Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Răspunsuri la ancheta Observatorului : Ce inseamnă Canada in viata noastră

Ce înseamnă Canada pentru mine

Am scris acum cinci ani articolul “Canada mea, România mea”. Era în preajma zilei de 1 iulie si povesteam despre bucuria de a fi ascultat la radio-ul canadian, pe postul englez CBC (FM 94.1), o prezentare despre George Enescu.

Suntem acuma din nou în preajma aceleiasi sărbători si chiar ieri am ascultat tot la radio-ul canadian, de data aceasta pe postul francez, (FM 90.3) prima din cele trei emisiuni dedicate pianistului roman Dinu Lipatti.

Si acum, ca si atunci, mă bucur. Dar nu numai. Apropiindu-mă de momentul în care anii trăiti de mine în Canada (28) îi egalează pe cei din România, prefer, în preajma zilei Canadei, să-mi definesc pozitia fatză de ambele tzări, cea natală si cea de adoptie, decât să consemn numai ceea ce Canada a însemnat pentru mine.

As spune că în cazul meu, asa cum un copil are câte ceva de la ambii părinti, asa am eu de la ambele tzări. Mama ar fi, în cazul meu, tzara natală, care mi-a deschis ochii asupra lumii si care m-a învătzat primele notiuni ale vietii, iar Canada ar putea juca rolul de tată, cu care am stabilit, după o lungă perioadă de cunoastere reciprocă, relatii de maturitate.

Viatza în România nu a fost usoară: acolo mi-am făcut studiile (în conditiile în care nu aveam “origine sănătoasă”), mi-am întemeiat familia si apoi am suferit si economic si politic din cauza dictaturii. Schimbarea tzării, cum am mai explicat si în alte scrieri, a fost un traumatism, iar reînceperea vietii, la o vârstă adultă, un pretz plătit libertătii. Nu e cazul să povestesc greutătile prin care am trecut. E de ajuns să spun că în Canada am devenit trilingvă (cu franceza si engleza bine vorbite si scrise), am lucrat la aceeasi companie 28 de ani, ajungând să fiu numită “expertă” pe Canada în domeniul meu si, mai recent, am reusit să câstig un concurs la Radio Canada (francez) pentru a face parte dintr-un juriu muzical. Toate acestea nu le scriu decât pentru a accentua efortul depus de mine zilnic pentru a învătza limbile oficiale, pentru a mă familiariza si a fi la curent cu tehnologia avansată, ca să merit a fi acceptată de societatea de aici. În tot acest timp n-am ascuns niciodată dragostea mea pentru România si am încercat, pe unde m-au dus pasii, să fac cunoscute valorile culturale românesti.

Si acuma vine partea culminantă a “aventurii” mele canadiene, care s-a întâmplat acum o lună, cu ocazia concursului la radio pe care l-am dat si despre care vorbeam mai sus si unde am declarat ca sunt născută în România. Ei bine, nu numai că am fost acceptată în juriu fără nicio discriminare, dar, dimpotrivă, se pare că originea mea a atras simpatia reporterilor postului de radio “Canada International”, care mi-au luat un interviu si am fost întrebată ce piesă muzicală din concurs mi-a plăcut cel mai mult. Întrebarea era ca să-mi provoace răspunsul anticipat de ei: Sonata a treia de George Enescu (interpretată de violnistul german, care a luat premiul 2) si asa s-a vorbit la radio-Canada despre România. M-a bucurat deschiderea canadienilor francezi spre România, după cum m-a bucurat si reversul, când postul de radio România- International m-a solicitat să vorbesc despre Canada.

Ce înseamnă deci Canada pentru mine? Tzara în care trăiesc, cu bune si cu rele, cu muncă si repaus, cu dragoste si deziluzii, cu bucurii si suferintze, cu doruri si poezie, tzara în care văd florile, copacii, cerul si zăpezile, care sunt altfel decât cele din Europa, cu ochii inimii mele născute în acel frumos colt al lumii, cu munti si mare, cu tei, trandafiri si narcise, cu pajisti de margarete si de maci, loc care poartă numele de România.

La Multi Ani, Canada!

Veronica Pavel Lerner

Am sperat venind aici sa pasim pe o poarta deschisa spre LUME.
Sunt zile cind am impresia ca SUNT in pragul portii deschise spre UNIVERS.
Asta pentru ca aici, in tara care m-a adoptat ma simt cetatean al planetei.Este o stare de spirit.Fiecare zi inseamna cunoastere, pentru ca in fiecare zi descopar ceva nou in masura in care ma implic, in masura in care vreau sa stiu tot mai multe despre acest pamint , despre cele 40 de parcuri nationale, despre oamenii care traiesc aici adusi de valul emigrarii de pe tot globul sau despre inuitii care traiesc de veacuri in nord, despre lacurile nenumarate si despre ocean, dar si despre canadian gooses care brazdeaza cerul nemarginit sau despre grizzlies din Northwest Territories…
Si cite ar mai fi! Asa ca nu am timp sa ma gindesc la frustari si dezamagiri, in masura in care realizarea profesioanala pentru noi intirzie sa apara.
Caci Canada inseamna cunoastere si pentru fiul nostru .
Si referitor la "cei care s-au ratacit intr-un dezolant anonuimat" asi vrea sa fac o mica observatie.Nu inteleg de ce ar fi anonimatul dezolant.Noi ne-am creat micul nostru univers in care mereu gasim ceva care sa ne faca sa ne simtim bine dupa o saptamina sau dupa o zi cind ne intoarcem de la acel "survivor job" prin care reusim sa avem un standard de viata pe care in Romania nu-l aveam ca intelectuali cu posturi si functii destul de bune.
Si daca nu ne-am resemnat si inca mai speram in realizarea profesioanala in Canada, acel univers creat de noi si aflat in "anonimat"ne face viata frumoasa si pe noi fericiti.
Ne-am abonat la revista Observatorul, draga noua, de la inceput.
Locuind in Cambridge venim cu interes, cand timpul ne permite, la sezatorile Observatoruui unde ne-am facut prieteni si am cunoscut romani valorosi.
La multi ani tuturor in prag de ziua Canadei !

Teodora Rusneac



Există putine tări, locuri, „locatii”, în care spiritualitatea cetăteanului român emigrat îsi poate păstra si afirma temperamentul si valoarea. Actualmente pe locul întâi este, indubitabil, Canada. Ea e dispusă a-si rezolva în modul cel mai curat problemele umane, care există, ca pretutindeni: echilibrul între civilizatiile europene si asiate, recunoasterea valorii de exceptie în favoarea evolutiei omenirii, dar si acordarea „sansei” celor deschisi spre perfectiune si profesionalism. Mai există ezitări, între acceptarea unei mase de nou-veniti si cultivarea predilectă a individualitătilor superdotate, care ar putea dislocui o parte din multimea care acceptă un salariu minim, pentru o prestatie modestă. Canada viitorului poate nu va mai continua multă vreme să fie deschisă, ca acum. Precum orice tară „vârf de lance” în civilizatia mondială, va trebui să dea un semnal pozitiv calitătii umane, ridicând stacheta în competitia valorilor...
Suntem un grup de părinti timisoreni ai căror copii s-au stabilit în această tară mirifică. Putem spune că, de atunci Canada este patria din sufletul nostru, pe care o descoperim zilnic, de la distantă. Ei, copiii au realizat destul de mult acolo, într-un timp scurt. Materialul uman, zestrea lor genetică este de exceptie: bine pregătiti, în domenii căutate azi, ei provin si dintr-o ambiantă de multiculturalitate. Dar această nouă patrie putea câstiga si mai mult, acordând mai mult. Mi se pare bizar să pretinzi celui care tocmai a coborât din avion, „vechime canadiană”; nu este un criteriu valoric, deci e irelevant, ba chiar amuzant. Este o măsură pentru protectia nativilor, spre a nu le stârni acestora suspiciuni, îngrijorări. Însă e destul de ciudat un anume egalitarism, care nu are nimic comun cu acordarea de sanse egale la start: când ti se spune că ar fi de dorit să nu arăti tot ceea ce stii, pentru a nu-i surclasa pe altii, mai putin dotati, dar care vor să lucreze ieftin, aici sistemul îsi dezgoleste o mică slăbiciune. Este Canada prea mare pentru propria sa administratie? Cunoastem acest fenomen din România, unde, clar, guvernantii sunt depăsiti de problemele mari dintr-un teritoriu mare. Am fi vrut să nu să existe în Canada noastră din suflet această goană după mână de lucru ieftină. Să fie pretuit creierul românesc la justa lui valoare. Să nu fie românii nevoiti să spună că vin din altă tară decât România.
Si asa, sperăm că Lumea Nouă nu-si uită originile si că mai poartă, în suflet, ceva din multiculturalitatea europeană.
LUCIAN BURERIU


Canada e o tara aproape fara istorie. Si ne place sa luam in ras “antichitatile” canadiene ce nu depasesc, sarmanele, 100 de ani. Ca orice “mit” de acest fel, adica bazat pe impresii de moment si judecati pripite, si acesta cu privire la Canada e doar o “superstitie”.

Iata ce spun istoricii despre Canada. Primii locuitori ai Canadei au fost amerindienii, mai ales eschimosii (inuitii). In 1497, John Cabot, un italian in serviciul Angliei, a ajuns in Nova Scotia, dar in 1534 Jacques Cartier “cucereste” Canada pentru Franta. In 1608 a fost intemeiat Quebecul, dar in 1670 Anglia revine cu Hudson’s Bay Company si in 1713, in urma ciocnirilor dintre englezi si francezi, Acadia (Nova Scotia) si Newfoundland sunt preluate de Anglia. Dupa razboiul de 7 ani (1756-1763), Anglia ajunge sa stapaneasca Canada. In vremea aceea populatia era compusa mai ales din francezi, dar colonistii englezi se inmultesc vizibil. In 1849 Canadei i s-a recunoscut dreptul de autoguvernare iar in 1867 a fost creat dominionul Canadei (compus din Upper si Lower Canada, Nova Scotia si New Brunswick) (Lower Canada a fost rebotezata Quebec, iar Upper Canada Ontario). In 1869, Canada a cumparat de la Hudson’s Bay Company teritoriul numit Rupert’s Land, de unde au provenit Manitoba (1870), Alberta (1905) si Saskatchewan (1905). In 1871, British Columbia se alatura dominionului, iar in 1873 a urmat Prince Edward Island.
Intr-adevar, vedem o istorie foarte recenta.

Dar sa aruncam o privire asupra Europei si sa remarcam cat de bulversata a fost harta si istoria ei inainte de 1867. Iar daca ne concentram asupra Romaniei, vom nota ca putem vorbi de Romania doar din 1881. Pana atunci au existat moldoveni (basarabeni mai sunt si acuma), munteni, ardeleni, banateni, olteni etc. Cat despre ideea de unitate nationala ea s-a dezvoltat abia dupa domniile fanariote si mai ales cu pasoptistii, cum de altfel s-a intamplat si in Italia sau Germania.
Natura umana tanjeste insa dupa stabilitate si dupa traditie (in adevaratul sens al cuvantului si nu ca orice obicei de moment) si de aceea fiecare natie incearca sa isi impinga istoria cat mai departe in trecut, sa si-o redescopere si sa stabileasca o continuitate cu stramosii. Romania are un astfel de trecut si radacini puternice in Istorie, astfel incat nimeni nu emite absurditatea de a considera ca istoria noastra a inceput la 1881. Dar imaginati-va ca turcii sa fi cotropit tarile romanesti si sa le fi curatat de romani, iar apoi sa se fi stabilit in locul lor. Ce istorie ar fi putut predinde ca au? Ar fi fost, din contra, niste istorofagi, niste mancatori de istorie.

Din nefericire, asa ceva s-a intamplat in America. Colonistii, conchistadorii cei mandri si lacomi, au fost niste mancatori de istorie. Fiindca istoria Canadei nu incepe la 1867, asa cum cea a Romaniei nu incepe la 1881. Dar istoria veacurilor trecute este istoria unor popoare traditionale care au fost decimate si chiar exterminate, impreuna cu istoria lor. Caci imperiile aztec, toltec, mayas, incas au fost caramizi importante ale Istoriei lumii in vremea in care la noi abia se infiintau tarile romanesti. Ceea ce inseamna ca, daca am vrea sa fim corecti si cinstiti ar trebui sa invatam mai multe despre aceasta istorie uitata si sa admitem ca istoria Canadei nu incepe cu omul alb, fie el Jacques Cartier sau lordul Monck. La testul pentru luarea cetateniei ar trebui sa fie mai multe intrebari despre istoria acestui pamant dinainte de 1867. Vorbim atata despre “politically correct” dar ne este foarte greu sa recunoastem ca Lumea Noua a fost noua doar pentru conchistadori si nu pentru locuitorii acelor tinuturi, asa cum pentru primii romani ajunsi in contact cu dacii, Dacia a fost o “lume noua”, pe cand pentru dacii insisi acel tinut era vechi decand pamantul.

Iata de ce, credem ca, de Ziua Canadei, e bine sa ne amintim de popoarele disparute care ar avea dreptul - macar atata! – sa faca parte din istorie si nu intr-un paragraf sau fraza, ci in jumatate din cartea de istorie.
Numele de “canada” este un cuvant iroquez, insemnand “sat” si se referea la aria din zona lui Quebec City. La 20 iunie, 1868, Guvernatorul General, Lordul Monck a proclamat intemeierea Canadei si ziua de 1 iulie ca Ziua Canadei; aceasta zi a fost stabilita prin statut in 1879 ca Dominion Day. Prima celebrare oficiala si cu varii ceremonii a avut loc abia in 1917, iar urmatoarea in 1927 (marcand jubileul de diamant al confederatiei). La 27 octombrie, 1982, Dominion Day a devenit Canada Day.

Anul acesta vom sarbatorii a 139-a aniversare a Canadei. Canada este o tara buna pentru imigranti. Desigur, unii au avut si experiente negative, caci peste tot in lume trebuie sa lupti cu minciuna, cu prejudecatile, cu injustitia, dar la general vorbind, Canada este o tara foarte buna pentru imigranti.
Este buna si pentru ca ne-a lasat sa ne pastram identitatea si, oricat ar denigra unii pe romanii din strainatate, in mare, noi, cei din Canada, am ramas buni romani, ceea ce le dorim si unora din Romania care cu o tenacitate uluitoare au demontat tara si au transformat-o intr-un talcioc public.
Se pune insa intrebarea, cata vreme vom mai putea sarbatori Ziua Canadei?
Intrebarea pare copilaroasa, dar daca ne gandim cum Imperiul Roman ajuns multinational a disparut, devine legitima.
Un raspuns il gasim tot in Istorie, fiindca, asa cum ziceam, istoria Canadei nu incepe la 1881.
Ceea ce a tot amenintat Canada a fost spectrul separatiei si el are radacini adanci in Istorie. Caci rivalitatea perpetua dintre Anglia si Franta, manifestata vehement prin Razboiul de 100 de ani, a continuat peste veacuri, a trecut oceanul in Lumea Noua si nici astazi macar nu s-a ostoit. E ciudat sa vezi cum astfel de elemente dovedesc ca istoria Canadei nu e chiar asa de recenta.
De altfel, vedem acum la vecinul din sud cum a treia componenta din istoria Americii intra in joc cu putere: Spania. Alaturi de Franta si Anglia, Spania a fost cea care a participat activ la cucerirea Lumii Noi, si istoria ne invata ce rivalitate mare a existat intre Spania si Anglia, dar si intre Spania si Franta (desi amandoua erau tari “prea catolice”). Acest razboi de veacuri continua si astazi in diverse forme, dar nu inseamna neaparat ca vom avea in viitor o Canada de limba spaniola si alta de limba franceza etc.
Se prea poate ca, printr-o intorsatura tipica pentru Istorie, sa avem candva o Canada chineza, dar nu cred ca e necesar sa incepeti sa invatati cantoneza chiar de maine.
Orice s-ar intampla, nu e in mainile noastre. Ceea ce este in mainile noastre e sa avem o comunitate romaneasca puternica si unita care, celebrand Ziua Canadei, sa se simta parte din viitorul Canadei si sa admita ca numai ca si comunitate unita va avea un cuvant de spus. Altfel, iarasi altii ne vor decide viitorul.

Mircea Tamas





Observator    6/29/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian