Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Remember Nicăpetre ( n. 27 ianuarie 1936 in Brăila — d.21 aprilie 2008 in Toronto.)


« DUREREA » ... nu exista !

" Tu trebuie sa admiti ca Nicapetre este inca o fiinta vie, ca a fost o fiinta foarte activa, supusa indoielilor, transformarilor, evolutiei, dorintei de a se depasi, de a ajunge sa inteleaga si sa puna in sculptura lui frumusetea si inteligenta.
Daca admiti acest punct al meu de vedere, atunci trebuie sa te impaci cu gandul ca astazi DUREREA, piatra, nu mai exista.
O sculptura, asa cum ma faci a intelege ca exista, citand dintr-un caiet de note al meu, uitat si descoperit de tine datorita hazardului, cred ca exista in colectia Ministerului Culturii sub un alt nume, nu stiu acum care, dar in BRAILITA DOWNTOWN...(n.n. carte scisa de Nicapetre ) la pagina 96, este reprodusa sub numele de VESTEA, piatra de Buzau.
Sculptura asta a fost expusa mult mai tarziu la Galeria Municipiului in 1976, intr-o expozitie personala, alaturi de tapiseriile Celei Neantu-Grigoras. Probabil de aici a si fost achizitionata. Unde o fi acum, daca o mai fi acum pe undeva nu stiu, s-ar putea sa nu mai fie defel, tinand cont ca Nicapetre, dupa «de-fectarea» Romaniei, a fost scos de prin colectii si depozite, fiind socotit de regimul totalitar, tradator, iar sculptura lui gunoi. Citez aici ce ai descoperit tu in caietul meu de note scris prin 1966-67: Este poate singura mea lucrare de sculptura in care m-am depasit si in care m-am descoperit. Nu pot spune ca am terminat-o. Poate nu toate detaliile se acorda intre ele, poate nu toate converg si subliniaza gandul initial. Oricum, sentimentul dorit este simplitate si sculpturalitate. Cred ca m-am descoperit in aceasta lucrare. Intuiesc ca formele pe care le simteam in mine ar fi capabile sa exprime ce vreau, ce simt, pot fi gasite numai in piatra, ca sunt facut pentru ea si ca piatra ma asculta.»
Da, a fost cioplita in perioada de cautari, in spatiul improvizat si stramt din fata atelierului «Bursa Storck» si, asa cum ai descoperit in nota scrisa in caiet, a insemnat o depasire in conceptie a sculpturii mele de pana atunci, adica eram in clocotul, vai ce cuvant mi-a venit sa folosesc (!), tineretii si al creatiei, cautam in primul rand sa uit ce ma « invatase » Boris Caragea.
Cariatidele nu erau inca pe lume, cariera Nifon nu o cunosteam, dar incepeam sa cred ca sculptura mea trebuie sa fie numai din piatra. Eram fascinat de aceasta bucata de natura, piatra, simpla si adevarata, vie si la-ndemana, care te lasa sa o modelezi si sa faci aproape tot ce vrei cu ea, din ea. Umblam cu ochii dupa pietre abandonate, provenite de la demolari prin Bucuresti ; astfel treptele de la casele mai pricopsite, soclurile de la gardurile de fier forjat, temeliile de casa erau posibil de intalnit pe strazi si, spre bafta mea, locatarii erau fericiti sa debaraseze locul de ele: «... ia-le, domnule, tot incurca locul aici si nu mai folosesc la nimic, dar cum le cari de aici, sunt grele – si ce faci cu ele, statui ? Ce fel de statui or mai fi si alea ?» De unde ajutoare si de unde bani ?
Fac rostul de o tartareata, un fel de targa cu doua roate de caruta, doua ulube si un ham, la care te inhamai ca un cal si puteai cara zarzavat, saci cu cartofi, funii de ceapa, pepeni si tot felul de alte marfuri la si din piata, orice.
De ce nu si pietre? Astfel, cu hodoroaga asta trasa / impinsa, caram in curte, la Muzeul Storck, pietrele gasite spre a fi cioplite si sculpturile finite la juriul expozitiilor. Faceam haz de situatie, destul de multa galagie pe strazi si nu ne pasa daca juriul ne respinge sau ne primeste. Ce frumos era !
Una din aceste pietre, gasita intr-o curte pe strada Biserica Amzei sau prin apropiere, unde se vindea lapte dimineata, saltata de noi pe sest pe carutul cu doua roate si dusa in curtea Muzeului Storck, a devenit REVENIRE, expusa in 1968 la Dalles si, culmea, achizitionata de Ministerul Culturii si re-partizata la Muzeul din Tulcea. Criticul Adrian Petringenaru vorbeste laudabil despre ea.
Astazi pierduta. Era piatra de Albesti, baza unui stalp din fier forjat de la un gard demolat.
Toti aveam servici pe undeva de ne puteam ti-ne zilele si ciopleam care-cum. Bazaia ideea ca la expozitii trebuiesc lucrari in material definitiv ; gipsul era de trista amintire, prea lozincard. Le aratam noi astfel lu’ alde Baraschi, Caragea, Han, Corcescu, Vasilescu...
Sufla vanticelul ala de libertate si de scurta durata pana ce Nicu se da «pretin» cu Kim Ir Sen. Asa a aparut, dintr-o treapta de casa demolata, gasita pe Cheiul Garlei, DUREREA, iar REVENIRE, ADAM SI EVA, FATA CU MERE, BUNA VESTIRE si altele au aparut din alte pietre gasite
Dar iata ca se darama turnul de la Scoala de Arhitectura si car un camion, o basculanta de piatra de Babadag si o rastorn in curtea Muzeului Storck de s-a speriat Doamna Cecilia Cutescu, dar nu m-a im-piedicat. Cioplesc cu spor, sunt inspirat si, astfel, apar : DOBROGEANCA, TELAMON, BIZANTINIANA si inca altele, pana ce se ivesc CARIATIDELE ce umplu curtea din fata atelierului. Una este primita, in sfarsit, la expozitia tineretului, in ’68 la Dalles, gata-gata sa fie cumparata de tovarasa de viata a tova-rasului Manea Manescu pentru colectia ei, dar s-a razgandit si lucrarea a stat, pana ce am plecat din Romania, in fundatura Intrarea Mieilor, apoi la Sandu Dumitrascu, la Breaza – si acum la CCN din Braila.
Am plecat cu sacu-n spate in dealurile Buzaului sa cioplesc acolo sus, in muchia dealului, apoi am cioplit la Taberele de la Magura si m-am dus in Cariera Dionisos, pe Muntele Pendeli, in Grecia. Acum sunt intr-un hambar in Scarborough si mi-e frig si dor de piatra de Nifon. Este o piatra de pe fundul Marii Sarmatice, din acumulari de scoici mici care dau o frumusete speciala suprafetei cioplite, de culoare luminoasa ca si coaja painii scoasa acum din cuptor, lesne de cioplit cu uneltele pietrarilor din Dealul Istritei si ale celor din satul Ciuta de la care am invatat cate ceva. Soclul Bustului si al Rugaciunii – de bronz, ale lui Brancusi, din Cimitirul « Primaverii » din Buzau, este din astfel de piatra. Cu vremea, prinde o patina ca pamantul, dar frumoasa si se integreaza firesc in peisaj. "

« Fir-ar sa fie de viata, ca-i subtire ca o ata, faci un nod si zici ca tine, si s-a rupt cand ti-e mai bine ! »

Nicapetre


Nota Observator:
Nicăpetre, pe numele lui civil Petre Bălănică, nascut la 27 ianuarie 1936 in Brăila — decedat la 21 aprilie 2008 in Toronto.

Membru fondator al cenaclului si revistei Observatorul.

Sa ne rugam pentru odihna lui.
Fie-i gloria eterna !








Observator    4/18/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian