transmisă mai ales prin ascultare.
Stim cu totii că Ion Creanga s-a vrut mai ales “ascultat”, de aceea îl numim mai degrabă povestitor decât scriitor. El este cel care a lăsat cuvântului ca vorbă toată initiativa: Doar “Vorba ceea”…. Noi toti ne-am fi dorit să-i fim contemporani, numai pentru a-l asculta.
Spunând si ascultând povestea, de asemenea luăm în seamă un aspect de ordin psihologic. Sunt trei elemente ce creeaza spatiul si timpul zicerii: cel ce spune( ex.bunicul), povestea si cel ce ascultă(copilul).
Dar cea mai importantă este vocea celui ce spune. Ea va atrage, dupa sine, al patrulea element: afectivitatea. Si astfel se creează o legatură intimă între povestitor, poveste si cel care ascultă, iar cel mai avantajat va fi ascultătorul, pentru că el îsi va aminti mai târziu povestea. Parcă-l si auzim:
“N-am să uit niciodată povestea pe care mi-a zis-o bunicul, într-o iarnă cu multă zăpadă, poveste în care Zâna Zăpezilor îi promite lui Kay lumea întreagă, împreună cu o pereche de patine….”
Sau “Numai mama stia să-mi spună povestea “Ursul păcălit de vulpe”, în asa fel încât să nu-mi pară rău că ursul, într-adevăr, a fost păcălit…
”
Copilul, cel care ascultă, va transmite nu numai povestea, ci si starea povestirii.
El va restabili armonia, peste ani, dintre povestitor, poveste si ascultător, ascultător mereu îmbogătit, pentru că el duce mai departe acel “A fost odată ca niciodată…”
“A fost odată ca niciodată…” este “poarta” magică prin care copilului i se va deschide o lume pe care crede că o poate cuceri, în felul lui, bineînteles, în care poate “locui”, pentru că balaurul si vrăjitoarea, mama vitregă si răul sunt pedepsiti.
Odată iesit din spatiul si timpul povestii, se petrece un alt gen de “minune”: întoarcerea acasă, intrarea în normalitate. Vocea tatei reface cadrul real, dar de data aceasta un cadru mai intim, mai cald, “snug and safe”, “safe and snug”( cum ne sugerează mesajul povestii “Căsuta din preerie”, de Laura Ingalls Wilder) tesut din firele ascunse si plăcute ale impresiei puternice pe care a lăsat-o povestea povestită.
Menirea povestii si a povestitorului este de a-l aduce pe copil înapoi… “înapoi acasă”, pentru că aici se va mentine vie, mai departe, curiozitatea lui de-a asculta povesti.
Impresionant momentul întoarcerii lui Dorothy acasă: -“Vin de pe tărâmurile lui Oz. Si Toto este aici, cu mine. Oh, mătusa Em, sunt atit de bucuroasă că sunt înapoi acasă!” A fost fascinantă călătoria la Vrăjitorul Oz, împreună cu prietenii ei, dar tot mai bine e “înapoi acasă”.
De ce “în apararea povestii”? Pentru că povestea este în situatia de-a fi abandonată de copii, în favoarea jocurilor electronice( ca să le mentionez numai pe ele). În ciuda unui sentiment al reusitei, copilul consumă timpul. Nu-l mai câstigă, cum îl câstigase prin poveste. Nu mai are întrebări. Nu mai are emotii. Jocul electronic nu-l situeaza pe copil în lume, ci mai degraba îl izolează. Iar paradoxal, împotriva solicitării intense, prin apăsarea robotica a butoanelor, copilul rămine un subiect si un spectator pasiv.
Cercetătorul rus Boris Sokolov tocmai remarcase, înainte de invazia brutală a jocurilor electronice, că lumea modernă, tehnică conferă noi atribute povestii, sesizând cât de repede vulturul, jucăria de lemn, din poveste ,a fost înlocuit cu un aeroplan.
De aceea, când Peter Pan( J. M. Barrie) de pe scenă, se apropie de audientă si îi spune “ Bateti din palme dacă credeti în povesti… eu zic să batem.
Sau, dacă“Tot ce este viu este în căutarea unei lumi mai bune”(Karl P. Popper, În căutarea unei lumi mai bune), atunci povestea este ceva viu.”, …
Nota Observator.
Prezentarea a fost facuta la intalnirea cenaclului Nicapetre de pe langa revista Observatorul la 29 Ianuarie 2012/Toronto
|
Adriana Gheorghiu 1/30/2012 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.