Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dragos Preda, un tânăr care iubeste România

Are 27 de ani si este de parere ca nu mai avem oameni politici, avem politicieni, la fel cum exista bisnitari si business-meni.
Este consilier expert in politici de aparare, la Ministerul Apararii Nationale si vicepresedinte al Ligii Studentilor Romani din Strainatate.
Si-a inceput studiile la SNSPA, unde si-a luat licenta in Stiinte Politice.
A continuat cu Licence Maitre si Master 2 in Istoria Relatiilor Internationale la Universitatea din Paris - 1 Panthéon-Sorbonne.
CampusNews a discutat cu Dragos Preda despre binomul public-privat din viata lui, despre importanta studiilor in strainatate si revenirea in tara, despre cat din ce ne invata teoria folosim in practica si despre presa din Romania si moravurile ei.

Invitam cititorii Observatorului sa citeasca , pana la capat, aceste ganduri sincere ale uni tanar care-si iubeste tara.

Suntem o tara de franciza cam in tot ceea ce facem, de la emisiuni TV pana la activitatile zilnice

Mi-am dat seama ca m-am nascut - si asta e norocul meu, poate,- cea mai proasta fiinta pentru ca imi pun intrebari nonstop, la fel cum faceam si cand eram copil, si sunt fascinat la nebunie de absolut tot ce e nou, in orice domeniu, transdisciplinar. La mine apar mereu lucruri noi, lucrand pe binomul asta public-privat/ONG-ist - Ministerul Apararii este un mediu cat se poate de public si cat se poate de rigid, birocratic, sistematizat, cu o organizare foarte inradacinata si mediul ONG-ist care este "flu-flu", mai ales la noi in tara.

In alte tari a devenit organizat, sistematizat, la noi e de "bon ton". O spun cu mare sinceritate, mai ales ca, de un an jumatate, am traversat cam toate mediile ONG-iste: este de "bon-ton", e la moda. Si aceasta este problema societatii romanesti: facem lucrurile de "bon-ton", nu pentru ca le interiorizam si le simtim si le producem dupa aceea intr-o creatie interna, a noastra, care a primit informatia prin experienta. Noi am vazut ca aia merge - OK; suntem o tara de franciza cam in tot ceea ce facem, de la emisiuni TV pana la activitatile zilnice.

Oricat ai citi critica de arta, pana la urma tu esti cel care degusta arta

Discutam cu Andrei Tarnea si imi spunea ca in Franta se publica mii de titluri noi pe an, pe cand la noi se editeaza, se reediteaza, se traduce, sunt foarte putini cei care sunt lasati sa publice carti noi. De ce? Pentru ca s-au creat niste idoli pseudo-culturali contemporani care nu lasa creatia noua. Apare mereu comparatia: "de ce sa il las pe ala, ca nu e prea bun?". Lasa-l si pe cel care nu e prea bun, creaza o paleta mai larga, deschide-te putin, permite si ceea ce tu nu accepti. James Joyce spunea "beauty is in the eye of the beholder" (n.r. "frumusetea e in ochiul privitorului"), dar daca tu nu vezi frumusetea, asta nu inseamna ca altii n-ar putea-o vedea. Mama mea este profesoara de istoria artelor si mi-a spus intotdeauna: critica se afla in individ. Oricat ai citi critica de arta, pana la urma tu esti cel care degusta arta. Haideti sa ii lasam si pe acei tineri care, poate, au talent.

Intalnisem anul trecut o organizatie - isi spuneau "Junistii" - si era un tanar care era la Medicina Veterinara. Eram in efervescenta de a cunoaste cat mai multe organizatii studentesti si tanarul imi povestea cum vroiau sa se organizeze: tineri din diferite domenii de activitate care aveau un talent si simteau altfel mediul profesional. Au disparut. Eu am incercat sa ii mai contactez, sa ii mai promovez oarecum, dar s-au dispersat pentru ca nu exista un sprijin pentru ei. Doar daca stii pe cineva, esti fiul cuiva sau ti se deschide o usa de catre cineva.

Suntem prea destepti ca sa lucram in comun

Ma zbateam zilele trecute pentru o strategie nationala, la serviciu, si analizand planul practic - unde sunt problemele, unde apar sincopele in coordonare, mi-am dat seama de un lucru: vina noastra, a romanilor, nu este aceea ca ne autoadulam si ne exaltam spunand ca suntem cei mai destepti si, cand colo, nu suntem. Eu cred ca suntem destepti si ca problema nu vine din perspectiva autoadularii, ci din cea a individualismului. Suntem prea destepti ca sa lucram in comun si de aici pornesc si problemele actuale ale statului roman.

Lucrand individual, noi nu permitem mersul natural al sistemului - asta inseamna un stat: un sistem. Si noi cream sincope prin orgoliul personal, prin ducerea la extrem a unor valori, in loc sa cream un echilibru. Problema nu ar fi ca suntem individualisti, ci ca suntem prea individualisti - daca am pune individualismul nostru pe o axa, atunci acul nu este la 180 de grade, ci la 360 de grade si, de aceea, noua ni se pare ca suntem pe 0 si ne spunem ca nu suntem destul de individualisti. De aceea nu se lucreaza, de aceea fiecare guvern reface, re-transforma, in loc sa creeze o continuitate.

Ne lipseste acel fler social de a sti sa dozam totul in viata

Individualismul nu vine neaparat din capitalism, individualismul este mai mult o trasatura a rasei alb-caucaziene, aceasta este cultura ei. Comunismul a mers foarte bine si merge in continuare in tarile asiatice, chiar daca China incearca sa se adapteze la sistemul mondial capitalist. Ea va ramane o tara prielnica acestui sistem de guvernamant pentru ca structura si traditia lor ca rasa mongoloida sunt bazate pe comunitate. Acolo liderul, familia sunt foarte importante; la noi, trebuie tu sa reusesti, indiferent ce s-ar intampla.

Omul superior al lui Nietzsche era tocmai exaltarea omului caucazian, individualist, orgolios. Nu spun ca acolo nu exista aceste trasaturi, nu este nimic perfect, nimic absolut comunitarist, dar proportiile sunt altele - la fel cum in barbati exista elemente de feminitate si in femei elemente de masculinitate.

Parerea mea este ca la romani s-a exacerbat ideea de individualism. Ne lipseste acel fler social de a sti sa dozam totul in viata, sa echilibram diferentele, sa echilibram viata profesionala cu cea privata, sa avem un echilibru interior. Noi nu avem acest echilibru interior, ca individ, ca societate, ca neam.

Exista o mare dezordine si demagogie chiar si in organizatiile neguvernamentale si in societatea civila si poate ca nu ar fi astea problemele, pentru ca le regasim si in alte societati; problema este raportul dintre ele si fluxul natural pe care ar trebui sa il aiba societatea. Decalajele sunt mult prea mari. Ma uitam la mitingurile organizate cand s-a anuntat scaderea pensiilor si a salariilor. Mi s-a parut absolut rusinos: in primul rand pentru ca nu ne-am mobilizat si aici se vede unitatea noastra si, in a doilea rand, pentru ca a ras si presa de ce s-a intamplat.

Presa e o chestie care, intr-un mod extrem de pervers, jongleaza dupa cum are ea chef

Presa ar trebui sa fie o trambita a maselor, a poporului, a societatii civile. Presa, la noi, se pozitioneaza undeva intre stat, dar nu e nici de partea statului, si mase, dar nu e nici de partea maselor. E o chestie care, intr-un mod extrem de pervers, jongleaza dupa cum are ea chef. A devenit o adevarata putere in stat, dar intr-un sens pervers. Nu poate fi vorba de neutralitate si nu vreau sa intru in alte discutii mai spinoase, as cataloga atitudinea presei ca fiind "oportunista", dar un oportunism, imi permit sa spun, nesimtit de pervers.

Si ar fi bine daca prin asta ar produce ceva, macar ca valoare financiara, dar presa e in faliment. Discutam asta cu un cunoscut om de presa exact inainte de alegerile de anul trecut. Adevarul, de exemplu, abia in zilele cand vinde carti se ridica pe linia de plutire. Presa este doar o unealta si stim prea bine a cui. Si presa franceza e la fel, insa as numi perversitatea ei naturala, nu nesimtita - tot cu "n" incepe. E vorba de aceeasi axa - la noi acul a ajuns la 360, la ei nu depaseste 180, se mentine intr-un cadru natural.

Romanii nu mai sunt profesionisti sau meseriasi, sunt "job-isti"

Si acolo se critica, exista o emisiune de tip pamflet, "Le Guignol", in care se glumeste pe seama politicienilor, insa ei o fac in cunostinta de cauza. Un fel de "Academia Catavencu", insa mult mai fini. Oamenii de presa de acolo sunt constienti de rolul lor in societate - la noi se intra in presa pentru ca este un job. Noi nu avem meserii sau profesii - avem job-uri; romanii nu mai sunt profesionisti sau meseriasi, sunt "job-isti". Nu mai oferim consistenta, pentru ca nu mai credem in valorile exitente pe piata muncii, in cultura si asa mai departe. Ne ducem sa ne angajam pentru ca trebuie - avem nevoie de bani, sa supravietuim. Am devenit animale sociale.

Nu mai stim sa apreciem lucrurile pentru ca le gasim peste tot

Iluminismul a deschis mintile oamenilor si, la mai putin de un secol, acest lucru a devenit institutionalizat - s-au creat primele legi ale educatiei - dar, treptat-treptat s-a trecut de la nevoia individului de dezvoltare la nevoia statutului modern. Statul modern a devenit un artefact de la sine putere, a deviat in mod pervers. Tot avem "Metropolis" a lui Fritz Lang, avem "Utopia", la 1884 - eu cred ca acesti oameni vorbeau, metaforic, despre prezent.

Statul este un robot pe care noi l-am creat si care a ajuns sa ne subordoneze, sa ne determine viitorul. Oamenii nici nu se mai gandesc la aptitudinile lor si nici nu sunt educati sa se gandeasca la sine, sunt educati sa priveasca numai din afara. Se zicea ca pana in 2012, in ritmul in care se dadeau diplomele in Romania, se va ajunge sa nu mai existe o persoana adulta fara diploma. Atunci ce valoare mai are acea diploma? Se devalorizeaza absolut totul, nu mai stim sa apreciem lucrurile pentru ca le gasim peste tot.

Crin Halaicu, un fost primar al Bucurestiului, a spus la o emisiune un lucru cu foarte mult talc: "Ce valoare mai are cozonacul cand pot sa ma duc si acum, in vara sa il cumpar?". Ce farmec mai are acum cand il vezi pe banda rulanta la orice ora, cand tu erai obisnuit sa mananci doar o data sau de doua ori pe an, cand iti facea bunica? Portocalele alea pe care le puneam intre ziare pe calorifer sa se coaca, iarna - stiai ca atunci e sezonul si poti sa le cumperi - acum le gasesti oricand. Ce valoare mai au? Mai stim sa le apreciem? Nu mai stim sa le apreciem.

Omul era in concordanta cu natura, apropo si de "Avatar" al lui James Cameron. Multi l-au privit hilar si n-au inteles profunzimea mesajului de dincolo de SF-ul filmului, care este decuplarea de natura, de noi. Noi suntem, totusi, niste animale conectate la natura si lucrul asta se vede: suntem din ce in ce mai bolnavi, mai obositi, nu mai suntem noi, nu ne mai regasim.

Si ce a facut aceasta societate, acest artefact uman? Ne-am obisnuit ca statul sa gandeasca pentru noi. Acest lucru s-a intamplat cel mai pregnant in timpul comunismului, dar problema e ca noi nu am eliminat aceasta gandire dupa 1989. Macar atunci era coordonat totul: avem nevoie de atatia ingineri constructori si ieseau cateva promotii de ingineri constructori, dupa care se spunea stop. Exista o evaluare la nivelul societatii, pe cand dupa '89 n-a mai avut cine sa se mai gandeasca la asta, acum totul este de-a valma.

A fost o nebunie cu Academia de Politie, cu ASE-ul, cu Medicina, oamenii se duc unde aud ca se castiga mai bine. De aceea nu mai dau randament - pentru ca nu mai cred in ceea ce fac. Cati mai fac din pasiune ceea ce fac? Sunt medici extrem de buni, care si-au parasit profesia pentru a deveni manageri la firme farmaceutice si care regreta ca nu fac ceea ce le-ar fi facut placere.

As da amenda, ca in Belgia sau in alte state, celor care nu merg la vot

Nu e vorba de PD-L, de PSD, PNL, sau de PC, si de UDMR, e vorba de absolut toate partidele; toate au gresit si gresesc in continuare, tocmai prin acel individualism exacerbat. Noi nu mai avem oameni politici, noi avem politicieni, la fel cum exista bisnitar si business-man. Noi nu avem ideologii de partid, pentru ca noi avem indivizi si ei sunt unici. Cei pe care ii votam sunt la fel de inconsistenti ca si noi. Multi spun ca nu se duc la vot pentru ca nu au cu cine sa voteze. M-am dus la toate voturile. Este o obligatie, nu un drept, o obligatie civica. As da amenda, ca in Belgia sau in alte state, celor care nu merg la vot. Nu ai pe cine sa alegi - alegi raul cel mai mic si stii ca prin alegerea ta ai facut un rau mai mic decat cel pricinuit de faptul ca nu te-ai dus la vot. Voteaza-l pe cel pe care il consideri tu mai putin rau, e judecata ta, dar macar nu lasa raul cel mare sa iasa.

As impune cateva materii si una dintre ele ar fi Dreptul Constitutional. Cum ii arunci tu pe acei tineri care in clasa a XII-a ajung majori, cu drept de vot, in societate si le dai niste drepturi de care ei nu sunt constienti? De ce nu se face Drept Constitutional din liceu, astfel incat acel tanar care se duce la vot sa stie de ce se duce? Noi suntem o societate si nu stim ce inseamna societatea, de fapt. ne dam cu parerea, suntem pareristi. Ca la undita, dam sa vedem: prinde sau nu prinde? Nu conteaza, mie imi place sa pescuiesc, chit ca prind sau ca nu prind.

Un om cu adevarat capabil este in stare sa isi faca un viitor oriunde se duce

Cand eram mic, invatatoarea mea mi-a spus un lucru: respectul nu trebuie sa il ceri, trebuie sa il dai. Toate lucrurile vin din noi, din sinele nostru, tot ceea ce cerem, tot ceea ce vrem trebuie sa dam mai intai. Noi, romanii, nu suntem constienti ca trebuie sa dam mai intai. Foarte bine a zis Kennedy si aceeasi atiudine a avut-o si Margaret Thatcher, sub diverse forme: "Nu te intreba ce poate face America pentru tine, ci intreaba-te ce poti face tu pentru America!". Acelasi discurs l-as lansa in acest moment in Romania. Si apropo de ziceri si proverbe, raspunsul meu atunci cand sunt intrebat de ce m-am intors in tara este ca eu am invatat ca omul sfinteste locul. Un om cu adevarat capabil este in stare sa isi faca un viitor oriunde se duce, nu are nevoie de unelte ca sa-si creeze un mediu ambient, si-l creaza singur.

Apropo de aceasta conceptie, se poate pune intrebarea de ce nu am putut studia aici, de ce am plecat in Franta. Din acest punct de vedere pot spune ca atunci cand am plecat eram cu mult mai imatur decat sunt acum. S-a ivit o oportunitate si m-am decis sa profit de ea. Am promovat foarte mult, de cand sunt in tara. Si am spus un lucru: "Nu va duceti acolo sa invatati lucruri noi, daca vreti sa invatati, puteti sa o faceti si aici - e drept, mai greu, acolo ai anumite unelte mult mai la indemana -, ci duceti-va sa intrati in contact cu alta cultura, cu alta civilizatie, va deschide niste centri nervosi".


Inainte sa plec din tara am dat testul DALF, invatasem exact regulile si stiam ce sa punctez, am facut si meditatii in tara, iar cand am ajuns acolo s-a creat un blocaj lingvistic si a trebuit sa o iau de la capat. Discutam cu o prietena din Italia care imi spunea ca, pentru a invata o limba, trebuie sa-ti deschizi mentalul. Si asta le zic tuturor, sa mearga acolo pentru a se deschide pe ei.

Trebuie sa ardem acea biblioteca si sa ne aruncam in viata "tabula rasa"

Cu totii mergem, facem scoala, invatam si totul se strange in mintea noastra ca intr-o biblioteca. E doar o parere personala, dar cred ca atunci cand terminam acest parcurs normal al educatiei, ar trebui sa dam foc intregii biblioteci. De ce? Pentru ca teoria din scoala nu se cupleaza cu viata practica. Mi-am auzit colegii mai mari care se intrebau cat la suta folosesc din ce au invatat in facultate. Acea biblioteca iti creaza schemele logice pe care tu trebuie sa lucrezi, dar problema este urmatoarea: de frica sa gandim noi insine, incercam sa tragem si biblioteca dupa noi. Asa gresesc foarte multi psihologi care incearca sa incadreze oamenii in categoriile pe care le-au invatat din manuale, nefiind in stare sa ii analizeze.

La fel si noi, suntem niste psihologi ai vietii noastre: pe baza a ceea ce am invatat in lume, noi cei destepti, doxa, cu diplome in cele mai mari universitati din lume, incercam sa transpunem in practica ce am invatat acolo, mot-a-mot, cand, de fapt, ar trebui sa preluam doar schema logica. Trebuie sa ardem acea biblioteca si sa ne aruncam in viata "tabula rasa". De asta iti spuneam ca ma consider norocos ca mi-am pastrat ochii de copil, ca mai pot pune intrebari tot timpul si afla lucruri noi. Tabula rasa imi ofera o plaja intinsa pe care pot aseza noi lucruri si informatii. Sunt deschis si accept.

Desi am criticat permanent acest sistem public bazat pe rigiditate, pe nepotism, ar trebui, de fapt, sa il laud pentru ca mi-a oferit si imi ofera o experienta extraordinara. De la ora 8 pana la ora 16:00 traiesc intr-un mediu rigid si, de la ora 16:00, ma mut intr-un mediu foarte fluid, cel al societatii civile, si am parte de cele doua perspective, imi stimuleaza cele doua emisfere, imi ofera un echilibru pendularea aceasta intre cele doua. Inainte credeam ca binomul este simbolul existentei, al umanului si mi-am dat seama ca greseam. De fapt, profunzimea umanului este dialectica. Nu stiu daca interpretarea mea este perfecta, atat imi permite mie mintea in acest moment. Esenta este dialectica, acest triptic al tezei, antitezei si sintezei.

Adevarata cunoastere este amprenta asupra ADN-ului uman, sa te simti ca parte din natura

Noi, oamenii, ne oprim la primii doi. Punem totul in comparatie si comparatia este,de fapt, o definitie negativa - definesti ceva prin altceva. Omitem sa facem sinteza, iar sinteza este simbioza intre celelalte doua elemente. Noi decuplam elementele, nu cream o simbioza intre ele. Sunt foarte multi oameni care se limiteaza doar la sfera rationalului, oameni care stiu sa defineasca lucruri extraordinare. Dar cati dintre noi stiu sa defineasca o masa, o simpla masa pe care o cunoastem de cand suntem mici? Nu suntem capabili si nu pentru ca nu am avea cuvintele, nu la acest gen de cunoastere ma refer. Adevarata cunoastere este amprenta asupra ADN-ului uman, adica interiorizarea acestui obiect, sa te simti ca parte din natura, din mediul in care traiesti, sa respiri.

Am fost mereu, unii spun haotic, eclectic, transdisciplinar, tocmai din fascinatia pentru necunoscut. Nu ma afirm ca sunt un expert, am functia de consilier expert in domeniu, dar ma consider inca un invatacel in tot ce tine de managementul crizei si politica de aparare. Ma mentin, insa, in acest balans de public-privat si toata aceasta nebunie ma ajuta sa leg cat mai mult lucrurile. Dupa un an jumate in care am ajuns sa cunosc si sa ma implic in diverse organizatii studentesti si de profil educational, si din tara si din strainatate, dupa tot acest "networking" nebun, simt nevoia sa pun un pic pauza, dar nu merge. Odata ce ai inceput, nu mai merge sa pui pauza.

Cand e pasiune, nu mai e nevoie de deadline

Eu am gandit un tip de management de proiect bazat pe patru principii, care si-a dovedit succesul pana acum pe grupuri mici: primul ar fi sa gasesti oameni inteligenti, care au cunostintele necesare; al doilea ar fi ca oamenii sa aiba fler, sa vada oportunitati in orice, sa vada in orice partea plina si cand spun "partea plina" nu ma intereseaza marimea recipientului si nici raportul dintre partea plina si cea goala. Al treilea nivel este integritatea, prietenia, increderea. Acea incredere care iti ofera linistea de a lasa lucrul pe mana celuilalt. Mi-a fost greu sa gasesc oameni care sa gandeasca exponential, care sa valorifice fiecare oportunitate, dar am gasit. Sunt Alina Buteica, Cosmin Ghita si altii, oameni de incredere, pe care ma pot baza permanent.

Toate aceste trei elemente trebuie contopite de pasiune. Pasiunea e al patrulea element, pasiunea te ajuta sa elimini schematizarea si sistematizarea managementului de proiect. Cand e pasiune, nu mai e nevoie de deadline, stii ca omul respectiv va termina la timp pentru ca o face din pasiune, stii ca a interiorizat atat de mult proiectul, incat se dedica sa il faca. Daca ai gasit elementele astea, totul merge de la sine, natural.




de Andreea Flintoaca    9/4/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian