Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Vasile Pop - Taina unitătii bisericii

Pornind de la art. IV din Simbolul de credintă, alcătuit în cadrul celor două Sinoade Ecumenice de la Niceea (325) si Constantinopol (381), -
„Credem întru una, sfântă, catolică (sobornicească) si apostolică Biserică
Πιστεύομεν εἰς μίαν, ´αγίαν, καθολικὴν καὶ ́αποστολικὴν Ἐκκλησίαν” – autorul studiului de fată încearcă o incursiune în Istoria Bisericii Universale, încă din primele veacuri ale crestinismului primar, când încă nu erau definiti bine termenii, deveniti însusiri esentiale ale Bisericii: unitatea, sfintenia, katolicitatea si apostolicitatea, si nici nu erau formulate toate dogmele de credintă. Parcursul său initiatic prin Istoria Bisericii constituie tema unei lucrări ample ce se va finaliza într-o lucrare de licentă a viitorului teolog Vasile Pop.
Având ca temă principală UNITATEA, sub multitudinea ei de aspecte, si totodată prima însusire a Bisericii, autorul încearcă să explice unele concepte si conexiunile lor, însă, specifică faptul că: „unitatea este un dar de la Dumnezeu, si nu ceva creat de noi oamenii, de aceea nu-mi propun, si nici nu pot, să elucidez marea Taină a Unitătii Bisericii.”
După „Preliminarii” care cuprind definirea termenilor si motivatia alegerii temei, autorul dezvoltă ca subiecte lămuritoare si absolut necesare, în capitole separate, „Întruparea Mântuitorului – Darul Unitătii”, „Unitatea Bisericii”; „Sfânta Euharistie – Taina Unitătii eclesiale” si – adăugăm noi – centrul si miezul unitătii. Un alt capitol se referă la „Unitatea Bisericii între schimsă si erezie” si necesarele „Concluzii”.
Completat cu o bogată Bibliografie si cu note de subsol bine documentate, studiul se rotunjeste si oferă o imagine clară a acestor subiecte teologice, atât pentru cei care vor să studieze, cât si pentru curiosii, dornici să stie cât mai multe detalii despre teologia fundamentală, dogmatică si despre ecleziologie, pentru a-si adânci credinta si cunostintele generale.
Necesar în demersul său este definirea conceptului de Biserică, atât ca si constructie, cât si ca adunare euharistică:
„După cum bine stim nu există o definitie completă a Bisericii, care să exprime tot ce este Biserica si ce cuprinde ea, deoarece Biserica este o Taină, după cum spune Boris Bobrinskoy in tratatul său de eclesiologie pe care l-a si intitulat Taina Bisericii, de aceea când încercăm să definim Biserica, definim doar anumite aspecte ale ei, care spun ceva despre Biserică dar nu totul. Cea mai potrivită si cea mai sugestivă definitie a Bisericii este cea dată de Sfântul Apostol Pavel, aceea de “Trup al lui Hristos”, identificat cu adunarea euharistică.”
Numeralul „una” – la feminin exprimă unitatea, unicitatea si particularitatea Bisericii, asa cum Unul este Dumnezeu în Trei Persoane, Unul este Domnul Iisus Hristos, Unul Născut, Unul este Duhul Sfânt Mângâietorul. Asa si Biserica este Una, sfântă, catolică (sobornicească) si apostolică Biserică.
Asa cum mărturisim un Botez, un singur Botez, indiferent de ritul crestin. „Unitatea Bisericii – afirmă autorul - este marcată de Euharistie, care face ca toti membrii Bisericii să fie egali si să formeze Trupul unic al lui Hristos, care este si principiul unitătii eclesiale”.
Stim că Planul Divin a inclus în chip expres Unitatea Bisericii, punând în om principiul unitătii. Conform acestui plan initial, omul, pe lângă comuniunea cu Dumnezeu, era chemat să unifice întreaga creatie si să o supună. Cu alte cuvinte, a fost desemnat stăpân peste Creatie. I s-a conferit de către Creator o demnitate maximă. Si faptul de a da nume tuturor creaturilor, a fost o responsabilitate imensă. Omul, însă, nu s-a ridicat la înăltimea investiturii sale de către Yahve. E de prisos să spunem că, din cauza căderii protopărintilor, păcatul a stricat ordinea divină, amânând planul de unificare a omului cu creatia, păcat care a avut drept consecinte – păcatul si moartea. Însă Dumnezeu, în marea Sa Milostivire a hotărât restaurarea naturii umane căzute. Mai mult decât atât, a hotărât să-i ofere omului (creaturii sale) sansa de a redeveni copil al Său. Si a ales o modalitate unică de a a-l ridica din nou pe om la demnitatea supremă: ni L-a dat pe Însusi Fiul Său Unul-Născut, pe Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele lumii. Întruparea lui Iisus Hristos a fost Actul Suprem de Iubire prin care Dumnezeu a readus natura umană la unitatea originară. Totodată, Întruparea Fiului lui Dumnezeu este „actul de instituire a Bisericii, descoperă în Istorie adevărul despre Dumnezeu întrupat si adevărul despre om, modul comun de existentă al lui Dumnezeu si al omului în Persoana teandrică a lui Hristos”.
Întruparea ca fapt istoric si supranatural, desi nu poate fi explicată de mintea omenească, reprezintă „înomenirea” lui Dumnezeu, un dar al vietii, sansa omului de a-si realiza viata în deplinătatea ei fiintială, de fapt, mântuirea omului, posibilă doar datorită Unitătii Bisericii.
Prin citate revelatoare ale Sfintilor Părinti ai Bisericii si ale teologilor ortodocsi, autorul argumentează aceste teze.
„Sfântul Nicodim Aghioritul distinge trei moduri de unire sau comuniune: -după fiintă, specific Persoanelor divine; după lucrare, propriu unirii lui Dumnezeu cu oamenii înainte de Întrupare si cel după ipostas, care este de fapt unirea naturii dumnezeiesti cu cea omenească în Ipostasul lui Hristos. Prin cel de-al treilea mod se realizează unirea deplină sau maximală a lui Dumnezeu cu noi oamenii căci “existenta în Hristos este sinonima cu realizarea umana, constituie un mers de la dupa chip la Chip sau de la existenta iconică la cea reala, asemanarea cu Dumnezeu fiind înteleasă ca taină a îndumnezeirii, taina unirii cu Dumnezeu în Hristos”.
Însusi Fiul lui Dumnezeu si Mântuitorul nostru uneste în Persoana Sa firea dumnezeiască si cea umană, adică, dumnezeirea si omenitatea au în Hristos un mod comun de existentă si acest mod este unitatea.
Autorul detaliază cu argumente:
„Unirea celor 2 firi în Hristos nu este ceva abstract, ci ea ni se descoperă ca mod de existentă si posibilitate a vietii, ca putere de a învinge moartea si infirmitatea existentei noastre si aceasta este posibil deoarece “Hristos ia trup omenesc, acel trup care, după cădere, exista doar fragmentat în invidualităti, Îl ia si-l transformă în trupul comuniunii, oferindu-i posibilitatea de a se autodepăsi si de a se jertfi pe sine”.
Si cum îi uneste Cuvântul lui Dumnezeu pe oameni? Autorul lucrării explică aceasta prin citate din Sfânta Evanghelie:
„Iisus este Cuvântul lui Dumnezeu (In 1, 1) Care a iesit de la Tatăl si a venit în lume (In 16, 28), a venit să-I unească pe oameni nu doar printr-o simplă coexistentă pasnică, ci să-I unească cu Tatăl Său si Tatăl nostru, Hristos a adus nasterea din nou si o unitate nouă, treimică pentru ca toti să fie una (In 17, 21). Unitatea este un dar de la Dumnezeu, ea nu e proprietatea noastră, iar pe lângă faptul că Hristos a adus-o El Se si roagă pentru unitate, există în Scriptură 3 locuri/versete care relevă acest fapt: In 16, 10 “Am si alte oi care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, si vor auzi glasul Meu si va fi o turmă si-un păstor… aici El S-a rugat pentru cei ce erau în afara Bisericii si a unitătii ei. Apoi al doilea loc este In 17, 1 “Părinte Sfinte, păzeste-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem si Noi.” Iar al treilea este In 17, 21 “Ca toti să fie una, după cum Tu Părinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în noi să fie una...”
Mântuitorul spune despre Biserică “portile iadului nu o vor birui” -
(Mt 16, 18). Asadar, Biserica este mentinută în unitate si făgăduintele Sale sunt valabile până la sfârsitul timpului, explică autorul lucrării, punând în evidentă rolul covârsitor si definitoriu al Întrupării – ca act al iconomiei Mîntuirii si ca dar al unitătii (eclesiale), săvârsit după „sfatul treimic” si ca rezultat al iubirii treimice. De mentionat rolul Duhului Sfânt, ca Persoană Divină, prezent în fiecare moment, după modul propriu. O dată cu Învierea Sa, Iisus Hristos deschide calea pentru darul Duhului Sfânt „asadar Biserica este definită simultan, prin lucrarea lui Hristos si prin prezenta Duhului Sfânt, ambele constituind cele două mâini ale Tatălui ”, astfel unitatea primită ca dar “devine” si unitatea Duhului.”
Cea de a doua secventă vizează probleme legate de unitate ca însusire a Bisericii. „Biserica este Trupul lui Hristos, si totodată ea este miracolul unirii dintre fiinta creată si Cel necreat, adică Dumnezeu. Biserica - după cum spune L. Uspensky - este rodul a două miracole: Întruparea Fiului lui Dumnezeu si Pogorârea Sfântului Duh. Acelasi mare teolog mai subliniază că Biserica este singulară si unică în genul ei deoarece ea este o asemănare a Preasfintei Treimi, asemănare în care multiplul devine unul”, citează autorul, aducând următoarele precizări foarte importante:
„Unitatea, însusirea cea mai importantă a Bisericii, este continută în expresia ekklesia, care îi cheamă si îi adună pe toti oamenii laolaltă în acelasi Hristos. Biserica se numeste una pentru că ea singură este sfântă, pentru că ea apartine întregii lumi si sfinteste întreaga omenire si, nu în ultimul rând, pentru că fiinta ei constă în armonia si unitatea duhului si a vietii tuturor membrilor săi. Unitatea este acolo unde este Hristos, de aceea pentru a dobândi această unitate “trebuie să ne înrădăcinăm în Hristos, Care este Cuvântul lui Dumenzeu devenit accesibil nouă prin Întrupare, ca să ne readune pe toti în unitatea Sa”.
Autorul mentionează totodată, bazat pe cuvintele teologilor si ale Sfintilor Părinti ai Bisericii, că: „unitatea Bisericii nu e o unitate de ordin institutional si nici sfărâmată în indivizi cu credinte deosebite, nu e o reusită în plan intelectual sau organizatoric, ci este dintru început un fapt existential, mai exact o unitate de viată ontologic-pnevmatică în Hristos si în Duhul cel Sfânt căci, după cum spune Ch. Yannaras, unitatea Bisericii este Har - harismă a lui Dumnezeu pentru oameni si i se dăruieste omului la fel cum i se dăruieste viata în fiecare clipă, unitatea este posibilitatea ca omul să participe la viata lui Dumnezeu. Unitatea în Biserica Ortodoxă nu este înteleasă ca o simplă conducere administrativă si o realizare umană, ci - după cum am afirmat si mai sus - e înteleasă ca un har si o plinătate a vietii celei noi”. De aici, precizări ale termenilor de „unică” si „unitară”.
„E unică în fiintă deoarece reprezentă fiinta si unitatea de viată a Sfintei Treimi. Biserica are misiunea de a da mărturia unitătii si aceasta pentru că în ea Dumnezeu nu este cunoscut ca un simplu Monarh, ci ca o comuniune desăvârsită a Trei Persoane. Dumnezeu nu a creat o Biserică unită (din mai multe componente) ci unică deoarece El a creat-o după chipul Său, iar ceea ce există din vesnicie si se petrece în relatiile celor Trei Persoane se face accesibil oamenilor -prin har- în Biserică.”
Ce frumos si ce clar explică autorul aceste adevăruri dogmatice:
„Sfânta Treime ne uneste pe toti în Trupul lui Hristos, însă “unirea tuturor” pentru care se roagă Biserica, nu trebuie înteleasă ca o asamblare a unor fragmente de comunităti crestine, ci ca o extindere a unitătii treimice, ca o ierurgie treimică (lucrarea sfântă a Treimi în lume). Asadar, taina unitătii, asa cum o întelege si o trăieste Biserica, este Împărătia Tatălui si a Fiului si a Sfântului Duh, prin care suntem uniti ca printr-o putere unificatoare, si spune Sfântul Dionisie Areopagitul că suntem adunati împreună într-o unime deiformă si într-o unire ce imită pe Dumnezeu. Hristos si Duhul Sfânt, uniti perihoretic între ei cu Tatăl, împărtăsesc continuu Bisericii viată din viata comunitară a Sfintei Treimi, sursa si modelul suprem al comuniunii. Astfel, Biserica trăieste în oceanul de iubire dintre Persoanele Sfintei Treimi. Asa cum nu se pot despărti Cele Trei Persoane din unitatea lor iubitoare, asa nu se pot despărti nici Biserica de Dumnezeu.”
E o mare bucurie pentru un crestin să ajungă la întelegerea acestor taine mistice si să se adâncească în adevărul lor unic, relevant si mântuitor!
Autorul explică în continuare conceptul de „unitară”: „adică viata de comuniune a credinciosilor în acelasi Trup tainic al lui Hristos. Biserica este viata nouă a Duhului, fiind înfătisată ca o unitate de nenumărate membre coexistând în iubire si formând Trupul lui Hristos, însufletit de Duhul Sfânt, nu e o simplă convietuire a unor supusi, sub o conducere autoritară, ci e o unitate de viată nouă, primită de la Hristos, mai exact e viată duhovnicească bazată pe libertate lăuntrică si iubire reciprocă.”
La întrebarea: Cum se intră în unitatea Bisericii, autorul are următorul răspuns, bazat pe scrierile teologilor:
„Omul intră în unitatea Bisericii prin Taina Botezului “omul intră în realitatea comuniunii eclesiale prin intermediul marelui si initiatorului dar al Botezului, si participă la respiratia trupului, care este rugăciunea Bisericii...”, asa cum afirmă părintele Dumitru Stăniloaie. Tot referitor la intrarea omului în unitate - în Biserică - prin Taina Botezului, Părintele Valer Bel afirmă: “prin Taina Botezului omul se desparte de trecutul său si se naste la viata cea nouă în Hristos; intră în comuniune cu Dumenzeu si cu semenii ca membru al Bisericii”.
Autorul mai precizează:
„Biserica este unitară pentru că este una în dogme, în Taine, în organizare si-n comuniunea ierarhică.” Si aici a considerat necesar să adauge următoarele, făcând o dizertatie pe baza art. IX din Simbolul Credintei si a Scrierilor Sfântului Apostol Pavel:
„Un mic aspect care trebuie precizat legat de unitatea Bisericii, este cel legat de pluralul Biserici. În articolul IX din Simbolul Credintei mărturisim că Biserica este una, aceasta este o axiomă eclesiologică evidentă si clară pentru fiecare crestin, însă problema apare când se foloseste cuvântul Biserici. Ce întelegem prin expresia Biserici? În primul rând, când se vorbeste despre Biserică la plural, este pentru a se arăta că există mai multe Biserici locale în sânul Bisericii unice si în al doilea rând pentru a arăta că există diferite confesiuni, care (toate) îsi arogă titulatura de Biserică, însă după cum nu există mai multe adevăruri, nu există nici mai multe “Biserici”, pentru că una este Biserica adevărată, cea Ortodoxă. Unitatea Bisericii este o comunicare si o extensiune a unitătii lui Dumnezeu. “Oare S-a împărtit Hristos?” întreabă Sfântul Apostol Pavel în fata tendintelor din Corint de a se constitui diferite grupuri (1 Co 1, 13). Hristos este Acelesi, Adevărul nu se împarte, este unul singur, chiar dacă are mai multe aspecte. Dintre diferitele Biserici crestine, care prezintă adevărul revelat în diferite feluri, numai una poate fi cea adevărată, căci Dumnezeu-Adevărul este Unul si nu Se poate contrazice pe Sine Însusi. Și anume Biserica cea unică este aceea în care s-a păstrat adevărul revelat neschimbat. “Ortodoxia este acea Biserică unică si adevărată, care păstrează continuitatea vietii bisericesti, adică a unitătii traditiei, celelalte confesiuni crestine, care se pretind si ele adevărata Biserică, nu reprezintă niciuna deplinătatea Bisericii, ci au păstrat ceva din fiinta Bisericii numai în măsura în care au rămas fiecare într-un real contact cu profunzimile Bisericii celei una”, asa cum afirmă Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, “Biserica universală si sobornicească,” în revista: ORTODOXIA, nr.2, 1966.
Concluzionează autorul: „putem afirma că Biserica cea una, unică si unitară este Biserica cea adevărată, care posedă adevărul fără pată si în toată plenitudinea lui.”
Un al treilea capitol care constituie chintesenta celorlalte, se intitulează: „Sfânta Euharistie- Taina unitătii eclesiale”.
După definirea „Sfintei Euharistii” drept: „minunea prefacerii Sfintelor Daruri de pâine si vin (a materiei Jertfei) în Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”- autorul explică în ce constă această prefacere si ce fel de actiune exprimă.
Vasile Pop specifică mai departe, cu argumente din Sfânta Evanghelie că Iisus Hristos a instituit această Taină:
„Euharistia a fost instituită de Mântuitorul în seara Cinei celei de Taină “Iisul luând pâine si binecuvântând, a frânt si, dând ucenicilor, a zis: Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu...Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi...”(Mt 26, 26-28). După cum bine stim în epoca Bisericii primare Sfânta Euharistie se săvârsea în casele crestinilor. Toti se adunau într-o casă, unde participau la săvârsirea Euharistiei si se împărtăseau cu Trupul si Sângele Domnului, din Faptele Apostolilor deducem că adunarea primilor crestini era una prin excelentă euharistică, această adunare sau sinaxă este exprimată prin termenul ekklesia.”
Pentru întelegerea acestui aspect autorul face apel la primul teolog al unitătii Bisericii, si anume Sfântul Apostol Pavel.
„Unitatea Bisericii în Sfânta Euharistie este clar evidentiată în spusele Apostolului Pavel “Paharul binecuvântării pe care noi îl binecuvântăm nu este oare împărtăsirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care noi o frângem nu este oare împărtăsirea cu Trupul lui Hristos? De vreme ce este o singură pâine, noi, cei multi, un singur trup suntem, fiindcă toti dintr-o singură pâine ne împărtăsim.” (I Co 10, 15-17), în aceste versete, ce exprimă Taina Euharistiei, ideea dominantă este aceea că cei multi formează un trup, e unitatea celor multi cu acel Unul, Care Se oferă pe Sine si mentine această unitate. Aceiasi unitate reiese si de la Mt 26, 26-28 “Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu...Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu”, această luare/primire a lui Hristos euharistic este exprmată ca o invitatia luati, care îi introduce “pe cei multi” în unitatea cu Unul, făcută vie si asigurată prin actul de a mânca si a bea Trupul si Sângele lui Hristos, din această cauză Christos Yannaras spune că Biseica, este o Cină, un act ce înseamnă a mânca si a bea “de nu vetí mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Său, nu veti avea viată în voi ” (In 6, 53). Fiul lui Dumnezeu Se dăruieste ca “hrană si băutură” realizând acel trup al comuniunii sau comuniunea agapică în care viata dumnezeiască e întrupată în viata lumii. De la Cina cea de Taină si până acum Hristos-Domnul s-a dat pe Sine ca hrană mântuitoare prin care se săvârseste unirea cu El. Dar pe lângă aceasta El cere ca Euharistia să se facă întru pomenirea Lui (Lc 22, 19), aceasta nu e o simplă anamneză (aducere aminte) sau ceva pur simbolic, ci retrăirea vie si maximă a Euharistiei.”
Vasile Pop conchide referitor la Sfânta Euharistie:
„Asadar Euharistia este o pregustare a Împărătiei lui Dumnezeu, ea ne unifică deplin cu Hristos, ne face consângeni cu El si ne mentine în unitate si pe noi cei multi, pe unul cu altul. Euharistia este minune si transpunere/prefacere, este Taină a unitătii si Trup al lui Hristos, este unificare a tuturor în toate si liturghie cosmică, si de aceea unde este Hristos nu poate să fie dezbinare. Euharistia le unifică pe toate si confirmă adevărul, aceasta l-a făcut pe Sfântul Irineu de Lyon să afirme că “părerea noastră este în acord cu Euharistia si Euharistia confirmă părerea noastră ”. Acolo unde este Trupul si Sângele lui Hristos este unitate si unde este unitate este Biserica.”
În ultimul capitol, cel referitor la „Unitatea Bisericii între schismă si erezie” , autorul aduce precizări privitoare la distinctia între unitatea Bisericii, care nu poate fi atinsă deoarece tine fiintial de Biserică, si unitatea crestinilor atât de fărâmitată de schisme, unitate pe care de fapt crestinătatea nici nu a avut-o. Autorul explică termenul „schismă” si cum s-a ajuns la ea: „În ce priveste unitatea si schisma, încă din vremea Apostolilor în Biserică au existat tensiuni si dezacorduri doctrinare. Când spunem schismă ne gândim automat la Schisma din 1054 (16 Iulie) dintre Apus si Răsărit. Schisma este o scindare a unei unităti, în cazul de fată, a crestinătătii. Schisma a scindat Apusul de Răsărit, dar nu a atins unitatea fiintială a Bisericii. Bineînteles că Biserica Ortodoxă în frunte cu întreaga crestinătate nu a rămas indiferentă fată de problema gravă din sec. XI, cât si fată de Reformă, care nu e altceva decât o continuare târzie a marii schisme, începutul procesului de fărâmitare a crestinătătii”.
Pe de altă parte, autorul afirmă:
„Efortul depus în această problemă este vizibil în Miscarea Ecumenică, Ch. Yannaras face câteva remarci demne de luat în seamă cu privire la acest efort ecumenic care are în vizor mai mult unirea (formală) a Bisericilor, decât unitatea Bisericii “unirea Bisericilor pare a fi o preocupare extrem de actuală si reală, un scop care poate fi urmărit si analizat, cu obiectivitate ratională, cu elucidări de tip doctrinar si concesii reciproce... în realitate unirea e o chestiune de care sunt înteresate îndeosebi organismele bisericesti institutionalizate în perspectiva relatiilor dintre ele”.
Tânărul viitor teolog explică si notiunea de „erezie” – care în limba greacă, în sens propriu înseamnă „alegere”.

„Afirmăm că erezia nu este si nici nu poate fi o anulare a unitătii eclesiale, care nu se pierde si nu se divide; erezia scoate pe eretic din unitatea Bisericii, dar acesta o poate redobândi prin renuntare la părerea/învătătura eretică.”
În epoca noastră există o aspiratie spre unitate a crestinătătii dar, în ce priveste Biserica Ortodoxă, aceasta nu aspiră la unitate, pentru că deja ea mentine unitatea, pentru că o are după modelul treimic. Autorul precizează: „Unitatea Bisericii e strâns legată si de Sfânta Traditie, acest lucru l-a făcut pe Părintele G. Florovsky, într-o adunare ecumenică numită Credintă si Constitutie (1952) să pună problema “ecumenismului în timp” si a împortantei acestuia, care nu e altceva decât unitatea si unanimitatea cu Sfintii Părinti, si putem începe de la îndemnul Sfântului Ignatie către Policarp al Smirnei, acela de a purta grijă de unitate, căci nu e nimic mai bun ca aceasta, si pentru a rămâne în Biserică e necesar să rămânem în adevăr.” Vasile Pop face o comparatie plastică asemuind crestinătatea cu un năvod „ce cuprinde în ea multi pesti (diferiti), dar Corabia lui Hristos, care este Biserica trebuie să tragă acest năvod în ea, în unitatea pe care a primit-o ca dar prin Întruparea Cuvântului si a pecetluit-o prin Duhul cel Sfânt si să desfinteze în unitate lucrarea de divizare a Turnului Babel din lumea crestină, pe care satana o cerne ca pe grâu pe surorile ei”.
În concluzie, autorul punctează principalele aspecte ale unitătii si unicitătii Bisericii, ale Sfintei Euharistii ca Taină a unitătii bisericesti, prin intermediul căreia, suntem uniti cu Hristos si devenim consângeni/contrupesti cu El, dar în acelasi timp suntem uniti si noi unul cu celălalt.
Lucrarea este foarte interesantă si se constituie un instrument util si necesar în aprofundarea cunostintelor teologice sau adâncirea în istoria zbuciumată a crestinismului care a păstrat de peste două mii de ani, intactă credinta cea adevărată, cea transmisă prin Apostoli si prin Evanghelisti pâbnă în zilele noastre si va dăinui până la sfârsitul veacurilor, dincolo de orice oprelisti, schisme, erezii si fărâmitări, pentru că doar Biserica detine Adevărul Unic: Iisus Hristos – Mântuitorul lumii.

TEOLOG CEZARINA ADAMESCU







Cezarina Adamescu    10/1/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian