Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre autosugestie cu Dan Gogoleaza

Ce este autosugestia? Este ea un fapt corect discutat in psiholgie?
Cateva raspunsuri de la psihoterpautul Dan Gogleaza, autorul cartii „Viata ca autosugestie”, editura Humanitas, 2009.

•Ce ar trebui sa intelegem prin autosugestie asa cum o descrieti in cartea dumneavoastra?
•Va referiti la ceea ce Jung descria a fi inconstientul colectiv?
•Cum va explicati nebunia cu flacari, cu „vampirismul energetic” sau altele la fel?
•Mie mi se pare a fi totusi prea simplu, daca gandesti pozitiv iti rezolvi toate problemele!
In Germania sunt astfel de oferte?
•Ne poate predispune autosugestia si la inselarea de sine?
•Care-i parerea dvs. vizavi de aceste noi religii?

Iuliana Alexa: Domnule Dan Gogleaza, ce ar trebui sa intelegem prin autosugestie asa cum o descrieti in cartea dumneavoastra?

Dan Gogleaza: Avem probleme in a intelege principiile explicative din psihologie, precum cel de sugestie sau autosugestie, pentru ca ar trebui sa intelegem mai intai cum de intelegem, sa avem o reprezentare a proceselor gandirii care intelegand ceva se intelege pe sine. Putem vorbi de o sugestie daca nu exista un efect oarecare, fie el si numai de schimbare a unei pareri?

Observand efectele presupunem, din nevoi explicative, existenta unei cauze sau proces si, pentru a facilita intelegerea, reducem schema la un cuvant miraculos: aici a lucrat o sugestie! Asadar o sugestie in stare pura nu exista si, fiind data de altcineva, ea este intotdeauna o heterosugestie si, daca are efect, atunci numai pentru ca ea devine o autosugestie.

Aici avem o alta problema: vorbind de sugestii numai cand exista o intentie constienta si dirijata de a sugera ceva cuiva sau si atunci cand nu avem indiciile unei asemenea intentii manipulative? Nu stim niciodata exact la ce a reactionat o persoana din mesajul sugestiv sau la care cuvinte, asadar nu putem sti ce anume a fost prelucrat mental.

Admitand ca si un singur cuvant poate declansa o suita de reprezentari cerebrale, ajungem la concluzia ca s-a pornit de fapt un lant de procese circulare conectate la memoria autoasociativa (fundamentala in perceptie), astfel ca nu putem vorbi de heterosugestie decat in prima secunda, ceea ce urmeaza este o cascada de proceduri interne strict personale. Un stimul verbal nu are automat urmari comportamentale fara prelucrari cerebrale complexe, astfel ca nu putem evita asumarea responsabilitatii scuzadu-ne: „mi-a fost sugerat”- recte am fost manipulat.

Studiul proceselor cerebrale premergatoare unei decizii de a actiona nu sustin aceasta autojustificare protectiva. Daca o sugestie a fost urmata inseamna ca s-a „potrivit” cu ceea ce deja eram pe punctul de a gandi, cu structura personalitatii sau ca ne-am completat lipsurile (cognitive sau de identificare) prin asociere.

Nu numai predispozitia cognitiva sau labilitatea unor structuri emotionale sunt explicatia ci si faptul ca procesele de prelucrare interioare implica fiinta umana total astfel ca, expresiile noastre verbale sau actionale, nu sunt niciodata transformari mecanice ale influentelor, ci prelucrarile finale ale unor neuroni care au memorat un anumit trecut. De ce, unele sugestii sunt urmate si altele nu, are de-a face nu numai cu trairile subiective proprii ci si cu fundalul sugestiv permanent al mesajelor educationale dintr-o cultura sau cu presiunea colectivului.

IA – Va referiti la ceea ce Jung descria a fi inconstientul colectiv?

DG – In psihologie avem inca multe mituri dar si principii explicative care sunt confundate adesea cu realitatea pe care doresc s-o descrie. Sunt multe aspecte care participa la orice act de cunoastere pentru ca este vorba de autocunoastere, nu ne putem exclude din ecuatie, ceea ce complica relatia subiect-obiect limitata si de frica introspectiei.

Din nevoi de simplificare (diferentierile sunt chinuitoare) transferam atitudinea lineara cauza-efect din stiintele naturii si asupra fenomenelor psihice, desi aici efectele pot fi declansate si numai de reprezentarea finalitatii lor. Una din confuziile majore, legate atat de inconstient in general cat si de cel colectiv, este faptul ca se crede ca acesta exista, ca ne manipuleaza, ca latentele detinute inconstient sau in inconstient (!) ar fi mai tari ca noi, etc., acceptii care ne pot ingrozi.

Faptul ca putem face o nevroza plecata de la ce nu stim ca posedam in „inconstient”, nu ne ofera si garantul ontologic ca acesta exista ca atare (doar are efect!) sau ca putem opera cu el. Cras vorbind este ca si cum, scriind tu insuti pe o bucata de hartie 100 Euro incerci sa platesti cu ea la Supermarket si, culmea obrazniciei, mai ceri si restul!

Tupeul poate determina intamplator un succes, insa exceptiile nu au valoare stiintifica: o casierita chiar da rest fiindca hartia e intinsa tocmai de Brad Pitt. Culmea, uluita de prezenta vedetei, ea ii poate da restul desi acesta nu i-a intins nici o hartie!

Avand in vedere efectul, pare logic si plauzibil, sa credem ca el a primit restul la o bancnota reala. Faptul ca, folosind termenul de inconstient colectiv putem acoperi lacunele unui proces argumentativ sau justificativ, nu inseamna ca acesta are o existenta ca atare. Efectul reversibil al limbajului asupra propriului comportament poate crea aceeasi situatie qui pro quo din cazul casieritei: comportandu-ne ca si cum ar exista un inconstient aducem permanent „dovezi” ale efectelor acestuia - asadar el „exista!”.

Inconstientul exista la fel ca si calculul matematic al „gaurilor negre” din univers care se potrivesc doar modelului explicativ al universurilor paralele sau multiversurilor. Spre deosebire de principiile explicative din alte stiinte, cele din psihologie au o natura aparte: se autoalimenteaza din si de la sine! Convinsi de „existenta” inconstientului, individual sau colectiv, vom cauta sau vom „simti” dovezi ale „manifestarilor” acestuia cu atat mai mult cu cat vom avea mai multa nevoie de el in sistemul autojustificativ.

La urma urmei suntem posesorii unui creier care este un sistem autojustificativ urias, o masina de produs justificari de sine nonstop! Putem fi apoi incantati de descoperirea unui „principiu explicativ” si sa activam procesele de autorecompensare neurocerebrale producand endorfina, hormonul fericirii. Fericirea este un sentiment care poate „muta muntii din loc” si se va crea nevoia repetarii experientei traite, realizabila prin gasirea „dovezilor” accidentale ce se potrivesc prezumtiei ca exista un inconstient!

Sunt implicate si alte caracteristici procedurale cerebrale, precum activitatea anticipativa, teleologica. Desfasuram permanent o activitate profetica de anticipare a desfasurarii evenimentelor in viitorul apropiat pentru a reduce surprizele neplacute si din nevoi de supravietuire.

Sa nu credeti acum ca este vorba de profetii de tip Nostradamus, ci de anticiparea automata a unor lucruri banale: ca o treapta de scara este mereu la acelasi nivel, lucru care ne ajuta sa nu ne impiedicam. O alta problema este cea legata de efectele unor principii explicative sau concepte intr-o societate: apar psihologii si filozofii ale inconstientului, pot fi modificate reglementarile juridice si acordarea de circumstante atenuante (vezi incadrarea juridica a perversiunilor sexuale pe supozitia ca ele sunt ereditare desi cercetarile pe creier au infirmat acest lucru), masuri sociale sau educationale etc.

Nu avem o instanta a inconstientului care sa lucreze fara acordul nostru si impotriva noastra si nici vreo celula nervoasa care sa nu fie folosita macar odata in 24 de ore. Cum nici mitul folosirii partiale a creierului nu a fost confirmat ar trebui sa nu ne mai temem de latente si sa facem „mea culpa” in caz ca lucrurile ies prost.

IA – Cred ca ati atins subtil si problemele legate de faptul ca unele persoane se pot simti influentate de inconstient sau de lucruri in care cred fara a se gandi ca tot ei produc si efectele. Un exemplu in acest sens ar fi „culoarea, lumina sau flacara violeta” care a ajuns sa fie o tema majora chiar si in lumea politica din Romania. Cum va explicati nebunia de la noi cu flacari, cu „vampirismul energetic” sau altele la fel?

DG – Nu numai adevarul despre psihologia noastra este greu de acceptat, avem situatii in care si adevarurile din alte stiinte sunt acceptate in functie de nivelul maturizarii noastre, data la randul ei de introspectie. Am facut ocoluri mari evitand „cunoasterea de sine” mintindu-ne milenii de-a randul (religia are partea ei de vina), ocolind tabu-urile si cautand in exterior ceea ce se gaseste in interior. Omul si-a „descoperit” o calitate divina odata cu dezvoltarea limbajului, de a boteza lumea din jur folosind cuvinte, abstractii usor de procesat cerebral ce reduc realitati complexe la cateva semne sau litere. Cine este „botezatorul”, cine verbalizeaza mai repede, adica cine detine usurinta de a opera cu limbajul domina lumea omului pentru ca ea este descrisa in limbaj.

Noi nu traim in lume ci in descrierea ei, viata noastra asa cum a ajuns sa fie nu mai poate exista fara limbaj. Daca o gandire nu foloseste denumirea de „vampirism energetic” ca metafora sau ca un joc de cuvinte si se simte influentata de ceva din afara (culori, prezente, nuante) sau percepe „subliminal” atunci ea este o gandire anxioasa, mitica, contine elemente paranoide, care-si construieste castele pe nisip miscator si poate fi distructiva in deciziile pe care le ia.

Psihozele nu se manifesta neintrerupt, apar uneori in mijlocul celei mai banale normalitati si aparent din senin. Imi amintesc de o surpriza avuta ca student pe timpul unei practici la Socola: un pacient pe care-l testasem mi se parea normal si nu intelegeam motivul internarii cu un diagnostic grav.Nedumerirea mi-a fost spulberata de raspunsul la o intrebare simpla pusa de psihologul coordonator: „Povesteste acuma si de aparatul facut de colegii tai!”. Schimbandu-se brusc la fata, pacientul a raspuns prompt: „Dupa ce mi-au furat cu acel aparat toate ideile pe care le aveam, m-au curatat si de intestine, eu sunt nevoit acuma sa ma descurc fara intestine!” – dupa care si-a continuat delirul cu detalii apocaliptice. Si eu fusesem ore intregi convins ca internarea fusese o eroare!

Problema este ca orice putere resimtita intr-o relatie si nevoia ei poate supradimensiona un eu complexat, imatur emotional si stimula paranoia. Nu va speriati de acest termen, paranoia face parte din noi, intreaga evolutie umana a fost marcata si impulsionata de ea, o avem in sange, cum s-ar zice. Trebuia cumva sa ne autodepasim, sa ne imaginam ca putem mai mult si mai departe insa, daca, intr-o faza a unui proces, ceva negativ a avut un efect de accelerare, nu inseamna ca acest lucru ne va aduce mereu aceleasi avantaje.

A te simti „incarcat sau furat de energie” sunt predispozitii si labilitati ce pot evolua intr-o directie problematica daca acest mod de a simti va fi criteriul de baza in luarea unor decizii. Poate fi concomitent si un mod simplist, de derogare a responsabilitatii, de evitare a unei psihoterapii. Astfel de persoane nu au o constiinta a problemei (Insight) si convingerile lor obsesive sunt dificil de schimbat printr-o psihoterapie.

IA – Ne confruntam in Romania cu un exces de terapii de diverse orientari care promit vindecari miraculoase. Cei mai in voga sunt adeptii gandirii pozitive. Mie mi se pare a fi totusi prea simplu, daca gandesti pozitiv iti rezolvi toate problemele! In Germania sunt astfel de oferte?

DG– Cererea si oferta sunt criterii ale modei care jongleaza cu frica de a fi depasit, de a fi „out” dar si economia se joaca cu psihologia, de aceea si crizele, vezi speculatiile bursei lipsite de deontologie si paranoide, se vand valori scrise pe hartii lipsite de acoperire si tot mai departate de realitatea vietii iar caderile ei sunt „depresive si sinucigase”.

societate isi face normele pornind de la ceea ce se crede a fi trebuintele unei colectivitati, cele de baza se impun de la sine insa destule sunt o fantezie a „psihologiilor” unor persoane care dau tonul sau fac moda pe criterii arbitrare si speculand acel „vrei sa nu fii depasit, invechit, ruginit?” – atunci va oferim un produs garantat: „terapia fatadei”! Serios vorbind, a „se vinde” este irelevant pentru stiinta si drogurile se vand dar asta nu le face sa fie „curate” moral. Formularea unor ganduri constructive (termen pe care-l prefer celui de pozitiv care a devenit un fel de obsesie si o norma absoluta a „normalului”) este urmarea unui proces de analiza temeinica a ceea ce nu a functionat, a negativului, a insucceselor, a raportarii obiective la situatii si constientizarea procedurilor gresite.

De exemplu: constatam ca persoanele depresive gandesc negativ fara sa stim daca ele au gandit mereu asa devenind depresive sau acum gandesc astfel pentru ca reflecta exact situatia in care se afla, ceea ce de regula se si intampla. Depresivul este realist, se simte infrant, stie unde a gresit, problema lui este ca scoate din gandire elementul temporal si componenta viitorului, el este blocat in prezent. Creierul sau, pana atunci activ profetic, renunta la componenta viitorului absolut necesara desfasurarii procedurilor de fond ale gandirii si dezvoltarii sentimentului sperantei. Incercarea excesiva de a convinge un depresiv de contrariul a ceea ce simte sau gandeste il determina sa contraargumenteze pentru a fi luat in serios.

Constient de suferinta acesta isi va mentine parerile (fiind convins ca nu si le „inchipuie“), salvandu-si modul de perceptie a lumii – in fond o procedura de aparare antipsihotica. El evita instinctiv ceea ce-i poate face si mai rau, cum ar fi reprimarea constiintei bolii, supraaprecierea, refularea unor trairi, renegarea unor limite reale. Fortandu-l sa gandeasca pozitiv, promitandu-i „marea cu sarea“, va afisa rezistente evitand astfel mania. Prin exagerarea gan¬durilor pozitive se poate afecta centrul durerii, cu un rol esential in supravietuire, iar „psihoanestezierea“ vizata sa determine o „nesimtire“ ce va intari, intr-un cerc vicios, depresia prin reactii inadecvate sau insuficiente fata de asteptarile celor din jur.

IA – Ne poate predispune autosugestia si la inselarea de sine, adica la autoinselare? Care sunt limitele autosugestiei pozitive intr-o lume in care cartile de „self help” apar in numar mare fara a spune neaparat ceva, dar care ne indeamna sa ne autosugestionam ca suntem „buni, fericiti, iubiti, ca putem orice” etc.?

DG – Aceleasi limite si probleme pe care le are orice gandire pozitiva fortata. Eu am descris un proces care nu este permanent pozitiv, in volumul doi voi continua cu cercurile autosugestive depresive, anxioase, posttraumatice etc. Am avut permanent in vedere efectele dureroase ale autosugestiei din experienta mea de peste 30 de ani in domeniul psihopatologiei si nu al antrenamentelor psiholudice de societate.

Autosugestia este un proces de fundal, sustinut si de ultimele cercetari pe creier si care trebuie luat in serios. Antrenarea unor autosugestii nerealiste (sunt cel mai bun, cel mai puternic, „cel mai iubit dintre pamanteni”, etc.) poate avea un efect reversibil negativ de accentuare a unor nevroze deja existente sau si mai rau: cuplate la anumite trasaturi caracteriale, la suferinte psihice mascate, astfel de exagerari (orice exagerare este latent paranoida) pot declansa faze maniacale si chiar trecerea de la nevroza la psihoza.

Exacerbarea sentimentului valorii de sine si iluziile de marire sau imbogatire peste noapte, promovate de antrenorii „gandirii pozitive cu orice pret“, au ruinat, cel putin sufleteste, persoanele labile.

Respingerea, neacceptarea propriilor limite sau suferinte este in fond o tulburare de adaptare la sine, un conflict nerezolvat in relatia corp-psihic. Autosugestiile constructive nu trebuiesc confundate cu excesele formulelor prefabricate artificial ale „gandirii pozitive“ pausale, promovate de cartile ezoterice cu tenta mistico-religioasa de tip Murphy, Peale, Carnegie etc., ce contin retete general valabile pentru orice problema psihica.

In cazul maniilor, obsesiilor, isteriilor, tulburarilor de personalitate, al sindroamelor borderline sau psihoorganice (pentru a le enumera numai pe cele mai crase), metoda gandirii exagerat pozitive, pausale si nerealiste a mentinut, accentuat si agravat pe termen lung problemele psihice ale adeptilor ei. Schimbarea vietii trebuie sa inceapa prin schimbarea unor convingeri (prejudecati, mesaje, lozinci) dar mai ales al unui mod de a gandi (a sti nu inseamna a gandi) si trebuie sa fie o activitate continua sprijinita pe noi paradigme, precedata de prelucrarea experientelor personale care nu este deloc o placere sau un joc.

Gandirea este un proces mult prea complex pentru ca sugestiile simpliste ale „gandirii pozitive fundamentaliste“ sa o poata reprima, schimba in profunzime si pe loc, desi se pot observa unele efecte de suprafata. A gandi pozitiv cu orice pret este o constrangere volitiva care se suprapune automatismului gandurilor negative, insa nu intotdeauna opusul negativului este automat pozitiv.

A lectura exclusiv carti ezoterice sau ghiduri care vand retete de fericire pe bani putini si in care se fac promisiuni exagerate sau se prezinta cazuri fulminante de succese exceptionale (campioni olimpici sau milionari din „nimic“), iti poate accentua depresia sau disperarea. A te identifica cu oameni care aparent au ajuns in Paradis contine latent o empatie distructiva mai mare decat daca citesti Suferintele tanarului Werther. Puterea adevaratei gandiri pozitive se afla in analiza procedurilor care fac duc la o gandire negativa nu in anularea ei prin schimbarea polaritatii.

IA – Am inteles ca „gandirea pozitiva” ofera biblia fericirii in cativa pasi. Alti astrologi sau terapeuti dau solutii si mai deocheate. Care-i parerea dvs. vizavi de aceste noi religii si daca dvs. aveti una?

DG – Sa le luam pe rand desi sunt teme si mai serioase decat acestea. Cum afirmam mai sus, incantati de descoperirea limbajului, il folosim pentru a boteza lumea si ne minunam in fata noilor cuvinte. In cazul astrologiei eu folosesc o gluma: inainte de sti ca exista Calea Lactee am fost alaptati de o mama, uneori stresata de un sot cu metehne, de un copil bolnavicios care tipa sau care s-a confruntat cu drame serioase.

In loc sa ne facem analiza si sa vorbim despre relatia cu mama intr-un context decisiv pentru formarea primele conexiuni cerebrale sau de a ne confrunta cu adevarul despre inceputurile vietii noastre si traumele suferite, ne cautam origini sau influente nobile care in fond sunt strategii de evitare a confruntarii cu anonimatul sau penibilul. Ceea ce putem sa afirmam, in cazul unor astfel de preocupari, este legat de nevoia unor persoane de a-si justifica lipsurile, dramele, esecurile, de a-si „innobila” descrierea unui eu sarac in evenimente sau mai putin creativ cu fantezii astrale, transcendentale si eventual de a face bani folosind nestiinta altora.

Se pot vinde certificate de personalitate saturniene, venusiene, martiene astfel ca, in loc de analize psihologice serioase, vom avea o literatura de proasta calitate, o cosmofurie cu efecte de astropatie in masa. Aici este si vina mass-mediei care, in fuga dupa senzational, acorda spatiu si timp unor astfel de preocupari facand deservicii mari sanatatii psihice. Nu inteleg de ce Colegiul Psihologilor Romani nu are o atitudine mai severa vizavi de astfel de metode sau fata de emisiuni TV precum Codul lui Oreste ce pot destabiliza foarte multe persoane. Este paranoid si halucinant sa crezi ca ai supt lapte la Calea Lactee s-au ca te-ai jucat cu inelele lui Saturn!

Despre religie ce sa spun, sper ca nu credeti ca un psihoterapeut in Germania are icoane in cabinet! Psihoterapeutii din sistem sunt obligati la a folosi metode de tratament validate stiintific si nu exista exceptii de la regula. Ca om pot sa afirm ca nu am nevoie de religie pentru a fi normal, empatic sau un om, eu am reusit si fara, altii au nevoie de acoperire. Mai greu de inteles este insa excesul de religiozitate de acasa si afirmatia unui parlamentar roman „Ateistii sunt niste oameni periculosi!” sau cea a unui ministru de externe „Romanii au o problema fiziologica cu tiganii!” – depasesc orice limite.

Cu astfel de afirmatii in Germania iti faci bagajele din Parlament a doua zi si spui adio carierei politice pe viata. Doar la nazisti, la comunisti si la teroristi mai auzi astfel de deprecieri la adresa oamenilor.

Nu stiu ce face Societatea civila sau cea a psihologilor in Romania, cred ca sunt prea intimidati si lipsiti de angajament social, ori rolul lor este de a corecta si taxa orice gandire ce poate afecta sau prejudicia psihic pe cineva. Referitor la aceste cazuri, a nu se uita ca simptomul nu poate fi mituit, el te constrange sa fii sincer si adevarul despre starea psihica a unei persoane se poate vedea, simti sau constata si in cateva secunde, asa cum am si descris mai sus in cazul de la Socola. Daca pentru un simptom sau o nevroza (nebunie) nu trebuie facut ceva anume pentru ca sa apara sau sa existe, pentru normalitate trebuie sa ne luptam toata viata.

Biografie:

Dan Gogleaza s-a nascut in 1951 in satul Mandresti din judetul Vrancea.
■ A absolvit in 1976 Facultatea de Istorie si Filozofie, sectia Psihologie si Sociologie.
■ Intre 1976 si 1986 a fost psiholog clinician la Spitalul Judetean Vrancea din Focsani.
■ In 1986 a cerut azil politic in Germania, iar din 1989 a practicat psihoterapia in cabinetul propriu din Leverkusen.
■ Tot in 1989 a devenit membru al Societatii Psihologilor Germani BDP (Berufsverband Deutscher Psychologen) din Bonn si al Societatii Germane de Hipnoza DGH (Deutsche Gesellschaft für Hypnose und Hypnotherapie e.V.).
■ In 1990 i se recunoaste specializarea de psiholog clinician si psihoterapeut de catre Academia Psihologilor Germani.
■ In 1999 obtine titlul de doctor in psihologie la Universitatea din Iasi si devine membru al Asociatiei si Camerei Psihoterapeutilor Germani (VPP – Verband Psychologischer Psychotherapeuten im BDP; PTK-NRW –Psychotherapeutenkammer Nordrhein Westfallen).
■ A publicat:

•Psihoterapia ca relatie a schimbarii individuale, Polirom, Iasi, 2002
•Prelucrarea trecutului comunist - o rafuiala analitica cu mostenirile de mentalitate, in volumul Viata cotidiana in comunism, coordonat de prof. dr. Adrian Neculau, Polirom, Iasi, 2004
•Viata ca autosugestie, Humanitas, Bucuresti, 2009







Iuliana Alexa    4/1/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian