Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Tel Aviv : Reportaj la coltul străzii

Intersectia străzilor Ibn Gvirol si Shaul Hameleh (Regele Shaul).

Iată-mă încă o dată la întretăierea bulevardelor Ibn Gvirol si Regele Saul, din Tel Aviv. Deschidere largă, oameni în miscare, parfum de toamnă târzie, în care, la margini de trotuar, măslinii îsi clatină săbiutele în formă de frunze mici, de un verde brumat cu pudră de timp. Câtiva măslini de pe „Regele Saul” sunt chiar lângă apropiatul si impunătorul complex cultural, cu arhitectură aparte, modernă, care poartă numele lui Golda Meir. In colt, semafoarele îsi fac jocul, insensibile la anotimp, gusturi sau preferinte. Ele sunt cam în contrast cu dorinta nervoasă a multimii. Totusi, semafoarele impun o anumită cadetă străzii, trotuarelor. Au ceva stenic, de sigurantă, de punct pe „i”...

La un moment dat, mă plictisesc să tot stau ca un uitat de lume, uitând si eu de mine, aflându-mă în treabă, desi n-am aproape nici o treabă acolo. Intru în elegantul si functionalul complex multi-comecial „London Mini-Store”. „Punctul” pentru ziare ziare are si câteva mese, si chiar cafele. Răsfoiesc „Viata Noastră” (am un număr un pic mai vechi). Adeseori un ziar mai vechi îmi relevă lucruri noi! Prin comparatie, prin asociere, prin predispozitia momentului... Comand un „espresso dublu”, cum îi place poetei Bianca Marcovici. Sună bine: espresso dublu! Si mă dau si eu mai versat în ale cafelei... Literele de cafenea au pentru mine un farmec anume. Mai amărui, mai de imaginatie si de abstragere dintr-un prezent nu întotdeauna confortabil. Găsesc acum, în „Viata Noastră” un articol al semnat de ing. Hanan Waserman, din ciclul „Celebrităti evreiesti”, care se referă la Regele Saul. Gândul mă duce la strada în coltul căreia mă fixasem pentru reportajele mele. Strada cu numele Celui Dintâi Rege al Evreilor. Îmi reapar în minte si alte pagini de istorie si legendă despre acest personaj unic si deosebit de interesant. Un destin dramatic, tragic, dar mai ales eroic. Un simbol cu corespondente peste timp, până azi, până aici si până în viitor...

Mi-am băut si paharul cu apă minerală si, în scurt timp, ajung pe strada Marelui Rege. Hai-hui pe trotuar. Masinile fâsâie elegant si modern. Arborii, pe lângă borduri, îsi miscă imperceptibil crengile bogate. Clădirile mai vechi, dar bine conservate, configurează eleganta străzii. O subliniază chir, prin contrast. Alte clădiri domină, înalte sau masive, distinse si oarecum distante. Imi dau totusi binete. Ne cunoastem... Mă plimb agale, privesc si gust atmosfera distinsă, metropolitană, cu echilibrul ei special si mă contopesc în aerul romantic si modern, unic, al acestei importante străzi, cu patru benzi de circulatie. Dinamism calm, elegant, substantial si degajat. Atmosferă de toamnă primăvăratecă, trotuar gri, asfalt cu luciu metalic. Oameni cu pas nu prea grăbit, dar nici de plimbare.

O rază de soare sclipeste cu galben de semafor. „Atentie!”. Si circulatia marelui bulevard se răreste. Flutură prin crengi o soaptă de istorie. Nu mai sunt masini. Circulatia e oprită. Oamenii se adună la margini de trotuare. Dinspre Muzeul de Artă se aud aplauze. Treptat, ele se prelungesc de-a lungul trotuarelor. Ovatii. În locul masinilor, pe strada asfaltului rutier, cald de soare si de la rotile automobilelor, păseste acum, înalt si frumos, însusi Regele Saul, cel care a creat unitatea triburilor evreiesti, cel care a înscris prima pagină a înfăptuirii statului cu numele Eret Israel, cel care a creat o armată puternică si, pentru vremea lui, modernă. Este cel care dintr-un păstor timid si modest, multumit să-si crească măgarii si să are pământul, omul fără dorinti de mărire, a fost ales, oarecum la întâmplare, si oarecum fără voia lui, să fie conducătorul de osti, care să ne apere de dusmanii din jur, să fie rege peste toti. Nu i-a fost deloc usor! Totusi s-a transformat în luptător dârz si strateg inteligent, s-a învins adesea pe sine, ca să-i poată răpune pe cei ce-i erau împotrivă....

A fost, până la un punct, un învingător! Un mare învingător si erou. A adus glorie si a apărat fruntariile celor 12 triburi unite si întărite sub conducerea lui! Iată-l acum, venind din timp si din răstimpuri, înalt si puternic, cu praf din ceata dsertului pe picioare, cu o coroană de aur pe cap, îmbrăcat în mantie usoară, de purpură cu margini de galben strălucitor, având o fustă scurtă albă, din in, cu ciucuri ( o „perizoma”, deci) si sandale de papirus... E frumos! E chipes! Păseste semet, zâmbind multimii, istoriei si soartei sale. După mii si mii de ani, regele e linistit si senin. Târziu, e drept, dar pe merit, căci si-a plătit linistea si triumful prin zbateri zguduitoare, prin frământări si împliniri.

Pretul a fost greu! Un pret care, dincolo de frământarea regelui-tăran, dincolo de atâta încrâncenare a vietii sale si a nemului său constituit de el unitar si statal, cu armată, cu functionari, cu demnitari, cu un guvern de consilieri, cu granite de neâncălcat, dincolo, deci, de toate, a însemnat începutul unei mari pagini de istorie a evreilor, de stabilitate, de putere si constiintă de sine. O pagină pe care el a scris-o, bazat pe istoria si crezul strstrămosilor si pe care o simtim încă si acum prezentă, victorioasă si tragică totodată. Tragicul si biruinta, lupta si continuitatea, jertfa grea de sânge si de suflet, merg mână-n mână în istoria noastră....

Destinul nu i-a fost Regelui Saul prieten todeauna. L-a încercat amarnic. L-a pus în fata hoardelor care atacau mereu. L-a pus în conflict antagonic cu cel care l-a „uns” ca rege, si fată de care se simtea dator – cu preotul si proorocul Samuel. Pe de altă parte, a fost în conflict, din invidie si din frică, cu marele David, cel care a aruncat cu piatra prastiei în Goliat filistinul, aducând glorie si renume regelui său, dar si siesi. Gloria lui David, dimensiunile lui sufletesti si de întelepciune, predestinate, au trezit, nu fără temei, teama Regelui Saul, simtind că puterea îi putea fi uzurpată. Iar cum puterea îmbată, iar Saul, Regele Dintâi al Evreilor a sorbit din plin din această cupă, a devenit, în cele din urmă nu numai beat, dar si bezmetic, dorindu-i înversunat moartea lui David, desi l-a iubit si apreciat. Desi îi dăduse ca sotie pe fiica sa. Desi îl tinuse la curte o vreme. Starea asta, vecină cu nebunia, era si urmarea celeilalte forte potrivnice cu care se confrunta mereu – Samuel, care însemna mult mai mult decât un preot diriguitor, acesta fiind în ochii multora reprezentantul divinitătii. El însemna, în fond, o „clasă” conducătoare, a cărei putere se subrezise (dar exista, totusi, energic) si nu era dispusă a renunta la putere în noua formă de existentă, care era statul unitar. Oamenii ceruseră în frunte un rege, iar Samuel, vrând nevrând, s-a supus democratic, sperând că si astfel va avea suprematia conducerii. Nu a fost asa! Saul nu putea fi manipulat.

Fătis sau nu, în conflict era Regele si cu cei apropiati lui, dar care-l iubeau si apreciau pe David, acestia salvându-l nu o dată, de la moartea urzită de Regele Unirii. În conflict era Saul –regele, si cu el însusi, simtindu-si limitele în privinta întrigilor si ascunzisurilor perfide de gândire, spre deosebire de clerici si chiar de unii curteni din jur. Era totodată neîmpăcat că orgoliul si buna conducere a treburilor, în opinia sa, îl obligau să treacă peste cuvântul lui Samuel, cel ce-l adusese, la început, la rangul de Rege. Orgoliul, vanitatea, setea de putere totală îl fac să preia si unele atributii religioase, iar de aici până la opozitia activă a fortelor clericale nu era nici un pas! Lupta sa din sine si cu sine, contradictia dintre tăranul timid, modest, care fusese agricultorul Saul si marele conducător ferm, dur, aspru, demn, drept, viteaz si ante-mergător pe un drum nedestelenit (cel al organizării si unirii triburilor în jurul său) având slabiciuni omenesti, dar predominând preocupările, viziunile lucide asupra fiintei natiei sale – toate acestea l-au măcinat, l-au mistuit de-a lungul timpului.

Este de remarcat că nu si-a uitat nicicum îndatoririle de rege, stiind că înăltătoarea fată regală, Puterea, însemna si întărirea Curtii, ea trebuind să se impună nu numai prin fortă, alături de o armată puternică si bine dotată, deci prin luptă si victorii, ci si prin fast, bogătie si elegantă. El a adus si cultivat îmbrăcămintea frumoasă, podoabele din aur si ornamentatia bunului gust de atunci. A avut, în acelasi timp, preferinte rafinate, iubind muzica, simtind-o. Asa se explică ogoirea sufletească a Regelui Saul, când David, viitorul rege, îi cânta la Harpă. Fostul tăran avea intuitie bună, sensibilitate chiar, dar si predispozitii de despot. A reusit de la-nceput să-si asigure o armată puternică, numeroasă, folosind o teribilă amenintare generală când i-a chemat pe evrei la luptă – poate unica solutie reală de atunci, pentru un popor insuficient format, neunit administrativ în suficientă măsurăl... El a luat două vite, a pus să fie tăiate în bucăti, trimitând solii la toate triburile, cu câte o parte din această carne ciopârtită. Reprezentantii regali strigau sus si tare: cine nu se adună la luptă, asa să pătească cu vitele sale! Timiditatea si modestia trecuseră în opusul lor. Regele se afirma. Despotic si învingător, Regele Saul a luptat cu cei de lângă el, cu cei din afara regatului, dar si cu sine însusi! În această ultimă spetă de război, în lupta cu sine, el pierde teren. Până la urmă devine demential, încât ajunge să arunce cu o lance în directia lui David, când tocmai acesta îi cânta la harpă, spre a-i vindeca nevroza, depresia, tristetea. Nu l-a nimerit! Boala însă era mai puternică, în acele momente, decât însusi Regele Saul.

Si totusi, când la ultimul său război o săgeată dusmană l-a atins, rănindu-l, fiind netransportabil, el n-a pregetat să se sinucidă, spre a nu cădea viu în mâinile inamicului. Demnitatea mai presus decât viata! Regele Saul îsi încheiase astfel zbuciumul pus în slujba tării si neamului! A făcut unirea, a constituit armata si a realizat o organizare statală a evreilor! Restul n-are importantă...

A urcat apoi David pe tron. Mai abil, mai învătat.
Dar asta-i altă poveste, pe altă stradă.

Post scriptum:
...Suntem din nou, în zilele noastre de-acum, pe elegantul Bulevard cu numele celui care trece zâmbind printre aplauzele si ovatiile noastre. Saul Regele cu obârsie de agricultor păseste din timp, face o plecăciune reverentioasă(ceea ce nu-i prea stă în fire) privind cu admiratie către blocul turn, impunător si modern, cu multe etaje, care este „Casa Agriculturii” israeliene. Nu vom intra acum în amănuntele acestui minunat domeniu înfloritor în Israelul actual al fostului desert din vremurile Regelui Saul. Vom aminti acum doar că ne putem mândri cu mari succese repurtate în irigatii, ca si cu cele genetice, privind plantele, fructele, legumele... Regele-si plimbă mantia-i purpurie mai departe si se bucură discret de frumusetea Tel Avivului, loc nu îndepărtat de Gheva, unde se afla resedinta si curtea sa regală, loc cu strălucire de ecou peste milenii. Pe atunci desertul hălăduia, pământul era sterp, dar viata era frumoasă, avea bogătia si plinătatea ei, oamenii se bucurau de plăcerile timpului si se îngrijorau si mureau pentru o fărâmă de liniste si pace. Dar pace nu era si pace nu este. Trăiam si trăim în pauzele dintre războaie.

Regele Saul e încântat azi de tara de azi. De strada care-i poartă numele. De poporul său. Priveste si compară. De la armata sa de 3000 de oameni, nucleul si elita întregii mase de luptători de atunci, din timpul domniei sale, de la carele de asalt care aruncau „proiectile” din piatră la distante apreciabile pentru acea vreme, si până la gardul prelung (dublat de încă unul, mai în spate, acesta si cu sârmă ghimpată) pe lângă care Regele tocmai a trecut, este un pas istoric urias, iar Regele Saul îl face cu usurintă. În spatele acestui gard este Tabăra Militară „Rabin”, si, se pare, si alte ramuri ale apărării noastre armate. Pentru Rege, aici, în centrul „orasului fără odihnă”, locul capătă semnificatie de simbol. Căci vorbim despre una dintre cele mai moderne si inteligent dotate armate ale lumii moderne.

...Peste drum – Muzeul de Artă, mare, bogat, efervescent, un adevărat focar dinamic si subtil, de cultură autentică, de cea mai bună calitate. Apoi – teribilul complex pentru operă, dans si balet, tot acolo e si Teatrul Hacameri, modern si cu repertoriu de înaltă distinctie, unde sălile sunt întotdeauna pline, iar bilete se găsesc în special cu mult timp înainte de spectacol, urmează Marea bibliotecă „Beit Ariela”, cafenele, restaurante...

Toate-l trec în revistă pe Regele Saul, care le face familiar semne cu mâna. El e aici, e cu noi, este un simbol, un semn din timpuri străvechi, este fortă si sacrificiu, este deschizător de drumuri, este victorie si existentă si continuitate!

Ajuns la semaforul intersctiei noastre, dar până si Regele Saul, Regele Dintâi al Evreilor, este oprit. Căci peste cuvântul semaforului nu se trece. Aici domnesc cele trei culori cu electronica lor sofisticată si inteligent absurdă. Aici semaforul, el si numai el, este rege! Si tot el, „stopul” de la intersectie, mă opreste si pe mine din visul meu regesc, iar Măria Sa se-ntoarce măret, cu coroana-i de aur si mantia-i usoară, ocupându-si tronul de cinste, din pulberea de aur a trecutului milenar. Altă dată, Măria Ta, dacă-mi permiti, poate te invit la un espresso dublu, la London Mini Store, să vorbim putin despre David.

Sper că nu-i mai porti pică!
Cu plecăciune, Măria Ta!

Post-post scriptum:

Faptele si visele au farmecul lor. Dar ele nasc nu numai file de istorie si legendă, ci determină si meditatia timpului în care trăim. Si iată, fără să vreau, observ că si pe vremea Regelui Dintâi, Saul, precum si acum suntem în război – atunci cu multi altii, dar si cu filistinii, iar azi cu palestinienii (si ai lor). Si atunci, ca si acum, ne-am străduit să avem o armată cât mai bună, si desigur, o strategie adecvată. Din ceata de aur a vremii, din milenii mereu, vedem la cârma tării un militar de frunte. Si azi, prim ministri precum Ithak Rabin, Ariel Sharon, Eud Barak ( si altii, desigur) au fost mai întâi conducători militari cu calităti dovedite din plin. De câte ori n-au intrat ei la Kiria, cartierul unde e tabăra militară amintită?! De câte ori nu s-au integrat ei, împreună cu comandantul suprem, în marele laborator de aici, analizând hamletian, pe advărata scenă alumii, între viată si moarte, între „a fi sau a nu fi”. Istoria, din păcate, în datele ei esentiale, nu s-a schimbat. Drama de azi a Israeluilui, e una existentială, ca si-n urmă cu milenii. Dramă pe scena lumii cu un public, destul de des, pervers. Si putini înteleg, cu adevărat, drama si tragedia fără sfârsit a celor 12 triburi, devenite azi un popor de mândrie si substantă superioară, în tot ce are el mai bun. Destin trist si luptă continuă. Demnitatea mai presus decât moartea. „A fi sau a nu fi? Aceasta-i întrebarea”. În cazul nostru există doar un răspun: A FI! De milenii rezistăm. De milenii dăm lumii binele de care suntem capabili. Un bine afirmat faptic si recunoscut. Trăim. Existăm. Gândim! Cu greseli, cu lucruri imperfecte, chiar negative. Dar în esentă, predomină faptele de superlativ, dacă privim cinstit si fără patimă. Vrem, nu vrem, lupta continuă. Iar starea aceasta de tensiune continuă probabil că determină creierul evreisec să fie mai productiv, mai rafinat, mai performant. Pe vremea Regelui Saul era carul cu bombe de piatră. Azi avem, după cum se spune, bombe atomice. Nu pentru atac, dar nici pentru pasivitate în caz de fortă majoră. Nu pentru ucidere, ci pentru a preveni catastrofe. Astfel încât politica de „ambiguitate nucleară” are rostul si întelepciunea ei.

Spicuiri din presă. Israelul a lansat, nu de mult, un nou satelit „Ofek 9”, care monitorizează Iranul, care se arată dispus să ne radă de pe fata pământului. Tot ziarele zilelor noastre vorbesc despre noul sistem de apărare antirachetă, interceptorul „Iron Dome” (o noutate în materie!) cooperând cu fortele aeriene si sistemele antiaeriene din Israel. Pot fi interceptate acum, simultan, mai multe rachete, fiind distinse cele care nu pot ajunge pe teritoriul Israelului. La asta se mai adaugă si bateriile rachetelor „Hetz”, care pot distruge proiectilele balistice cu rază lungă de actiune.

Si iată că ziaristii ne aduc încă o veste bună. La baza aeriană militară Tel Nof a fost prezentat, după zece ani de cercetare stiintifică, noul avion fără pilot „Eitan”, avion care impresionează prin dimensiunile sale, cvasi-similare cu ale unui „Boeing 737” (lungime 24 metri, greutate 4,5 tone).

Se dovedeste de milenii, de la Regele Saul si până azi, că lupta si pacea merg alternativ, iar destinul nostru dansază halucinant între război si liniste. Între bine si rău. Între a fi si a nu fi. Dar noi EXISTĂM! Ne-am obisnuit să iubim clipa, s-o devorăm cu tihnă si întelepciune. Ne-am obisnuit să ne întărim din experienta milenară a sălăsuirilor noastre. Ne-am obisnuit să trăim, încrezători în destin, în minuni, si în respectul tuturor oamenilor de bine de pretutindeni. În ei si în noi este speranta! Dar mai ales în noi este puterea spirituală de a rezista, de a supravietui, de a învinge.

Intru la Biblioteca „Beit Ariela” de pe acelasi bulevard cu numele Regelui Saul. În sala de lectură, unde pacea plină de idei, de gânduri, dă bucurie sufletului si mintii, întâlnesc un prieten pe masa căruia este cartea Marelui Rabin Alexandru Safran: ”Etica evreiască si modernitatea”. Face o pauză ca să discutăm în afara sanctuarului linistii parfumate cu litere. Vorbim despre acest imens arc peste timp, din vremea Regelui Saul si până azi. Despre conducători militari si războaie pentru pace. Mi-l citează pe ilustrul meu băcăuan, filosof si umanist în voia lui Dumnezeu: „Lupta pe care o poartă omenirea, zi de zi, pentru bine, va ajunge, după căderi si retrageri, la scopul propus de către om. Să facă să triumfe binele, să armonizeze bunăstarea morală într-o lume materială care este chemată să se spiritualizeze pentru a obtine mântuirea prin cunoasterea lui Dumnezeu”.

Dare-ar Domnul să fie asa. Dar ce păcat că sunt sceptic!
Caut cu înfrigurare un final optimist.
Regret, nu-l găsesc ...








Roni Căciularu    12/1/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian