Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Participarea lui Emil Bodnăras la sovietizarea României ( conferinta)

După ce Armata Rosie a „eliberat” România, conform unei strategii prestabilite, I. V. Stalin a instalat, în posturile cheie ale viitorului stat satelit, pe oamenii săi de încredere, instruiti special pentru a servi, fără sovăire, interesele imperialismului sovieto-tarist.
În fruntea Armatei Române I. V. Stalin a numit pe ofiterul NKVD, Emil Bodnăras [Bodnarenko], la Externe a pus pe cominternista de frunte Hanna Rabinsonh-Pauker si la Ministerul de Interne pe agentul NKVD Burach Tescovich, alias Teohari Georgescu. La început, a primit ordinele de la Moscova prin intermediul lui Dmitri G. Fedâcikin, prim-consilier sovietic în România, apoi direct de la Stalin.
Timp de aproape jumătate de secol, generalul Emil Bodnăras a fost cel mai important om de încredere al lui Stalin, al politiei politice sovietice NKVD si KGB în România.
Spionul dezertor Emil Botnăras a contribuit din plin la formarea cadrelor de nădejde ale “dictaturii proletariatului”, la comunizarea si sovietizarea României în calitate de: organizator si coordinator al Serviciului Secret de Informatii, [nucleul viitoarei Securităti], de membru al Comitetului Central si al Biroului Politic al Partidului Comunist Român, de deputat în toate legislaturile Marii Adunări Nationale, de secretar general la presedintia Consiliului de Ministri, de ministru al fortelor armate, de vicepresedinte al Consiliului de Ministri, de prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri etc.
Punându-si inteligenta si priceperea în slujba imperialismului agresiv moscovit, omul de încredere al Moscovei a reorganizat Armata Română după modelul celei sovietice, a introdus functa de loctiitor politic pe lângă comandantul de unite si subunitate petnru a asigura ideologizarea ei, a perfectionat serviciile speciale de informatii si contrainformatii, a înfiintat Catedre Militare pe lângă fiecare institutie de învătământ superior, pentru a grăbi pregătirile de război ordonate de Stalin, a îndeplinit toate sarcinile trasate la consfătuirea de la Moscova, de misiunile speciale, ordonate de spionajul militar rusesc, în: România, Ungaria, Germania, Bulgaria, Polonia, Tările Baltice si în alte state capitaliste sau socialiste.
Ca ministru al transporturilor si telecomunicatiilor, ofiterul NKVD a mai organizat si expedierea expresă, în Uniunea Sovietică, a tot ce se putea jefui din tară, neuitând codrii unde a copilărit, rezervele de aur din Muntii Apuseni si nici cele 14 vagoane cu metal pretios, adunate de maresalul Ion Antonescu, în timpul conflagratei mondiale, din comertul cu petrol si cereale livrate Germaniei, pentru a le folosi la reconstructia postbelică a tării etc.
Fiind recompensat, de patronii săi din Kremlin, cu gradul de general colonel si numit de acolitii Moscovei ministru al Apărării Nationale în RPR, cetăteanul sovietic Emil Botnăras, pentru a-si arăta recunostinta fată de binefăcătorii săi de la Răsărit si pentru a nu-si dezminti prestigiul de “revolutionar de profesie” al Cominternului, a lăsat numeroase cadavre în mai toate domeniile pe care le-a coordonat.
Spre exemplu, miscarea anticomunistă Garda Albă era foarte activă în tinutul Bistrita-Năsăud. Membri ei „au lansat si un manifest prin care le spuneau oamenilor că o să vină americanii si să continue să lupte împotriva comunistilor. Aveau 13 pusti, o statie de emisie-receptie si erau bine organizati”, spune părintele Dumitru Rus.
Emil Bodnăras, propunea, pentru anihilarea organizatiei, „infiltrarea unor ofiteri deblocati”, sub acoperirea că sunt „fugari”, urmăriti de autorităti si dornici să lupte contra regimului.
Securistii, spre a-i putea prinde, au actionat conform unul plan întocmit de ministrul Apărării Nationale. Mai înâi, au infiltrat printre anticomunisti un ofiter. „Bunicul meu, îsi amintea nepotul primarului Dumitru Toader, a crezut în acest om infltrat, pentru că l-a ajutat de mai multe ori. A fost chemat la un botez si acolo l-au prins ….
Tragedia a avut loc pe 24 iunie 1949, la ora 4.00 dimineata. Toader, Bodiu si Burdet au fost ridicati de trei ofiteri de Securitate si dusi pe un drum de 5 kilometri, pe dealurile abrupte dintre cele două sate. Erau legati cu lanturi la mâini si la picioare. Au fost împuscati în cap, de la spate” . Asasinatul a avut loc la Valea Ratei, situată pe Dealul Crucii sau al Căpătânii.
Doi, dintre cei trei criminali, ce au executat ordinul lui Botnăras, mai trăiesc si, drept recompensă, primesc pensii de lux.
Marius Oprea, coordonatorul Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, „a declarat că peste 10.000 de persoane au fost executate în România, în timpul comunismului, de fosta Securitate, fără a fi judecate, pentru că s-ar fi opus regimului comunist.
Oprea a spus că la acest număr se adaugă 7.000 de oameni care au fost executati în baza unor condamnări la moarte si înca 150.000 de oameni care au murit în detentie în lagarele si închisorile din România.
Cei peste 10.000 de opozanti ai regimului erau arestati noaptea si ucisi pentru a fi dati drept exemplu apropiatilor.
În opinia mea, noi avem aici, în România, Katyn-ul nostru si am pornit de la ideea că aceste victime, de care nu s-a ocupat nimeni până acum, cred că ar trebui să se întoarcă la familiile lor, să fie înhumate crestineste.
Pe de altă parte, cred că statul român trebuie sa acorde compensatii familiilor celor care au fost astfel ucisi pentru că există traume care sunt nevindecate.
Dacă trăim într-o tară ce a condamnat comunismul, atunci pe de o parte cei responsabili de aceste crime trebuie adusi în fata justitiei, iar pe de altă parte familiile victimelor trebuie recompensate de către stat" , a afirmat Oprea..
Firea impulsivă a sângerosului politruc, uneori, i-a desconspirat intentiile. În timpul slujbei din 1 iunie 1947, din Catedrala patriarhală din Bucuresti, Alexei I, întronizat de I. V. Stalin, “si-a exprimat bucuria de a fi în România, sfârsind cu invitatia ca, în toamnă, patriarhul Nicodim să meargă la Moscova pentru ca, împreună cu sefii celorlalte Biserici Ortodoxe, să rezolve problemele bisericesti ecumenice.
Patriarhul Nicodim ridicând mâna repede si, arătând cu degetul spre Alexei, zise în limba română:
-Dar de ce la Moscova?
Patriarhul Alexei va fi înteles, cu toate că nu i s-au tradus aceste cuvinte” , se preciza într-o notă a Serviciului Special de Informatii, subordonat nu primului ministru Petru Groza, cum ar fi fost normal, ci lui Emil Bodnăras .
Enervat de replica patriarhului român, supraveghetorul KGB-ist, Emil Botnăras, care era printre asistenti, si-a dat în vileag, involuntar, intentiile de profesionist al crimei în fata unor clerici, amenintând:
-“Lasă, Înalt Prea Sfintite, nu te teme, căci nu mai ajungi să participi la acest sinod, indiferent unde s-ar tine el!” , după cum stă consemnat într-un document ce se află în Arhiva Serviciului Român Special de Informatii.
După numai opt luni, "la 28 februarie 1948, patriarhul Nicodim a murit într-un mod total misterios ca si alti doi demnitari ortodocsi, dispăruti ca urmare a actelor de teroare comunistă: fostul mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu si episcopul Grigorie Leu al Husilor" , remarca, după aproape patruzeci de ani de la funestele evenimente, un cercetător al evenimentelor.
La 1 martie 2009, s-au împlinit sase decenii de la otrăvirea celui care a fost arhiereul vicar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, episcop la Curtea de Arges si Husi, Grigorie Leu, deoarece s-a ridicat deschis si hotărât împotriva transformării Bisericii Ortodoxe Române Autocefale în Sovrompatriarhie.
Îndată după masa protocolară oferită de primul ministru Petru Groza la sfârsitul lunii februarie 1949, episcopul Grigorie Leu s-a simtit rău si si-a dat seama că a fost otrăvit.
Înaltul prelat român era constient că, în scurt timp, va muri, chiar din momentul coborârii sale din tren, la Crasna, când a cerut sefului gării, după cum declara impegatul CFR Humă Ioan, să telefoneze la Medgidia pentru a veni, imediat, un medic al familiei.
- Mi se trage de la o cafea!, i-a spus Vlădica Grigorie sefului Gării CFR din Crasna - Husi, după cum preciza pr. dr. Nicolae Hurjui , într-un recent reportaj documentar de la TVR1.
O soartă asemănătoare cu cea a prelatilor ortodocsi au avut-o toate fetele bisericesti, de diverse confesiuni, oameni politici, intelectuali cinstiti, tărani, muncitori, circa două milioane de persoane au fost arestate, întemnitate, indiferent de clasa sau categoria socială căreia apartineau.
Nu toate misiunile si asasinatele comandate si coordonate de împuternicitul politiei politice sovietice si-au atins tinta. Încercând să pătrundă, printr-un interpus, în serviciile secrete de informatii ale României si Germaniei, Bodnăras a fost depistat de acestea .
Pe când înfăptuiau suprimarea episcopului Emilian Antal, nepotul patriarhului Miron Cristea, pentru că a protestat împotriva executării unui fruntas al PNT din Bucovina, tortionarii cominternisti au avut si unele surprize.
Trimisul lui Bodnăras l-a fortat pe călugărul, ce servea zilnic masa episcopului Emilian Antal, să-i dea bucatele fatale. Acesta însă a îngurgitat otrava menită înaltului prelat, zicând:
"Mai bine mor eu, decât să ucid un episcop!" , după cum îsi amintea patriarhul Teoctist, în timpul scurtei sale penitente de la Mănăstirea Sfânta Treime din Sinaia.
*
Emil Bodnăras si Gheorghiu Dej au sprijinit efectiv, nemijlocit pe dictatorul de la Kremlin să distrugă elita inteligentei românesti, să neutralizeze rezistenta armată a miscării anticomuniste, să transforme conducerea Bisericii Ortodoxe Române în Sovrompatriarhie, să sovietizeze structurile economice si politice ale României Mari si s-o pregătească pentru a deveni un stat unional care să participe efectiv la declansarea celui de al treilea război mondial etc. etc.
În toate misiunile sale, a actionat concret, sârguincios si sângeros pentru a înfăptui obiectivele stabilite de: Stalin, Comintern, NKGB, NKVD si KGB .
Dezertorul alogen din Armata Română a fost însărcinat de patronii săi, de la Moscova, să pună la dispozitia puterii sovietice nu numai bogătiile tării, ci si întreg teritoriul României pentru a fi transformat într-o bază logistică de pornire la atac în cel de al treilea război mondial, spre a înfăptui Republica Sovietică Mondială, cu capitala la Moscova, pe care, Iosif Visaronovici Stalin, îl planificase să înceapă în iunie 1953, după cum rezultă din hotărîrile Conferintei de la Praga.
Pentru întruparea viselor de mărire internationalistă, Stalin planificase constituirea unei forte de 11 milioane de militari, de toate armele, dotati cu o tehnică superioară Statelor Unite, în primul rând în materie de tancuri, artilerie si aviatie la care urmau să contribuie neconditionat toti satelitii Moscovei.
În vedera realizării războiului fulger proiectat, Stalin, la 9 ianuarie 1951, a convocat pe responsabilii politici si militari ai Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, României si Bulgariei, precum si pe principalii consilieri militari sovietici din tările amintite si le-a cerut să pună la dispozitia sa toate fortele unane, materiale, economice si de altă natură spre a declansa cel de al treilea război mondial. Din partea României au participat Gh. Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras.
“Comparând fortele americane cu cele sovietice, conchizând că americanii sunt inferiori, Stalin - care credea că "Statele Unite s-au înfundat în Asia si sunt legate acolo pentru doi-trei ani" - le-a ordonat participantilor ca, în intervalul mentionat, să creeze "armate moderne si puternice… complet gata de luptă", dupa care le-a atras atentia asupra caracterului neoficial si strict secret al consfătuirii.
Seful suprem sovietic avea în vedere, "într-o primă urgentă", o armată de 3 milioane de oameni (România urmând a contribui, în situatie de război, cu 700.000 militari, fiind "întrecută" de Polonia al cărei efectiv a fost stabilit la 900.000 de oameni; contributia românească a fost apoi redusă cu 100.000 soldati).
La sfârsit, Stalin a spus două lucruri esentiale:
Pe lângă aviatia reactivă, de vânătoare, trebuie si aviatie de bombardament pentru atac si răgazul de doi-trei ani nu este "pentru a munci, ci pentru a ne înarma si a ne înarma bine." .
În timpul Războiului Rece, în vederea înfăptuirii proiectului expansionist sovietic si de federalizare a Peninsulei Balcanice, Emil Bodnăras a trecut la executarea ordinelor lui Stalin. Despre acest aspect mai multe amănunte, emne de luat în seamă, aflăm de la adjunctul său, devenit, mai apoi “un Soljenitîn al României”, dacă nu se găsea un marinar care să-l dea pe mâna Securitătii.
Ca urmare a ordinului primit de la Kremlin, în 1951, Emil Bodnăras, a început construirea de aeroporturi betonate în regiunile limitrofe Jugoslaviei, cel mai important fiind la doar 60 km de frontieră.
Referindu-se la acest aspect, general-maiorul Ion Eremia comenta:
"A construi trei mari aeroporturi pentru numai cinci sute de kilometri de frontiera cu statul bănuit că plănuieste o agresiune, era greu de spus că ele aveau o misiune defensivă" .
La 15.03.1952, Emil Bodnăras, ministrul al apărării si comisar politic al fortelor armate, i-a ordonat subordobatului său, Ion Eremia, ce detinea functia de ministru adjunct pentru constructii si cazarea trupelor, să preia construirea lucrărilor de fortificatii si constructia aeroporturilor plus "surpriza cea mai mare: urma să execut «lucrări noi de apărare prioritare si strict secrete.
Era vorba de a construi, departe de capitală si la loc ferit, un complex de adăposturi subterane betonate, destinate biroului politic al partidului, ca si guvernului (…).
În afară de aceste buncăre, noul departament va trebui să realizeze, în diferite locuri din Muntii Carpati, pe văi înguste si împădurite, o sumă de lucrări săpate în stâncă, destinate sectorului logistic al armatei" , preciza generalul Ion Eremia în Gulliver în Tara Minciunilor, un roman satiric la adresa comunismului, pentru care autorul a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.
Totul trebuia terminat pâna în prima decadă a lunii iunie 1952. Proiectul buncărului, ultrasecret, furnizat de sovietici, prevedea rezistentă la bombe aflate numai în dotarea aviatiei NATO.
"Era limpede că Rusia sovietică se pregătea pentru un război cu Europa Occidentală, invadarea Jugoslaviei fiind doar preludiul acestui război…" .
Sovieticii prevăzuseră si amplasarea unor rampe de lansare pentru rachete balistice la Buzias (60 km până la frontiera cu Jugoslavia).
Moscova a ordonat, totodată, să se realizeze "consolidarea tuturor podurilor si viaductelor de pe traseul Ungheni-Timisoara, adica de la frontiera cu URSS până în apropierea frontierei cu Jugoslavia, astfel ca să reziste la o sarcină de 50 tone. Asta înseamna că rampele de lansare vor purta rachete balistice de mare tonaj si în acelasi timp că se vor aduce din Rusia tancuri grele" .
Pentru a sprijini fluidizarea transporturilor militare, de-a lungul granitei cu URSS, Bodnăras a ordonat consolidarea căilor strategice existente si construirea unor puncte logistice si căi de acces speciale, pe care să le poată folosi, în deplasarea lor, diviziile de sub comanda Districtului Militar Odessa, atunci când se va declansa ofensiva proiectată spre Jugoslavia si Europa Occidenatală.
În vederea înaintării rapide a tancurilor grele, a masinilor purtătoare de rachete balistice de mare tonaj, spre Ungaria, Jugoslavia si Europa Apuseană, Emil Botnăras a proiectat, a ordonat si a supraveghiat personal construirea drumului strategic La Palma, stiut doar de oierii care, în mod obisnuit îsi purtau turmele de o parte si de alta a Carpatilor Răsăriteni.
Pentru comandamentul Armatei Ucrainiene, sub pretextul că intentionează să facă o scoală pe meleagurile natale, Emil Bodnăras a avizat proiectul si a supraveghiat personal executarea constructiei de pe Dealul Cocorilor, situată lângă Câmpulung Moldovenesc, între Capul Satului si Podul Bucătarului, Este vorba de complexul edilitar unde, astăzi, e adăpostit Colegiul Militar Liceal Stefan cel Mare, dotându-l cu mobilier adus de la Viena, cu o sală de teatru cu fuaiere de marmură si candelabre de cristal, executate de aceeasi artisti care au lucrat la Sala Palatului din Bucuresti.
Situat într-o pozitie cheie, precum soseaua strategică de peste Ciumârna, care făcea, peste culmile obcinelor, legătura directă din Bucovina de Nord cu Ungaria, Complexul militar de la Câmpulung Moldovenesc urma să fie un principal centru de comandă al invaziei proiectată de Comandamentul Suprem al Armatei Sovietice. În timp ce pentru complex s-a găsit o folosintă practică, soseaua strategică:Trei Movile-Vatra Moldovitei-Sucevita-Rădăuti a rămas în paragină, ca si cazematele din portul Constanta sau de aiurea.
După acelasi proiect, pentru a înlocui rudimentara bază militară a Armatei Rosii de la Focsani, Bodnăras a ordonat construirea unui complex arhitectonic la Bârlad, în vederea plasării acolo a Comandamentului districtului militar Odessa si a Cartierului General al Armatei a XIV-a, din Transnistria. E un edificiu impropriu pentru a fi o scoală obisnuită, datorită amplasării lui pe un deal, în afara orasului, între două cazărmi, una de infanterie si alta de artilerie.
La vremea respectivă, pentru a ascunde adevăratele intentii, se spunea că acest complex edilitar, aproape identic cu cel de pe Dealul Cocoarelor, va fi folosit pentru a putea muta Liceul Militar de Marină, de la Dunăre [Tiglina-Galati], pe malul râului Bîrlad.
Datorită pregătirilor militare, în vederea declansării celui de al Treilea Război Mondial si a organizării si desfăsurării Festivalului Mondial al Tineretului, ce a avut loc la Bucuresti, prin 1953, în viata tuturor locuitorilor tării s-a instaurat cea mai cruntă sărăcie. S-au introdus cartele de alimente si de îmbracăminte, în vitrinele cofetăriilor vedeai doar bucăti de mălai [din făină de porumb] si felii de bostan copt. Întreaga populatie era înfometată. La cantinele scolare si studentesti se mânca foarte prost.Zilnic, din meniu nu lipsea ciorba de oaie, casa si budinca de gris cu sos de marmeladă, pe care, noi, studentii, o numeam Crep, regretând după iahnia de fasole.
*
Un rol important l-a jucat Emil Bodnăras si cu ocazia reprimării sângeroase, din anii 1956-1958, a Revolutiei Maghiare de către Armata Sovietică, ce s-a soldat cu “35.000 arestări, 22.000 condamânări, între 400 si 500 de executii. Si, în decursul a câtorva săptămâni, aproape 200.000 de unguri îsi părăsesc tara, luând calea exilului” , după cum constata Stéphane Courtois în Dictionarul comunismului.
“Sustinătorul principal al ajutorului pe care PMR trebuia să-l dea interventiei sovietice în Ungaria a fost agentul NKVD, Emil Bodnăras, preciza un cercetător român.
Pe timpul revolutiei, el a fost numit ministru al Transporturilor si Comunicatiilor si, de pe această pozitie, el a supraveghiat deschiderea drumurilor de importantă strategică pentru trupele sovietice, [printre care s-a numărat si cel de la Ciumârna nn].
A fost, probabil, coordonatorul aranjamentelor pentru detinerea lui Imre Nagy, în România, lucru sugerat de vizita lui Dej, pe 21 noiembrie la Janos Kadar, noul prim-secretar al Partidului Comunist Maghiar.
În ziua următoare, Nagy a fost răpit de ofiteri KGB si transportat la Bucuresti, situatia sa fiind definită drept “azil” de către Grigore Preoteasa, ministrul roman de externe.
De fapt, el era tinut într-un sediu al Securitătii, de lângă Săftica, putin la nord de Bucuresti, unde a fost interogat de Boris Sumlin, consilier-sef KGB pe probleme de contrarevolutie.
Nu i s-au permis vizitele, promise de Preoteasa, ale oficialilor Natiunilor Unite, ce urmăreau să vadă dacă nu era supus violentelor.
Sute de alti suporteri proeminenti ai lui Nagy i-au împărtăsit soarta în România, printre ei numărându-se si criticul marxist Georgy Lukács” , detalia Marius Oprea.
O altă propunere ce a venit din partea lui Emil Bodnăras, în timpul vizitei sale si a lui Dej la Budapesta, a fost de a ajuta la reorganizarea serviciului de securitate maghiar AVH, decimat serios în timpul evenimentelor, cu câteva sute de agenti de Securitate, dintre etnicii maghiari, din Transilvania.
În tot acest timp, Emil Bodnăras a fost asistat de agentul sovietic Wilhelm Einhorn, maghiar transilvănean de origine evreiască, ce luptase, ca si Ana Pauker, în Brigăzile Internationale, în Războiul civil din Spania.

*

Pentru a fi siguri de izbânda socialismului în România, rusii au împânzit toate sectoarele societătii românesti cu “consilieri sovietici” si a mentinut prezenta Armatei Rosii până în 1958, când Hrusciov a fost convins de Emil Botnăras că românii si-au făcut propriul aparat represiv, la care el a contribuit din plin, mai eficient decât modelul sovietic, în care moscovitii să aibă toată încrederea că le va servi cauza.
În 1969, când această încredere s-a diminuat, sovieticii au pus în functiune planul Dnestr , prin care Ceausescu, în 1989, a fost înlocuit cu un comunist mai docil, Ion Ilici Iliescu, cum l-a botezat tatăl său.
Cele enumerate mai sus si alte actiuni duse împotriva intereselor capitale ale poporului român sunt adevăratele merite pentru care cominternistul Emil Bodnăras a fost decorat de reprezentantii PMR si RPR cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, Erou al Republicii Socialiste România etc.
Cetăteanul sovietic Emil Bodnăras, impus de ”eliberatorii” de la Răsărit, în fruntea diriguitorilor RPR apare, în presa românească, într-o dublă postură. Una cosmetizată, expusă în cunoscuta limbă de lemn a “realismului socialist” si alta adevărată, ascunsă cu grijă de initiatorii si arhitectii cataclismului socio-istoric din secolul al XX-lea, de urmasii lor criptocomunisti si ignorată, din teamă sau nepăsare, de homo sovieticus depersonalizat, care mai supravetuieste încă.
Micul dictionar enciclopedic, din 1978 si altele, îl prezintă pe spionul kaghebist, instruit în arta asasinatelor la Laboratorul de toxicologie nr. 12, a politiei politice rusesti, ca fiind un “militant comunist român din ilegalitate, care a organizat insurectia natională armată din august 1944…” .
Dictionarul amintit mai inventariază locurile de detentie din etapa activitătii ilegale, o parte din functiile detinute în PCR si în conducerea RPR, a ofiterului dezertor din Armata Română, precum si decoratiile primite pentru “meritele” sale “deosebite”, ignorând faptul că era unul dintre cei mai activi agenti ai NKVD [Comisariatul Poporului pentru Afacerile Interne], devenit, din 1954, KGB [Comitetul Securitătii Statului] si a contribuit din plin la dezmembrarea României Mari si la sovietizarea tării unde s-a născut. Emil Bodnăras a făcut parte din elita trădătorilor intereselor generale ale României Mari si a fost un abil duplicitar, ce a dus în eroare pe naivi si creduli.
Actiunile întreprinse si crezul politic al revolutionarul de profesiei Bodnăras nu au fost national-patriotice, cum afirmă criptocomunistii contemporani, ci cominterniste, călăuzite de interese personale drapate de ideologia marxist-leninisă, în numele căreia a participat activ la exterminarea elitelor nationale, a partizanilor antisovietici, a revolutiei anticomuniste maghiare etc.
“Santajat pentru admiratia sa personală fată de Stalin si pentru că fusese membru secret în aparatul de securitate al statului sovietic, al lui Lavrentie Berea, Bodnăras a fost de acord să-si transfere loialitatea către fostul său subordonat, Nicolae Ceausescu.
Microfoanele instalate peste tot în jurul său au dovedit că i-a rămas într-adevăr credincios pentru tot restul vietii” , preciza generalul de securitate Pacepa.
Bodnăras a fost un communist carierist , căruia nu-i păsa de nimeni si de nimic, decât de persoana sa. “Revolutionarul de profesie” si abilul duplicitar, care a dus în eroare pe multi naivi prin gesturi aparent altruiste, si-a dat obstescul sfârst la 24 ianuarie 1976, în Bucuresti, într-o dizgratie mascată. El a fost izolat cu discretie, iar, după moarte, Securitatea i-a confiscat manuscrisele.
Dubita ce i-a transportat corpul neînsufletit de la Bucuresti spre cimitirul din Iazlovăt-Milisăuti, a stat o jumătate de zi parcată în fata Comitetului Judetean PCR Suceava, deoarece nu avea cine să-o însotească până la locul de veci.


NOTE
Mihai Șoica, Luptători anticomuniști, exhumați din groapa comună, în Evenimentul zilei, din 29 aprilie 2009.
Marius Oprea, 10.000 de oameni au fost omorați de fosta Securitate, fără a fi judecați, în Ziare.com, din 21 Aprilie 2010, ora 22:01..
Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu de comunism, Editura Curtea Veche, București, 2005, Colecția Istoria timpului prezent, p. 201.
Vezi: Paul Leu, Contribuția lui Emil Botnăraș la expansiunea cominternistă și la sovietizarea României, în NordLitera, Rubrica Istorie, din 14 noiembrie 2005.
Arhiva Serviciului Român de Informații, Fond D, dosar 9471, ff. 361-362.
Sergiu Grosu în Calvarul românilor creștini, Edition France Empire, Paris 1987.
Blogul lui Rafael Udriște, din 1 martie 2009, Pomenirea Episcopului Martir al Hușilor, Grigorie Leu. Un mucenic vândut, o moarte uitată, Reportaj-documentar difuzat la TVR1, SEMNE, 21 februarie 2009.
11. Vezi: Alin Spânu, Emil Bodnaraș, recrutorul…, în Historia, Revista de istorie, anul VIII, nr. 73, ianuarie 2008.
Carol Hârșan, Cumpăna Patriarhului, în România liberă, din 2 august 2007.
Vezi filmul documentar: : The Soviet Story [Istoria Comunismului],
http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil
Marian Moise, Stalin si al treilea razboi mondial, în Jurnalul de Vrancea, 29/01/2010 22:48:00 Articol publicat de: Administrator.
. Ion Eremia, Gulliver în Țara Minciunilor, Editura Andromeda, 2006, p. 132
. Ion Eremia, Gulliver în Țara Minciunilor, Editura Andromeda, 2006, p. 132
Ibidem..
Marian Moise, Stalin si al treilea razboi mondial, în Jurnalul de Vrancea, 29/01/2010 22:48:00
Stéphane Courtois, (coordonator), Dicționarul comunismului, Traducere de Mihai Ungureanu Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc, Polirom, 2008, p. 60
Marius Oprea, în Studiu introductiv la Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente, 1949-1989, Polirom, 2002, la p. 33-34,
Ion Mihai Pacepa, E timpul ca România să rupă tăcerea, comunicare, Simpozionul Experiența Pitești, reeducare prin tortură, Ediția a IX-a, Pitești, 2-3 octombrie 2009 și publicată în New York Magazin, nr. 655, 10 februarie 2010, p. 11 și în următoarele numere.
Pentru alte amănunte, care arată contribuția substanțială a lui Emil Botnăraș la realizarea Sovrompatriarhiei vezi: Paul Leu, Episcopi români răpiți și asasinați de KGB, Fundația Episcopul Grigorie Leu, 2004, p. 22-39.]
Micul dicționar enciclopedic, Editura științifică și enciclopedică, București, 1978, la p. 1127..
Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roșii. Amintirile unui general de securitate, În românește de Horia Găinescu și Aurel Ștefănescu, Editura Vremea, București, 1992, p.154.
Paul Leu, Participarea lui Emil Bodnăraș la sovietizarea României, conferință susținută la simpozionul anual Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc, din 12-17 iulie 2010, organizată de Asociația Culturală Română din Hamilton-Ontario, Canada.

Paul LEU
Kenmore, Washington USA

N.O. Paul Leu, Participarea lui Emil Bodnăras la sovietizarea României - Conferintă prezentată la simpozionul Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc, din 12-17 iulie 2010, organizată de Asociatia Culturală Română din Hamilton-Ontario, Canada.




Paul Leu    8/10/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian