Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Gândirea filosofică a savantului Henri Coandă


„Toată filosofia mea si-a luat avântul din detalii pe care le-am observat”.

Henri Coandă

În anul 1906, cu ocazia vizitării Locurilor Sfinte, la Haifa, Henri Coandă s-a atasat unui grup condus de eruditul misionar pčre Olivier, cu care, mergând pe jos ori cu caravane de cămile si alte mijloace, a trecut prin Ispahan, Teheran, Tibet, Gobi si a ajuns până la Beijing. Acest episod din viata sa ne dezvăluie în bună parte modul de gândire, caracterul si setea de cunoastere ale tânărului de douăzeci de ani. Mai mult, dincolo de temeritate si tenacitate pe care si le-a verificat, dincolo de prilejul de a fi străbătut tinuturi de care aflase în basmele copilăriei, mobilul acestei peregrinări mărturisit de savant scoate în evidentă o conceptie profund umanistă, un adevărat crez devenit imbold lăuntric al creatorului, la începutul unei îndelungate si prodigioase cariere puse în slujba umanitătii.
Iată cum aprecia însusi savantul acest episod într-un moment al destăinuirilor către biograful său, V. Firoiu: „Si totusi, cred si acum că mi-a lipsit spiritul de aventură; tot ce-am întreprins, tot ce-am realizat n-a fost decât chemarea noului, pentru cunoastere, în scopul aflării a tot ceea ce mi-ar fi permis să deslusesc OMUL, conditiile lui de viată, posibilitătile de creatie într-un univers ce se dovedea mai larg, mai mare, mai altfel decât până atunci, mereu mai bine dotat, mai echilibrat azi, adică atunci, fată de trecut, de un ieri al acelor timpuri de alaltăieri, în care să-mi pot aduce contributia nu a unui ambitios, a unui egocentric, ci a unui devotat ideii de ridicare a OMULUI prin acele mijloace pe care le oferă tehnica în era noastră, interes si obiective care mă animă si astăzi, care persistă” (s.n.) [1]
Într-adevăr, în îndelungata sa activitate ale cărei rezultate si-au găsit utilizări în cele mai diverse laturi ale vietii umane, Henri Coandă a oferit omenirii enorm de mult, de înaltă calitate, cu scopul de a usura munca omului, cu consumuri de materiale si energie reduse si fără să contravină sănătătii, iar viata lui, pilduitoare sub toate aspectele, a fost puternic si mereu corelată cu geniul său creator pus în slujba umanitătii.
Pornind de la ideea că filosofia este o speculatie asupra proceselor cosmice ale cărei rezultate nu apar decât dincolo de limitele vietii, că în filosofie esentialul este actul de a gândi si nu rezultatul, care este mitul ca expresie cosmică a gândirii filosofice, si că filosoful este dependent de această lume prin conditia sa umană, fără ca universul temporal si spatial să poată face obiectul gândirii filosofice, constatăm că savantul Henri Coandă a promovat o filosofie izvorâtă din gândirea unui titan pe tărâmul stiintei si tehnicii, unde întelesurile profunde au fost confruntate cu experienta, singura infailibilă, în care contemplatia nu este decât o conditie prealabilă, interventia omului fiind rezultatul cunoasterii, întelegerii, iar contemplarea si activitatea solicitate de cunoastere duc la valoarea de creator a acestuia.
Asa cum pentru Leonardo da Vinci [2] necesitatea creatoare defineste o nouă atitudine a omului, care afirmă în acelasi timp dependenta si independenta sa de această lume, Henri Coandă consideră că viitorul este deosebit de prezent nu numai ca etapă succesivă, ci mai ales prin ceea ce realizează inedit, în acest scop trebuind să lucreze din plin imaginatia, pe care Coandă o vede ca singura autentică, „o disponibilitate a spiritului ce se refuză unei delimitări, unei încorsetări în existent, în ceea ce avem” [3], altfel spus, imaginatia este calitatea omului de a se desprinde din realitatea prezentului pentru a o depăsi, această idee găsindu-si expresia în dorinta de autodepăsire si vizionarism, care l-au stăpânit tot timpul pe savant. Pentru Coandă, orice realizare a prezentului este un punct de plecare spre altele, superioare, care vor apartine viitorului, refuzând să considere o solutie ca definitivă. Rezolvările preconizate de Coandă trebuie să fie ideale, valabile în posteritate. El consideră că ideile nu se pot comanda si că ele constituie lansarea spre viitor născută din situatia prezentului, fiind „însăsi acceleratia istoriei”, ceea ce îi conferă savantului calitatea de militant pe tărâmul stiintei si tehnicii.
În conceptia savantului [4], omul este raportat la întregul univers, fiind rezultatul creatiei divine si supus neîntrerupt presiunii evolutive a unor factori ancestrali sub forma neutrinilor, însotiti de radiatii electromagnetice cu actiune continuă. Omul, atât de mic raportat la univers, devine mare prin detinerea în creierul său a zece miliarde de neuroni, din care unul posedă capacitatea de a înregistra si a întelege ce se petrece în jurul său.
Henri Coandă consideră că schimbările din natură se datorează exercitării presiunii evolutive, creatia omului s-a realizat din interior si că „omul de la început a fost făcut asa cum trebuie, adică cu diferente mari fată de celelalte animale”, apoi „urmând indicatiile date de presiunea evolutivă”, si aduce în acest sens argumente: „craniul lui nu este o prelungire a coloanei vertebrale, ci un soi de capac; piciorul lui nu se aseamănă cu un picior de animal, membrele superioare fiind libere si nu legate de cele posterioare si alte, si alte exceptii. Si proteinele, cele două feluri, s-au constituit asa cum voiau, s-au grupat determinând posibilitatea limbajului. Si în ziua când unul din strămosii nostri a reusit să comunice ceva personal gratie limbajului, un alt om, o <> nouă a apărut, era ideii”, de atunci devenind posibilă evolutia culturii, care a durat foarte mult. Limbajul a evoluat sub actiunea presiunii de selectionare si, odată cu el, mintea, formându-se reteaua sistemului nervos central, care îl va ajuta să domine universul subuman. Din momentul respectiv – consideră savantul – presiunea evolutivă, care a actionat pentru apărarea speciei, s-a redus sau a luat alt aspect, pentru că omul nu s-a mai temut decât de semenul său, ceea ce „devine factorul principal în cadrul speciei, lupta intraspecie”.
Mergând mai departe, probabil sub influenta filosofiei orientale, savantul român consideră că „presiunea selectivă favorizează grupurile mai bine dotate cu inteligentă, imaginatie si ambitie”, ceea ce ajută la coeziunea acestora, dar împiedică dezvoltarea curajului si a initiativei individuale.
Punându-si întrebarea dacă există ceva în presiunea selectivă care schimbă comportamentul nostru, savantul a ajuns la concluzia că acel ceva ar fi apa, pentru că, având în corpul său acest element în proportie de 80% si creierul său dispunând de peste 80% apă, omul poate fi socotit un fenomen acvatic. Or, constata Coandă, chimic, apa este întotdeauna H2O, dar, fizic, pozitia electronilor face ca apa să difere după cristalizare; astfel, cristalele de zăpadă se deosebesc după zona în care s-au creat. În aceeasi ordine de idei, Henri Coandă afirma că era în măsură să demonstreze că marile comunităti umane de pe glob se deosebesc după apa pe care o consumă. El arată că savantii americani au constatat că apa de pe peretii sistemului vascular al omului se topeste la 42,90C, când viata încetează; la 40C, apa prezintă cea mai mare greutate si, se pare, procesul de descompunere în H si OH se opreste, ca si orice fermentatie, în timp ce ansamblul elementelor ce constituie mediul este mult influentat de energia neutrinilor.
Apreciind omul prin capacitatea creierului său, Henri Coandă consideră că acest organ uman este baza ingeniozitătii si constituie o alcătuire singulară în lumea materiei, neprecizând ce i-ar corespunde în antimaterie, acesta apărând pe Pământ, care este planeta apei în proportie de trei sferturi, iar „apa ne rezervă încă multe surprize” [5]. Todată, savantul condamnă pe cei care fac să cadă capete purtătoare de creiere ingenioase sau care îngrădesc activitatea acestora.
Căutând să deslusească omul, ba chiar fenomenul vietii, Henri Coandă arată că suntem obisnuiti să considerăm că tot ce are viată trebuie să fie un corp solid, conform formelor cunoscute de noi. Or, lucrurile se pot prezenta si altfel. „Să nu uităm bunăoară toată acea taină care se păstrează încă în molecula de apă si care ne dă de gândit continuu că viata ar putea avea si alt continut, în alte forme în existenta ei”. [6] Pentru Coandă a fost o preocupare principală si permanentă să afle si să explice „cum vibratiile de toate felurile, electromagnetice ca lumina si sunetele, electrochimice ca gustul si mirosul, se transformă toate prin organizarea simturilor într-un flux nervos de frecvente diferite care ajung la creier”.
Promovând ideea că totul depinde de om, savantul îl îndeamnă să nu ezite a se manifesta chiar împotriva curentului, dacă simte că are viitorul în spirit, pentru că – după cum considera militantul pe tărâmul stiintei – „viitorul există virtual în prezent”. Sesizând închistarea societătii românesti de la începutul deceniului al optulea al secolului trecut, el avertiza, într-o formă voalată, că în societătile totalitare oamenii de talent sunt putini, pentru că într-o asemenea societate lipseste entuziasmul si „puterea de a aseza la locul potrivit pe aceia dintre oameni care au daruri exceptionale, în conditii în care să poată gândi si să se dezvolte liber”, astfel de conditii necesare afirmării omului de stiintă putându-le asigura numai o societate democratică. [7]
În reflectiile sale filosofice, Henri Coandă a pornit de la constatări precise, desprinse din experimentele îndelungatei si prestigioasei sale activităti în stiintă si tehnică, dovedindu-se originar, deosebit de riguros si văzând fenomenele în devenirea lor, din perspectivă prestelară.
Ca umanist, savantul si-a manifestat îngrijorarea cu privire la evolutia civilizatiei moderne si atitudinea fată de stiintă si ne-a propus să urmărim teluri demne de inteligenta umană si pozitia omului în Univers.
În gândirea savantului Henri Coandă, omul de stiintă apartine poporului din care s-a născut, dar rezultatele muncii lui sunt destinate întregii omeniri si astfel se ridică împotriva asa-ziselor secrete de fabricatie, dar răspunderea omului de stiintă este limitată de actiunea factorilor care se interpun între scopul pe care si l-a propus cercetătorul si inventiile sale. [8]
Umanistul Henri Coandă nu a văzut, si nici nu putea altfel, omul de stiintă rupt de realitătile nationale si culturale, preocupat doar de stiinta si tehnica lui, ci ancorat în realitatea istorică, favorabilă sau nu, în contextul cultural, între informatie si cultură identificând raporturi reciproce, pentru el cultura fără informare însemnând „să lasi teoria să functioneze abstract, sterp, s-o rupi de realitate”, în timp ce „specializarea, chiar unilaterală, nu poate fi concepută ignorând valorile umaniste ale unei culturi care să includă variate preocupări omenesti, adică tot ce interesează si tot ceea ce trebuie să retină omul modern, omul zilelor noastre”. [9]
Savantul care a făcut să se vorbească despre ingeniozitatea românească pe toate meridianele globului a crezut tot timpul vietii sale în „glasul pământului strămosesc” care joacă în viata fiecărui om – si cu atât mai mult în cea a unui savant de talia stiintifică a lui Henri Coandă – un rol nu numai afectiv, pentru că, în conceptia compatriotului nostru, „omul nu e numai produsul ereditătii, al educatiei, al societătii în care trăieste, creierul său este produsul unor efluvii strict locale, nationale” [10], pe care le poartă cu el pretutindeni.
Că a fost si a rămas un umanist o confirmă vastitatea si diversitatea operei sale puse în slujba umanitătii, caracterul enciclopedic al personalitătii sale, Henri Coandă, în afară de aerodinamică, aeronautică si fizică, abordând de pe aceeasi pozitie de purtător al geniului creator românesc, si alte stiinte sau sfere de interferentă ale acestora, ca biologia, electrotehnica, cristalografia, studiile spatiale, hidrodinamica, studiul apei în general, optica, termodinamica, energia nucleară, totodată având împliniri în artă, sport si apropiindu-se cu pasiune de filosofie si literatură. [11]
Consecvent în conceptia sa umanistă, Henri Coandă nu a cunoscut egoismul, orgoliul, izolarea de semeni, îngâmfarea, având ca imbold lăuntric al creatiei sale crezul generos că „omul trebuie să lupte pentru a merge înainte, mereu înainte, si pentru a reusi să fie folositor colectivitătii în cât mai multe domenii, în tot mai multe împrejurări. Cred că numai atunci poti fi multumit de tine însuti, când sti că cel putin unui om i-ai împărtăsit din truda izbutirilor tale. Si cu cât beneficiarii sunt mai multi, cu atât satisfactiile sporesc” [12]
Vasta operă a lui Henri Coandă este rezultatul unei munci tenace, perseverente. Trecând peste greutăti inerente, peste altele ce decurgeau din contextul vremii, peste insuccesele de moment, Coandă a fost de fiecare dată gata să o ia de la început cu mai multă râvnă si tenacitate, cu mai mult folos, dând noi si noi „daruri pentru omenire”, convins fiind că „omului de stiintă i se cere o muncă extraordinară pentru a crea. Creatia îi dă în schimb posibilitatea de a reusi. Dar acest lucru se face numai prin perseverentă”. [13] De aceea, adresându-se tineretului studios, Henri Coandă îl îndemna: „Niciodată să nu uitati că a încerca nu este totul, trebuie să mergeti până la capăt. Sunt convins că posibilitătile nelimitate ale inteligentei umane se pot dezvolta numai printr-o continuă perseverentă”
În conceptia umanistă a savantului, munca, sub diferitele aspecte ale acesteia, ocupă un loc primordial în progresul omenirii, fiind „însăsi esenta existentei noastre, fizice si spirituale. Ea ne poartă înainte spre culmile perfectiunii către care năzuim continuu, fără să ne putem opri”. [14]
Pretuind în aceeasi măsură munca semenilor, precum si din convingerile sale umaniste si democratice, după înfăptuirea Anschlussului, împreună cu profesorul Albert Métral, a mobilizat oamenii de stiintă din lume, între care multi prieteni, reusind eliberarea profesorului Zenner si a familiei acestuia, deveniti victime ale furiei hitleriste.
Antifascist convins, om al cetătii, Henri Coandă a trăit si a creat pentru umanitate. Nu este singurul român care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii în afara fruntariilor tării, dar dorul de meleagurile natale, dragostea de patrie si atasamentul la idealurile românilor le-a purtat întotdeauna si pretutindeni în sufletul său, înnobilându-i activitatea, ceea ce explică de ce revenirea sa în tară, în 1967, a considerat-o o adevărată „trăire a genezei” .
La venerabila vârstă de optzeci si sase de ani, întrebat despre ce si-ar dori, savantul si academicianul Henri Coandă nu a stat pe gânduri: „Îmi doresc să pot încă lucra, să fiu încă util colectivitătii tării mele. Iar României... îi doresc atâtea succese pentru a reusi cu bogătiile ei naturale si puterea de creatie a creierului românesc, hărnicia tăranului si vigoarea muncitorului, unite în efortul pentru mai bine si mai frumos, să-i asigure independenta, tihna si libertatea deplină, strălucirea prestigiului pe care-l merită în lumea internatională. România are acest drept prin întelepciunea mostenită din străbuni, prin eroismul înaintasilor – investitii sacre autentificate în universalitate – si prin credinta în progresul generatiilor contemporane ale acestui înzestrat popor”. [15]


______________________________________

[13] Apud Radu Voinea „Centenarul nasterii savantului Henri Coandă” în „Aeromfila ’86. Catalog”, Craiova, 25-31 octombrie 1986;
[14] Apud V. Firoiu, Op. cit., p. 302, 305;
[15] Apud D. St. Andreescu „Omagiu marelui nostru savant, Henri Coandă”, în „Viaţa Militară” nr. 7/1972.





Prof. Ion R. Popa,    12/5/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian