Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


„Prozatori la frontiera mileniului”, de Aureliu Goci

Cartea „Prozatori la frontiera mileniului”, scrisă de Aureliu Goci, este o analiză a istoriei prezentului continuu literar. Ea începe cu un adevăr: „Urmărind de câteva decenii fenomenul literar am observat că peisajul literar s-a modificat, că dinamica aparitiei si disparitiei „valorilor” circumstantiale s-a accelerat, că adevăratii protagonisti, oamenii care scriu cele mai bune si mai multe cărti, sunt altii decât cei promovati de grupurile de interese literare, că există multi scriitori importanti marginalizati sau scosi din „jocurile” literare …”
Si, iar începe cu un scop subiectiv, cu o afectiune reparatorie fată de „a scoate din jocul, jocul genialitătilor consacrate, din dispretul geniului efemerid, muritorul cu destin consumat la vedere, tot astfel: „M-am hotărât să adun într-o carte non conventională, texte de sustinere despre autori si opere care nu sunt pe prima pagină a „preferintelor”, induse publicului, nici intrati în top-urilor si selectiile comandare … A rezultat o piramidă literară, mult diferită de cea oficializată de critici cu autoritate dirijată si de decizionalii publicatiilor culturale. „Piramidă literară”, e cam mult zis, mai degrabă un „bloc narativ” cu multe cămărute, aproape egale între ele.”
Frumoasele „referinte critice” venite din partea unor personalitătile literare de mare valoare analitică, din sfârsitul-nesfârsit al „Prozelor energetice din frontierele mileniului”, ni-l înfătisează pe autorul acestor înfăptuiri, acestor călătorii în „drame cotidiene empirice”, în experimente de specii- genetice literare subiective, la, în adevărata lui temeinicie scriitoricească. Iată cum îl, ni-l înfătisează, Alexandru Piru, profesorul eminent al scriitorului: „Fostul nostru student, Aureliu Goci, scrie critică literară cu pasiune si aplicatie si atacă subiectele numai la vârf: Eminescu, Arghezi, Marin Prada, istoria literară în dezvoltări complicate, dar credibile. Cu Aureliu Goci si colegii lui de magistratură critică începe să se configureze a cincea generatie de critici maiorescieni, sustinătoare a principiului estetic exclusiv în evaluarea literaturii. Lucrările sale sunt analize foarte fine cu interpretări surprinzătoare, originale […] talent rar întâlnit la generatiile mai tinere. […] Nu există vreo lucrare a sa, o cronică, o recenzie, oricât de concisă, în care să nu descoperi o idee atractivă, un gând inedit, o asociatie surprinzătoare, o frază scânteietoare, iesită din comun si din registrul comunicării obisnuite.”
Iată si (un alt portret) o altă înfătisare a criticului, cea din opinia elevată a lui Dumitru Radu Popescu: „Aureliu Goci are un ideal. Profesorul Piru, consideră că în afară de a trăi ca orice familist, istoria si critica literară formează singurul temei al existentei sale. Precum domnul Alexandru Piru, citeste tot ce apare pe piata culturală si, ca si cum ar veni dinspre viitor, domnul Goci, vrea să-si spună părerea despre trecut si prezent […] Aureliu Goci scrie despre prozatori, despre poeti, despre debutanti sau despre cei aflati în fata marelui debut de dincolo, având ambitia să descopere noi ramuri în ogorul literar. Scrie si despre critici, despre aproape toti cei care au ceva de spus, dar nu-i ocoleste nici pe cei care cunosc totul despre nimic si descriu în pagini somptuoase nimicul social, politic, moral, sexual-specific românilor de la miori, maghiarilor de pustă, germanilor, tiganilor si altor nationalităti. […] Aureliu Goci nu-i consideră pe literati niste păcătosi pentru care criticul trebuie să se jertfească, asemenea lui Cristos, ca să-i mântuiască … Nu, Aureliu Goci este un om între oameni, un coleg, cu simpatiile si idiosincrasiile sale, ca orice critic – asemenea profesorului Alexandru Piru, pentru care apatia critică era un nonsens care certifica ratiunea de a nu fi critic.”
Structura, cuprinsul cărtii „Prozatori la frontiera mileniului” este concepută prin cvadruplă introducere, pregătitoare de „asalt” în critica dreaptă-iertătoare, îndreptătoare, a unor scrieri cu grijă strânse în lectura sa, de Aureliu Goci, din rafturile unor librării călcate în picioare, mai înainte toti, de librari nepăsători, si de cititori nepăsători la … cuvinte.
Ne sunt propuse, aici (în introducerea cărtii) spre „însusire luminătoare” de „exegeze la vedere” temele critice, istorie a criticii: Civilizatia comentariului, Romanul românesc la sfârsit de secol, James Joyce si romanul românesc, ca viitoare deschideri paradigmice în viziunile proprii ale „criticii stadiilor”, ale „acumulărilor cantitative diferentiabile” în proza momentului.
„Post-totalitarismul a generat o epocă non-creativă de anarhie si incertitudine”, crede Aureliu Goci în „Cuvânt înainte”. „Comentariul critic presupune si propune o întelegere nouă a vechilor opere literare: filosofia creatiei ca si ideologia estetică s-au schimbat, dar au rămas arhetipurile civilizatiei umane în forme si structuri eternizate”, ne încurajează – de astă dată – criticul Aureliu Goci.
În aceeasi introducere la nivelul Civilizatiei Comentariului tot ca în ex-word, în „Romanul Românesc la sfârsit de secol”, Aureliu Goci, evaluează, caracterizează, din nou, epoca demersului surâsului postrevolutionar, în literatură: „Poezia, literatura de fictiune, cărtile ce implică o serioasă cultură în receptarea lor, suferă o decădere în raport cu literatura documentară, de informatie strictă ori cu tipăriturile de popularizare, de promovare. Cu toate aceste, dintre toate formele de literatură - fiction sau non-fiction – cel mai performant gen rămâne romanul […] Semnificative mutatii canonice parcurge chiar conceptul de roman. Practic, în roman începe orice, de la poezie la cronică dramatică, la paginile de ziar sau documente secrete, în sensul postmodernist de textualizare […] Romanul este genul care lucrează la mari dimensiuni temporale, asa că aproape două decenii, trecute de la revolutie, nu înseamnă o perioadă de referintă. Dar se poate face un bilant si se pot comenta reusitele si directiile de optiune estetică.”
Continutul propriu-zis al cărtii este realizat pe selectia unor prozatori potriviti stadiului actual alotropic, latentelor si fixatiilor psihologice ale noului val literar, instabil ca formă literară, greu de calificat, de evaluat, delimitat, în dinamica relatiilor estetice, în spiritul trăirii la vedere, a (ne)semnificatiei semnificative (ne)reflexive, specific unei societăti cu – fără idealuri conservatoare, fără-de sperantă în idei primordiale, în iluziile timpului irosit „gospodăreste”.
Cartea asează (interesant), în două capitole: Prozatorii feminini (literatura feminină): Dorina Bădescu, Melania Ciuc, Eliza Roha, Maica Benedecta, Valeria Mecăsanu si Prozatori masculini: Emilian Bălănoiu, Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Radu Cosasu, Mihai Diaconescu, Dumitru/Pusi Dumitrescu, Paul Everac, Horia Gărbec, Constantin Virgil Gheorghiu, Mircea Ghitulescu, Nicolae Iliescu, Tudor Lavric, Ioan Lăcustă, Aurel Leon, Gabriel Liiceanu, Dan Lungu, Norman Manea, Ion Marin, Stefan Mitroi, Gheorghe Andrei Neagu, Mircea Novac, Anatolie Panis, Stefan Pârvu, Dumitru Popescu, Dumitru Radu Popescu, Gheorghe Rizescu, Radu Anton Roman, Dinu Săraru, Paul Sân-Petru, Mircea Horia Simionescu, Grigore Zmeu, Constantin Stan, Dan Stanca, Gheorghe Stroe, Constantin Turturică, Eugen Uricariu, 36 de scriitori, ce stăpânesc efluviile scrisului românesc, în prezent, la frontierele mileniilor adunate în noi de vesnica dispută a trecutului - mereu antic, si a viitorului – mereu incert sfătuitor de eternitate.
Provocarea „geniului” la revizuirea perfectiunii, provocarea anonimului la initiere în perfectiune, are ca temei, în critica literară, deschiderea, liberalizarea disputei eu, tu, la nivel estetic: „eu nu cred în …”, „e prea mult-putin în ce spui tu …”, „eu pot fi tu (oricând) …”, „tu nu accepti că esti un eu (oricând) …”
Virtutea de a fi „altul” în „cel dintâi”, ca si „întâiul” în „cel din urmă”, este scopul criticii literare, începând cu dreptul la subiectivitate (opinie) a criticului si sfârsitul cu (eventual) imposibila motivare a „esecului critic” elaborat. Labirintul adevărului analitic fiind mai presus de firul (sirul) ariadnic ori aristotelic al eliberării veridicului din prizonieratul silogismelor, din ochii taurului ce-si apără virtutea creatiei sale de inocenti si inocentă.
Aureliu Goci nu iartă legenda sinelui înăltat pe (prin) sine, o taie în felii accesibile nouă ca pe un basm depănat la gura sobei, de un solomonar, unor copii – ce suntem multi, de mult în focul sobei, să ascultăm crivătul vorbelor întelepte în timpane flămânde de „cuvânt înflăcărat”.
Nu-i loc, nici în literatură, nici în critică literară pentru doi în acelasi loc (nu în acelasi timp), în aceeasi idee estetică. Diversitatea prin unicitate, de la Dumnezeu tată, Oceanică mărturie a efemeritătii noastre existentiale. Fără de care am fi fost prea devreme, toti deodată, genii ori, prea târziu, deodată, toti anonimi, ori egali ca-n „toti pentru unu si unu pentru toti”, cum era să fim în „falangerul comunist”, al literaturii comuniste.
Aureliu Goci ne învată în cartea sa: „Scriitori la frontiera dintre milenii”, cum să nu ne irosim „ergul”, energia scrisului, în desertul fantasmelor si fantasmagoriei realului prezent, real ce ar putea deveni literar, prin teme dramatice mai putin dezbătute la „lumina zilei”. Fiindcă trecerea, truda, speranta într-o nouă democratie, cu eroi stăpâni pe „eu” – un posibil „tu frate de răscruce”, în răscrucea mileniilor, reprezintă metamorfoza spiritelor literare, de care nu ducem lipsă în sărmana noastră etnicitate mioritică migratoare. Un eu nedomnatic, luminos, mai presus de renastere medievală, mai prejos de glorii ego-himerice, alter-ego-demonice. „În pânza de păianjen a vietii viitoare/e mai presus tăcerea scrisului în gând. /Nu sta la sfat cu umbra acelui timp ce moare,/ce-n carnea ta se află si-n ultimul cuvânt”/ - as spune eu, alături de Aureliu Goci, cu promisiunea domniei sale si a celor ce-i vor citi exegezele. Iată frumoasele formule critice „inter-milenare”:
„Nostalgia trecutului cultural se combină cu temerea că lumea post-modernă se poate auto-distruge, pentru că Banul si Internetul, mai întâi dezumanizează si apoi dezintegrează proiectul divin al umanitătii creatoare. De altfel cred că două principii guvernează structura mentală a creatorului de mare cultură: „cultura fără continuitate nu există” si „cultura nu-l îndepărtează pe om de Dumnezeu, ci-l apropie” – principii urmărite cu consecventă religioasă” (pag. 39-40. Întelepciunea credintei înainte de marea trecere. Caietul de la Văratic. Convorbiri si cuvinte de folos. Ed. Oferta 2007, Maica Benedecta)
„O fiintă distinsă, gratioasă, aparent fragilă, … scrie o proză masivă, programatică, monografică … despre viata satului românesc, din anii 50-60, despre complicata perioadă a cooperativizării agriculturii, când însăsi existenta spatiului traditional era pusă sub masca schimbării, dacă nu sub semnul disparitiei” (Valeria Mocănasu, Revenire în spatiul minunilor: Satul de dincolo de cer. Criterion Publishing, 2007.).
„Doamna Eliza Roha practică o scriitură dezinvoltă si potentează experienta dramaturgică de a opera cu multe personaje pe tabla narativă de sah. Asemenea scene senzationale (fuga bărbatului gol) se repetă, la distantă, ca alergătura micutei Iva cu un miel negru în brate – acte simbolice, initiatice, desferecate din închisoarea subconstientului cenzurator” (Spectacolul vietii si teroarea istoriei în suburbia bucuresteană. Fata din pomul cu mere. Eliza Roha).
În toate „exegezele” criticului Aureliu Goci, formulele critice se unesc într-o caracterizare-titlu de eseu, astfel: „Un romancier pentru universul scolii” (Emilian Bălănoiu: Tară ca un dos de palmă), „Tipologie prin esec si tehnici de seductie” (Nicolae Breban: Don Juan), „Imperfectiunile gloriei si obsesia identitătii” (Mircea Cărtărescu) sau „Mircea Cărtărescu si obsesia fluturelui” (Orbitor – Aripa dreaptă. Ed. Humanitas, 2007), „Mircea Cărtărescu si rutina genialitătii” (Nostalgia, Ed. Humanitas, 2000. De ce iubim femeile, Ed. Humanitas, 2004).
Textele selectate în sprijinul „afirmatiei critice”, analizei „prozelor selectate”, sunt, ne provoacă, scufundările în lectura întregului diegetic al cărtilor „sfărâmate de critic” în oglinzile exegezei sale.
„Iată cum vorbeste un pui … în ou: Aflase că trebuie să fie pasăre si îi era teamă. Orice altceva dacă trebuia să fie, tot teamă i-ar fi fost, dar asta trebuia să fie …” (Paul Sân-Petru, La limita sansei – proză scurtă).
„Încolo, omul e o fiintă obscură, care nu stie nici de unde vine si nici încotro se duce, care cunoaste prea putin despre lume si încă mai putin despre rostul lui în lume …” (Mircea Horia Simionescu, Vârstele).
„Fluturii, spunea Herman. Nu pasărea ci fluturele a fost pentru greci si pentru cei dinaintea lor, simbolul sufletului si a nemuririi” (Mircea Cărtărescu, Orbitor – Aripa dreaptă).
„Eu socotesc că dacă tot timpul am zice: Doamne, să dăruim semenilor nostri un gând de dragoste, pace, bucurie si lumină, dacă tot timpul am gândi asa, am crea o adevărată noosferă spirituală (cea de care vorbea asa de mult Camil Petrescu). Noi trebuie, cu gândirea pozitivă, să ne împotrivim agresiunii noosferei.” (Caietul de la Văratic. Zoe Dumitrescu Busulenga).
Iată cine este Aureliu Goci. Iată cum ne ademeneste el în „frontierele criticii sale”, ale prezentului continuu literar românesc. Cu multă înteleaptă cumpănire a valorii literare. Cu sinceră – dreaptă oglindire a noastră cunostintă a limbii literare românesti.







Ioan Toderita     1/16/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian