Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Literatură si disidentă

Un subiect dezbătut în media pariziană era Quel sont les ecrivains qui vivent de leur plume ?
Mai pe întelesul nefrancofonilor, cum se trăieste din creatia beletristică în Franta.
Se dădeau tot felul de exemple. De la Frédéric Lenoir si Violette Cabesos cu La promesse de l’ange, roman vândut (2004) în peste 700.000 de exemplare, la Marie-France Etchegoin cu Code da Vinci, l’enquete în 200.000 de exemplare. Iată, un posibil model de a-ti asigura existenta de pe cadavrul unui bestseller (alambicatele aiureli ale lui Dan Brown, luate, de multi (însusi Papa de la …), drept realităti cifrate. Desi, pe pagina de titlu, scrie clar roman). Despre această creatie browniană s-au scris alte câteva zeci de cărti, documentare tv. sute de articole, unele chiar de mare succes.

Îmi amintesc cum în Micul Paris, multi ciocli literari (= critici) aborigeni si-au făcut un nume de temut în epoca proletcultismului, ulterior, de aur, cu interpretările personale ale beletristicii de valoare, care au imbecilizat generatii de elevi si studenti ! Dacă nu reproduceai mot-ŕ-mot la scoală sau la examene ce-a spus criticul x sau y despre scriitorul Z, erai pierdut. Părerea t, alevului sau tsunedtului, uneri chiar a scriitorului însusi nu conta. Răstălmăcirea lor însemna totul. Deseori mai rea decât cenzura vremii.
Nulităti profitoare, azi trecute într-o binemeritată si adâncă uitare.

Nu se făceau referiri la literatura cu subiect tehnic, religios, medical, filatelic, istoric … care are un public tintă precis conturat. Unde ceea ce se tipăreste se si vinde, ci la produsele literaturii fiction. Erau dezbătute cauzele scăderii dramatice a tirajelor celor mai multe creatii beletristice.. Astfel un titlu care se vinde, în prezent, în 5.000 de exemplare poate fi considerat un mare succes. Bineînteles, exceptiile sunt exceptii.
Cei mai bine vânduti scriitori formează un «club minuscule». În capul listei se situează Marc Lévy a cărui creatie Les Echos a avut o cifră de afaceri de 80,6 milioane de euro (noiembrie 2008). Tot aici se află Guillaume Muso sau Bernard Werber cu 35 milioane, respectiv 33 milioane euro obtinuti din produsele creatiei lor beletristice. Mai sunt nominalizati Anna Gavalda, Fred Vargas, Eric-Emmanuel Schmitt, Jean-Cristophe Grangé, Frédéric Beigbeder, Michel Houellebecq sau Jean d’Omersson. Brusc, cercul se închide.
În realitate, marea majoritate a scriitorilor francezi au o altă sursă de venit care Ie asigură existenta decentă. Paranormalul. Unii ar putea să trăiască de pe urma scrisului, dar preferă, în paralel, să practice o altă meserie. Se dau tot felul de exemple de scriitori care ocupă diverse posturi bine plătite în viata publică, cu trimiteri mai mult sau mai putin ironice, vizavi de anumite avantaje oferite de pozitia ocupată în viata social-politică.
Exemplele clasice: unul de peste Canal, Tony Blair cu cele 5,6 milioane de euro obtinute pe memoriile sale (!) si cel al lui Jaques Chirac, tot cu Memoires, peste 200.000 de exemplare vândute. Între noi fie vorba, asta nici nu e beletristică pură (fiction). Având în vedere si anvergura persoanelor implicate, succesul de librărie era previzibil, indiferent cine le-ar fi scris … memoriile ! Mă întreb: Ce succes de librărie ar fi avut Tony Blair dacă si-ar fi scris memoriile acum ?!

Sunt în posesia unui clasament al celor mai vânduti scriitori de fiction ai deceniului: J. K. Rowling (cu ciresarii ei), Stephenie Meyer, Julia Donaldson, Terry Pratchett, Jamie Oliver, Dan Brown, Enid Blyton, Bernanrd Cornwell, Al. McCall Smith si pe locul zece … William Shakespeare (un nimeni !). Nu seamănă cu scara noastră de valori, dar ce mai contează !?!

O situatie similară si în Micul Paris. „Cu exceptia admirabilului Cărtărescu, condeierii nostri sunt muritori de foame”. Adevăr trist si dureros. Poate de aceea, creatori români valorosi si multi de mâna a doua, a treia sau de nicio mână, au făcut pactul cu javrele !?! Pentru un ciolan real, care să le dea posibilitatea să-si pună pe hârtie inspiratia. Diurnă sau nocturnă.
Stelian Tănase afirmă că majoritatea scriitorilor români sunt nevoiti să trăiască din gazetărie si profesorat. Altii pe la Bibliotecă. Pe o carte, autorul român obtine, în medie, 300-500 de dolari. Cunoscutul prozator Nicolae Breban ia cca 8.000 de lei pe un roman la care munceste ani de zile.
Si atunci cum să nu fi acceptat să se prostitueze cu Puterea !? Sau valorosul Manolescu sau Plesu, Liiceanu sau Patapievici sau … ?
Meseriile scriitorilor români ? Dintre cele mai diverse. Poate de aici, bogata inspiratie în realizarea unor adevărate capodopere. Vezi I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Eugen Barbu, Paul Goma, Augustin Buzura ...

Costurile unei cărti de cuvinte este, acum, mai mult decât accesibil. Nu a scrie e greu, ci a fi citit de cei pentru care scrii. Aici e problema problemelor !

Concluzia. În Franta sunt putini scriitori de beletristică, care să-si asigure un trai îndestulător din propriile creatii. Paralela cu Bănelul lor de la Paris Saint Germain sau Lille este net în defavoarea creatorului de artă. În România ! Întrebati pe dl Google despre veniturile artistilor din fotbal (sic!). Despre veniturile scriitorilor nostri informatiile sunt subtiri, subtiri. Invizibile, as spune.
Recent, cultura românească a fost redusă la o singură zi, prin instituirea Ziua Culturii Românesti. Poate pentru a estompa Ziua Poetului National ! Altii zic că din contra.
Îmi amintesc de Decada Culturii Românesti cu mari manifestări pe tot cuprinsul tării si planetei ! Pe când Ora Culturii Românesti ?

Să nu uit ! La Paris au trăit, unii o viată, mari disidenti, intelectuali de elită ai României în perioada totalitară si postotalitară. Din nou, întrebări la mister Google.
[Dictionar: DISIDENT, Ă (DIZIDENT, Ă) – (persoană) care îsi declară disidenta.
DISIDENTĂ (DIZIDENTĂ) – actiune, situatie a unei persoane sau un grup de persoane care se opune unei autorităti stabilite sau care se separă de comunitatea (politică, religioasă etc.) căreia îi apartine.]
Despre o disidentă serioasă în România, după 1985, nu poate fi vorba. Despre disidenta din anii ‘50 multi se jenează să vorbească deschis. Sunt în viată, încă, multi complici la uciderea zecilor de mii de români care nu acceptau senila sovietică. De asemenea, există urmasii zelosilor ucigasi comunisti. Azi, erijându-se în mari democrati. Sociali sau liberali. Alte javre !
De ce nu accept o disidentă reală după 1985 ? Simplu. Pentru că odată cu lansarea programelor kremliniene perestroika si glasnosti, doar tâmpit să fi fost ca să nu-ti dai seama că urma schimbarea. E drept, nu credeam într-o schimbare atât de dramatică pentru români !
Cei care mai cunosc si putină istorie stiu ce a fost cu Tratatul de la Ialta si durata lui de valabilitate. Îmi permit să adaug un amănunt deloc de neglijat. Fiind un popor crestin, dotat genetic cu o mare doză de lasă-mă să te las, am preferat să bem paharul până la capăt. Lichelele împreună cu cei care au primit sarcina să fie disidenti (sic!) au devenit tot mai vocali, mai ales după ce principiul dominoului a fost declansat. Stim noi de cine !
Disidentii autohtoni fuseseră deja răspânditi, conform unui plan dinainte stabilit, prin toată tara. De asa manieră încât „disidenta” lor, mimată, să fie cât mai vizibilă. Bine întretinută si apărată de securitate. Care era cu ei (sic!). Se lucra intens la noua imagine. De oameni de bună credintă sau de bine. Se lucra cu sârg la răspunsul pentru mult uzitata întrebare postdecembristă „Ce-ai făcut în ultimii cinci ani ?”
În realitate, era mult mai periculos să fii disident român la Paris, München sau pe alte paralele, decât la Piatra-Neamt, Tescani, Focsani si, mai ales, în Micul Paris de România, cu BBC-ul lângă tine. 24/24 sau 7/7 ! Repet, nu se punea, nici un moment, problema disparitiei fizice după 1985. Smecherii de smecheri au simtit asta si s-au dat în stambă. Căci livolutia bătea la usă ! Livolutia lor !

Nu cred în disidenta indigenă predecembristă. Poate nu am dreptate, dar am trăit asta. Stiu.
Paranormalul ?! În ciuda pregătirii minutioase, pentru preluarea puterii după căderea lui cească si ai lui (prima linie), grupul de comunisti români, perestroikisti 100%, a pierdut startul Revolutiei declansată aproape spontan, pe unde nici nu gândesti. Si nu de tineri, cum se tot dă cu bla-bla-ul, pe la comemorările cu tot felul de soboare, ci de cei formati pe la cenacluri (sic!). Nu numai cel păunescian. Multi dintre asa zisii disidenti, cu aprobare specială, au fost alungati, de la locul faptei, de revolutionari, prin mai toate marile localităti ale tării. A fost Revolutie, timp de vreo 72 de ore, până când tovarăsii în noua blană, de democrati, mai curată, mai … (pe naiba plină de mult sânge nevinovat - sic!), au preluat prin metode specifice puterea. Terorism, dezinformări crase, manipulări de joasă spettă, minieri, „nu ne vindem tara” (las’ că o furăm noi – n.n.) ...
Musuroiul a rămas aproape intact.
Îi regăsim, începând cu repetata Duminică a Orbului, în posturile fixate încă din noiembrie ‘89 (sic !). I-au neutralizat sau cumpărat, rând pe rând, pe unii lideri revolutionari si s-au înfipt la bucate. De atunci, biata Românie este distrusă sistematic, în mod premeditat de vânzători de tară si de neam, cum afirmă mulți analiști. Analfabeti, cinici si plini de arogantă. Cu largul concurs al profitorilor din cadrul etniilor, mai ales cea maghiară, a intelectualilor pupincuristi (fără a mai fi, măcar, obligati de cineva sau să existe o minimă amenintare din partea cuiva !). La care se adaugă trădătorii de partide, traseiștii (mai nou, zelosii uneperisti). De fapt, miile de conserve plantate cu grijă din timp, de servicii, în mai toate partidele. Vezi cazul de referintă al tărănistilor.
Însusi disidentilor, de după 1985, le este jenă să vorbească despre actele lor rezistentă din perioada de temnită grea cu: pâine si apă, bătăi sălbatice din partea securitătii, interzicerea drepturilor de exprimare (iar noi îi ascultam cu îngrijorare la BBC, Europa Liberă) etc. etc.
Recent, unii l-am făcut praf pe Păunescu. „Si cu asta ce-am făcut ?” Vorba lui Tănase. Alo ! Marele Constantin Tănase. Cel cu firma portocalie la Teatrul National de Revistă ! Adrian Păunescu nu s-a declarat vreodată disident. Doar chiorii pot nega modul său inteligent, uneori complice, în care îsi manifesta disidenta.
Mergând pe principiul cârcotelii de tip Mitică, la câti diseminatori si devoratori de bancuri cu Bulă erau prin Republica a II-a, ar trebui fi, cel putin, vreo zece milioane de disidenti. Acceptati, atunci, tacit de securitatea optzecistă. În regimul tov. Traian, erau, în 2009, vreo cinci. Milioane. Declarati prin vot. Si vreo două-trei milioane pe afară !
AP a fost speranta mea de libertate ! Prin multe dintre poeziile sale si prin componenta cenaclului ca o flacără.
M-am simtit liber într-o închisoare pe care nici nu o constientizam prea mult. „Prin gări de câmpie, mici ...”. Eram tânăr si optimist. Asa am rămas. În ciuda vremurilor. Si să dea Domnul să trec dincolo tot asa.
AP nu este un erou. Nici vorbă de asa ceva ! Dar nici licheaua perfectă, cum zic hahalerele tinere, crescute si promovate de cele experimentate, care au scris raportul de condamnare a comunismului. În vrac.
Pentru prostime. Cu rezultat 0 (zero).
Decăderea morală s-a tot accentuat. Coruptia s-a generalizat. Lichelele s-au tot înmultit. În ciuda multiplelor apeluri. Ale unora către celelalte si ale tuturor, din patru în patru ani, către ... tărisoară !
Cu tărisoara a fost simplu ! Un mic, o bere, o fasole cu ciolan prin toate posturile crestine. Cu o zi natională pusă cu ana-sâna tot în plin post. Vedeti cîte popoare crestine si-au pus ziua natională în plin post ! Mai o căldare, o pereche de adidasi cu numele presedintelui si minciuni cât cuprinde. Flux continuu. De mă mir că nu a venit gerul global în loc de canicula lui cuptor.
Adrian Păunescu rămâne un poet de sase stele, orice-ar zice casandrele. Păcat că s-a implicat în politică, imediat după 1989 ! As vrea să avem, acum, un AP national. Un mobilizator de mase. Un om credibil. Care să ne facă să simtim că trăim din plin segmentul de viată hărăzit !
Astăzi este extrem de simplu să-si declari disidenta fată de actualele javre, care se tot perindă la putere în numele poporului. Dar ce să te faci cu un popor adus în stare de legumă. Un popor de asistati. Rămânem acelasi popor vegetal. Tot mai mult, o populatie.
Parcă a mai spus, cineva, astea !?!

GSM - 2010, sfârșit de toamnă





Sergiu Găbureac    11/21/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian