Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lumea pe dos : Marea zăpăceală


Acum, la început de secol XXI, trăim în completă ilegalitate; si nu ne gândim aici la legea umană, ci la cea cosmică. Conform legii ciclurilor cosmice, umanitatea noastră nu ar mai trebui să existe, căci mânia zeilor a fost din nou trezită.
Asa cum abordarea mortii ca subiect e considerată „morbidă” si se evită printr-o tacită auto-cenzură, tot asa a vorbi despre sfârsitul lumii este considerat ridicol si obsolit. Sigur, e altceva dacă discutăm despre moartea altora, asa cum e altceva dacă pomenim de moartea altor sisteme planetare sau de disparitia altor specii. De fapt, observăm un fenomen ciudat: cu cât sfârsitul lumii este mai aproape cu atât moartea intervine mai intens în atentia publicului. Nu există stire care să nu aibă ca element central un accident mortal, un incendiu, un uragan, o inundatie sau o crimă; ba am putea spune că o stire nu e stire dacă nu contine moartea. Ar fi nedrept însă de a da vina pe manipulatorii mediei si de a-i acuza pe acestia de a fi „morbidizat” informatia la care „are dreptul” publicul, când, în realitate, publicul însusi este avid după astfel de stiri.
Pe cât de gustate sunt vestile îmbăiate în sânge, pe atât de timid devine fiecare când trebuie să vorbească de propria-i moarte. Această timiditate se extinde dincolo de individ si ea se remarcă la fel de accentuat când e vorba de sfârsitul întregii umanităti. Oamenii de azi preferă să se îmbete cu teorii bizare ce promit un progres continuu si o existentă vesnică. Preferă să ridiculizeze orice aluzie la sfârsitul lumii, ascunzându-se după paravanul atât de convenabil si iluzoriu al perspectivei „stiintifice”. Si totusi, nu e greu de întrezărit adevărul. Asa cum omul se naste si moare, asa cum se scurg anotimpurile si fazele lunii, tot asa umanitatea noastră s-a născut si va trebui să moară. Singura concesie care ni s-a făcut, dacă o putem numi concesie, este ignorarea momentului când „ne va suna ceasul”.
Drumul unei umanităti ca a noastră poate fi jalonat de patru etape principale. Împărtirea drumului în patru provine dintr-un simbolism geometric, căci asa cum pământul e cvasi-rotund, asa cum orbitele planetare sunt curbe închise, asa cum acele orologiului parcurg o circumferintă, tot asa se poate considera o evolutie ciclică a lumii cu patru etape corespunzând celor patru sferturi ale cercului. Nu e nimic neobisnuit, căci în mod asemănător avem patru puncte cardinale ce împart un cerc în patru sferturi, si avem patru statii ale soarelui, două solstitii si două echinoctii ce sunt figurate ca si punctele cardinale, sfertuind cercul. Cei vechi au numit cele patru etape „vârste” si le-au considerat într-o ierarhie calitativ descendentă.
Singura concesie ce ni s-a făcut este că nu stim cât oxigen mai avem la dispozitie si nici momentul când se va sfârsi. Dar aceasta nu înseamnă că nu putem bănui si că nu se pot citi „semnele vremurilor”. Conform diverselor scripturi ortodoxe, omenirea îsi trăieste acum ultimele clipe; mai mult, după unele indicatii, legate de durata precesiei echinoctiilor, umanitatea noastră ar fi trebuit deja să se stingă.
Si dacă citim cu onestitate „semnele vremurilor” întelegem că acum are loc ceea ce a prezis traditia hindusă: „Când domneste înselătoria, minciuna, inertia, somnul, răutatea, consternarea, supărarea, tulburarea, frica, tristetea, acesta se numeste Kali-yuga care este vârsta exclusiv tenebroasă” (Bhagavata Purana); aproape cu aceleasi cuvinte se exprimă un martor al acestor vremuri întunecate: „plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înselăciune, de purtări rele, bârfitori, pârâtori, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeti, trufasi, lăudărosi, născocitori de rele, nesupusi părintilor, nesocotiti, călcători de cuvânt, lipsiti de iubire, lipsiti de milă”. Privind în jurul nostru, am putea descoperi toate aceste trăsături negative fără prea mare greutate. Numai că ultimul citat este dintr-o scrisoare a Sf. Pavel adresată romanilor acum două mii de ani (Rm 1:29-31).
Sf. Pavel a fost o figură cu totul aparte în traditia crestină si functia sa merită o atentie deosebită. Desi vom mai reveni, să spunem de acum că unul dintre „semnele vremurilor” este si faptul că astăzi există o încercare concertată de a bagateliza, chiar de a combate misiunea pauliciană. Spusele Sf. Pavel din scrisoarea sa către romani (pe care încă nu ajunsese să-i viziteze) descriu un tablou sumbru, foarte potrivit pentru finalul ciclului, si totusi lumea a mai supravietuit după aceea încă două mii de ani. Este unul dintre argumentele omului modern: cei care se plâng de copiii neascultători, de decăderea moravurilor, de cresterea preturilor, de intemperii, de guvern, de lipsa de educatie, nu fac nimic nou; la fel se plângeau strămosii nostri pe vremea lui Platon sau a Sf. Pavel. Nil novi sub sole. „Nimic nou sub soare”; cu alte cuvinte, cei ce se plâng o fac deoarece asa e firea omului nu fiindcă omenirea cade tot mai jos si lumea agonizează.
Această argumentatie este cel putin curioasă. Pe de o parte, stiinta modernă afirmă că omenirea are o vechime considerabilă, iar lumea noastră o vechime ce se măsoară în milioane de ani. Si cu fiecare nouă analiză, din cauza unei perspective liniare, această vechime se măreste. Pe de altă parte, urmele arheologice privind civilizatiile dispărute se reduc la câteva mii de ani, iar cele privind istoria cunoscută la si mai putin. Fără prea multă grijă se combină cele două aspecte si se ajunge la un tablou fals al umanitătii prezente. În realitate, ceea ce se cunoaste cât de cât sigur despre istoria omenirii se reduce la perioada ultimei „vârste”, la Kali-yuga, respectiv la „vârsta de fier” de care pomenesc Hesiod si Ovidiu. Este aceeasi iluzie ca si cea privind suprafata pământului: pentru o zonă locală avem impresia că pământul este plat, căci putem înlocui arcul de cerc cu linia dreaptă tangentă la el; în acelasi mod, perioada istorică despre care vorbim este una „locală”, o perioadă foarte scurtă, corespunzând la ceea ce luând ca exemplu o butelie de oxigen am numi „o unitate de volum”, din cele zece totale, celelalte nouă fiindu-ne complet necunoscute.
De aceea ce spun Sf. Pavel si alti autori antici nu are de ce să ne mire. Ei trăiau, ca si noi, în aceeasi „vârstă de fier” căreia i se aplică previziunile din Bhagavata Purana. Perioada de două mii de ani este mult prea scurtă – cam a treizecea parte din durata întregului ciclu – pentru a se sesiza o diferentă spectaculoasă. Mai mult, civilizatia greco-romană este cea mai apropiată ca mentalitate de cea modernă, si prin urmare, comparându-le, ne putem astepta ca diferentele să fie si mai greu de sesizat.
S-ar putea obiecta că acele vremuri păcătoase sunt demult oale si ulcele si noi nu avem nimic în comun cu ele. Dar astăzi omenirea si-a atras din nou mânia zeilor.






Mircea Tămas    7/27/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian