Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Istoria risipită de Viorel Cacoveanu

O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulată Istoria risipită , peste care am dat curând cu totul întâmplător, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate si controversate, ci si de a ne găsi în fata unui intelectual patriot, care nu poate rămâne indiferent fată de evenimente, situatii sau întâmplări care aduc atingere demnitătii nationale si, nu în ultimul rând, identitătii noastre ca popor.
Viorel Cacoveanu nu numai că este deplin stăpân pe instrumentele scrisului, ci vădeste si o benefică deschidere spre tot ceea ce priveste tara si poporul său. De o manieră aproape ludică, cartea lui începe cu un capitol intitulat Facerea după Biblie, al cărui prim subcapitol poartă un titlu socant: La început a fost păcatul!. Acesta continuă apoi cu o serie de consideratii legate de plaiurile strămosesti, abordând, din această perspectivă, chiar dacă nu întotdeauna cu citarea propriu-zisă a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spatiu. Apoi, chiar dacă-i lipsesc uneori specializările istoricului de profesie, Viorel Cacoveanu ne vorbeste despre daci si romani, apoi despre caracterul popoarelor, precizând că „popoarele slabe si credibile, lase si lingusitoare, au fost doar decoruri în istorie, chiar dacă, uneori, au avut vulcanice răbufniri de orgoliu, încercând să se opună, să arate că există si că înseamnă ceva”. (p. 21)
Pentru Viorel Cacoveanu, perioada cuprinsă între secolele XIII-XVIII din istoria poporului român echivalează cu începutul unui somn de moarte, încercând să explice absenta românilor din cronicele si documentele istorice ale vremii. Odată cu cel de-al doilea capitol, intitulat Înaintasi si întemeitori, Cacoveanu intră efectiv în substanta propriu-zisă a istoriei nationale, recurgând, nu numai la date si tratate de istorie, ci si la valorificarea, cu inteligenta intelectualului rafinat, a literarurii populare, traditiilor si obiceiurilor acestui popor, grăitoare prin ele însele despre vechimea si complexitatea fenomenului românesc. Din acest incitant capitol, am retinut în mod deosebit textul cu titlul: Trădarea e o traditie?, care porneste din cele mai vechi timpuri si până la răsunătoarea trădare a generalului Pacepa. Despre acesta din urmă, Viorel Cacoveanu, cu riscul de a-si atrage din nou criticile mincinoase ale cavalerilor neadevărului, afirmă: „Pacepa nu l-a trădat pe Ceausescu ca om, ci ca sef al statului si al armatei”. (p. 37)
În opinia lui Viorel Cacoveanu, odată cu secolul luminilor a început renasterea poporului român, problematică abordată în capitolul cu acelasi titlu al cărtii. În texte succinte, bine scrise, Cacoveanu face trimiteri la anul revolutiei de la 1848, vorbeste cu convingeri despre spiritul european a lui Avram Iancu, îl numeste pe Al. I. Cuza drept ctitorul României, scoate în evidentă legătura dintre trădare si jug cu trimitere la cele întâmplate după trădarea dictatorului si venirea la conducerea României a unui somer etc. Apoi, acordă un spatiu mai amplu Unirii celei Mari, care reprezintă, în opinia autorului, momentul de afirmare al României în spatiul european.
Cel de-al patrulea capitol este consacrat Istoriei... nesincere, care-i prilejuieste lui Cacoveanu apropierea în timp de evenimentele petrecute pe meleagurile românesti după cel de-al doilea război mondial. El încearcă să descifreze si să înteleagă contradictiile fundamentale ale României, desi, în opinia noastră, nu credem că autorul e multumit si convins că a pătruns până în cel mai tainic ungher al acestei spinoase teme. Cu argumente irefutabile, el îsi continuă excursul abordând ocupatia teroristă a URSS, apoi dezvăluie, în subcapitolul Vulpea din Carpati, numeroasele crime săvârsite de o serie de lideri cocotati în fruntea noului regim după 1945. Lista acestei secături este lungă si, as adăuga eu, poate fi continuată cu numele unora dintre urmasii lor aflati în continuare în functii din institutiile statului post-decembriste.
Viorel Cacoveanu face o încercare de a prezenta, dintr-o perspectivă mai obiectivă si mai realistă activitatea si rolul jucat de Gheorghe Gheorghiu Dej în prima parte a existentei regimului comunist în tara noastră. Influentele pe care le oferă, în acest scop, nu reusesc să-l exonereze pe Dej de multe din abuzurile si atrocitătile în timpul domniei sale. Tot un fel de încercare de a-l prezenta dintr-o altă perspectivă pe liderul din Scornicesti întreprinde Cacoveanu în subcapitolul cu acelasi titlu. Apoi, el subliniază rolul nefast al Elenei, cu referire directă la activitatea dezastruoasă pe plan politic si national pe care a avut-o acest odios personaj pentru că, asa cum spune autorul: „Nici unul din marile servicii secrete ale lumii – CIA, KGB, Mosad – nu-i puteau face atâta rău, nu-l puteau compromite si distruge, asa cum a făcut-o Elena”. (p. 79)
În continuare, Viorel Cacoveanu adastă asupra perioadei 1968-1989 si vorbeste despre o comedie vitriolantă cu trimitere la personaje si evenimente pe care le-a cunoscut din perioada de dinainte de 1989. Lista este lungă, dar alcătuită riguros, cu actiuni si fapte de mare gravitate si responsabilitate prin implicatiile nefaste pe care le-au avut asupra destinului acestui popor.
Capitolul cinci al cărtii sale este unul extrem de amar pentru autor, care-si revarsă aici multele si justificatele lui nemultumiri fată de cele întâmplate în România după 1989. După ce vorbeste despre suferinta ca destin, Cacoveanu consideră anul 1989 o mare si ultimă ratare pentru destinul poporului român. Apoi, el subliniază implicarea directă a URSS si SUA în ceea ce unii mai numesc astăzi Revolutia României, pentru ca apoi să evidentieze primele roade ale acestei lovituri de stat. Autorul afirmă, cu numeroase argumente credibile, că UDMR este o fortă politică ostilă României. Acelasi curaj îl dovedeste si atunci când numeste CDR drept cacealmaua democrată din România. Cacoveanu ne oferă apoi câteva mostre dintr-o democratie din import si ne atrage atentia asupra erorilor politice extrem de grave la început de mileniu. Rând pe rând, el vorbeste despre furt si escrocherie, sanctionarea milogilor din viata politică românească, se revoltă împotriva prizonierilor dosarelor si pune sub lupa sa critică coruptia puterii judecătoresti din această tară. În opinia sa, de situatia dramatică în care se află astăzi România se face vinovat însusi electoratul, întrucât în oglinda directă a acestuia sunt alesii acestuia de la diverse nivele. La fel de interesante si incitante sunt si textele despre lupta de clasă, urmasii lui Molotov s.a.
Ultimul capitol al cărtii este, după părerea noastră, si cel mai acid si, chiar, vitriolant întrucât el este consacrat culturii... inculturii. Viorel Cacoveanu nu rămâne indiferent fată de dispretuirea valorilor nationale, se preocupă de felul cum scriu marii gazetari, afirmă că nu există o literatură de sertar, pretinsă a fi fost scrisă de asa-zisa intelectualitate de elită post-decembristă. Apoi vorbeste de opera literară ca afacere si scrie un text dur la adresa culturii... inculturii, luând atitudine si fată de cele întâmplate la Uniunea Scriitorilor. Chiar dacă nu o spune răspicat, autorul se revoltă împotriva atitudinii institutiilor teatrale fată de piesa românească si dramaturgii autohtoni . Apoi, cu întelegere, vorbeste despre destinul potrivnic a lui Petru Dumitriu si pune la stâlpul infamiei găstile literaturii (cu sustinerea criticii) post-decembriste. Nu în ultimul rând, se revoltă fată de practicile rusinoase ale unor asa-zisi critici literari si atitudinile acestora de cultivare si promovare a non-valorii .
Si restul textelor cărtii pe care o prezentăm sunt scrise în aceeasi cheie critică, autorul dovedindu-se neîmpăcat fată de cele ce se petrec, ilogic si nefiresc, în viata si cu viata românilor. Un acerb atac lansează Cacoveanu, în textul intitulat Intelectualii si politica, fiind necrutător fată de toti acei intelectuali români, care, de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic, au cochetat si profitat de pe urma relatiilor cu si sustinerii din partea celor aflati la putere.
Capitolul final al cărtii, intitulat Epilog evidentiază o parte dintre sentimentele si trăirile unui autor vertical , deci incomod, si pune la stâlpul infamiei atitudini si practici care subliniază abuzuri, ilegalităti si infinite mizerii legate de numele unor lideri politici actuali. Cartea se încheie cu o mărturisire cu numeroase accente pesimiste si de neîncredere, impuse de degringolada care, în cazul istoriei române, este de departe de a se fi încheiat.
Istoria risipită a lui Viorel Cacoveanu este o carte document, care probează convingător că n-au dispărut complet intelectualii verticali si demni din această tară, intelectuali a căror singură si nobilă preocupare rămâne rostirea adevărului despre trecutul si prezentul acestei tări.





Dan Brudascu    9/27/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian