Note de pelerin– Sfânta Mănăstire Buciumeni
Se prevestea o superbă zi de Duminică, Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului. Pe cer, nici urmă de norii care să întunece lumina soarelui, pregătită să încălzească oasele amortite ale pelerinilor către Sfânta Mănăstire Buciumeni. Cale de vreo câtiva zeci de kilometri de Adjud, traseul ce trece prin Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuteni, serpuieste dincolo de limita judetului Vrancea, spre codrii seculari, care reazemă drumul tăcut. Am mers către sfânta mănăstire, cu strângerea de inimă a unui păcătos, care este constient de faptul că nicicând nu va fi suficient de curat sufleteste, pentru a păsi pragul unui sfânt locas. Însotit de sotia mea si de cei doi copii, am descoperit, pret de câteva ore, bucăti desprinse din Rai si căzute - spre încântarea noastră - pe pământ. Nu am mai vizitat de multă vreme mănăstirea, de pe vremea când putea fi găsit aici preotul Gherasim, un monah sfânt, care ne surâde acum din sânul lui Avram, răsplata viatii sale îndelung răbdătoare si păzitoare a poruncilor Mântuitorului. Am redescoperit Sfânta Mănăstire, parcă mai mare, mai frumoasă, mai încăpătoare. Am văzut peste tot rodul mâinilor maicilor rugătoare ale mănăstirii împletind frumusetea rugăciunii cu a hărniciei. Am rămas uimiti de starea impecabilă de curătenie, de multimea de flori multicolore, de sera plină de ghivece cu flori, de cimitirul monahal, de altarul din pădure, în care în chip nevăzut îngerii vin să slujească. Este minunat să vezi atâta frumusete si nu ai cum să nu-ti simti ochii sufletului larg deschisi si să te purifici prin aroma unică de mir si tămâie. Am aflat aici si un mic punct turistic, din care pelerinii să-si cumpere suveniruri dragi sufletului: icoane, iconite, cărti, candele, brătări monahale si mai ales să aprindă lumânări pentru cei vii sau cei răposati. Si pentru că m-a impresionat foarte tare acest loc binecuvântat de Dumnezeu, iată câteva spicuiri din istoria mănăstirii, povestite de Monahia Macrina Humă – în pliantul de prezentare a Sfintei Mănăstiri Buciumeni.
Situată într-o mirifică vatră pustnicească, bogată în vechi mărturii de viată crestină românească, pierdută parcă, în mijlocul codrilor seculară stăpâniti, altădată de cei care-si vesteau prin bucium (de aici denumirea codrilor înconjurători si ai mănăstirii) bucuria si durerea, Mănăstirea Buciumeni îsi trage seva istoriei din negura vremii. Se pare că pe la 1420-1430 în vremea domnitorului ALEXANDRU CEL BUN, câteva călugărite cu sprijinul locuitorilor din satele învecinate ridică o bisericută de lemn, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae si câteva chilii. Desi bisericuta a ars si a fost distrusă de câteva ori, traditia călugărească nu s-a pierdut. Pe la 1700 vechiul locas de închinare este refăcut de către serdarul MANOLACHE RADOVICI, proprietarul unei mosii în satul Buciumeni si sfintit de episcopul SAVA al ROMANULUI, ce asează în fruntea obstii pe monahia MAFTA. Bisericuta la 1750 datorită unei acuzatii de complot pus la cale aici împotriva domnitorilor fanarioti este demontată si transportată de către monahul ISAIA ORBUL la nou înfiintatul schit de la Buciumi. Însă, după 130 de ani, frumoasa bisericută din lemn de stejar, împodobită cu coloane de lemn de mesteacăn, va lua din nou drumul pribegiei, fiind asezată în cimitirul mănăstirii Bogdana, unde după refacere si consolidare de către staretul Glicherie Lovin, se găseste si astăzi.
SCHITUL Buciumeni în anul 1750 devine metoc al Episcopiei Romanului. Un document al vremii mentionează că hramul mănăstirii era sărbătorit a doua zi după rusalii, la sărbătoare Sfintei Treimi. Un frumos baldachin aflat în partea de miazăzi a actualei biserici păstrează până astăzi locul altarului de jertfă al vechii ctitorii a lui Manolache Radovici. Între 1840 si 1844 se ridică biserica din cărămidă si clopotnita. De-a lungul timpului, bucurându-se de numeroase danii, schitul îsi sporeste obstea, cât si averile, devenind o mănăstire de referintă în această parte de tară. În anul 1860 schitul (legea secularizării averilor bisericesti) se desfiintează, maicile fiind trimise la mănăstirile Agapia, Văratic si Adam, rămânând doar 12 monahii (cele bătrâne) în chiliile lor. Păstrarea rânduielilor Sfintelor Slujbe s-a reusit cu ajutorul preotilor de mir din parohiile învecinate. Sub păstorirea marelui cărturar si patriot MELCHISEDEC STEFĂNESCU, episcop al Dunării de Jos îsi recapătă toate drepturile, iar după 1879 biserica este refăcută si zugrăvită de STOICA IONITĂ GHEORGHE (Păcătosul). Mănăstirea capătă din nou puteri, astfel în primul război mondial, primeste refugiati din Muntenia. În ciuda dificultătilor create de „liber cugetătorii” comunisti, se reuseste restaurarea bisericii si pictarea ei în stil neobizantin de către artistul Anatolie Cudinov. După 100 de ani de la decretul lui Cuza, apare decretul din 1960, ce interzice orice formă de manifestare a rânduielilor monahale,mănăstirea devenind tabără de copii pe timpul verii. După anul 1989, prin energica sustinere a P.S. Casian, asezământul îsi recapătă statutul de mănăstire de călugărite, ridicându-se un nou pavilion cuprinzând chilii, capelă, atelier de pictură si croitorie, redobândindu-si si o parte din bunurile mănăstirii. Cele 40 de maici ale mănăstirii împletesc zilnic rugăciunea cu munca,îngrijându-se de prosperitatea mănăstirii. O initiativă deosebit de valoroasă a P.S. Episcop Dr. Casian Crăciun este crearea unei tabere de tineri liceeni în mănăstire. Anual sute de tineri din judetele Eparhiei de ziua hramului Sf. Treimi iau parte la slujbă iar apoi intră în dialog cu preotii pe diverse teme de credintă, morală si cultură. Mănăstirea Buciumeni creează prin prezenta sa un mic paradis pentru toti cei care vin zilnic să se închine,să-si ostoiască setea vesnic de potolită după Dumnezeu, chemându-i cu credintă, dragoste si recunostintă pe ÎNTÂIUL LOR PĂRINTE SUFLETESC.
|
de Gheorghe A. Stroia 12/2/2010 |
Contact: |
|
|
