Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Bloc nottes : O noapte de iarnă

Fulgi mari se jucaseră în văzduh, bătând în geamurile prăfuite ale camerei mele de lucru, toată ziua. Rece si transpirată ziua trecuse, înclinându-se maiestuos noptii, care punea stăpânire peste Bucurestiul zdrentuit de nelinisti si păreri îngrozite de trăire neclară. Strada locuintei mele zăcea nemiscată, acoperită de valtrapurile ude ale neputintei de a întelege mesajul de liniste si răbdare, fată de tot răul impus vietii de fiecare zi, a celor care au prins, prin vrerea unora dintre noi să tină, până la noile alegeri, frâiele trăsurii tării noastre. Eram destul de pregătit oare să înteleg rolul acestor lacrimi prelinse pe geamul camerei mele?
M-am ridicat de la biroul meu lăsându-mi cartea si ochelarii, nu înainte de a-mi salva toate înscrisurile de pe ecranul monitorului. Îmi împreunasem mâinile si priveam în noapte strada prin fereastra a căror geamuri, prinse în tocurile albe ale termopanelor la modă, îmi dădeau libertatea, aparentă, de a vedea ce se petrece dincolo de spatiul meu protector. Câti pasi nu au bătut această stradă, legându-se în destin cu praful, pietrele sau asfaltul, pe care astăzi îl aveam sub priviri si peste care călcasem fără să încerc măcar a-i întelege rostul? Câte neajunsuri ne-au putut pricinui acest continut bituminos, aruncat ca o pătură peste pământul străvechi al celor care, în timp, au locuit aceste asezări? O, Doamne! Ce vremuri, ce răgaz a mai trecut peste oamenii acestui loc de-a lungul infinit al timpului. Noi suntem o stăruintă a întregului lumesc, care au trăit si numai sunt, o verigă a continuitătii entitătii noastre, cu binele, cu necazurile si neîmplinirile noastre. Unele dintre ele au fost preluate de cei ce-au urmat, altele si-au păstrat rândul intrând în variatii puternice cu timpul, nepărăsind niciodată mediul, ci doar asteptând un moment propice pentru a se lega de aura slăbită a unora dintre oameni, continuându-si prin acesta existenta.
Ce înseamnă viata unui om de rând în fata unora, care se cred nemuritori si asteaptă umilinta semenilor lor? Ce este ziua care a trecut pentru un nevoias initiat în drumul nevoilor vietii si cum trece ziua unui profan încolăcit în blănuri si huzur?
De ce sicriul are aceeasi formă pentru toti, iar groapa, în care trupurile neînsufletite ale nevoiasului sau profanului bogat, mestecă într-o odihnă aparentă carnea si oasele dăruite de Moarte?
De ce îsi punea atâtea întrebări când stomacul lui mesteca gândurile creierului secat de nevoi.
Obosit de a mai lupta, omul căzu pe trotuar cu capul sprijinit pe o lespede. Privea cum masinile luxoase, ce îi treceau prin fată îl luminau cu farurile lor orbitoare, nesinchisindu-se să oprească să-l întrebe ce are. Nici oamenii care au trecut pe lângă el n-au binevoit să se oprească, să se aplece asupra lui să îl întrebe ce are si de ce stă rezemat într-un cot, pe partea stângă, gemând usor.
Într-un târziu, cu ultimele sale puteri a vrut să se ridice si apucă să-si rezeme capul de zidul rece al unei clădiri dezafectate, privind încetosat si simtind cum ochii i se răcesc de aerul rece, care îi cuprinsese trupul. Era frig, foarte frig si gerul îl întepenea. Nu mai putea striga căci gura îi rămăsese înclestată de la căzătura puternică ce îl făcuse să îi amortească bratul stâng. Valtrapurile noptii cuprinsese orasul iar el gemea din ce în ce mai rar.
Nepăsarea este una dintre stările de fapt ale îndestulatului, a aceluia care ignoră sau, mai bine spus, a celor care se protejează pe sine descoperindu-se în fata unor energii frânte.
Au trecut prin fata lui oameni cu grijile si cu graba vietii lor. Niciunul nu s-a oprit să îl întrebe dacă îl doare ceva, doar un câine îi suflase un timp aerul cald al gurii sale după care, răpus de gerul care se întetise, plecă agale, cu teamă pentru clipele de chin ale celui căzut.
În casa în care era asteptat era cald si bine. Masa era pregătită pentru că toti stiau că avusese o zi plină, cu multe actiuni la care studentii lui, cum îi plăcea să le spună, se pregăteau pentru un drum greu, cel al pregătirii lucrării de licentă. Era în preajma lor mereu si vorba lui caldă, ca o tânguire părintească îi făcea să aibă curaj, spunându-le de cum va să fie, atunci când vor iesi pe meserie. Sunt oameni si oameni, dar mai mult neoameni cei care vor căuta să le pună piedici în drumul lor spre înainte. Să fie răbdători, dar insistenti, pentru că altfel vor fi loviti iar loviturile omului cu mintea odihnită sunt grele, de multe ori ducându-te la pierzanie.
Asa cum stătea, amortit de frig îsi aduse aminte că are mobilul în servieta care se afla la o distantă de trupul lui căzut; dar cine să i-o aducă aproape de el si cine să-i formeze numărul pentru a vorbi acasă. Era aproape zece seara si nimeni nu mai trecea pe stradă. Vorbea cu sine: mi-e asa de rău si nimeni nu vine să mă ia. Voi muri curând si mai aveam atâtea de făcut. Mi-am terminat oare misiunea pe Pământ? Of, Doamne, unde-mi sunt cei dragi?, îsi întoarse cu greu capul îndreptându-si privirea spre înaltul cerului: ce lumină coboară spre mine?...Chiar trebuie să plec…Scumpii mei vă las si-mi pare rău că plec fără să vă mai văd măcar odată. Respiră adânc si lacrimile începuseră să i se prelingă pe la colturile ochilor, alunecându-i pe obraji: e noapte si e frig, mi-e asa de rău si toate îmi sunt atât de străine în jurul meu. Începu să murmure ceva ce nu mai Cei de Sus îl mai puteau întelege: Tatăl Nostru, carele esti în Ceruri, / Sfintească-se împărătia Ta, / Facă-se voia Ta…se opri si începu să zâmbească, zâmbea si plângea.
În noapte trei masini alergau prin Bucurestiul înghetat căutând un om. Un trup al unui om care plecase de mult din lumea celor vii.
A doua zi, de dimineată, masina salvării ducea spre Morga un trup înghetat, care zâmbea sfidător, ale cărui lacrimi înghetaseră la colturile ochilor larg deschisi, parcă cu dorinta de a se lupta cu somnul. Zâmbetul lui îngroziseră medicii care l-au preluat pentru diagnosticare. Criminalistii îl priveau tristi la vestea că inima îi cedase din cauza gerului năprasnic din noaptea trecută, dar si a zăpezii reci peste care trupul lui, învelit în paltonu-i negru si lung îl acoperise, ferindu-l de stropii reci si mari de ploaie, care se abătuseră peste oras în seara aceea. Cine era enigmaticul om căzut în stradă si la care nimeni, dintre cei care au trecut pe lângă el, nu i se făcuse milă să se aplece, doar pentru un minut, oprindu-se din drumul lor, să îl întrebe ce are. S-a stins usor, ca o lumânare, chemat de Cel de Sus să se odihnească în frumusetea si linistea Grădinii Edenului. Acolo a găsit căldura si grija vesnică, curătat de toate nevoile pământesti.
De ce-ati trecut pe-acolo, oameni ai ignorantei si de ce acceptati să vi se spună semeni?





Stefan Lucian Muresan    2/8/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian