Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Deosebit de ... altfel

O secventă întâlnită cândva într-un rebus îmi preocupă mintea si refuză s-o părăsească. Simplă doar la prima vedere, definitia din trei cuvinte: “deosebit de bine” îsi găsea acolo o rezolvare neasteptată: dezlegarea corectă era “rău”. Logic, pentru că “răul” se deosebeste complet de “bine”. Dar nu tot ce e “altfel” e si “rău”.

Paralela aceasta mentală câstigă mereu în actualitate, ori de câte ori observ în jurul meu alte comportamente decât cele încetătenite pe la noi. Rationamentul meu spontan tinde să-i claseze pe ceilalti la capitolul “diferiti”, “altfel decât mine” sau – de ce nu? – “deosebiti de noi”. Cu sigurantă că noi, la rândul nostru, suntem pentru ei rara avis, niste oameni deosebiti. Ducând sofismul la extrem, deosebirile care ne individualizează sunt o caracteristică într-atât de răspândită, încât putem afirma, fără teama de a gresi, că avem cu totii acelasi numitor comun: suntem fiecare de-alt-fel. Pentru noi, românii, popor adaptabil la tot si la toate, prin insăsi esenta fiintei noastre, condamnarea asta destinică la diversitate sună aproape tragic. Iată că din această dilemă, nicicum nu putem scăpa. Suntem toti la fel de diversi. Trăiască unitatea în diversitate!
Un exemplu banal: conduita la volan. Noi, soferii, trecem prin etapa învătării. Si chiar credem că ne însusim acelasi bagaj de cunostinte ca si francezii, italienii, nemtii, sau americanii. În mare asa si este, dacă n-ar fi diferentele de interpretare. Când instructorul spune că trebuie să păstrezi distanta regulamentară, îl crezi, dar nu-ti bati capul cu regula asta după ce ai luat carnetul. Elvetienii si francezii o fac.
Bineînteles că stim cu totii că teoretic ti se poate lua carnetul dacă esti prins circulând în stare de ebrietate, chiar si cu bicicleta. Dar cunoasteti pe cineva care a fost amendat din cauza asta? Eu da. Ce-i drept în Germania. Culmea e că inculpatul era el însusi politist.
Cu totii deprindem aceleasi reguli, general valabile. Cam la fel ca si în viată, cel putin asa ne place să credem. În ciuda impresiei că aplicăm legile la unison, cele mai aprige divergente de opinie se iscă pe marginea soselelor, după vreun incident în care fiecare are impresia că el are dreptate. Cine-ar fi crezut că banalele formulări de prin manuale, scrise pe întelesul tuturor, pot avea interpretări atât de diferite?
Nu e nevoie de un accident pentru a sesiza că, în Germania, restrictiile de viteză se interpretează cu marja de cel putin zece kilometri la oră. În sus! Nu se cade acolo să te mentii sub limita maximă de viteză; legea nescrisă pretinde să rulezi în asa fel încât să nu încurci circulatia, adică suveran si grăbit, fără mocăieli, că doar avem toti un tel si o treabă, altfel nu n-am afla pe stradă, ci acasă, la televizor. Indicatorul de viteză din masină arată de regulă trei kilometri mai putin decât realitatea, iar radarul are de asemenea o tolerantă de trei-patru kilometri. La zece klimoetri depăsiti, e mai scumpă hârtia timbrată decât contravaloarea amenzii, deci nu se taxează. Trebuie să fii neamt ca să stii asta.
Cu totul altfel se petrec lucrurile în Spania, unde străzile sunt asa de strâmte, de încap doar două masini una lângă alta. Dacă ai ghinionul să nimeresti pe singura bandă liberă în spatele unui sofer cu chef de vorbă, se cade să astepti până îsi pune în temă, cu câteva detalii din viata privată, amicii de pe trotuar. Faptul că împiedică circulatia nu are aici niciun fel de relevantă, nici măcar pentru agentul de politie, care se amestecă uneori în vorbă, punctând la temele care îl interesează. Numai un turist străin ar avea tupeul să întrerupă atari convorbiri publice si, oricum, nu l-ar băga nimeni în seamă.
Sotul meu mă somează într-una să “ascult” ce sugerează indicatoarele de pe autostrăzile germane, că or sti ele de ce. E bine să reduci la o sută în loc de o sută douăzeci pe anumite portiuni, dar numai când plouă. E rău să rămâi la o sută douăzeci acolo unde e viteză nelimitată, câtă vreme ai Mercedes sau BMW, si nu vreo marcă asiatică, doar pentru asa ceva sunt bune masinile solide. Nu e bine să frânezi brusc, în plină zi, dacă-ti iese în cale un indicator cu restrictie de viteză pe timp de noapte (vezi că scrie dedesupt, 22-6). Pe autostradă poti rula linistit cu douăzeci de kilometri mai repede decât e permis; amenda va fi în limitele rezonabilului si nu-ti face nimeni cazier. E bine însă să casti ochii pe lângă poduri si prin santierele cu drum în lucru, unde autoritătile plasează parcă în dusmănie radare, din cauza statisticilor, care spun că se produc multe accidente la strâmtoare. Eu am bănuiala că fac asta si ca să bage spaima în soferii nevinovati, cărora între timp li s-a făcut părul măciucă pe banda a doua, lată de numai doi metri, lângă rotile cât casa ale câte unui bulldozer condus de un monstru bărbos, ce râde draconic, îndeasând masina ta lucioasă tot mai aproape de parapet.
Dacă nu mai stii când ai văzut ultima restrictie de viteză si nu esti sigur dacă poti să-i dai bice nelimitat, numără până la 60, timp în care ar trebui să apară ceva. Dacă nu apare, esti liber să faci ce vrei. Adică nu prea mult. Inutil de mentionat că e plin de santiere si de indicatoare, care nu fac altceva decât să-ti amintească permanent că de fapt nu ai voie să faci mai nimic de capul tău. Că, si dacă ai voie, nu e corect din punct de vedere etic să te grăbesti, pentru că pui în pericol viata altora de prin masinile mai putin destepte decât a ta, poti deruta un începător, subestima viteza unei motociclete ascunse printre masini, nimeri peste un sofer vârstnic, care a adormit la volan sau, dacă nu se aplică nimic din toate astea, fortează-te să-ti amintesti dacă nu cumva ai uitat să închizi gazul acasă, încuiând în acelasi timp pisica în debara.
Toate astea ti se întâmplă în Germania, pentru că cineva acolo sus se gândeste la tine si nu vrea să pătesti ceva rău, cineva care nu te scapă din ochi nici când asculti pe
CD-playerul din masină taragotul lui Dumitru Fărcasu, cineva care nu se sfieste să-ti întrerupă reveria, plesnindu-ti timpanele cu informatia rutieră de ultimă oră, cum că la următoarea intersectie s-a format un buson, care te va întârzia cu o oră. Dar numai dacă esti mototol ratezi să faci dreapta pe loc, în zece metri, cotind în ultima clipă prin curtea Operei si iesind pe lângă gura de metrou, în timp ce faci cu mâna mocofanilor fără navigatie prin satelit, blocati neconsolati în ambuteiajul din urma ta.
Ce frumos sună vocea uniformă a dispecerei-navigatoare, când te anuntă: “ati ajuns la destinatia dorită”, după ce te-a ghidat pe un traseu numai de ea stiut, peste curti de ferme cu galinacee speriate, tangente la grădini cu terase umbroase, pline de musterii cu halba în mână, iritati la vederea unei masini care traversează câmpul lor vizual. Flutură pe miniecranul masinii binecunoscutul steag al Formulei 1, careuri în alb-negru, ca o tablă de sah din care lipsesc suspect piesele de joc. Decedati sunt regii, reginele, caii si pionii, ca un fel de “operatia a reusit, dar pacientul a murit”. Jocul nu mai are haz.
Să mă ierte Dumnezeu, nu vreau să vorbesc cu păcat, stiu cât de groaznic e să ai în masină un “copilot” care te pisează într-una să faci cum vrea el. Dar parcă mai dragă mi-e până si soacră-mea, strigând ca din gură de sarpe “frânăăăMM!”, decât aparatul ăsta cu voce de frigider, care e în stare să mă someze la infinit să fac dreapta, undeva unde nu mai există demult niciun drum practicabil.
Hai mai bine să tragem pe dreapta. Ce rău ni se poate întâmpla dacă nu “curgem cu valul”? Cel mult acela că ne vom face remarcati, sărind din schemă. Cineva se va găsi în multime să ne arate cu degetul, remarcând mirat: “Ia te uită, cineva deosebit. De alt fel.”

Gabriela Călutiu Sonnenberg
Benissa








Gabriela Călutiu Sonnenberg    10/24/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian