Quo vadis, Domine ?...
" Ninge ca-n Esenin si-n poema rusă...” cu fulgi enigmatici si mari scoborâti, parcă, din lumea basmului andersenian ori din micul templu al nisiparnitei învechite de unde timpul se scurge liniar si fără de-ntoarcere prin firicelele mărunte de mineral amorf. Îmi place să ascult, aproape fără să respir, linistea. Linistea unei povesti de iarnă în care oameni si animale, cer si pământ sălăsluiesc dimpreună în pace si bunăvoire, ca si când ar închipui toate la un loc un paradis alb cu vârsta încremenită în propria-i eternitate predestinată. Autorul unic al acestui basm viu, care se prelinge cu limpezime în sufletul omului si al vremii, este nimeni altul decât Dumnezeu însusi. Cel ce s-a înomenit în mijlocul ieslii Bethleemului spre a fi sfâsiat cu patimă în bucăti acum, la început decadent de secol XXI, un ev căruia îi suntem nevoiti a-i respira cu silă în din ce în ce mai multe lese sufocante aerul si dezordinea provocată.
Trebuie să spunem însă că actorii basmului acesta real suntem noi, noi si... ceilalti, personagiile oculte si pline de condescendentă neîntemeiată, neputincioase de a mai fi vreodată, măcar si pentru o efemeră secundă pământeană, oameni - o lume bizară si pestrită, nelăsată să existe în voie, să devină, să simtă, să ardă, să experieze iubirea adevărată si pură, să se aseze pe marginea propriului destin si să-si recunoască păcatul si limitele trăirii personale pentru a le arunca, mai apoi, în focul gheenic al mitizărilor irelevante de tot soiul ca să ajungă în final la a se reconstrui pe sine definitiv si la a-si recompune din bucăti fiinta sfâsiată axiologic si moral, împinsă totalmente controlat în mrejele patologicului agresiv. O lume - cimitir al propriilor sale sperante alungate - căreia i se tot sugrumă zilnic estetica superioară a povestii ei reale spre a i se aseza în loc nimic altceva decât un maldăr urias de iluzii macabre născute doar pentru propria-i îngropăciune a spiritului... Să ne amintim în acest sens, totusi, faptul că “Nu un public alcătuit din tărani sau târgoveti ignari, ci criticii muzicali si de artă cei mai avizati au negat orice valoare operei unor Wagner sau Monet.” (Mihai Dinu) Prin urmare, toate valorile umanitătii călcate în picioare azi de chipurile multe aflate în spatele măstii mondiale oculte sunt aruncate fără milă în spatele portilor acestui tintirim consacrat al mortii - un alt lagăr totalitar cu prizonieri contemporani -, porti avide de viată, ce stau deschise continuu spre a înghite cu nesat... Omul.
După cum se stie, orice poveste îsi are tâlcul ei misterios, ce doreste a-i fi dezvrăjit de ascultătorul ei atent si dornic de a-i cunoaste cu o imensă curiozitate si nerăbdare sfârsitul. Basmul nostru de iarnă are însă un miez aparte. El nu se leagă de un fapt anume, ci de o... atmosferă anume - aceea a sufletului înghetat al omului din prezent, eroul principal al microspatiului uman din Univers numit simplu Pământ, un copil al dumnezeirii împins violent, fără voia lui, desigur, în noaptea ignorantei condamnabile si care este determinat zilnic să îsi ucidă inconstient de urmări istoria trecută, dar si pe cea prezentă în fata unui viitor incert, însă în mare parte previzibil. Spiritul acestui personaj aparte este condamnat, iată, prin ceea ce i se oferă ostentativ la mereu asa-zisele promotii limitate ale destinului, din ce în ce mai mult si cu grăbire subînteleasă de toti la exil definitiv în bratele mortii hulpave de orice si descărnat sistematic de propria sa sculpturalitate interioară îndumnezeită întocmai ca un arc ciuntit de hiperbolă ce îsi întinde amenintător venele uscate de ger înspre întuneric si nu către Lumină. Înspre întunericul acela al mizeriei oculte glăsuită prin ode satanice lugubre - o ecuatie existentială a absurdului lumesc cu Dumnezeul real lipsă, însă cu chipul mefistofelic în imagini 3D de tip Avatar strivind cu putere lemnul vechi cu pictura aproape stearsă a icoanelor sfinte. O cortină neagră, îmbâcsită de minciuni si de himere, lăsată cu stridentă nonsalantă să cadă peste sacrificiul de sine al martirilor vremii de dinainte si ai celei de după Cristos si chiar peste Mântuitorul însusi ca o palmă grea dată cu năduf Omului îndelung pătimitor si cu răbdare căpătată prin credintă.
E greu să-ti închipui momentul când suflul întregii umanităti va fi aliniat ca un detasament disciplinat de soldati ai gărzii regale la pseudocredinta impusă de măstile oculte ale timpului actual, cu tot sirul lor de „crize” aruncate cu bună stiintă asupra Fiintei umane spre a o supune si spre a o sclaviza cu orice pret - un pret amar si de o cruzime înfiorătoare, anume cel al pierderii totale a libertătii Omului de a fi -, dar nu dificil de explicat stiintific faptul cum poate fi „setat” creierul acestei omeniri tocmai pentru a actiona fără discernământ ca la o comandă experimentală de tip pavlovian dată de cei care se hazardează din răsputeri acum să îi nege existenta lui Dumnezeu pentru a fixa în mentalitatea colectivă noua lor ordine mondială eronată din start si construită pe un singur fundament putred: acela de a stăpâni completamente lumea prin puterea banului si a violentei, plecând de la acceptia ocultă că „Banii si puterea sunt totul!”, restul nemaiavând nicio importantă funciară decât dacă aceasta poate aduce un câstig semnificativ pe linie de marketing planetar. Nimic mai fals si mai lipsit de ratiune sănătoasă.
Gândire patologică de actori sociali slabi de minte si nuli de afect, paiate efemere strânse în loji masonice ca oile în tarcuri si stoarse de vlagă la usa pierzaniei, închipuind, la cotitura destinului divin al lumii, din coapsele cadaverice roase de viermele nemilos al efemeritătii un alt dans macabru „sui-generis”, un alt fel de poem simfonic cu acorduri mefistofelice precum cel închipuit de Camille Saint-Saëns. Iată pretul vanitătii bolnave cu lungul său sir de erori cu tot !... Poezie a existentei telurice superioare ucisă cu fiecare bătaie de aripă a orologiului vremii la masa dictatelor totalitare ale noii dictaturi mondiale sortite ca si celelalte, de altfel, esecului sumbru într-un viitor imediat!...
În această altfel de poveste hibernală destul de tristă cu personaj unic si deloc abstract, ce se zbate zadarnic azi între anxietăti sfâsietoare si extaz ontologic cu esente negative născut de feluritele strategii malefice de manipulare a umanitătii, vrem să propunem, totusi, un final estetic, aparte, altul decât cel usor previzibil indus de atmosfera trăirii uscate de suflet de acum, un final care să contină în el constructul obiectiv de ne-moarte a Fiintei umane, de revolutie spirituală a acesteia prin revenirea firească la matca divină si la sinele său propriu. Să anulăm complet prin puterea Luminii noastre interioare grotescul si morbidul din jur conturate socant prin jocul succesiv de imagini si de sloganuri lapidare ale reprezentantilor urâti la chip ai clown-ului satanic cu rol de „mare arhitect” antidumnezeesc al Universului - un Univers, din fericire, real si cu o fortă de indiferentă fascinantă în ceea ce priveste absurdul gândirii umane oculte! E un antidot sigur al jugului actualei sclavii fortate a lumii, dar si singura poartă către libertatea totală a Fiintei umane alături de credinta în Dumnezeu.
Acum, când ceasul vremii pământene stă să bată ultima secundă a încă unui an postcristic, nu vrem ca omenirea să ajungă a rosti (cu inconstientă vădită si fără puterea de a prevedea ori de a cuantifica urmările supuseniei sale ilogice de moment către „mai-marii” autointitulati ai planetei) precum porcarul Zsupan al lui Johann Strauss: „...printre porci doar am stat si nu-mi pasă de poezie!” (Voievodul tiganilor), nu. Vrem însă ca toate diminetile lumii, care “se duc pe un drum fără întoarcere”, vorba lui Pascal Quignard, toate serile ei si timpul dintre acestea să fie aidoma detaliilor pe care Marcel Proust le folosea într-una din nuvelele sale pentru a-si schita pur si simplu cu simplitate personajele închipuite, si anume: “Fără nici o bijuterie, cu corsajul de tul galben (…), prinsese în părul ei negru cîteva orhidee (...)" (Indiferentul) Căci, în izvorul timpului care siroieste istorie, credinta si cultura - cele două orhidee suave ale umanitătii - rămân singurele căi de intrare în spatiul semioticii superioare a lui Dumnezeu, dar si armele unice ale detrunchierii limitelor unei gândiri contemporane oculte si reductibile, din nefericire, doar la aspiritualizarea definitivă a Omului pictat pe marea pânză a Universului de mâna Creatorului său singular...
„Muzica există pur si simplu ca să vorbească despre ceea ce cuvîntul nu poate vorbi. În acest sens ea nu este întru totul umană.", ne spune acelasi Pascal Quignard în „Toate diminetile lumii”. Povestea noastră de iarnă este însă una esentialmente umană. Colindul nostru hibernal trist rostit pe drum de seară „...la imaginea unui drum în formă de cerc, un drum care se întoarce mereu de unde a plecat (…)" (Ciprian Mihali, “Sensus communis - pentru o hermeneutică a cotidianului”) ne fixează viata în timpul liniar al cotidianului nostru complex si banal, în aceeasi măsură, si ne invită la ne-moartea spiritului colectiv al umanitătii în cuprinsul destinului său tulburător de sinuos. Si poate că vom fi salvati, astfel, de restristea neregăsirii de sine a Fiintei umane întru existenta sa si ne vom raporta interioritatea în dimensiunea de aici, dar si în cea următoare acesteia numai si numai la Lumina vesnică a lui Dumnezeu si la ceea ce se defineste drept dragoste pură în ansamblul ei atotcuprinzător. Fiindcă „a spune te iubesc este totuna cu a spune nu vei muri” (F. M. Dostoievski). Iar imago mundi si sufletul ei tocmai de asa ceva au nevoie acum pentru a reveni la starea arhetipală proprie concepută de Creator si pentru a se pozitiona pentru totdeauna pe nivelul altitudinal pe care îl binemerită in infinitum.
Colindul nostru este o rugă fierbinte înăltată către Dumnezeu acum când balanta vremii se înclină usor, usor înspre alt an. Quo vadis, Domine ?... Scapă omenirea de propria-i distrugere atâta vreme cât ea singură nu îsi dă seama că se va pierde în curând definitiv prin forta ochiului sasiu si lipsit de iubire adevărată al actualului conciliu diriguitor ocult!...
|
Magdalena Albu 12/31/2010 |
Contact: |
|
|
