Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Pofta de viată de altădată

A sosit timpul când începe să prindă viată freamătul plecării în tară si să decid dacă voi cumpăra biletul de avion pentru Bucuresti. O ia gândul înainte iscodindu-mă: Ti-e dor de Bucurestiul cel cu atâtea fatete? De care dintre ele îti este cel mai tare dor?

Pentru că întreaga fire se pregăteste să scoată la lumină bucuria reînvierii naturii, de bună seamă că transmite si oamenilor ceva din aceste taine tulburatoare. Altfel cum să-mi explic dorinta de a face un salt interior ca să trec în lumea de frumuseti de odinioară pentru a o reînvia acum în prag de primăvară?

Mi s-a aprins dorul de Bucurestiul în care clocotea pulsul vietii si veselia si uneori hulit, Bucurestiul cu oameni care aveau poftă de viată si stiau să trăiască frumos. Parcă mă împinge cineva din spate să caut urmele acelei perioade când Romania s-a arătat în haina strălucitoare de atâtea ori evocată în scrieri sau lucrări de arta, ori încă evocată prin viu grai de cei care i-au simtit gustul. O prietenă îmi spunea că a întrebat-o pe mamă-sa care călătorise în multe tări din lume, în ce tară si-ar dori să trăiască si i-a răspuns fara echivoc,în Bucurestiul din perioada interbelică. Perioada aceasta frumoasă a început să-si facă simtită prezenta din primii ani ai secolului al 19-lea si a avut maxima înflorire între cele două războaie mondiale cu apogeul cam prin anii 1938-1940. După aceea si-a mai păstrat câteva aspecte până când tara noastră a întors armele contra Germaniei si spatele restului lumii apusene lăsând calea deschisă vântului asiatic să spulbere din temelie toate acele valori.

Eu am apucat să trăiesc un deceniu din acea perioadă dintre cele două războiaie mondiale, dar eram copil. Cu toate acestea am prins câte ceva din parfumul acelor vremuri pe care mai apoi a putut să lucreze imaginatia izvorâtă din cele ce am citit si auzit. Pe atunci, tata făcea comert cu cereale si mergea la Bucuresti să se întâlneasacă cu comercianti din alte tări. Afacerile se puneau la cale în cafenele de unde ne aducea câte ceva din atmosfera de acolo. Aveam un unchi care era functionar la Bucuresti si era absorbit de viata de atunci. Ne povestea cu mare vervă crâmpeie din viata lui considerate un mare dar al vietii. Era perioada când se consolida burghezia, în special cea mică si cea comercială, perioada când se afirma categoria functionarilor si mai ales a intelectualilor, artistilor, ziaristilor care erau plenar angajati în evolutia societătii românesti. Era, de fapt, o epocă a personalitătilor de tot felul.

Lumea aceasta atat de deosebită de cea de astăzi îsi avea câteva spatii de întâlnire. Unul dintre locurile de promenadă era Calea Victoriei între Casa Capsa si Palatul Regal. Pe acest traseu se plimbau intelectuali, scriitori, artisti, gazetari, politicieni, latifundiari, dar si functionari si oameni de rând, toti îmbrcati după moda vremii, învârtind bastoane si bucurându-se de întâlnire si socializare. Pe acest traseu se însirau o serie de cafenele literare, berării, grădini si terase care au devenit faimoase în perioada lor de apogeu, Casa Capsa, Grădina si Terasa Otetelesanu, Kubler, Gambrinus, Zisu. Cafenelele literare luaseră fiintă imitând atmosfera localurilor pariziene, în special din cartierul Montmartre, luat în stăpânirea artistilor fără posibilităti materiale. Aici se aduna lumea la un svart si la tăifăsuială, pentru schimb de idei, uneori cu multa vervă sau chiar cu câte o apucătură fistichie, plină de amuzament. Pe toti îi unea un singur lucru: atmosfera, Se îngrămădeau în cafenele în primul rând pentru discutii înflăcărate si apoi era cafeaua si eventual trabucul. În ambianta aromei de cafea se consolidau prietenii, aveau loc discutii de afaceri, de politică, de artă si literatură si nu de putine ori se încrucisau săbiile sclipitoare ale inamicilor literari. Atunci se bea, se glumea, dar se plătea putin. Astăzi luxul devine cuvântul de ordine.

Scriitorii, actorii, plasticienii, lumea provenită din mediul artistic si cultural, în general, formau o categorie aparte si unii dintre ei au lăsat urme importante in istorie prin stilul de viată boem si prin contributia la viata societatii. Se adunau la cafenelele preferate cu precizie de ceasornic si modul cum îsi petreceau timpul forma secvente de viată colorată care stârnea interes si era imitată de celelalte categorii sociale. Unele schite ale lui Caragiale sunt o oglindă fidelă a unei categorii de cetăteni bucuresteni

Astăzi societatea trăieste o altă viată, e nevoită să se adapteze concurentei si scăderii coeziunii sociale, fenomene specifice secolului vitezei. Computerul, televizorul, preocuparile tehnice pentru masină, etc. fac viata artistilor mai putin romantică răpind parfumul boemei de altădată. Astazi ei nu mai au statutul privilegiat pe care îl aveau în perioada interbelica, sunt obligati de circumstante să devină oameni obisnuiti, mai aproape de realitate si probabil nici nu ar fi recunoscuti pe stradă în forfota zilei sau în restaurante prin fumul mititeilor si fleicilor. În cafenele acum se recomandă să păstrezi linistea, cafeaua se bea în grabă, o poti lua pe fereastră direct din masină.

Dar nu vreau să poposesc mult la acest aspect al Bucurestiului de azi, fiindcă sunt mânată de dorinta de a mă refugia în lumea de odinioară de la Măgurele, de lângă Bucuresti, să revăd locurile care au săpat în mine amintiri tulburatoare. Acolo am urmat patru ani cursurile Scolii Normale “Ioan Otetelesanu”. Măgurele, acum capitală a fizicii atomice românesti, într-o vreme a fost mosia de zestre a Doamnei Stanca. Mihai Vodă-Viteazul si-a asezat aici tabăra înaintea luptei de la Călugăreni în august 1595. În ajunul bătăliei, aici si-a tinut consiliul de război, într-o pivnită pe care si eu am cercetat-o si am folosit-o ca ascunzătoare în jocurile noastre. Mai apoi această mosie i-a apartinut lui Ioan Otetelesanu. Acesta a fost ministru de finante în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. A fost un mare filantrop, avea mosii întinse si case în mai multe zone ale tării, dintre care cele mai cunoscute au fost castelul si împrejurimile din Măgurele si clădirile si grădina devenite mai târziu „Terasa Otetelesanu” din Bucuresti peste care troneaza acum Palatul Telefoanelor si clădirile dimprejur. Aceste spatii au fost locurile de întâlnire ale protipendadei Bucurestiului. În aceste spatii doamna Elena Otetelesanu organiza petreceri, dar si întâlniri ale artistilor si scriitorilor patronate de Junimea.

Măgurele era locul cel mai îndrăgit de marele nostru poet Mihai Eminescu, căci se refugia împreuna cu Slavici si îsi găsea izvorul de inspiratie pentru multe din poeziile sale. Dupa ce Ioan Otetelesanu a donat castelul, parcul si motia Academiei Române pentru a înfiinta un institut de învătământ pentru viitoare învătătoare, Slavici a locuit aici timp de 14 ani ca director si profesor. El a pus bazele unui învătământ vestit, inspirat din scolile europene.

Castelul din Măgurele, asa cum era pe vremea când am urmat acolo cursurile scolare era înconjurat de un teren foarte spatios. Într-o parte era parcul cu pomi seculari si în cealaltă parte era grădina, pe care Ioan Otetelesanu le încredintase în 1847 pentru amenajare renumitului arhitect peisagist Karl Frederich Wilhem Mayer, fostul director al grădinilor imperiale din Viena, cunoscut la noi pentru amenajarea Grădinii Cismigiu si a Parcului din Soseaua Kiseleff.

Renumitul arhitect peisagist a creat aici un adevarat rai de frumusete. În anii când eu am fost elevă acolo, 1944 –1948, parcul îsi păstra prospetimea frumusetii. De la castel cobora o peluză până la lacul mereu împrospătat de un izvor cu apă adusă de la mare distantă. Semăna cu cel din Cismigiu si botezat la fel, „Izvorul lui Eminescu”.

De cate ori nu am visat călcând pe acelasi alei pe care se plimba Eminescu, de cate ori n-am murmurat versurile din “Scrisoarea IV” inspirare de prezenta castelului: ”Stă castelul singuratic oglindindu-se în lacurui/ Iar în fundul apei clare, doarme umbra lui de veacuri”. M-am considerat norocoasă că am respirat aerul aceleeasi atmosfere de magică reverie ca în poezia „Somnoroase păsărele”. Simt si acum puterea cu care te absorbea prin frumusete imaginea centrală a lacului ca pe Eminescu în timp ce „Peste-a noptii feerie/ Se ridică mândra lună,/ Totu-i vis si armonie”.

Mi-ar place să revăd „ascunzătoarea” lui Mihai Viteazul, în care odată păseam cuprinsă de fiori, să revăd cele două chioscuri, al lui Eminescu si al lui Slavici, să le închipui vopsite în alb stralucitor si încărcate de ghirlande de flori, să văd statuia lui Eminescu, opera sculptorului Mihai Onofrei, executată după fotografia lui Eminescu făcută de pictorul polonez Franz Duschek, să revăd corpurile noilor clădiri

M-as duce si în cealaltă parte a castelului unde era grădina – adevarat Eden. As vedea-o ca atunci prin sita genelor, străbătută de alei mărginite de flori, din loc în loc cu arcade strălucind în albul lemnului sprijin pentru trandafiri cătărători care formau adevărate bolti. Mi-as oglindi chipul în apa bazinelor cu pesti exotici si înconjurate de flori de origine mediteraneană.

As inchide ochii ca să nu văd ruinele frumusetilor de odinioară, dar as lăsa să tresalte amintiri la tot pasul despre vremea când Romania avea o culoare si o individualitate. Si de ce nu, as lăsa să crească nădejdea că povestea păsării Phoenix n-a fost născocire zadarnică si Bucurestiul de odinioară să înfloreasca iarăsi în haine noi reprezentând o tară considerată cândva Grădina Maicii Domnului.

Elena Buica din Pickering




Elena Buică    3/3/2011


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian