Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cazinoul din Constanta la 100 de ani


La inceputul secolului al xx-lea, Constanta respira, incâ, aerul mucezit al unei balcanităti epuizate. Impresia de raia turcească, căzută in desuetudine, era sporită de casele cu parmalâc mărginind ulite care coborau gâfâind către port. Aici privirea se agăta de o hardughie construită din paiantă, sprijinită pe bulumaci de lemn : cazinul din Constanta. Nimic nu-ti putea alunga senzatia de caravanserai marin. Meterhaneaua si tipătul muezinilor tulburau, numai pentru o clipă nisipurile istoriei. .
In 1908, edilii Constantei incredintează unui român de origine franceză sarcina realizării unui cazinou modern. Nevoia de racord cu un timp vertiginos prezida si motiva cererea municipali- tătii tomitane. Arhitectul Daniel Renard realizează planul unei constructii emblematice, amestec de art nouveau si monument funerar. Căci, poate, fără voia sa, constructorul isi declinase durerea sfâsietoare pricinuită de pierderea fiicei mult iubite, imaginând un soi de sarcofag acvatic, decupaj fascinant de psihanaliză aplicată.Nu acesta este, până la urmă, sensul profund al oricărei creatii ? Mărturisirea delirantă a unei bucurii extatice sau a unei dureri atroce ? Oricum vor fi stat lucrurile, intuitia arhitectului a functionat ireprosabil.Nu putini vor fi fost aceia, care, in anii de glorie ai Cazinoului, să prefere o vesnică odihnă lichidă aruncându-se din etrava clădirii in apele mării. Nu mai inainte de a-si fi lichidat lichiditătile la bacara sau ruletă.
Constructia Cazinoului a inceput in 1908. El a fost inaugurat in 1910, dar renovările au continuat cu poticneli, datorate derapajelor politice, până in 1937. Din Cuibul Reginei – edificiu gracil de lemn si metal – se vedea partea din spate a Cazinoului. Abia acum iti puteai da seama că Tomisul s-a născut din mare, urmare a unui sacrificiu si a unui blestem. In goanna ei disperată, Medeea si-a ciopârtit fratele si i-a imprăstiat oasele pe intreg promontoriul. Blestemul infernal al tatălui ei a căzut si asupra locului. Apele Mării Negre au incercat, zadarnic, să spele sângele unei crime care nu se prescrie. In sensul acesta, Cazinoul este o rugăciune de ispasă. Din dana zero – acolo unde se afla Cuibul Reginei până la mijlocul anilor ’70 – privirea surprinde o transformare radicala. In lumina scăzută a amurgului, ca o luntre a lui Caron, Cazinoul aluneca in mare. Intru uitare, intru iertare. Imi inchipui că Regina Maria isi desăvârsea meditatia de trecere urmărind saltul disperat, ultimul salt al lovitilor de soartă si nenoroc. .
Dar Cazinoul are si povesti mai putin sumbre. In 1948, in restaurantul stabilimentului se intâlneau două personaje : bateristul si seful de orchestră Sergiu Malagamba, proaspăt membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România si activistul de partid Vasile Vâlcu, proaspăt avansat la gradul de colonel de securitate. Primul era insotit de o istorie cel putin dubioasă. Făcuse câteva luni de detentie aspră in lagărul de la Târgu Jiu, unde se aflau incarcerati si mai marii comunisti. Fusese condamnat de maresalul Antonescu, urmare a unui articol de ziar care il descria ca pe un stricător de moravuri, promotor de stridente muzicale si vestimentare. Adevărul era că Sergiu Malagamba, un virtuoz al bateriei, un inspirat sef de orchestră, importase in România anilor ’42 ritmul de jazz si stilistica tipătoare a unei vestimentatii italiene : pantaloni mai scurti care lăsau la vedere sosete totdeauna in culori tari, ochioase ; un sacou scurt tăiat pe corp si o cravată ingustă, colorată intens completau garderoba.Tinerii timpului adoptaseră cu entuziasm indrăznelile lui Malagamba. Atât numai cât erau vremuri de război si austeritate. Iar Maresalul Antonescu nu glumea.
Asa incât oachesul de peste Prut, absolvent al Conservatorului din Bucuresti, făcuse cunostintă cu Gheorghe Gheorghiu –Dej si ii fermecase pe comunistii “adăpostiti“ la Tirgu-Jiu. Celălalt personaj, viforosul securist Vasile Vâlcu, zis Bulgaru’ pentru că rostea in româneste cu un iremediabil accent slav, tocmai lichidase rezistenta anticomunistă din Muntii Dobrogei. {i masacrase pe “banditi “ si fusese avansat. Si iată scena povestita inimitabil de maestrul Jean Constantin.
Sergiu Malagamba cânta la Constanta ce stia el mai bine- swing si jazz. Localul era plin si se dansa pe rupte. Soseste si Vâlcu insotit de ciraci. Rabdă una, două melodii, după care trimite un activist pe nume Mendel Habot. .
-A spus seful, mă rog, să cânti Perinita ! Aici, Jean Constantin, rostea cu un accent evreiesc de ne striveam de scaune. Avertismentul era lugubru ; să trimiti un evreu să ceară Perinita unui tigan de peste Prut, iată o intreagă filozofie politică. Numai că Sergiu Malagamba nu avea finete politică si, in plus, era indrăgostit de muzica sa. El nu bătea tobele. El instrumenta ca un mare vrăjitor ritmuri contagioase. .
- What the fuck is Perinita ? Malagamba, pentru a sluji mai bine artei sale, invătase câteva formule de”politete” in limba engleză. Si Jean Constantin ne sugera că Sergiu rostea pre limba lui Shakespeare cu un puternic damf moldovenesc. Si ca să fie masa bogată, maestrul Jean Constantin imita si un ritm de swing, pe care, pasămite, s-ar fi desfăsurat dialogul dintre cei doi. Evreul dădea să explice ce vrea să fie Perinita. Ori nu stia originea obiceiului, ori avea ureche de tablă că se impiedica mereu. Generos, Sergiu Malagamba il trimise la plimbare:
- Perinita....la gară…aici (si urma un ritm dezlăntuit de tobă) jazz...! .
Umilit, activistul raportă lui Vâlcu : .
- Sefu’, nu stie Perinita ! .
- Cum să nu stie, bă, Perinita ?! Ia uite ce ne fac ăstia, de le-a bufnit soba in fată si au rămas pictati pe viată !!!! .
Si, infipt, răscracărat in fata orchestrei, colonelul răcnea : - Bă, magraoane, stii unde o să inveti tu Perinita ? .
- Stiu, mânca-ti-as, la gara ! intră in joc Sergiu Malagamba, amărât că-si strica vara.

Cazinoul de astăzi, la 100 de ani, este o ruină.
Stiri recente anuntă prăbusirea iminentă a falezei.
Emblema orasului Constanta, trufasul sarcofag acvatic, loc de pierzanie si rugăciune, pleca-va, oare, in călătoria către niciunde ?








Mihai Pânzaru    6/18/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian