Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Calatorie in Turcia

PE URMELE A TREI DIN CELE SAPTE MINUNI ALE LUMII

Nota Observator.
Ca in fiecare an Mariana Popa din Toronto isi petrece o parte de vacante in Romania. De acolo merge in excursii organizate in toata Europa. In acest an a facut o excursie in Turcia, o calatorie foarte interesanta . Este un ghid pentru cei care doresc sa cunoasca aceasta tara.


ZIUA 1 – ora 06.15 – prezentare la parcarea din centrul Pietei Victoria. Ora 6.30
Plecare din Bucuresti spre Giurgiu – Traversarea Bulgariei – Edirne.
In Edirne se viziteaza Moscheea Selimiye. Cazare zona Kesan-Canakkale (Gelibolu).

Suntem prezenti toti cei inscrisi in excursie; asa se pare la prima vedere.
A sosit si autocarul mare, cu cei doi soferi ce ne vor conduce pe drumurile intortocheate ale lumii…da, lumii, pentruca vom trece prin Bulgaria si Turcia europeana inainte de a ajunge pe teritoriul Turciei in Asia Mica.
Pregatiti pana-n dinti, inconjurati de bagaje, neveste, prieteni sau copii (ce ne-au adus in Piata Victoriei la aceasta ora matinala), suntem fiecare din noi emotionati – doar plecam sa descoperim lumea!!

Vom iesit din tara prin Giurgiu ca si alte dati, dar orasul Bucuresti pe care-l traversam in aceasta dimineata de primavera tarzie, este o explozie de verdeata si de lumina…asa ca stam cuminti si ne uitam pe ferestre afara…ce altceva avem de facut?
Este soare, frumos…si ghida ne spume ca “Pe unde circula ingerii, iese soarele!” asa sa fie?
Timpul trece, orele se scurg nemiloase, obosind turistii, chiar daca ei nu fac altceva decat sa stea pe scaune si sa priveasca afara…
Facem prima escala; mancam si ne odihnim un pic. Locul este cunoscut – “Baykal” scrie pe firma mare. Am mai poposit aici in drumul spre Grecia, o data intr-un timp uitat.
Ce este nou anul acesta, sunt zecile de randunele care si-au dat aici intalnire. Unele isi consolideaza cuiburile vechi, altele au deja puisori ce trebuie hraniti. Este un dute-vino pe sus si ciripit ascutit se aude cand parintii vin la cuiburi cu cate o insecta prinsa din zbor.
Ne intorcem la autocar, ne asezam pe locurle noastre, caci soferul clacsoneaza nerabdator…mai avem drum lung de facut pana seara, cand ne vom caza in zona Kesan-Canakkale (Gelibolu).

Ghida ne da date din istoria peninsulei Gallipoli (Galibolu in turca, Kallipolis in greaca – inseamna “orasul frumos”).
Deasemene citeaza oameni celebri ai acestor locuri: Salih Yazici, scrib din sec 14; (a scris masnavi Shemsiyye, lucrare religioasa in limba turca); Ahmed Bican, scriitor; Mehmed Yazicioglu, care a scris Muhammediyye, una din lucrarile-cheie ale literaturii otomane; Mustafa Ali (*1541–1600), vechi istoric si politician otoman.
Aflam ca limba turca si-a schimbat alfabetul persano-arabic in 1928. Prin reforma impusa de Ataturk, a fost adoptat alfabetul latin si scrierea de la stanga spre dreapta. S-au pastrat insa caracteristicile limbii turce, limba aglutinata si dominata de armonia vocalelor.

Iata-ne ajunsi la Edirne – oras situat in vechea Tracie, partea europeana a Turciei.
Intre 1365 si 1457, acest oras a fost capitala Imperiului Otoman. Azi are 141 570 locuitori.
Edirne a fost re-fondat de Imparatul Adrian pe vechile ruine ale orasului grec Orestias (fondat de fiul lui Agamemnon, Oreste), si numit Hadrianopolis. A fost capitala provinciei Hemimont (Tracia) in timpul romanilor.
A pastrat numele de Adrianopolis pana in 1930, cand a adoptat numele turc Edirne; este numit Odrin (in limba bulgara) si Jederne (in limba sarba).
Pe la 5 pm, cand umbrele se lungeau si pomii parea ca au o dubla coama de frunze, am vizitat obiectivul reprezentativ al acestui oras: Moschea Selimiye.
Comisionata de Sultanul Selim II, a fost proiectata si construita sub supravegherea vestitului arhitect Mimar Sinan in numai 6 ani (1568 – 1574). Este considerata capodopera arhitecturii clasice islamice, si alaturi de Suleymaniye Mosque din Istambul, cel mai prestigios monument construit de arhitectul Sinan.
Acesta a folosit un sistem de sprijin octogonal cu opt coloane imense incastrate in carapacea peretilor (arce butante ascunse). Cele patru semi domuri de la colturile patratului din spatele arcelor ce pornesc de la coloane, sunt sectii intermediare intre enorma cupola (26.5m diametru si 53m inaltime) si pereti.
Arhitectul a urmarit ca mihrab-ul (nisa ce indica directia Mecca) sa fie vizibil din orice punct interior al moscheii. In acest scop a eliberat spatiul interior si a facut posibila iluminarea naturala prin inaltele fereste cu vitralii, coferind astfel grandoare si imensitate cladirii.
Spre surprinderea vizitatorului, cupola magnifica este traversata de o crapatura; te intrebi cum de nu a fost reparat acest rid de pe fata sfintei cladiri.
Raspunsul este ca presedintele Ataturk a interzis repararea cupolei atinsa de o rafala a tunurilor bulgare in 1913, pentru a pastra evenimentul in memoria generatiilor ce vor veni.
Poza minunatei moschei a fost tiparita pe spatele bancnotelor turcesti de 10 000 de lire ce au circulat intre 1982 si 1995.

Am sa acord aici cateva randuri vestitului arhitect Mimar Sinan (1490-1588), care a ocupat functia de sef arhitect si civil inginer in timpul domniei sultanilor: Suleiman I, Suleiman II si Murad III, fiind resposabil pentru constructia a nu mai putin de 300 structuri majore si altele mai modeste, cum ar fi scoli pentru invatarea Coranului, bai publice etc.
Sinan studiaza ingineria sub tutela militara si se ridica la gradul de ofiter si comandant de ieniceri cu titlul onorific de aga. Invata din experienta vechilor militari constructori de infrastructuri de campanie, fortificatii, drumuri, poduri, apeducte, functionand in armata turca.
La varsta de 50 de ani, este numit sef arhitect regal, ramanand in acest post aproape 50 de ani. Capodopera lui este Moschea Selimiye din Edirne, dar este bine cunoscut mai ales pentru faimoasa Moschee a lui Suleiman, din Istanbul.
El a avut multi discipoli printre care se numara Sedefhar Mehmet Aga, arhitectul Moscheii Sultanului Ahmed din Istambul (cunoscuta ca Moscheea Albastra).
Mimar Sinan a fost comparat adesea cu Michelangelo, contemporanul lui in vest.
In 1502-1506, Sublima Poarta il invita, ca si pe Leonardo da Vinci, sa deseneze un proiect de pod peste stramtoarea Bosforului.

Se lasa in curand seara. Ajungem la Galibolu (Vechiul Gallipoli) si suntem repartizati in camerele noastre, in hotelul Engin.
Inainte de culcare ma gandesc ca, desi maine mergem sa vizitam Troia, ar trebui poate sa dam un pic mai multa atentie acestei peninsule unde innoptam, scena a unor importante lupte in Primul Razboi Mondial. In acest pamant zac trupurile neinsufletite a zeci de mii de soldati ai Antantei: englezi (21mii), francezi (10 mii), australieni (8,7 mii), din Noua Zeilanda (2,7 mii), din India (1,37 mii), pe langa cei 20 mii de soldati turci.
Istoria Turciei moderne incepe sa se scrie aici, in Peninsula Gallipoli, in timpul Primului Razboi Mondial, cu aceasta campanie militara in care micul ofiter Mustafa Kemal (viitorul Ataturk) isi defineste cariera. Cu alti ofiteri turci, el opreste invazia Aliatilor; chiar daca pozitia lui in armata
nu-i permitea, el a excedat ordinelor si a chemat soldatii turci la lupta spunandu-le:
“Nu va comand sa luptati, va comand sa muriti; in timp ce noi vom muri, vom fi inlocuiti de noi trupe”.
Regimentul 57, condus de locotenent colonel Huseyin Avni, a indeplinit ordinul: intregul regiment a cazut in batalie, reusind sa opreasca trupele aliatilor.
Mustafa Kemal a devenit erou national si la sfarsitul razboiului, intemeietorul noului stat turc.
A luat porecla de Ataturk – tatal Turciei.
In fiecare an la 25 aprilie, are loc comemorarea acestei batalii. Ziua se cheama Anzak day.


ZIUA 2 – Traversarea Str. Dardanele (M. Egee si M. Marmara). Vizitarea Cetatii Troia (Calul Troian). Deplasare la Bergama, vizitarea Pergamului. Cazare in Kusadasi

Pornim de la hotel spre sud, pe drumul E87, avand mereu in stanga stramtoarea Dardanele, pe care o vom traversa cu feribotul de la Eceabat la Canakkale. Odata ajunsi la Eceabat, ne randuim si pasim pe puntea feribotului; ne asezam in fata, sa vedem bine stramtorea ce desparte cele doua mari, Marmara si Egee.
Este o frumoasa dimineata ce aduce un vant rece pe masura ce inaintam pe apa.
Traim momente frumoase de liniste, pace, plutind fara nici o grija…caci depindem de capitan si nu avem nimic de facut o bucata buna de timp. Facem poze si incercam sa cuprindem in inima toata aceasta frumusete, apreciind larghetea cu care natura ni se ofera.

De la Canakkale mergem in jos spre Troia (Truva in limba turca), avand mereu Marea Egee in dreapta noastra. Salcami si nuci ne calauzesc drumul. Cativa ciresi slabanogi ne amintesc ca este timpul cireselor de mai in Romania. Trecem prin portile rotitoare – similare cu cele de la metrou si suntem surprinsi de salbaticia locului ce a fost o data o cetate infloritoare, conform celor povestite de Homer. Calul troian troneaza in mijloc, dar nu-i dam inca atentie, vom vizita ruinele mai intai.
O luam pe drumul de pamant, adesea intrerupt de podete de lemn improvizate.
Ierburile inalte, macii rosii si albastrelele crescute printre blocurile de piatra – ramasite ale zidurilor scoase la lumina de sapaturile lui Calvert si apoi Schliemann – ne fac sa credem ca suntem intr-o gradina de tara in Romania; o testoasa doarme obosita langa un zid scund, iar mustele ne asalteaza insotindu-ne cu acel bazait enervant si enervat, specific zilelor calde, pline de lumina si de respiratia umeda a campului.
In zare este marea; da, s-a retras de cand Troia era o cetate temuta, cam 6 km.
Ni se spume povestea Troiei: aflam de legendara lupta a grecilor, condusi de Menelaus si Agamemnon pentru a o elibera pe frumoasa Elena, sotia lui Menelaus, furata de Paris, troianul tradator.
Dar cine asculta toate acestea? Era atat de toropitor soarele…
La Troia sapaturile arheologice au aratat ca exista noua nivele de dezvoltare a orasului care a “trait” cu 3000 de ani in urma. Schliemann a sapat la nivelul sapte. O diadema si alte obiecte de aur au fost gasite aici, dar acestea erau departe de a constitui vestita comoara a lui Priam, care continua sa fie cautata si in zilele noastre.
Se crede ca in acele timpuri stravechi, in Podisul Anatoliei si in Troia, se vorbea o limba din grupul limbilor indo-europene, dialectul luvian. Aceasta limba, ruda de aproape a limbii hititilor, a continuat sa fie vorbita de populatii din zona Syria si centrul Anatoliei.

Mai aveam de facut 400 km, asa ca ne-am intors cuminti la autocar, care s-a asternut la drum. Dupa soarele arzator de pe dealurile Troiei, ne-am bucurat de aerul conditionat din masina.
Mergeam spre Pergam (orasul geaman al Pergamului este Piatra Neamt, Romania).
Numele actual al Pergamului este Bergama, care provine din vechea limba luviana si inseamna “inalt”, Bergama fiind pe un deal la poalele caruia curge raul Bakircay. Santierul arheologic se afla nu departe de oras si la 26 km de mare. Centru vechi grec si roman, Pergam a fost cunoscut pentru plantatiile de bumbac, carpetele minunate de lana, zacamintele de aur si renumit centru cultural. Cand a fost imposibil de procurat papirusul necesar scrisului, aici s-a descoperit pergamentul, care a inlocuit papirusul.
Ne-am luat bilete de intrare pentru situl Pergamon, si am urcat pe aleea cu leandri infloriti. O pisicuta roscata ne-a aratat drumul, caci ghida nu ne-a insotit, si asa, bine calauziti am intrat in incinta grea de istorie a Pergamului. Soarele dogorea sa ne topeasca.

In stanga pe versantul dealului, se afla un amfiteatru cu gradene foarte abrupte, poate unul din cele mai inclinate teatre ramase din timpurile vechi; este construit in al treilea sec. i.e.n. si are o capacitatea de cca 10 000 de oameni. Chiar deasupra teatrului, observam ruinele templului Atenei, construit in timpul lui Eumenes II. Faimoasa biblioteca din Pergam, care continea 200 000 volume, era situata la nord de acest patrat al porticului doric. Antonius a daruit Cleopatrei continutul acestei biblioteci drept cadou de nunta. Tot langa biblioteca se vad ruine ale unor locuinte din perioada elenistica.
Faimosul Altar al lui Zeus din Pergam era situat in partea de sud a complexului. El a fost construit de Eumenes II (197-159 i.e.n.) in memoria victoriei asupra Galatienilor. In forma de potcoava, cu dimensiunile de 36.44 × 34.20 m, altarul descria in basoreliefurile lui, luptele dintre giganti si zei.
A fost mutat in 1871 de ing. german Carl Humann in Museul Pergam din Berlin.
Cladirea, la restaurarea careia se lucreaza in prezent, este Templul lui Traian. Constructia lui a inceput dupa moartea imparatului Traian (117 e.n.), caruia de altfel ii este dedicat de catre Adrian, succesorul sau. Inceput in stil doric, a fost terminat in stil corintic.
Alte ruine notabile sunt cele ale sanctuarului lui Asclepios. Ansamblul cuprindea un mic teatru, camere de cura prin muzica si apa, o biblioteca ce se gaseste la poalele teatrului mare. Acum mai bine de 2000 de ani, mult inaintea lui Freud, pacientilor li se analizau visele si li se prescria odihna si ascultarea muzicii si a susurului fantanilor pentru recuperarea energiilor pierdute.


ZIUA 3 – Timp liber in Kusadasi (plaja vizita oras)
Cazare in Kusadasi.

Dimineata petrecuta intr-o localitate de pe malul marii este o experienta de neuitat, chiar daca ploua sau ceata groasa acopera orizontul. Vederea ce mi-o oferea Marea Egee dis de dimineata, racoarea si prospetimea aerului, aveau ceva deosebit…Din fereastra vedeam peste case, peste terase si copaci, marea albastra-fumurie, ce se dezmeticea abia, intinzandu-se intre salurile gris de bruma inca necercetate de razele soarelui.
Vazusem apusul seara cand am ajuns la hotel asa ca, nu stiu de ce cautam acum sa vad rasaritul…
Acest oras ce se desfasura in fata ferestrei mele era Kusadasi.
Cu micul meu grup format de dimineata, am stat la plaja doua ore. Apoi am luat drumul orasului:
un microbuz micut ne-a lasat in centru; am dat o raita prin piata colorata unde totul costa 2 lire/kg (nu, erau si exceptii, rosiile erau 0,5 lire, iar branzeturile erau mai scumpe).
Ne-am aprovizionat cu mure, cirese, rosii, un pepene galben, rodii si roscove.
Am cercetat bazarul si am intrat prin magazinele de curiozitati si dulciuri ce bordau strada principala. In sfarsit, infometati, am luat drumul catre casa. Acelasi microbus ne-a dus la hotel si dupa ce ne-am inprospatat un pic, ne-am intors sa cautam restaurantul pe care il zarisem dimineata, restaurant ce aborda steagul romanesc. Avea in menu ciorba de burta si peste local prajit la gratar. Dupa masa am facut un tur pe strazile vecine plajei, dupa care ne-am intors pentru siesta la hotel. Seara am iesit pe faleza si am admirat apusul de soare.


ZIUA 4 - Langa Kusadasi vizitam Casa Fecioarei Maria si Mormantul Sf. Ioan. Vizitam Colonia EFES si Templul Zeitei Artemis – una din cele 7 minuni ale lumii.
La MILET se viziteaza cetatea greaca. In Bodrum – vizitam Mausoleul din Halicarnas – una din cele 7 minuni ale lumii. Cazare in Marmaris (Beldibi).

Casa Feciaorei Maria este situata la Selciuk, nu departe de Efes, la cca 7 km.
Se crede ca este ultima residenta a Fecioarei Maria, azi loc de vizita pentru turisti si de rugaciune pentru crestini cat si musulmani. Arheologii ce au examinat cladirea, afirma ca dateaza din sec. 6 sau 7 e.n. dar, este construita pe fundatii mult mai vechi, ramase din sec 1 i.e.n.
Tot aici se gasesc trei izvoare tamaduitoare; trebuie sa bei numai apa unuia dintre ele si sa-ti spui dorinta. In drumul spre iesire, un perete intreg expunea hartiute pe care pelerini din intreaga lume isi scrisesera dorintele, sperand ca Fecioara Maria se va ruga pentru implinirea lor.

Dar acest loc de pelerinaj a fost tarziu descoperit.
Un preot parisian, Abbe Julien Gouyet citeste in 1881 o povestire a unei maici, sora Anne Catherine Emmerich (moarta in 1824). Aceasta visase in repetate randuri locul din apropierea Efesului unde s-ar gasi casa Fecioarei Maria. Abee Gouyet merge la Efes, urca Muntele Privighetorii si urmand exact indreptarile calugaritei, gaseste o casa asemanatoare cu cea din descrierea maicutei. Dupa zece ani, un grup de preoti de la Sacred Heart College in Smyrna dau peste aceeasi cartulie si gasind ceeace au crezut ca sunt ruinele case Fecioarei Maria, ei raporteaza directorului colegiului Fr. Poulin, care la randul sau, transmite stirea episcopului Timoni in Smirna. Acesta merge personal sa vada locul si face un amanuntit raport care duce la inceperea sapaturilor ce se dovedesc imediat revelatoare.
In 1896 Papa Leo XIII declara Casa Mariei loc de pelerinaj, iar succesorul lui, Papa Pius X, da o plina indulgenta pentru iertarea pacatelor celor ce vin in pelerinaj la aceast loc sfant.
La 1 Noiembrie 1950 Papa Pius XII scoate enciclicul Munificentissimus Deus, care proclama dogma inaltarii la cer a Fecioarei. In cateva luni el precizeaza ca acesta este locul de ridicare la cer. In 1960 Papa John XXIII a trimes o lumanare speciala casei Mariei, o distinctie ce o primesc numai cele mai importante locuri de pelerinaj ale Fecioarei Maria.
In 1967 Papa Paul VI viziteaza aceasta casa, aducand in dar Mariei o lampa de bronz. Urmatoarea vizita papala a fost cea a Papei John Paul II (in 1979). Aceasta a fost o mult mai fastuasa, cu o slujba la care au luat parte 1000 de credinciosi si care a marcat localitatea pe hartile religioase. Mai mult de doua milioane de oamnei vin pe an in pelerinaj la acest loc sfant.

Tot in imprejurimile Efesului se afla si mormantul Sf. Ioan. Se crede ca Sf. Ioan a adus-o pe Feciaora Maria in aceasta zona, la cererea lui Isus ce i-a dat-o in grija.
O bisericuta mica se iteste la un colt de strada, iar sus in varful unei prajini, patru pui de barza intr-un cuib stufos, isi asteapta parintii. Vanzatorii micilor magazine se inghesuiau sa ne serveasca ceaiul de bun venit, dulce, parfumat si tare, cu care isi intampina de obicei cumparatorii.
La trei km de Selciuk se afla Colonia greaca Efes. In vechime Efes a fost unul dintre cele mai importante orase ale Ligii Ionice (erau 12 orase). Intrat sub dominatie romana a ramas multi ani al doilea mare oras al Imperiului Roman, dupa Roma, cu o populatie de 450 000 locuitori in sec. 1 i.e.n. (al doilea in lume ca marime).
Monumente de renume in acest oras au fost:
Templul lui Artemis costruit in 550 i.e.n. si distrus in 401 e.n. (una din cele sapte minuni ale lumii). Baile publice ridicate in timpul Imparatului Constantin I; agora, cele doua teatre, teatrul mare de 25 000 spectatori in care mai tarziu au avut loc lupte de gladiatori si animale, si un teatru mai mic, Odeon. Biblioteca lui Celsus cu cele cca 250 000 volume, strada principala cu magazine, acoperita pentru convenienta trecatorilor; templul imparatului Adrian; un foarte avansat sistem de apeducte format din patru apeducte majore cu o multime de apeducte de o mai mica importanta ce deserveau diferitele parti ale orasului; numeroase bai si facilitati publice.
In 614 e.n. un cutremur distruge partial orasul. Raul ce trece prin oras, Cayster – are si el partea lui in distrugere, caci nisipurile aduse de meandrele lui au dus la obstructia iesirii la mare, orasul incetand sa mai fie port.
Razboaiele peloponeze nu au afectat viata de zi cu zi in Efes. Locuitorii orasului erau surprinzator de sociabili, de deschisi in purtari si gandire. Se permitea strainilor sa se integreze in comunitate; educatia era la mare pret; prin cultul Artemisei orasul devenise un aparator al drepturilor femeilor. Efes avea chiar femei artisti. Sub stapanire persana orasul a continuat sa-si pastreze drepturile sale.
Cand in 334 i.e.n. Alexandru cel Mare invinge persii, este primit triumfal de orasul Efes.
Efes a fost mutat de doua ori din cauza inundatiei sau malariei izbucnite datorita conditiile de canalizare nepotrivite cauzate de raul ce depunea masiv aluviuni.
Noua asezare a luat numele sotiei lui Lysimach, Arsinoe. Dupa moartea guvernatorului Lysimach in lupta de la Corupedium, orasul Arsinoe trece sub Seleucus I Nicator si isi reia vechiul nume, Efes.
Astfel a devenit parte din Imperiul Seleucid. In 263-197 i.e.n. cade sub conducere egipteana. In final revine la Republica Romana.
Dupa o perioada mai agitata de razboaie si intrigi politice, cand Augustus devine Imparat (27 i.e.n.), Efesul devine capitala Asiei proconsulare (nu Pergamul). Doua secole de inflorire vor urma pentru orasul Efes.

Punctul de declin al orasului este marcat de invazia gotilor (263 e.n.).
In secolele 5 si 6, orasul Efes ramane totusi cel mai important oras al Imperiului Bizantin in Asia Mica, dupa Constantinopole.
Imparatul Flavius Arcadius ridica nivelul strazii intre amfiteatru si port. Bazilica Sf. Ioan a fost construita in timpul Imparatului Justinian I (sec 6e.n.).
Pierderea accesului la Marea Egee (azi este retras 5 km de la mare), a dus la saracirea orasului care nu mai beneficia de schimburile comerciale. Locuitorii au inceput sa paraseasca orasul de jos si sa se stabileasca pe colinele inconjuratoare. Trecerea arabilor in anul 654 e.n. si cucerirea de selgiucizi in 1090, au redus Efesul la un mic sat pe nume Hagios Teulogos cand in 1100 bizantinii l-au recuperat si pastrat pana in 1308.
Dar intre timp micul satuc ce se chema Ayasalouk, a fost cucerit de Sasa bey (1304e.n.). In sec 14 orasul a primit o importanta moschee, Isa Bey. Cand luat de Tamerlan cand luat de otomani, in 1425 este incorporat Imperiului Otoman, ca in sec 15 sa fie in final abandonat.
Langa Efes, asezarea Ayasuluđ – port la mare, a devenit in 1914 Selciuk.

Incepand pe la 1900 i.e.n., civilizatia minoana din Creta a inceput sa se faca simtita in aceasta asezare din vestul Asiei Mici, Milet. Cretanii au fost fondatorii orasului. Ei au adus colonizatori si au dat asezarii numele de Miletus. Este mentionat prima data de hititi.
Homer spume in Iliada ca in timpul razboiului troian, acesta era un oras carian. Miletul a devenit unul din cele 12 orase ioniene ale Asiei Mici. Orasul Milet a produs invatati ca Tales din Milet, Anaximandru si Anaximenes.
Devenit un mare port in sec 6 i.e.n. a intrat in concurenta cu orasele din vecinatate.
Cand sub persi cand sub greci, orasul a fost drastic pedepsit de persi pentru revolta condusa de tiranul Aristagoras.
Orasul Milet a fost construit dupa un plan-retea realizat de Hippodamos. Acest sistem urban va fi adoptat de Imperiul Roman pentru aproape toate orasele sale.
In 479 i.e.n. Miletul intra din nou sub dominatie greaca. Orasul formeaza alte orase colonizandu-le cu milezieni – locuitori ai Miletului (Ex: Tomis si Sinope).
In 334 i.e.n.orasul a fost eliberat de Alexandru cel Mare.

In timpul Imperiului Bizantin, orasul Milet a fost resedinta episcopala. Micul castel Castro Palation situat pe dealul de langa oras, a fost construit la acest timp.
Cucerit de turcii selgiucizi in sec 14 e.n., joaca rol de port in comertul lor cu Venetia.
Olivier Rayet a fost primul arheolog care in 1973 a sapat in acest loc, urmat de germanul Theodor Wiegand. Azi sunt conduse excavatii de catre arheologi de la Universitatea din Ruhr/ Bochum.
Este greu de imaginat ca Miletul era situat pe o peninsula ce avea de o parte trei porturi iar de cealalta unul, caci azi, ruinele orasului se gasesc pe un platou de cca 5 mile suprafata, la o distanta de 10 km de coasta.

Pentru vizitarea ruinelor este recomandat sa incepem cu Castelul Bizantin din spatele amfiteatrului, care ofera o larga vedere asupra orasului vechi cat si a liniei de coasta. Zidurile masive ale orasului (10 m grosime), au fost distruse pe alocuri de asaltul lui Alexandru cel Mare.
O minunata poarta de legatura intre cele doua agore, cea de nord si cea de sud, gasita de arheologii germani, a fost transportata si asamblata la muzeul Pergam din Berlin. Multe obiecte gasite in Milet sunt expuse la muzeul din Didim si Aydin incepand din 1973.
Teatrul din Milet avea o fatada de 140 m si o inaltime de 30m. Construit in sec 4 i.e.n., a fost modificat mai tarziu in vremea Imparatului Traian pentru a acomoda 25 000 specatatori.
Dela teatru o alee conduce la Baile Faustinei construite la ordinul lui Marc Aureliu in 164 e.n. pentru sotia sa. Complexul larg avea fantani tasnitoare, nise cu statuile lui Apolo si ale celor noua muze, bustul Afroditei, precum si statuia unui mic leu.
Cel mai important templu din Milet era Delfinium (dedicat lui Apollo), de forma patrata si inconjurat la nord, est si sud de portice cu doua randuri de coloane.
La nordul bailor se gasesc ruinele bisericii bizantine Sf. Mihail, construita in sec 6 e.n., pe locul templului lui Dionisos.
Ruinele Agorei construita intre sec 5 i.e.n. si 3 e.n. (152m lung, 64 coloane si 30 magazine) se gasesc spre nord. Templul Serafis Helios a fost construit de Aureliu (270 – 275 e.n.). Statuia zeului egiptean Serafis, cu coroana de raze, trona in nordul cladirii. Paralel cu Buleuterionul, s-a gasit un stadion construit in sec 2 e.n., pentru cca 15 000 de oameni. Pista era de 600m lungime si avea cate un ceas de apa la fiecare capat.
Drumul Sacru, care avea o latime de 30 m cu trotuare late de 9 m de fiecare parte, incepea la intrarea dinspre port si mergea catre sud cca 100m pana la Buleuterion, trecea apoi prin poarta orasului si continua cca 20 km pana la Didyma.
In fiecare an locuitorii Miletului mergeau in pelerinaj la Templul lui Apolo, parcurgand acest drum. La 7 km de Didyma, spre sud, se afla Altarul lui Poseidon (sec 6 e.n.) ramas intact pana la un cutremur in epoca bizantina.

Pe o caldura de foc plecam din Milet catre Bodrum.
Peisajul se schimba deodata.
Orasul alb ce se intinde pe dealuri este Bodrum. Se pare ca idea de culoare a constructorilor se rezuma la alb si albastru in acest oras. Casele sunt albe, tamplaria ferestrelor si obloanele –
Albastra.
Bazele orasului Halikarnassos (Halikarnassus) au fost puse in anul 1000 i.e.n.
Odata cu venirea cavalerilor ordinului Sf. Ioan din insula Rodos si construirea castelului-fortareata dedicat Sf. Petru, orasul si-a schimbat numele in Petronium.
In 1521, marele calator si cartograf otoman Piri Reis, il numeste in referirile lui Bodurum.
Locuitori mai varstici ai orasului, mai folosesc si azi vechiul nume de Petrum.

Mergem spre Mauzoleul din Halicarnas – a cata minune a lumii? Se pare ca din acest mauzoleu nu a ramas decat o groapa cu ceva sparturi de marmura.
Pe strazi abrupte si lunecoase chiar si pe vreme uscata, cu case ale caror ferestre privesc in strada printre grele liane de buganvilea si balcoane ce se apleaca primejdios peste strada, am ajuns la locul cu pricina.
Intr-adevar nu este prea mult de vazut. Dar la intrare, in stanga troneaza un arbore enorm, batran de sute de ani, de ramurile caruia atarna fructe lucioase si umede. Este un pom care are viata, o altfel de viata decat cea a plantelor: pare ca te cheama sa stai sub el…Copacul se numeste bellombra si intr-adevar, face umbra adanca. Este un copac foarte avid de apa, care de la 15 m distanta “simte” canalizarile si isi indreapta radacinile neiertatoare catre ele. Fructele si frunzele lui sunt otravitoare.

Si acum cateva cuvinte despre aceasta minune ce nu mai exista – Mauzoleul din Halicarnas. Monumentul a fost construit de regina Artemisa in amintirea sotului sau Mausolus, in 353 i.e.n. Artemisa a adunat arhitecti si artisti celebri ca: arhitectii Pytheus si Satyrus, sculptorii Scopas, Bryaxis, Leochares si Praxiteles sau Timotheus, fiecaruia dintre artisti fiindu-le rezervata o fatada a cladirii pentru infrumusetare.
Cladirea nu a supravietuit cutremurelor si invaziilor. In 1404 carul de lupta din varf mauzoleului cazuse. In 1522 cruciatii foloseau marmora monumentului pentru a intari zidurile castelului Bodrum.
In 1846 nu se mai stia nici locul exact unde se ridica odata mauzoleul. Totusi arheologul Charles Thomas Newton gaseste statui si parti din carul de lupta al lui Mausol, asa incat la British Museum (Londra) s-a putut asambla o macheta.
Seara s-a terminat cu o cina sub copaci, pe un curs de apa unde o familie a deschis un restaurant “pentru prieteni”. Berea bauta fara graba si racoarea serii, chiar si vizita tantarilor, ne-au facut sa ne simtim bine, desi ne gandeam la drumul lung ce il mai avem de facut pana in Marmaris.
Am ajuns la hotel dupa ora 10:30 noaptea, morti de oboseala.


ZIUA 5 - Timp liber in Marmaris (cumparaturi, plaja la Mediterana)
Colosul din Rhodos – una din cele 7 minuni ale lumii –nu am vizitat Insula Rodos din motive de …organizare nereusita. Cazare in Marmaris (Beldibi).

De dimineata, am plecat cu grupul meu restrans la plaja. Dupa ce am facut o baie si am sta putin la soare, am baut un suc natural din fructe exotice – unii au mancat inghetata – apoi am pornit iar la plimbare. L-am intalnit pe Max, care ne-a fermecat cu oferta lui: o croaziera de 8 ore pe mare (pranzul inclus), repetate opriri pentru baie, cafea pe terasa unui restaurant cu gradina, undeva pe un mal al golfului, vizitarea pesterei de fosfor etc. Cat ne costa? 8 euro. Nu se poate, ceva nu este in regula.
“Vom da o tura pe faleza si ne vom intoarce”, am zis noi.
”Te gasim tot aici Max?” “Desigur, dar grabiti-va!” ne-a spus el. Nu stiam ca ne vom intorce si vom musca din momeala…si bine am facut. Dupa o ora, tipul era plantat in acelas loc. Ne-a dus la vasul desemnat calatoriei noastre si am pornit; de la ora zece pana la cinci dupa amiaza ne-am plimbat pe un lac de vis, crezandu-ne in Elvetia.
Apa era de o limpezime de nedescris. Aerul proaspat, vantul racoros, vederea imprejurimilor – muntele ce se pravalea in apa, vasele ce se plimbau pe acest larg lac. Cateva vase pluteau in liniste, iar turistii se bucurau de frumusetea locurilor. Nimeni nu se grabea – nici pe vasul nostru, dealtfel. Doi trei oameni faceau tot servciul pe vas, desi eram cca 30 pasageri.
Dupa pranz, ne-am baut cafeaua turceasca pe mal, la un restaurant, stand pe divane turcesti, serviti de un “boy”. Apoi, am cercetat imprejurimile; am facut cunostinta cu “animalele” locale: o soparla statea pe un zid de caramida si ma urmarea cu mare atentie – credeam ca eu sunt cea ce o urmareste pe ea; un cocos mandru cu pene galbene pe gat si creasta batuta, legase prietenie cu o bibilica si umblau impreuna prin curte, iar un magar se intreba cu o voce ragusita, de ce nu-i da nimeni si lui o galeata de apa. Glicine liliachii si buganvilea insangerate napadisera gardurile, iar pe locul unde urma sa se construiasca o piscina, tipsiile vesele de floarea soarelui infipte in betele lor, se roteau dupa astrul lor preferat.

Ne-am intors pe vas; am continuat sa facem poze si sa filmam. Dupa pranz apa isi schimbase culoarea si parea mai adanca: din azurie devenise de smarald opac cu irizari albe, ca apoi sa devina grea, densa, gris inchis ca de petrol, misterioasa si periculoasa parca, in tacerea ei.
Ne-am baut berea in liniste; taceam si noi cu ea, caci voiam sa retinem tot si pentru totdeauna; voiam sa pastram intiparite in memorie toate impresiile lasate de aceste locuri binecuvantate…
Cum ora cinci se apropia, vasul a luat drumul de intoarcere. Orasul ne astepta mai efervescent ca oricand.
Pe “corso” iesise toata lumea la plimbare. Palmierii inalti isi culcasera umbrele lungi in directie opusa decat de dimineata, si sub ei domnea o tacere misterioasa.
Ne-am spus ca ar fi bine sa ne intoarcem la hotel pentru o scurta odihna; vom reveni mai pe seara pentru a asista la despartirea dintre mare si soare…

Zis si facut; pe la sapte, dupa ce am dat o raita pe strada principala a orasului, ne-am hotarat sa cinam sub stele, pe faleza.
Am intrat in fluxul pietonal siguri ca vom recunoaste cand va fi cazul, restaurantul unde merita sa servim o inghetata sau o cafea, caci era prea devreme pentru cina.
Pavajul cu medalioane de mozaic ne amintea ca suntem in Turcia si nu intr-o tara din vest unde mestesugul de mozaicar s-a pierdut. O “Niagara” a carei apa cadea dintr-un munte de ipsos, susura la urechea mesenilor unuia din restaurantele pe langa care am trecut; o buganvilea uriasa se catarase din balcon in balcon pana la etajul opt al unui hotel, unde se rasfata sub ultimele raze de soare.
Ne-am oprit lin fata unui restaurant la care am fost invitati de un angajat al localului sa intram sa luam cina. Aceasta procedura este larg folosita in orasele de litoral ale Anatoliei.
O lunga punte de lemn inainta in mare si se largea spre capat unde erau asezate mesele. Lampadare insoteau fiecare masa si o luminau discret.
Ni s-a oferit masa cea mai indepartata de circulatie, cea care cadea aproape in mare. Ne-a fost prezentat chelnarul ce urma sa se ocupe de noi. Abia atunci am observat ca restaurantul era al hotelului de cinci stele pe langa care trecusem. Fie si cinci stele, caci vom avea miriade de alte stele deasupra capului si poate o luna plina ca o tipsie de arama marocana, asa cum o vazusem noptea trecuta ridicandu-se din ape.
Am mancat, am ciocnit paharele si ne-am simtit ca intr-un vis. Intr-adevar luna s-a ridicat din mare siroind de apa, tacuta si enigmatica. Parea ca totul se desfasura cu incetinitorul.
Noi ne-am baut vinul rosu turcesc si am vorbit despre toate si nimic, dar mai ales am tacut impreuna…


ZIUA 6 - Deplasare la Pamukkale (terasele de calcar, piscine de apa termala). Cazare in Antalya.

Dimineata ne-am urcat cu bagaje cu tot, in autocar – caci nu ramaneam decat doua nopti la fiecare hotel. Auzisem multe despre Pamukkale, care era obiectivul nostru urmator, dar oricand este loc de surprize.
Am plecat spre Denizli pe serpentine, muntele calauzindu-ne cand pe dreapata cand pe stanga.
Am remarcat grija cu care sunt impaduriti muntii. Pante intregi sunt plantate cu braduti de mai multe specii. Santiere de constructii de drumuri sunt peste tot; munca oamenilor se presteaza sapte zile din sapte. Ordinea domneste pe aceste santiere si utilajele, ca si oamenii, nu se opresc din lucru nici sambata seara, dupa apusul soarelui.
Le-am plans de mila muntilor, taiati, scobiti, despaduriti pe bucati, dar m-am gandit ca acest lucru are multe parti bune.
Din cauza frecventelor incendii de padure in sezonul de vara, se practica desforestarea pe fasii late cam de 6-10 metri, de sus pana jos pe versantii impaduriti. Aceste pauze faciliteaza introducerea utilajelor de stins focul si totodata impiedica focul sa se propage mai departe.

La 19 km de Denizli, se afla localitatea Pamukkale, foarte vizitata nu numai datorita calitatilor termale ale apelor dar si a frumusetii locului. Ape adesea colorate in rosu, datorita mineralelor ce le contin, tasnesc din fantani arteziene improvizate de natura.
Nu se stie prea mult despre originea orasului Hierapolis; nu s-au gasit urme ale hititilor sau persilor. Prima cladire in jurul careia s-a format mai tarziu orasul, a fost templul dedicat lui Hieron de catre frigieni. Orasul a fost fondat ca un oras balnear in secolul al doilea i.e.n. si oferit de romani regelui Pergamului, Eumenes II in 190 i.e.n. Orasul a fost numit dupa templul existent sau in cinstea Hierei, sotia lui Telephos, fiul lui Heracles.
In 133 i.e.n., orasul a fost retrocedat romanilor prin testamentul regelui Pergamului, Attalos II. Distrus in 17 e.n. de un cutremur, este reconstruit in timpul lui Tiberius (din 60 e.n.)
Pe timpul lui Severus si al fiului sau Caracala, Hierapolis a atins maximum de inflorire in arta, cultura si comert (196-215 e.n.). Marmura din carierele exploatate in aceasta zona a fost folosita la decorarea Hagiei Sofia din Istambul.
Cutremurul din 1534 niveleaza aproape ruinele ramase, iar depunerile de calcar se fac din ce in ce mai consistente dupa acest cutremur.

Pe versantul de la Pamukkale, tavi de calcar partial suprapuse, fug in vale varsand din una in alta apa ce pare albastra cand imprumuta culoarea incredibilului cer oglindit in ele.
Sus, se afla un amfiteatru si templul lui Apolo. Ca si la Delphi, templul este asezat pe o falie activa, asa incat bioxidul de carbon sa joace rolul lui in prezicerile preotilor (oracolul lui Pluto).
Sub talpile nostre se gasesc morminte neexcavate inca (cca 1200 sarcofagii au fost scoase la lumina prin sapaturile arheologice). Aceasta necropola este considerata una din cele mai bogate si bine pastrate din Turcia. Toata aceasta zona este declarata Patrimoniu Unesco.
Sistemul de canale de distributie a apelor se gaseste si azi sub dalele de piatra grele, ce paveaza drumul. Baia romana a devenit incinta a Muzeului Arheologic si adaposteste obiecte vechi, frize, capiteluri gasite in zona.
Drumul cu colonade care taia orasul de la nord la sud (strazile erau desenate dupa sistemul lui Hypodamus), era insotit de fiecare parte de un rand de coloane si de un pietonal de 3 m latime.
Baia Cleopatrei, un bazin de forma ondulata folosit si in zilele noastre, contine ape termale la o temperatura de 36-58 gr C, bogate in substante chimice si chiar radioactive, ce ajuta la vindecarea diferitelor boli.
Ca si in timpurile vechi cand 1000 pacienti beneficiau de cura termala la un moment dat, si azi lumea vine aici cautand insanatosire pe cai naturale.
Seara am ajuns in Antalya. Ne-am cazat la un hotel central si am iesit la plimbare desi era tarziu, nerabdatori sa facem cunostinta cu orasul.


ZIUA 7 - In Antalya plimbare pietonala in centrul comercial al orasului si in portul vechi. Timp liber: shopping, plaja sau croaziera pe Marea Mediterana. Cazare in Antalya.

Orasul Antalya poseda o relativ noua plaja in partea de vest, dezvoltata din 1990 cand municipalitatea a hotarat sa descongestioneze plaja orasului vechi.
Pentru a ajunge la plaja, am luat drumul prin oras ca apoi sa coboram pe faleza, care este plina de restaurante cu gradini si bazine splendide; zona se cheama Ataturk Park.
La ora aceea a diminetii, marea era aburita si un velier trona in mijlocul golfului ca intr-o carte postala. Marea Mediterana cea albastra, era inconjurata pe o latura de munti ce se pierdeau in ceata (Muntele Tahtali si in fundal Beidaglar).
Plaja, de altfel plina de pietricele pe care numai cu sandale puteai pasi, este destul de ingusta si apa adanca incepe imediat, spre placerea innotatorilor.
Dupa doua ore, am luat tramvaiul catre centrul orasului, pe Konyaalti Caddesi.
Desigur, nu ne atragea idea de a intra in hotel; am facut-o totusi si dupa o ora, inprospatati si eliberati de sacosele de plaja, am pornit sa vizitam centrul istoric – caci seara nu vazuseram prea mult din el.
Dar cum am fi putut sa ne bucuram de strazile in panta, de stradutele gen Lipscani, pline de magazinase cu vanzatori prietenosi si vorbareti, daca nu luam mai intai pranzul. Asa ca, ne-am oprit la un restaurant ce servea afara chebabul specific acestei zone.
Bucati mari de carne de miel se prajeau in tepusa enorma, barbierite din cand in cand de “sef” pentru a trimete mesenilor cate o portie. In asteptare ni s-au servit entreuri (mezel, zic ei) si lipie enorma, calda…goala inauntru.
La sfarsit, tratatia casei a fost inghetata sau cafea, la alegere.

Am pornit sa vedem orasul si am tot mers pe Ataturk Caddesi, anturata de palmieri enormi si traversata de tramvai, pana la Parcul Karaalioglu, asezat deasupra zonei vechi a portului (Turnul Hadirlic datand din era elenistica). Pe dreapta am depasit Poarta lui Adrian, construita in 130 e.n., cu trei arce sprijinite pe coloane corintice, incastrata in zidul orasului construit de selgiucizi pana in 1950 cand a fost eliberata si restaurata.
O enorma buganvilea atarna pe un copac uscat, ce constituia prada ei, caci in timp, reusise sa-l asfixieze cu dragostea ei de lunga durata; pe dreapta, vile luxoase si ambasade; pe stanga parcul, care adapostea copaci foarte batrani de specii rare; in fata, marea ce se desfasura la fel de enigmatica si cetoasa ca dimineata, cu acelasi velier ce trona in mijlocul ei.
Lume multa venise sa asiste la apusul soarelui in golful Antalyei (aici soarele se culca mai devreme ca in nordul Europei).
Si intr-adevar, am fost rasplatiri cu o imagine de carte postala.
Ne-am intors pe Ataturk Caddesi si am intrat prin magazine pana ne-am dat seama ca se face tarziu si vom pierde spectacolul de sunet si lumina ce urma sa aiba loc la fantana situata nu departe de hotelul nostru. Odata ajunsi in Scuarul Republicii (Gumhureyat Meydane), ne-am asezat vis-ŕ-vis de fantana si am asteptat, deranjati din cand in cand de trecerea unui tramvai – acelasi care ne adusese de la plaja la pranz, inceperea spectacolului.
Spectacolul care a durat o jumate de ora, a fost de o mare frumusete si eleganta. Sistemul ingineresc al instalatiei este australian – OASE si a fost executat aici de o echipa chineza.
S-a facut timpul de retragere la hotel, caci a doua zi luam iar drumurile grele catre Cappadocia, de data asta.

ZIUA 8 – Deplasare la Aspendos – cel mai bine conservat amfiteatru al lumii antice. Popas la Colonia antica Side (Templul lui Apollo, Amfiteatru si bazar).
Continuarea drumului pe traseul Manavgat - Konya – Cappadocia
Cazare la Nevsehir Derinkuyu

La plecarea spre Aspendos, am oprit la cascada Duden, situata la 10 km de Antalya, langa localitatea Lara. Apa cascadei se pravaleste de la 30 m inaltime.
La cca sapte km de Serik si 40 km de Antalya, se gaseste Aspendos, vechi oras in Pamfilia, provincie a Asiei Mici. Fondat cam in anul 1000 i.e.n., s-a dezvoltat in sec 5 i.e.n., devenind cel mai important oras din regiune (cum o arata multitudinea de monezi gasite aici in urma sapaturilor arheologice).
Cele doua rauri din zona - Eurymedon si Aspendus - navigabile in trecut, au contribuit la dezvoltarea comertului cu sare, ulei si lana.
Orasul a fost ocupat de Alexandru cel Mare, ca apoi sa se predea singur romanilor in 190 i.e.n., care il golesc de comorile sale artistice. Spre sfarsitul Imperiului Roman, Aspendos paseste pe calea declinului.
Am gasit aici cel mai bine pastrat teatru al antichitatii, cu un diametru de 96 m, care si azi poate asigura 7000 de locuri (acomoda 20-25 mii). In ziua cand noi l-am vizitat se plasau tot felul de instalatii acustice, caci al 17 Festival International de Opera si Balet se desfasura tocmai in aceasta perioada.
Teatrul a fost construit in 155 de arhitectul local Zenon, pe timpul lui Marc Aureliu. Reparat adesea de selgiucizi, care-l foloseau drept caravanserai, in sec 13 a fost transformat in palat.
Sensibilitatea acustica a teatrului a ramas intacta, chiar daca mici schimbari au avut loc in configuratia cladirii.
In apropiere se gasesc ruinele Agorei, ale unei Bazilici, Nymfeonul, podul roman Eurymedon (reconstruit in sec 13), precum si un apeduct de 15 km lungime.

Side este nume anatolian care inseamna rodie. Nu, turcul ce ne imbie in drum cu tot felul de fructe uscate si seminte, alune si nuci, nu are si rodii. Ii spun ca voi cumpara ceva de la el cand ma intorc, iar el imi raspunde prompt: “asa zici toti” (ghicise ca suntem romani si rupea cateva cuvinte ca sa ne atraga). Si avea dreptate, la intoarcere ne-am grabit sa ne suim in autocar si sa pornim spre alte meleaguri, fara macar sa-i mai acordam o privire.
In partea de est a coastei Pamfiliene, la 20 km de gura raului Eurymedon, se gaseste acest oras, Side; oras antic asezat pe o mica peninsula.
Strabo si Arrian afirma ca acest loc a fost gasit de grecii de pe coasta vestica a Anatoliei, care in sec 7 au constatat ca micul golf ar fi foarte potrivit de port pentru vasele lor mici si rapide.
Cu timpul, greci din Cyme s-au stabilit aici si, neintelegand limba localnicilor, au invatat-o ei pe a acestora. Excavatiile au adus la lumina inscriptii in acea necunoscuta limba, care a continuat sa fie vorbita cateva secole dupa colonizare. Inscriptiile ce dateaza din sec 3 si 2, inca nu au putut fi descifrate, ca si inscriptiile pe baza unei coloane de bazalt atribuite neo-hititilor.

Alexandru cel Mare (in 333 i.e.n.), Ptolemeu I – rege al Egiptului (in 305 i.e.n.), Imperiul Selgiucid, grecii din Rodos (190 i.e.n.), toti au trecut peste acest oras.
Intre 188 si 36 i.e.n., Side era deja port respectabil si a atins culmea dezvoltarii sale in sec 1 i.e.n., cand piratii din Cilicia si-au stabilit aici baza navala si a comertului cu sclavi. Piratii sunt invinsi de consulul Sevilius Vatia, apoi de Pompey, iar Side revine la o viata cinstita, traind din comertul cu ulei de masline.
Perioada infloritoare continua pana in sec 3 e.n., cand orasul ajunge la 60 000 locuitori.
Majestuasele ruine sunt printre cele mai notabile in Asia Mica.
Se gasesc aici ruinele unui colosal complex teatral, cel mai larg din regiunea Pamfilia, contruit dupa modelul amfiteatrului roman – arcele si coloane suporta ziduri verticale deoarece situatia
terenului nu a permis constructia de tip grec a cladirii incastrata in deal. Teatrul, in mai proasta conditie decat cel din Aspendos, este aproape la fel de mare (15-20 000 spectatori).
Alte ruine sunt cele ale Agorei - cu templului rotund al zeitelor Tyche si Fortuna cu cele 12 coloane situate in mijloc; ruinele altor trei temple ce fac parte din aceasta incinta; nympheum – monument amenajat in cinstea nymfelor apelor, alimentat cu apa adusa din raul Manavgat de un apeduct de 30 km lungime; templul lui Dionisos precum si o Bazilica Bizantina.
In 1895 refugiatii mahomedani din Creta s-au mutat in orasul ruinat numindu-l Selimiye.

Azi, paradis al cumparatorilor, orasul are multime de shopuri unde gasesti obiecte din piele, giuvaeruri si suveniruri. Baruri si mici “eaterii” sunt conduse chiar de familia propietarului. Orasul isi pastreaza aerul patriarhal. A fost un loc popular pentru urmarirea eclipsei de soare din 29 martie 2006.
Pentruca a fost centru de scaun episcopal al Pamfiliei de est, Side ramane un oras de reprezentanta catolica.

Pe la 4-5 pm am luat drumul catre podisul Cappadociei, directia Konya, cca 300 km pana la Nevshehir unde urma sa ne cazam.
Se cade sa spun cateva cuvinte despre orasul Konya, desi am trecut numai pe langa ea.

Konya (numele ii vine de la icoana-Iconya), are reputatia de a fi unul din cele mai religioase conservatore orase ale Turciei; era cunoscut ca “Citadela Islamului” .
Orasul care are 1,96 mil locuitori, este considerat casa poetului Rumi; discipolii sai, in 1273 au stabilit o alta ramura a Islamului, Mevlevi Sufi; cunoscuti ca “rotitorii dervisi”, acesti credinciosi al carui dans se cheama Sema, incearca printr-o ceremonie in sapte parti, sa reprezinte calatoaria mistica a individului spre minte, dragoste si uniune cu divinul. Dervisii Sufi se orienteaza catre adevar, dragoste, abandonul “egoului”, imbratisarea perfectiei (rochiile lungi, albe, reprezinta haina mortuara). Invatatura este ca, acel care se intoarce din aceasta calatorie, este demn sa se situeze in serviciul intregii creatii, el insusi fiind perfect.
Dansul dervisilor poate dura ore cateodata. Cu mana dreapta ridicata catre cer pentru a primi energie si binecuvantare, cu mana stanga indreptata catre pamant pentru a transmite cele primite de sus pamantului, rasucindu-se spre stanga in jurul inimii, dervisii imbratisaza toata creatia cu dragoste. Dansul prinde viteza pana ce toti colapseaza intr-un fel de exaltare spirituala.

Din Konya veneau in Europa carpetele turcesti (in timpul renasterii). In Europa erau etalate pe mese, pardoseli si pereti pentru a vorbi despre bogatia stapanilor caselor si statutul lor in comunitate. Adesea erau incluse in tablourile pictate la comanda de diferiti pictori angajati.
La 50km de Konya se afla o asezare datand din Neolitic, Çatal Höyük (catal=furca; hoyuk=munte, ridicatura). Este una dintre cele mai largi si bine pastrate in lume si a existat din 7500 pana in 5700 i.e.n. In zona au fost cativa vulcani activi, cei doi frati gemeni Hasan Dag (3253 m) de exemplu, iar raul ce taia campia a adus cantitati mari de aluviuni asa incat s-a sapat pana la 20m adancime pentru a gasi asezarea.
Parasim Nevshehir de dimineata.
In zare un superb munte se vede prin ceata; muntele ce ne calauzeste o perioada de timp, impozant, asemanator cu Fuji, este Mount Erciyes, fost vulcan activ, inalt de 3917 m, azi cu pante de ski apreciate de sportivi.
Strabo il numea Araeus si spunea despre el ca nu este niciodata “lipsit de zapada”; cei ce au urcat pe el, spun ca se poate vedea in acelas timp, cand atmosfera este clara, Marea Neagra si Marea Mediterana.


ZIUA 9 – Deplasare la Uchisar - panorama asupra vaii cu formatiuni vulcanice.
La Goreme se viziteaza bisericile crestine, pictate si cioplite in stanca.
La Kaymakli se viziteaza orasul subteran. Cazare in Cappadocia (Nevsehir-Derinkuyu).

Cappadocia – tara cailor liberi.
Pamant de vis, relief lunar, vis-cosmar….nu stii ce sa crezi.
Sa fie acesti trei munti – Erciyes, Hasandag and Gulludag – vinovati de toata aceasta framantata intindere? Sa fie ei cei ce au scuipat lava acum cateva milioane de ani ca sa fie modelata de ploaie, de vant si de apele raurilor in fantastice, fantomatice forme?
Se pare ca in Miocen, acum 70 mil ani au inceput eruptiile; debordand din conurile muntilor vulcanici, lava a intalnit apa lacurilor; platoul format de continua varsare a lavei, a fost alterat adesea de lava micilor vulcani, mai putin violenti. Eroziunea apelor, a vantului si a ploilor au creat sau modelat materialul moale, tuful vulcanic, ramanand vizibile materialele mai rezistente. Asa se explica formele de palarii, cosuri, conuri, coloane, ciuperci pe care le gasim azi pe acest platou.
Uchisar, Goreme, Avanos, Urgup, Derinkuyu, Kaymakli si Ihlara sunt cele mai cunoscute localitati pe acest podis.
Ne oprim mai intai la Derinkuyu. Orasul subteran descoperit aici are 20 nivele (83m) in adancime (numai opt sunt vizitabile); ar putea acomoda 20 000 de oameni. Sistemul de aerisire se face prin seminee ce comunica afara; in subteran se gasesc: surse de apa, locuri de depozitat alimente, bucatarii, vinarii si chiar temple si o scoala.
Datorita faptului ca locatia aceasta era pe Drumul Matasii, drumul faimos de legatura intre Orient si Occident, adesea locuitorii erau pradati si ucisi. Orasele subterane au fost modul de adaptare al acestor locuitori. O recrudescenta a avut loc in epoca de inceput a crestinismului, cand multi crestini au trait ascunsi aici retrasi din calea romanilor.

Uchisar care este situat in punctul cel mai inalt al regiunii, ne uimeste prin castelul sau si panorama ce se desfasoara in fata ochilor nostri. Castelul are multe incaperi sapete in roca ce comunica intre ele. Turturele erau folosite in comunicarea cu alte asezari. In caz de pericol, intrarea putea fi obturata prin alunecarea unei mari lespezi de piatra.
Desigur si micii comercianti ne-au luat ochii cu cergele lor, cu obiectele sculptate din lemn, cu margele si papusi…toate erau realizate cu talent si gust pentru culoare si oferite cu inima larga la un pret care l-ar face sa rada pe un orasan. Am cumparat de acolo din varful muntelui, un Pinochio de lemn.
Goreme. Se spune ca ar exista aici mai mult de 1000 de biserici subterane sculptate in stanca moale, pictate artistic (fresce religioase) de talentati pictori anonimi, unele avand legatura intre ele prin lungi galerii sustinute de coloane cu capiteluri sculptate.
Pot fi vizitate bisericile: Elmali, St. Barbara, Sf. Gheorghe, Carikli, Tokali si Biserica Ascunsa in Muzeul in aer liber de la Goreme.

O zi atat de calda se cuvenea sa o terminam cu bere rece si un pranz bun. Ne-am asezat la mese la un restaurant cu o galerie lunga, ca un fel prispa taraneasca. O briza placuta adia si noi am intarziat un pic mai mult la masa vorbind de una si de alta.
Ne-am intors la hotel. Dupa amiaza tarzie si seara am dedicat-o orasului Nevsehir.
Nevsehir, cunoscut ca Nissa in antichitate, este situat la 1224 m altitudine. Orasul isi datoreaza noua alura marelui visir si ginere al sultanului Ahmed III, Nevsehirli Damat Ibrahim Pasa care a fost nascut in Muskara si care a pus mult suflet in constructia orasului.
Transformat rapid, cu moschee, fantani, medrese (scoli), imaret (cantine populare), caravanseraiuri (hanuri) si haman (bai publice), orasul a primit si un nume nou: Nevsehir (noul oras).
A doua zi urma sa fie o zi grea; aveam multi kilometri de acoperit (cca 700 km). Urma sa plecam spre Ankara, sa vizitam orasul si mauzoleul lui Ataturk, apoi sa ne indreptam catre Istanbul, caci acolo innoptam.


ZIUA 10 – Plecare la Ankara (vizita Mauzoleul lui Atatürk, Muzeul Civilizatiei vechi din Podisul Anatoliei). Plecare la Istanbul - tur de oras in drum catre hotel; traversarea podului peste Stramtoarea Bosfor. Cazare in Istanbul.

Imperiul Otoman a existat intre 1299 si 1922 cand Turcia a devenit o monarhie imperiala.
La 24 iulie 1923 a fost inlocuita cu Republica Turcia, proclamata oficial la 29 oct 1923.
Ankara este capitala Turciei, al doilea oras ca marime dupa Istanbul, cu o populatie de 4,75 milioane locuitori.
Pana a-si stabili numele de Ankara (1930), orasul s-a chemat Ankuwash (botezat de hititi), Ancyra (nume dat de galati si pastrat de roamani), Ankyra (in epoca elenistica si bizantina; inseamna ancora), Angora (dupa cucerirea de turcii selgiucizi pana in 1930).
Desi situata intr-o zona arida, Ankara este un oras verde, daca luam in considerare supr. de verdeata de 72mp/cap de locuitor.
Cele mai importantele resurse din zona sunt pomii fructiferi – peri; vita de vie – strugurii Muscat; albinele; angora, data de iepurii albi si de capre; lana (mohair) din cresterea oilor. Ankara este centru comercial important; au loc aici schimburi de marfuri din toata tara. Fiind capitala statului, cele mai importante ministere cat si sediul guvernului se gaesc in acest oras.
In Ankara se gasesc multe ruine ramase din vremurile cand hititi, frigieni, greci, romani (Templul lui Augustus), bizantini, otomani au locuit zona. Orasul dateaza din anul 1000 i.e.n. si este fondat de frigieni.

Persii au fost si ei stapanii orasului pana la victoria lui Alexandru Macedon in 333 i.e.n. Grecii din pont il invadeaza pe la 300 si fac din el un centru comercial intre orasele Marii Negre si Siria, Cipru si Liban – la sud, Georgia, Armenia, Persia – la est.
Caracterul taranilor si modul de a lucra pamantul au ramas frigiene, dar odata cu invazia galatienilor de rasa celtica (278 i.e.n.), care si-au stabilit resedinta aici, limba s-a schimbat.
La sfarsitul sec 4 e.n., Sf. Jerome observa ca limba vorbita aici este asemanatoare cu cea vorbita in nord-vestul Imperiului Roman, la Trier.
Orasul Ancyra este cucerit de Augustus in 25 i.e.n., care decide sa faca din el capitala provinciei romane Galatia. In templul ce-i poarta numele, Augustus a pus sa fie sapat in marmura peretilor Actul lui August. In acele bune timpuri, locuiau in Ankara 200 000 oameni, mult mai mult decat la orice data in istoria orasului, pana in sec 20. Au urmat gotii si arabii care au luat in posesie orasul. Imparateasa Zenobia din Palmira, si-a intemeiat aici capitala statului (a tinut 10 ani), profitand de slabiciunea romanilor.
Reluat de romani sub Aurelian (272 en), trece printr-o epoca de reconstructie in timpul lui Diocletian (284-305) devenind capitala administrativa si un centru comercial dezvoltat. In sec 3 incepe sa se militarizeze ca raspuns la neincetatele invazii. Tot in aceasta perioada se atinge culmea prigoanei crestine de catre Diocletian si Galerius.
Episcopul Clement, un doctor numit Plato si fratele lui Antiocus sunt martirizati.
20 de ani mai tarziu, Crestinismul ca religie monoteista se instaleaza aici. Ancyra s-a transformat rapid intr-un oras crestin, cu o viata dominata de calugari si preoti, condus de un episcop si in care au loc evenimente religioase importante: un pre ortodox sinod (314), synodul (358).
Cu ultimele puteri “paganismul” ridica statuia imparatului Julian (362). In drum spre persi, Julian persecuta cativa din oamenii sacri crestini.
Imparatii Imperiului Roman de Rasarit se retrageau vara din Bosfor la Ancyra, resort de odihna mai racoros. Teodosie II (408-450) tinea chiar si curtea pe timp de vara aici.
Obiceiul s-a pastrat si in timpul imparatilor bizantini.
Dupa invingerea Imperiului Otoman in Primul Razboi Mondial, puterile aliate planuiau sa imparta teritoriul acestuia intre Armenia, Franta, Grecia, Italia si Anglia, lasand turcilor centrul Anatoliei.
Conducatorul miscarii de rezistenta nationala, Mustafa Kemal Ataturk, isi stabileste birourile centrale in Ankara. Dupa ce razboiul de independenta este castigat, turcii nationalisti declara tara Republica Turcia, cu noua capitala la Ankara (in locul Istanbulului).

Intre 1944 -1953 este ridicat Mausoleul inchinat lui Ataturk, simbol al noii Ankare, dupa desenele arhitectului turc Emil Onat. Drumul de Onoare (260 m lung) care duce la Curtea de Onoare, este flancat de leii hititi si se termina cu doua grupuri statuare, simetrice – trei barbati si trei femei ce reprezinta tranzitia de la traditionalismul otoman la modernismul republicii lui Ataturk.
Cele doua turnuri situate opus Drumului de Onoare, la sfarsitul acestei curti, unde garda se schimba la fiecare ora, reprezinta simplul soldat si apararea drepturilor nationale.
Curtea de Onoare cu colonade pe trei laturi, are la fiecare colt cate un turn ce reprezinta Pacea, Victoria, Revolutia si Republica. Mauzoleul propriuzis si muzeul (la est) fac parte din incinta Curtii de Onoare.
Muzeul cuprinde multe obiecte de uz personal ale lui Ataturk, cat si autoturismele si vasul ce l-a avut pentru uz personal sau cu ocazia intalnirilor cu diversi sefi politici internationali. Rasunatoarea voce a lui Ataturk ne insoteste pe timpul vizitei muzeului. Auzim extrase din discursul presedintelui la ceremonia de implinire a 10 ani de la fondarea republicii.
La sud se gaseste mauzoleul celui de al doilea presedinte al Turciei, Ismet Inönü.
In partea de nord a curtii, alte 33 de trepte (similare celor 33 la inceputul Drumului de Onoare) din tuf vulcanic de Cappadocia, te coduc la intrarea in Mauzoleul lui Ataturk (72mx236m; 21 h).
Bazoreliefurile situate de o parte si de alta a platformei reprezinta scene din marile batalii de la Sakarya si Dumlupinar in Razboiul Turc de Independenta. Deasupra mauzoleului arde flacara eterna. Citate din discursurile lui Ataturk, sunt sapate de fiecare parte a intrarii.
Departe in hol, intr-o nisa cu acoperisul aurit si o grila elaborata in fata, sta sarcofagul (40 t de marmura) cu ramasitele lumesti ale lui Ataturk, adus aici la 10 nov 1953 (la cea de a 15-a aniversare de la moartea lui), din Muzeul Etnografic unde fusese plasat provizoriu.


ZIUA 11 – In Istanbul se viziteaza : Moscheea Albastra, Bazilica Sf. Sofia, Hipodromul, Palatul Topkapi (Haremul, Tezaurul, Palatul) si Marele Bazar. Cazare in Istanbul.

O zi, ne mai ramane o singura zi pentru Istanbul!
Acest oras care a fost capitala unui mare inperiu multe sute de ani, are dreptul la cel putin sapte zile de vizita, asa ca ma gandesc deja la urmatoarea vizita pe care i-o voi dedica numai lui.
Am vizitat Bazilica Sf. Sofia, Moschea Albastra, Palatul Topkapi, Marele Bazar, Palatul Dolmabahce, si desigur am mers pe strazi, am intrat in magazine – mai ales cele de dulciuri.

Istanbul, cu o populatie 12.8 milioane este cel mai mare oras din Turcia si al cincilea din lume. Numit in timpurile vechi Bizantium, Constantinopole, adopta numele Istanbul o data cu instaurarea Imperiului Otoman (1453)
Situat pe stramtoarea Bosforului care il inparte in doua, practic este unicul oras situat in doua continente. (Europa si Asia Mica). Cornul de Aur este estuarul lung de 7.5 km, 750m in cel mai lat punct, care inainteaza cca 35 m in Bosfor, formand astfel un port natural si o peninsula care este partea veche a Istambulului.
Patru poduri sunt aruncate peste acest estuar iar al cincilea este in constructie.
Am intrat in Hagia Sophia pe latura de sud. Dimensiunile ei sunt: 75 m x 70 m in plan si 58 m inaltime in centrul cupolei (32 m diam). In anul 326 e.n. a fost construita de Constantin cel Mare o biserica pe acest loc, care a ars mai tarziu. Intre 532 si 537 la ordinul lui Justinian, s-a construit actuala cladire de Anthemios din Tralleis (matematician) si Isodoros din Milet (fizician). Un numar mare de coloane au fost aduse din temple din Asia Mica, Liban, Grecia si Italia. Cea mai buna marmura si metale au fost folosite la constructia si infrumusetarea bazilicii pe care Imparatul Justinian intentiona sa o faca de exceptie. (avea un iconostas de argint de 15 m inaltime).
Se spune ca ar fi costat 360 sute masuri de aur, si ca au fost folositi 10 mii de lucratori.
Pana in 1453 a fost cea mai mare catedrala din Constantinopole.
Din 1453, odata cu ocuparea Bizantului de Imperiul Otoman, sultanul Mehmet II a ordonat transformarea ei in moschee, functie pe care a indeplinit-o pana in 1930 cand a fost secularizata. S-a redeschis ca muzeu in 1935. Mozaicurile de pe pereti, au fost scoase la lumina incepand din 1930. Din fericire tencuiala cu care fusesera acoperite, le-a pastrat intr-o stare destul de buna. Putem admira un mozaic reprezentandu-l pe Isus Cristos pe tron, situat deasupra intrarii de sud, iar la etaj mozaicul Fecioarei Maria cu pruncul Isus.

Cupola magnifica cu cele 40 de ferestre la baza, este piesa de rezistenta a cladirii.
Constructia acestei bazilici, marcheaza un moment important in istoria arhitecturii. Pentru prima data in istoria constructiilor au fost folositi pandantivi pentru a suporta cupola si a trece de la forma circulara la cea patrata a spatiului de sub cupola marcat de coloanele masive. Pandantivii restrang fortele laterale ale cupolei si o fac sa para ca pluteste, lipsita de greutate.
Lumina ce patrunde prin ferestre situate la baza cupolei, contribuie la aerul mistic ce il degaja interiorul marii bazilici.
Aici a fost excomunicat in 1054 de cardinalul Humber, patriarhul Michael I Cerularius, marcandu-se astfel inceputul Marii Schisme.

In 1606 Mehmet Aga a fost numit sef arhitect la curtea otomana. Din 1609 pana in 1616 a lucrat exclusiv la Moscheea lui Sultan Ahmad, numita si Moscheea Albastra din cauza numeroaselor placi de ceramica bleu de Izmik care decoreaza interiorul bisericii (cca 200 mii). Construita pe un plan simetric (78x64m), cu o cupola de 43 m h si 23,5 diametru ce se descarca pe patru semicupole si este inconjurata de un numar de nise mai mici, moscheea are pe tot perimerul curtii interioare o colonada acoperita cu mici cupole.
Ca si Moschea Selimiye a lui Mimar Sinan, Moscheea Sultanului Ahmad construita de Mehmet Aga se bucura de un spatiu/volum mare in interior iar ferestrele nenumarate (cca 200 vitralii) ii confera o calma maretie.
Pe jos sunt covoare persane cu motivul tipic al lalelei, inlocuite din timp in timp prin donatii de catre credinciosi. Candelabrele au in constructie oua de strut, pentru a preveni instalarea paianjenilor in moschee. Odata de mult, lampile erau aurite si lampadarele contineau cristale. Deasemenea bucatile de sticla initiale folosite la vitralii au fost donate de orasul Venetia. Pe pereti sunt fresce si mozaicuri realizate prin procedeul “opus sextile” (vezi nota*).
Moscheea are sase minarete. Patru din ele cu doua balcoane si doua cu numai unul. Se spume ca atunci cand s-a aflat ca aceasta moschee are tot sase minarete ca si cea de la Mecca, Sultanul a fost aspru criticat. Ca sa-si repare gresala (pacatul de ingamfare), el a oferit constructia unui al saptelea minaret moscheii din Mecca.
Sedefhar Mehmet Aga a murit in 1617, cam in acelasi an cu sultanul lui, iar moschea a fost terminata un an mai tarziu.

Dolmabahçe Palace, un edificiu colosal executat in asa numitul stil renascentist turc, a fost comisionat de Abdulmecid I (al 31-lea sultan al Imperiului Otoman), intre 1854-1867 ca rezidenta a sultanilor; tot aici se primeau importante vizite de stat pana in 1918; azi este muzeu. Cladirea a costat 5 milioane lire de aur turcesti, echivalentul a 35 tone de aur. Dolmabahce inseamna “gradina plina”.
In drumul spre acest palat, situat pe drepta se afla turnul cu ceas al moscheii Dolmabahce (1853) si Muzeul Maritim. Ceasul din turn, a fost oprit in momentul cand a murit Ataturk, la 10 nov 1938, ora 9:05 dimineata.
Gradina este de o mare eleganta; fantani cu bazine ornamentale, statui si un sistem de plantare specific sec 19, sunt numai cateva acracteristici ale ei. Magnolii enorme, bradul chinezesc, bradul maimutei; tei si stejari traiesc toti in fratie. Primavara infloresc lalele, irisi si violete, vara salvia rosie.
Dolmabahce Palace este un amestec de multe stiluri arhitecturale: cel vestic este cel mai nou dintre ele, care adesea compromite stilul otoman.
A fost construit de arhitectul armean Karabet Balyan, arhitect sef al sultanului Abdulmecit.
Cu subsol si 3 etaje, palatul este construit pe un plan simetric; are 45 000 mp de pardoseala, 285 de camere, 46 de holuri, 6 bai turcesti, 1427 ferestre, 68 toalete.

Cladirea se intinde paralel cu Bosforul pe partea europeana pe o distanta de 600 m.
Decoratiile interioare initiale – draperii, lampi, candelabre, vesela, s-au pastrat intacte.
Un intreg oras format din 16 sectoare separate, a functionat sub un singur acoperis: grajduri, magazinul de sticlarie, topitorie, farmacie, bucatarii, patiserii, crescatoria de pasari, mori chiar.
Marmura a fost adusa din insulele Marii Marmara; porfirul din vechiul Pergam; alabastru din Egipt; mobila din Paris; candelabrele si toate obiectele de cristal sunt de Baccarat; vasele de Sevre, sfesnicele din Anglia, carpetele de matase au fost executate cu ordin special la Hereke si Lyon. Aproape toate cele 99 carpete mici si 131 mari, sunt tesute de mana in fabricile regale de la Hereke. In acest palat carpetele acopera 4500 mp. Se spune ca 40 t argint si 14 t aur au fost folosite pentru a decora palatul.
Plafoanele si peretii sunt pictati cu scene istorice de pictori italieni si francezi.
Multe picturi sunt executate de pictorul rus Aiwazowsky. Interiorul este bogat in articole baroce si de stil imperial francez. Se gasesc aici 156 ceasuri, 58 candlesticks si 280 vase, in majoritate plasate simetric.
Intre 1910 – 1912 Dolmabahce Palace primeste incalzire centrala si electricitate.
Fastuasele holuri primesc lumina Bosforului. Printre cele mai interesante sunt: holul bleu, holul roz, apartamentul lui Valide (mama sultanului), camerele sultanului Abdulmejid, Abdulaziz si Resad, biroul si dormitorul lui Ataturk.
In partea de est a palatului Dolmabahçe, se intinde o aripa separata total, Palatul Printului de Coroana.

Constructia Palatului Topkapý a inceput in anul 1459, la ordinul sultanului Mehmed II, cuceritorul orasului Constantinopole.
Complexul cuprindea mai multe moschei, un spital, brutarii, bucatarii, bai. La orice moment, palatul a adapostit cca 4000 persoane.
La sfarsitul sec 17, palatul isi pierduse din importanta; sultanii preferau sa-si petreaca timpul in palatele lor mai mici de pe malul Bosforului. In 1856, sultanul Abdulmecid I, isi muta curtea la Dolmabahce, dar Topkapi pastreaza cateva din vechile functii: trezoreria imperiala, biblioteca, moschea si monetaria imperiala (“mint” locul unde se bateau monezi).
In 1924, prin decret de stat, Palatul Topkapi devine muzeu al epocii imperiale. Palatul este impartit in mai multe sectiuni: cladirea consiliului, haremul, trezoreria – unde sunt expuse arme, caftane, si obiecte de pret din aur si pietre pretioase, colectia Imperiala de miniaturi (cca 10 000 exponate din care sunt numai 100 expuse); biblioteca lui Ahmad III (cu peste 3 500 de manuscrise, multe din ele cu coperti incrustate cu perle, sidef si fildes).
Tot aici se gaseste o copie a Koranului, din vremea celui de al treilea calif Uthman Ibn Affan. Cartile, manuscrisele, papirusurile erau pastrate in dulapuri pentru a fi ferite de umezeala.

Curtea a treia, era strict privata. Nici o persoana straina de palat nu patrundea acolo.
In trezorerie se mai gasesc expuse armurile lui Mustafa III, sabia sa suflata cu aur si incrustata cu pietre pretioase, scutul si pintenii; mai multe exemplade ale coranului care au apartinut diferitilor sultani; tronul de abanos al lui Murad IV, incrustat cu sidef si fildes. Oglinzi decorate cu pietre pretioase, smaralde si diamante se gasesc in alte camere.
Se afla aici si un pumnal confectioant in 1747 de sultanul Mahmud I, trimes in dar Shahului Nadir, al Persiei. Pumnalul incrustat cu trei smaralde mari de Columbia, s-a intors la sultan, caci Nadir Shah fusese asasinat.
In mijlocul celei de a doua camere a trezoreriei, sta tronul lui Ahmed I, executat de arhitectul Sedefhar Mehmet Aga; tronul este decorat cu sidef. Sub baldachin atarna un pandantiv cu un enorm smarald.
Sunt expuse aici obiecte primite in dar de sultani dea lungul timpului. Un potir din jad ce fusese trimis de tarul Nicolae II al Rusiei, atrage atentia turistului avizat.

Dar cel mai minunat exponat este Spoonmaker's Diamond. Este un diamant de 86 carate, asezat intr-o montura de alte 49 diamante mai mici, dispuse pe doua randuri.
Tronul de aur incrustat cu turmaline, executat de Vizir Ibraim Pasa pentru sultanul sau Murad III, este o piesa de admirat.
Tronul sultanului Mahmud I (tron de aur decorat in stil indian cu smaralde), este un cadou de la sahul Nadir al Iranului.
Moaste ale Sf. Ioan Botezatorul, sub un invelis de aur, stau ntr-o vitrina. Un ceas de aur al profetului Mahomed este de un interes deosebit pentru vizitatori.
Biblioteca Sultanului Ahmed III este in spatele Camerei de audiente, in mijlocul celei de a treia curte. Cladirea, in forma de cruce greaca, are peste holul central o cupola, iar la exterior este placata cu marmura. Desaupra ferestrelor sunt placi de ceramica de Iznik cu desene tipice perioadei asa zisa a lalelei (Perioada lalelei – intre 1703 -1730, cand pacea si bunastarea au domnit in imperiu; in timpul vizirului Nevsehirli Damat Ibrahim Pasa). Opus intrarii se afla coltul privat al sultanului si divanul unde se odihnea.
Dormitoarele pajilor erau adiacente partii de nord a trezoreriei; aici se gaseste galeria miniaturilor si a portretelor de sultani (37 copii, caci originalele sunt pastrate in conditii stricte de umiditate si temperatura). Portretul lui Mehmed II a fost executat de pictorul venetian Gentile Bellini.
La etajul de jos sunt expuse caligrafii importante, un coran pictat si scris de mana in Kufic precum si o biblie in araba din sec. 4.
De mare importanta este prima harta a lumii desenata de amiralul turc Piri Reis in 1513, in care sunt desenate cu acurateta coastele Europei de vest, ale Africii si Braziliei.
Haremul Imperial facea parte din grupul de apartamente private ale sultanului, continand mai mult de 400 de camere. Aici locuia mama sultanului, sotiile, concubinele si copii sultanului.

Marele Bazar din Istanbul, una dintre cele mai mari piete acoperite din lume, are mai mult de 58 de strazi si 1200 de magazine care atrag 250-400 mii de vizitatori zilnic. A fost deschis in 1461 si a devenit celebru prin multimea si varietatea magazinelor de bijuterii, obiecte din lux, obiecte din piele, mirodeniilor cele mai diferite, carpetelor de lana sau matase.
In timpul sultanului Suleiman cel Mare, Bazarul a fost extins, iar in 1894 a fost reconstruit partial in urma unui mare cutremur.

Regret ca nu am avut timp sa folosesc sistemul de transportul in comun al Istanbulului.
Datorita asezarii pe apa a orasului, au fost folosite din vremuri vechi ambarcatiuni. S-a ajuns azi, la un fel de catamarane de viteza, IDO (sistem initiat in 1987).
Tramvaiele sunt un mijloc preferat al localnicilor cat si turistilor de a se deplasa in oras.
Un mijloc util de transport este funicularul subteran; construit in 1875, este al doilea in lume dupa Londra. In Istanbul s-a dat in folosinta in 2006 cea de a doua linie de funicular.
Metroul, a carui constructie a inceput in 1992, a fost dat in uz in 2000. In 2009 s-a inaugurat o alta linie, iar acum se lucreaza la o a treia ce va fi terminata in 2013.
Un alt sistem de transport este asa numitul “light rail” (primul terminat in 1989, cel de al doilea, care leaga orasul de aeroport, in 2007).
Transportul feroviar este deasemenea mult folosit de cei ce fac naveta intre serviciu si locul de munca. Prima linie de cale ferata a fost data in folosinta in 1883. In 1890 s-a deschis Gara Sirkeci, in care a poposit primul tren Orient Expres.
Autobuze si masini particulare aglomereaza din ce in ce soselele si podurile Istanbulului.
De o eleganta deosebita este Podul Fatih Mehmet (1986-1988), cu sase fire de circulatie; lung de 1510 m, lat de 39 m, 105 m inaltime, cel mai lung span de 1090m, are o deschidere verticala de 64 m. Costul lui a fost de 130 mil $ US.


ZIUA 12 – Traversarea Bulgariei – Ruse - Giurgiu.
Sosire in Bucuresti, Piata Victoriei la aprox. ora 23.

Ne-am insatal in autocar pentru a parcurge ultima parte a calatoriei noastre, intoarcerea in tara.
Daca nu am reusit sa vedem cele trei minuni ale lumii promise de aceasta excursie, nu este nici o suparare; le puteam vedea reproduse la scara mica, in parcul miniaturilor “Miniaturk” din Istanbul (deschis in 2003).
Situat pe malul de nord-vest al Cornului de Aur (Bosfor), parcul are o suprafata totala de 60 000 mp fiind cel mai mare parc de miniaturi din lume. 15 000 mp sunt rezervati celor 105 machete iar 2 000 mp bazinelor si canalelor cu apa.

Turcia este un larg muzeu in aer liber – cu cele peste 2 500 locuri istorice, de la renumitul oras roman Efes pana la uitatele ruine ale orasului Knidos, in varful peninsulei Datca.
Printre ele sunt mii de moschei, biserici, palate, caravanseraiuri presarate dea lungul Drumului Matasii, morminte si grote – unele datand din timpuri preistorice. Unele din aceste locuri sunt declarate Patrimoniu universal de Unesco, altele sunt locuri de cult si rugaciune ce trebuie respectate; sunt multe muzee, iar orase ca Istanbul sunt mine de aur pentru iubitorii de arte.
Micile magasine de colectibile si de craft sunt si ele demne de cercetat si vizitat.
Din toate aceste surse ne putem face o idee despre poporul turc, cultura si istoria lui.
Cat despre ospitalitatea lui si grija cu care isi intampina vizitatorii, este de ajuns sa amintim ca in anul 2008, 25 milioane de turisti au vizitat Turcia.


NOTA:
* Opus sextile – este o tehnica foarte populara in antichitate si in Evul Mediu la Roma; materialele erau taiate si aplicate pe pereti sau alte suprafete pentru a completa un desen.
Se foloseau bucati de marmura, sidef, sticla si chiar pietre pretioase taiate in bucati subtiri, polizate si taiate din nou ca sa urmareasca desenul propus.
Spre deosebire de mozaicuri realizate din bucatele foarte mici si uniforme care formau desenul, opus sextile folosea piese de material mai mari, care erau ajustate ca sa acopere parti mult mai mari din desen.


Mariana Popa
Toronto, 3 august 2010









































Mariana Popa    8/5/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian