Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Empatia si .... spatiul Schengen

Era o dimineată mohorâtă de decembrie… ajun de Craciun. Cei 300 de cai de sub capota masinii stiau că mergem spre casă si trăgeau din toate puterile… Nu puteam să-i controlez mereu fiindca la viteza asta masina străbătea mai mult de 50 m în fiecare secundă si eu trebuia să fiu foarte atent la ce se întâmplă în fată… Distanta de frânare putea să fie de cca 150 m, timpul meu de reactie era de 0.2 sec iar timpul de reactie al frânei era de 0.3 sec… Deci aveam nevoie de cel putin 175 m liberi ca să pot evita un accident: privirea mea încordată baleia autostrada undeva între 200 si 300 m în fată încercând să ghicească intentiile celor care mergeau pe banda 1. Banda 2 era de multe ori liberă - altfel nu mi-as fi permis să conduc asa de repede - iar eu mergeam pe banda a treia, rezervată în Germania pentru cei care se grăbesc… Stiam că acul vitezometrului lui urca pe nesimtite si din când în când îi aruncam o privire scurtă: iarăsi 230 Km/ h! „Ho, hoo…caii tatii!” le spuneam în soaptă si puneam usor piciorul pe frână reducând viteza la 180 Km/h, viteza mea „de croazieră”. În masină era liniste si cald, zgomotul motorului se forma undeva în spate si eu nu-l mai auzeam, nu auzeam decât sueratul vitezei prin steaua cu trei colturi care împodobeste botul fiecărui Mercedes…

Pe neasteptate clopotelul telefonului a înterupt linistea concentrată din masină… Am pus piciorul pe frână, am încetinit la 140 Km/h, am trecut pe banda a doua – în spatele meu venea un Porsche - si am ridicat receptorul: „Dă drumul la radio, în România este revolutie!” îmi spune sotia… Era anul 1989! Am trecut pe prima banda, am încetinit la 80 km/h… “Peste 15 ani, când o să ies la pensie o să mă pot întoarce ACASĂ!” visam eu la volanul masinii… „ACASĂ” fiind acolo, în Constanta, pe malul Mării Negre si nu aici, unde acum mă asteptau sotia si copii… Ne-am fi întors cu totii…

Era o altă dimineată mohorâtă de decembrie… Cei 300 de cai trăgeau linistiti dar cu toate puterile… Autostrada era goală, numai departe în fată, pe banda de avarie se întâmpla ciudat si eu nu puteam să deslusesc ce… Dar după 2-3 secunde am văzut că era vorba de o masină si… de un om în spatele ei… O împingea acum, la vale… dar dealul următor era putin mai încolo… „Ăsta nu poate să fie decât un român!“ mi-a trecut prin cap pe când treceam ca fulgerul pe lângă el: am si pus piciorul pe frână… M-am oprit după 200 m, am iesit pe banda de avarie, am dat înapoi, m-am dat jos din masină. “Ce faci taică, aici?” “Mă duc la Roterdam, la băiatul meu!” “Pâi mai ai 600 km… cum vrei să ajungi până acolo?” “M-a lăsat motorul!” …L-am luat la remorcă, am lăsat masina la o parcare, l-am dus acasă la mine, am telefonat cu băiatul lui… Era anul 1995! Multe dintre motoarele despre care eu stiam că există în România, începuseră să dea rateuri…

Era o a treia după amiază mohorâtă de decembrie… Plecasem la ora patru dimineata din Bucuresti, la ora 14 ajunsesem la Nadlac si avusesem un moment de fericire pentru că străbătusem 600 km în numai 10 ore… Între timp trecusem de Viena, cei 300 de cai ai mei simteau deja apropierea de casă si trăgeau din toate puterile… Îmi planificasem să ajung la miezul noptii ceea ce însemna să fac 1400 Km în 10 ore… Stiam că îmi va reusi…Mă deranja totusi lipsa de viteză din România si mă tot gândeam: “Cum de a apărut această diferentă colosală? De ce nu se miscă România mai repede? Când o să mă pot întoarce dacă ei merg asa de încet?” Era anul 2000!

Era o altă dimineată mohorâtă de decembrie…În vama Nădlac mă întreabă vamesul: “Unde este rovigneta dvs?” “Care rovignetă?” întreb eu…”Dacă călătoriti în România trebuie să aveti o rovignetă…Trageti pe dreapta si mergeti la ghiseul ăla!” Mă duc la ghiseu…si vamesa întră direct în subiect: “Aveti euro sau dolari?” “Am!” zic eu si scotocesc prin buzunarele pantalonilor stiind précis că că acolo nu aveam decât bani mărunti…Scot vre-o 20 €, îi pun pe masă…”Nu-i de ajuns!” Mai scotocesc…scot încă patru…”Nu-i de ajuns!” Mă mai scotocesc putin, mai scot vre-o doi…Vamesa se uită dispretuitoare la mine….”Văd că sunteti un om cumsecade…si mi-e milă de dvs. cu toate că încălcati legile tării…Hai, mergeti!” les…dar mă întorc: “Si rovigneta?” “În Ungaria nu aveti nevoie de rovignetă!”…”Câtă dreptate are…!!” mă gândeam eu si m-am uitat încă o dată în pasaport, la pagina unde era viza de sedere permanentă în SUA… Acolo vamesii nu bagă în buzunar banii cuveniti statului… Adio, adio visul meu scump de întors la Constanta, adio!…Era anul 2005!

Era o dimineată mohorâtă de decembrie…Cei 300 de cai ai masinii mele stăteau în grajd (sorry: în garaj!) si rontăiau din ovăzul imaginar pe care-l pusesem într-o iesle imaginară…Răsfoiam în liniste cele 300 de stiri zilnice de pe internet când îmi sare în ochi informatia că atât Germania cât si Franta se impotrivesc intrării României în spatiul Schengen de acum în două luni de zile… Era anul 2010! S-au trezit nemtii! S-au trezit francezii! Dar românii…? Oare s-au desteptat si ei? Un îndemn poetic există de vre-o 150 de ani!

Răsfoiesc ziarele românesti… si găsesc o primă explicatie: într-un proiect de investitii, România s-a decis să cumpere o altă tehnologie, nu cea franceză si atunci francezii… Ei asi! Chiar asa? Măăii… ”Ăsta …nu s-a desteptat încă!” m-am gândit eu si am pus ziarul de o parte…Iau altul, unde chiar găsesc titlul “De ce nu este primită România în Spatiul Schengen?” Îl citesc pe nerăsuflate …pe urmă îl recitesc încet, literă cu literă si…nu mă dumiresc! Autorul a scris o pagina si jumătate dar n-a spus de ce România nu este primită în spatiul Schengen…!? Formidabil! Dar ce a scris?

Iau o foaie de hârtie si fac o listă cu ideile la care părerile noastre sunt identice:
-“România…la data primirii în Nato si EU…era departe de standardele tărilor care urmau a ne fie parteneri.” De acord!
-“În România trăieste un popor demn… care pretinde acelas tratament ca si celelalte popoare…” Subscriu!
Cam atât în ceea ce priveste punctele comune!

Si restul? Aleg trei dintre afirmatiile “cele mai tari”:
-“(UE)…nu este cu nimic superioară vechii Uniuni Sovietice…” Booom!
-“…mă gândesc… să revin în politică… pentru a determina poporul român să părăsească UE.” Booom! Booom!! Tare de tot!
-“…se vor găsi unii care să nu fie de acord cu acest punct de vedere… probabil că în calitatea lor de sclavi în vre-o redactie finantată din afară intră în obligatia lor să-si apere stăpânii de orice atacuri venite din partea românilor”.

Aici mă opresc… si mii de gânduri îmi trec prin cap cu o viteză mai mare de 200 Km/h…Ceea ce autorul a scris aici este citit de diaspora română…care ia articolul drept bun: a fost publicat într-un ziar românesc de prestigiu de către o personalitate cu titluri universitare! Pe baza acestuia diaspora îsi formează o părere despre România si despre UE…

Ziarul mai este citit si de organele de supraveghere ale presei din SUA si din UE…si si acestia îsi formează o părere despre autor, despre diaspora română si despre România…Informatiile respective, condensate, ajung pe masa de lucru a politicienilor care guvernează tările respective…si…vor fi analizate înainte de a se lua alte hotărâri…În cadrul analizelor se foloseste un concept denumit “empatie”, care ar trebui să nu lipsească nici-o dată din relatiile între oameni, care ar fi trebuit să fie parte componentă a articolului dar nu este de recunoscut în textul publicat… Empatie…Poate că ar trebuie să discutăm mai întâi despre ea?

Ce este empatia?

Empatia - nu simpatia, nu antipatia – este o atitudine de bază în relatiile interumane prin care fiecare partener încearcă să intuiască problemele celuilalt si capătă astfel posibilitatea să-i vină în întâmpinare contribuind esential la eliminarea unor conflicte potentiale sau a celor apărute deja. Empatia înseamnă a pătrunde în lumea gândurilor celuilalt, al întelege si…dacă interesele coincid, a deschide posibilitatea unei colaborări bazată pe interesul reciproc. Cumva asemănătoare, în întreprinderi se foloseste notiunea de “chimie” dintre sefi si angajati, dintre colegi, dintre partenerii de afaceri, etc: dacă “chimia” corespunde… există o primă garantie pentru o colaborare cu succes. În articolul “The win-win strategy” publicat în Meridianul Românesc din….am prezentat un concept cu componente asemănătoare.

Empatia este o componentă de bază si a relatiilor diplomatice. La primirea României în UE, statele UE au arătat o mare doza de empatie, acceptând România ca membru cu toate că nu era pregătită pentru acest pas…asta a spus chiar autorul articolului. În schimb UE asteaptă un grad similar de empatie din partea populatiei române, dar răspunsul autorului este cuprins în expresia “…să-si apere stăpânii de orice atacuri venite din partea românilor”. Românii să atace Franta? Sau Germania?...Haida de! Dacă ataci …nu mai poate fi vorba de empatie…si deci n-ai ce căuta nici în UE, nu numai în Schengen.

Dacă declari că numai te gândesti să ataci atunci arăti că nu ai înteles conceptul UE…care a fost initial creeată pentru a impiedica dezvoltarea unei industrii de război care să faciliteze al treilea atac german împotriva celorlalte tări europene si aparitia unui al treilea război mondial…Conceptul de bază al UE a fost si este asigurarea păcii în Europa… dar uite că s-a găsit un român care să “atace”!

Măiii!! Conceptul UE este unul franco-german… iar românii ar dori să fie primiti si ei… dar pun conditia să schimbe nitel conceptul, pe ici pe colo, prin părtile esentiale? Haida de!! Chiar asa?

UE asteaptă nu numai o atitudine empatică din partea tărilor candidate la membrie… ci asteaptă îndeplinirea 100% a cerintelor UE puse la aderare…în sensul si în felul în care acestea sunt întelese de tările deja membre. Trebuie spus că există mari deosebiri între ceea ce întelege UE, Germania si Franta pe de o parte si ceea ce întelege România – sau românii – pe de altă parte. Trebuie spus că aceste deosebiri îsi au rădăcinile în traditiile milenare ale tărilor respective… iar dacă România doreste să devină un membru cu drepturi depline trebuie să… se adapteze 100% la cerintele UE. Asta este si va fi foarte greu fiindcă este vorba de cultura unui popor întreg si schimbările de cultură durează decenii dacă nu secole…Altfel…

Din punctul de vedere al culturii (cultură de întreprindere sau de organizatie, nu cultură în sensul de artă), UE este o organizatie germano-catolică în timp ce România este o tară latino-ortodoxă. Deosebirile dintre aceste două forme de civilizatie rezultă în primul rând din diferentele de întelegere în practicarea religiei – cu rădăcini de 1700 de ani în vestul Europei si de numai 800 de ani în est - si în al doilea rând din diferentele de întelegere în atitudinea fată de puterea de stat si de regulile de convietuire socială. Ambele se potentează reciproc asa că rezultatul multiplicării 2 x 2 nu este 4 ci 6 sau 7 sau 8…

Asta este deosebirea între UE si România. Sansa de a progresa – relativ rapid - de la 2 la 8…este cea pentru care guvernele României s-au zbătut ca România să fie acceptată ca membru al UE…În rest, din colaborarea cu UE rezultă numai probleme fiindcă:
-religia catolică (sau protestantă, ca variantă a ei) este extrem de dinamică, mobilizează si serveste societatea într-un mod exemplar. Există grădinite, organizatii educative de tineret, scoli, universităti, institute de cercetare, expozitii de artă, spitale, case de bătrâni, ospicii, locuinte si multe altele, toate sub conducerea bisericii catolice (sau protestante) în care au loc o multime de activităti dedicate nu numai credinciosilor ci întregii populatii. Predicile săptămânale durează numai 3/4 oră si tratează multe probleme ale vietii cotidiene. Nimic din toate acestea nu se regăseste în biserica ortodoxă română. Enoriasii respectivi…se deosebesc atât de mult unii de altii de parcă ar trăi pe două planete diferite…
- forma de stat germanică s-a manifestat organizat si a creeat primul imperiu germano-catolic acum 1200 de ani. De atunci si până acum germanii au rămas tot timpul în fruntea Europei, au creeat o mare parte din muzica mondială, din filozofie, din tehnică, din medicină si sunt mai departe o fortă în economia si în stiinta mondială. România a fost creată acum 140 de ani…si cu câteva exceptii nu a creeat nimic de seamă pentru cultura mondială…

Pentru a te putea măsura de la egal la egal cu nemtii si francezii trebuiesc mai întâi depăsite handicapurile determinate de istorie si de religie, de cultură…Altfel…nu merge!

Poate ar fi cazul ca românii să dea dovadă de empatie si să se întrebe mai întâi: “Ce vor afurisitii astia de francezi si de nemti si ce ar trebui să schimbăm la noi…pentru a fi acceptati în rândul lor?” Fiindcă despre asta este vorba: despre schimbare. Trebuie schimbată atitudinea fată de sine însăsi (Lasă-mă să te las!), fată de muncă (Las’că merge si asa! Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc!), fată de conducerea tării (Citez dintr-un ziar românesc de săptămâna asta: “Escroc, incult si betiv, înconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali, conducătorul…), trebuie băgată în puscărie vamesa care colecta banii pentru ea si pentru colegii ei si nu pentru tara care a numit-o pe post si care o plătea ca să-i apere interesele, trebuie judecate marile procese de coruptie sau hotie ai căror acuzati se ascund în parlament…Trebuie schimbată radical calitatea materialelor scrise în ziare sau difuzate în mass-media pentru a putea da o orientare oamenilor care rătăcesc acum zăpăuci dintr-un colt într-altul în căutarea unei solutii si dau vina pe cine nimeresc fără să le treacă prin cap că orice schimbare în bine începe de la persoana propie…Sunt atât de multe de schimbat încât asta ar dura decenii, poate mai mult de cei 30 de ani pe care i-am prezis eu în urmă cu câteva luni. De fapt… trebuie schimbat totul…Poate ar trebui schimbată întreaga populatie cu o alta, venită din ceruri si care într-un an de zile ar putea să transforme această tară în paragină într-o gradină…Dar poate că ar trebui început mai modest si anume cu îndeplinierea conditiilor UE fiindcă acestea sunt teribil de avantajoase pentru România: este vorba de alinierea cu două tări care se află pe primele locuri din lume în ceea ce priveste cultura, arta, stiinta, economia …Nu-i asa că ar fi teribil ca si România să ajungă la acest nivel ba încă cât mai repede? Si atunci…intrarea în Schengen ar mai fi oare o problemă?

Deci solutia ar fi să se pornească de la empatie si să se ajungă în Schengen?

Mă întorc la experientele mele cu masina si-mi pun întrebarea cum a fost posibil ca în 15 ani să fi fost distrus visul meu de a mă întoarce într-o Românie avansată, aproape aliniată cu puterile europene? Cu câtă plăcere as fi zburat în patru ore pe autostrada Nădlac - Bucuresti ca să ajung după încă o oră si jumătate la Constanta! Cum a fost posibil ca dintr-o tară agrară (1947) România să devină o tară industrial – agrară (1980) si dintr-o tară fără datorii externe (1989) să devină o tară îndatorată până peste cap, una dintre primele 10 din lume candidate la faliment, care importă 90% din produsele agricole si nu mai produce mai nimic? Cum a fost posibil? Unde sunt uzinele construite de mine si de colegii mei sau la care am lucrat între anii 1960 – 90: 23 August, Filatura Românească de Bumbac, Timpuri Noi, Uzina de Masini Grele Iasi, Steagul Rosu, Tractorul, Uzina de Locomotive Diesel - Electrice Resita, Fabrica de Scule Râsnov si multe, multe altele, câteva sute în total…?

Răspunsurile sunt diferite dar foarte multe au acelas tenor: ceilalti – UE, Germania, Franta, Rusii, evreii si multi altii – sunt de vină! Ceilalti…adică (citez):
-“Comisarii noii Uniunii Sovietice (Europene), principalii si singurii vinovati de toate nenorocirile…din România.” Oare autorul a uitat “căpusele” care au distrus întreprinderile românesti vânzându-le materii prime la un pret dublu decât al pietii si cumpărând produsele finite la jumătate de pret? Oare autorul n-a văzut jaful fără margini la instalatiile de irigat din Bărăgan si din Dobrogea si din altă parte din care nu au mai rămas nici măcar dalele de beton ale canalelor de apă? Nu se poate!
-“Poate că vesteuropenii nu au distrus complect această tară…” Vesteuropenii? Eu am lucrat cu ei, am lucrat cu UE si – împreună cu alti colegi – am adus două milioane DM în România, neranbursabili. Autorul articolului a avut trei stagii de lucru la o universitate daneză…nu cumva a fost plătit de UE? Mi se pare că la Calafat se construeste un pod peste Dunăre cu bani europeni. Autostrada Timisoara - Arad este pe ľ finantată de UE…România nu a putut absorbi decât cca. 30% din fondurile puse la dispozitie de UE si au fost deja milioane de € în fiecare an…
Vesteuropenii au distrus tara? Si Vântu si Năstase si FMI si Banca Religiilor si…ăstia toti sunt… vesteuropeni? Si libanezii, si turcii si egiptenii si multi altii din spatiul arab care au cumpărat întreprinderi si au semnat obligatia de a investi milioane…si pe urmă au desfiintat întreprinderile, au vândut masinile la fiare vechi si au închiriat spatiile ca depozite…că altceva …decât comert …nu stiau să facă? Mi-aduc aminte că atunci când au fost privatizate telefoanele, compania germană Telekom împreună cu altele s-a retras din licitatie… asa că o companie grecească necunoscută a devenit propietara telefoanelor din România… De ce s-au retras nemtii? Nu stiu… Dar stiu că în Germania darea de mită este pedepsită cu închisoarea… Poate de asta?

As putea continua cu exemple si cu citate…dar…ce folos…! De douăzeci de ani cititorii români sunt alimentati cu stiri de acest fel…si multi dintre ei si-au format părerea că autorii care scriu asa sunt bine informati si au dreptate…Eu sunt sigur că publicul român este îngrozitor de dezinformat si în mare parte dezorientat…

Acum …informat sau nu…ce-i de făcut? România se află într-o stare dezastruoasă, cu asta suntem de acord. Până si învătământul superior, cândva fala României, este la pamânt…Cei câtiva tineri supradotati care apar în fiecare an, iau drumul străinătătii de îndată ce s-au afirmat cât de cât…Medicii, alti intelectuali si nu numai ei pleacă pe capete…si din această hemoragie de cadre nu văd cum România ar putea să-si revină. În 1947 a fost distrusă intelectualitatea – cea care exista pe atunci – pe urmă evreii au părăsit tara (evreii formează elita societătii americane, asta numai ca exemplu!), pe urmă nemtii s-au repatriat (si nemtii formează elita oriunde s-ar afla), pe urmă au plecat românii care cum a putut, dar aceia se numărau în orice caz printre cei mai putin “adaptati”, cei mai putini cu “capul plecat”…Cine a mai rămas?...

Este totusi un avantaj că un comandant de vas a ajuns presedinte: marinarii sunt obisnuiti să înfrunte furtunile si marea pe care navigă România acum este extrem de furtunoasă! Însă lipsa de concepte politice si economice a opozitiei poate duce pe oricine deadreptul la disperare! În afară de motiuni de neîncredere – care n-au nici-o sansă din cauza majoritătii parlamentare a guvernului – nu am văzut nimic de la ei. Asta-i tot ce pot două partide politice românesti?? Sărmana, săraca tară! Întradevăr săracă! Cine a zis ultima oară că România este o tară bogată?! Oh, Dumnezeule!

Mai este un punct, ultimul si cel mai dureros!! Îl citez fiindcă l-am întâlnit mereu în ultimii ani de zile: “…vesteuropeni …îsi permit să ne trateze ca pe niste cetăteni de rangul doi sau trei”. Am colaborat câtiva ani buni cu EU, am trăit câteva decenii în Europa de Vest si pot să-i asigur pe autor si pe toti cei care gândesc în acest fel că vesteuropenii nu spun asa ceva: asta nu ar corespunde cu “political corecteness” si ei se feresc de o asemenea greseală, acolo considerată foarte gravă. Românii însă, prin felul lor de a întelege lucrurile, prin modul lor de a ignora empatia, prin felul lor de a da buzna în casa europeană unde cer imediat să modifice regulile de joc, prin felul lor de a-si îndeplini angajamentele numai pe jumătate, de a-si mătura gunoiul sub pres spunând că au făcut deja curat, prin trimiterea celor mai buni dintre ei în Parlamentul European, prin delegatii care cersesc la colturile de stradă în marile metropole europene, prin articolele defăimătoare din ziarele lor…ei bine…ei bine românii ăstia…Nu, nu sunt toti românii, sunt numai o minoritate gălăgioasă, dezorientată si dezinformată, dar multi se iau după ei…Ei bine…Ce să mai zic? Asta e! Este chiar asa! Nu că zic vesteuropenii, ci fiindcă este asa cum a scris autorul articolului! El are dreptate…cel putin de data asta!

Cine-si închipuie că…ce stim noi… stim numai noi…se înseală amarnic. La fel se înseală cei care cred că România este monitorizată numai atunci când vine delegatia FMI sau o alta…Nimic mai fals! Există mii de informatii care sunt cercetate zilnic, analizate, compilate, interpretate de oameni de mare specialitate si finete…Că magistratura a mai amânat un process de conruptie? Asta se stie la Berlin înainte de a apare în presa din Bucuresti…Că vestul este de vină despre situatia în care românii si-au adus propia tară după 21 de ani de democratie rominească? Se stie de mult…că multi români se îmbată cu apă rece…Si atunci nu rămâne decât sinceritate totală si aplicarea cu consecventa a normelor cerute de UE, altfel…nu există nici-o sansă.

Dar vre-o solutie, există?

În primul rând românii ar trebui să recunoască starea în care se află tara si ei însisi: numai dacă pornesc de la o bază sănătoasă pot construi ceva de durată. Constructiile imaginare care pun la bază vina altora pentru nenorocirile românesti sunt…aeriene…sunt văzduhiste, după cum ar spune un prieten de al meu.

Abea pe urmă se poate trece la implementarea unei solutii căci…există una…dar este grea si durează ani…Solutia constă în aceea că fiecare dintre cei rămasi în tară să se ia de ciuf si…să se tragă pe sine însusi din mocirlă, afară! Asta înseamnă să învete cu insistentă, zi si noapte, ceea ce îi interesează, să-si schimbe o mare parte din apucături, să-si însusească cât mai mult din ceea ce pune la dispozitie UE…să…să…si asta în continuu în următorii 20 de ani…

Ah, mă scuzati vă rog, sotia mă strigă…Trebuie să scot cei 300 de cai de la masina mea, afară, la aer curat! Dacă credeti că ati avea nevoie de ei ca să trageti România afară din noroi…vii împrumut cu plăcere împreună cu lanturile pentru roti, ca să puteti trece de orice obstacol alunecos!
Deci: prin empatie …în Schengen!
Succes!

PS: Eu nu lucrez în nici-o redactie, nu sunt plătit de vre-o putere străină, pensia mi-o primesc din Germania fiindcă am lucrat acolo ca inginer…si cu toate astea am o altă părere decât autorul citat. De unde se vede că o altă opinie românească nu se verifică în practică: “Dacă nu zici la fel ca mine…esti platit de cineva, stiu eu de cine!” Ce lipsă de empatie si chiar de respect, fata de cel care îsi permite să aibă o părere! Ce rezultat mizerabil după 21 de ani de la revolutie!

Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
31 decembrie 2010





Radu Mihalcea    1/1/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian