Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lumina si Har : Admiratii

Apropierea Pastelui mă ia de fiecare dată prin surprindere, vine parcă prea repede, cu rădăcinile mult prea înfipte în iarnă, înăsprind pregătirea ce-mi pare oricum anevoioasă, gravă, profundă, mereu incompletă, dar, sigur că în final, niciodată dezamăgitoare. Nu de putine ori postul este privit ca o călătorie specială spre sărbătoare, în care întreaga fiintă încearcă să se pună în rezonantă cu esenta primă si ultimă a existentei, cu rostul ei primordial si final, în care trup, minte si suflet împreună si fiecare în felu-i propriu străbat un drum cathartic cu speranta deplinei bucurii în ceasul prăznuirii. Frumusetea acestei deliberate încercări stă si în faptul că fiecare călător are, chiar în această perioadă de canonică restrictie, libertatea de a-si defini propriul ritm, propria intensitate, propriul echilbru de a rezista până la capăt, căutând si folosind acele resurse interioare sau din afară în care va găsi cel mai bun sprijin. Si dacă despre împletirea abstinentei cu rugăciunea, spovedania, împărtăsania, cu gândurile si faptele bune se vorbeste apăsat ca despre teluri si în acelasi timp mijloace ale postului, îmi pare că mai putin se aminteste ajutorul pe care îl poate aduce (re-)întoarcerea la texte pilduitoare, la lecturi ziditoare si în atâtea cazuri de nespusă frumusete.
Fără îndoială, o asemenea carte este Dăruind vei dobândi – Cuvinte de credintă (Editura Mănăstirii Rohia, 2006) a părintelui Nicolae Steinhardt, care adună o colectie de predici rostite de la amvonul mănăstirii Rohia începând cu anul 1980, când a devenit monah, până în 1989, când s-a mutat la Domnul. Fiecare pagină, fiecare gând al acestei cărti merită cu prisosintă o atentă reflectie, fiecare cuvânt este, cum spune Episcopul Justinian Chira în prefata cărtii, purtător de „lumină si har” si va „revărsa bucurie si pace în multe suflete care încearcă să se regăsească pe sine si să regăsească drumul spre scopul suprem al existentei, care este Dumnezeu.” (6)
O admirabilă însusire a scrisului părintelui este aceea de a pune în lumină, poate ca nimeni altul, paradoxul credintei crestine, al comportamenului si al pildelor lui Hristos, urmând si transmitând cu bucurie, istetime si smerenie Spiritul învătăturii crestine la care se adăugă „boiereste” (am putea spune parafrazându-l pe autorul însusi) acuitatea observatiei detaliilor, eruditia, modernitatea si actualitatea perspectivei asupra textului biblic, atasamentul, căldura, implicarea afectivă fată de orice subiect abordat.
Popasul pe care doresc să îl fac în acest început de martie este printre rândurile ce mărturisesc admiratia părintelui fată de două femei din Noul Testament, care nu încetează să uimească, să încânte si în aceeasi măsură să dea sperante fiecăruia dintre noi în propriile noastre eforturi de credintă.
Cu totul emotionantă este povestea femeii cananeence (Matei 15, 21-28) care aleargă după Iisus implorându-l să-i vindece fata demonizată si care primeste un crud, de neînteles răspuns din partea Mântuitorului: o ignoră la început, respinge interventia ucenicilor Săi în favoarea ei, o îndepărtează formal, legalist, sfârsind prin insultă, jignire, ocară. „Atât de singular si disonant si uimitor e acest episod în viata pământească a Mântuitorului, atât de ciudată scena (în total contrast cu spiritul evanghelic), încât nu le putem întelege si interpreta decât ca reprezentând etapele unui examen, unei probe, unei încercări. Nu Domnul milei Care n-a venit să judece lumea ci să o mântuiască (Ioan 12, 47), îi vorbeste hananeencei, ci săvârsitorul unei experiente de punere la încercare a unei credinte si a unui caracter.” (47) Credinta, dezinteresarea, curajul, stăruinta, bunacuviintă, smerenia si inteligenta femeii, notează autorul, stârnesc bucuria si admiratia Domnului, răsplătind-o cu „cinstitoarea, aleasa, suprema învoire”(49), cu un răspuns unic pe măsura testului: „O femeie, mare este credinta ta; fie tie după cum voiesti. (o nuantă care o diferentiază fată de toti ceilalti care si-au primit răsplata după credintă, nu după voie). Si s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.” (Matei 15, 28)
Un alt episod memorabil este întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 4-30), în care părintele Nicolae vede o scenă de teatru clasic, „un duel aprig si fără crutare. (...) Totul se petrece la nivelul confruntării spirituale, ca în tragediile lui Corneille ori Racine. Stau acolo, fată către fată în tăcerea si arsita amiezii de vară, în centrul întinderii desarte, având drept singur focar fântâna (iar prezenta – nevăzută – a elementului apă va fi în curând completată prin manifestarea Duhului însusi) – două caractere, două puteri, două libertăti. Hristos a recunoscut în femeia care a venit să scoată apă una din acele firi necăldicele vrednice de a fi provovate si cucerite de El. (...) Hristos are de înfruntat (si de biruit) o fiintă vie si puternică, o femeie, o înfiptă, tare de cerbice si stăpână pe drepturile ei de făptură înzestrată cu inteligentă si judecată si mândră, ironică, artăgoasă. Domnul o acceptă asa cum este, se supune tacticii, fentelor, regulilor, răbdărilor si impetuozitătilor duelului, dar si marii lui legi nescrise, căreia toate i se pleacă: a învinge cu orice pret” (78) Pentru aceasta Hristos nu doar îi arată că îi cunoaste viata si pe ea însăsi, dar i se si dezvăluie deplin ca Mesia, ca izvor de viată vesnică. „Iar femeia si-a lăsat găleata si s-a dus în cetate” (Ioan 4, 28) vestindu-l pe Hristos, transformându-se la aflarea adevărului, în mod liber si instantaneu, „din trufasă potrivnică, în ucenică si apoi mucenită a Sa.” (83)
„Nobletea hananeencei se vădeste în credintă, curaj, stăruire, cuviintă si inteligentă. A samarinencii prin felul cum se dă bătută, fără retineri, cu entuziasm, după ce mai întâi se opusese din toate puterile si iscusintele mintii ei.” (82)
El însusi un spirit incandescent, liber si fericit în slujirea lui Dumnezeu, Nicolae Steinhardt nu avea cum să nu remarce spiritul acestor femei (care ar putea fi foarte usor întâlnite, recunoscute si în ziua de azi, în plin prezent sau poate mai exact în orice timp si în orice loc), văzând în ele nu simple pretexte pilduitoare, caractere schematice imaginate din ratiuni moralizatoare sau chiar propedeutice, cât fiinte autentice în situatii concrete (limită) de viată, personalităti complexe care ajung să îsi joace fără retineri, până la capăt, toate resursele în întâlnirea cu Hristos, primind la rându-le „har peste har, (...) din belsug si din prea plin, boiereste, împărăteste.” (49)

Lăcrămioara Varga Oprea / Toronto







Lăcrămioara Varga Oprea     3/15/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian