Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


In memoriam poetului Gabriel Matrană

SONETELE PLECĂRII PREAGRĂBITE

Când pleacă un drept, icoanele cad la pământ, cu fata în sus, înspre Isus…
Când pleacă un drept, aud cum materia plânge….Din inimă picură sânge.
Era printre primii mei prieteni DIN UMBRA FLĂCĂRII. M-a întâmpinat cu bunăvointă. Mi-a vorbit printre rânduri. Mi-a vorbit cu tăceri, cu miresme de poezie. Am îmbucat împreună din coltucul Cuvântului. Am adunat firimituri din Pâinea cea frântă.Am pregustat vinul si ne-am îmbătat cu arome de mirt. Am sorbit ambrozia într-un spatiu de gratie, sperând să-ntetim Flacăra, astfel ca umbra să nu o înghită. Am iscat împreună vorbe de troc la portile Arcadiei. Doi necunoscuti legati de firul freatic al Poeziei. Doar Domnita Poesis ne înrudea cu sângele ei albastru. Printre alti cunoscuti-necunoscuti din preajmă.
Făceam parte dintre Frumosii nebuni ai marilor orase. Dar ce înseamnă cunoasterea? Ne cunosteam de departe. Ne cunosteam de aproape. Aveam însemne (stigmate?) ale aceluiasi sfânt inefabil.
Vis frânt în Anotimpul iubirilor. S-a dezbrăcat dintr-o dată de aer, lăsându-ne prinosul de cer din privire. Si a plecat-îndreptându-se înspre Lumina de la Început. Acolo de unde venise. Poet cu nume de înger.
Nimeni n-a putut să-l oprească. Îl chema zborul, taina si necuprinsul. Si-a pregătit aripile cu migală, le-a slefuit cu azur de cuvinte.
Gabriel Matrană – cel uns cu Mirul Poeziei. A lăsat altora temeiul iubirii sale târzii – Poezia, după ce ne-a făcut să ne înfruptăm din ea ca din Pâine.
„Contează c-ai iubit ? Contează timpul? / Nimic nu pune stavilă dorintei / Suntem pe veci legati de anotimpul / Iubirilor si nu al suferintei!” (Anotimpul iubirilor…) – spunea Gabriel.
Avea buzele biciuite de cuvinte, gândurile străluminate si verbele înfrătite.
De fapt, îsi aduna merinde pentru Marele Drum.
„Să nu uit că totul, când moare un pic / E semn că renaste natura / Cu totii suntem frunze, sau poate nimic / Trăim, nestiuti uvertura // Acelui mereu, nesfârsit început / O toamnă, o iarnă, o cheie / Aceeasi natură, un as priceput / Cu viata o joacă-n idee...” (Simt)
Ce as putea să-i ofer eu acum, în semn de prietenie, decât un căus de cuvinte, pe care i le dedic, cu imensul regret că spatiul târziu nu ne-a îngăduit să ne cunoastem îndeajuns, dar cu senzatia că ne cunoastem dintotdeauna.
Acum îmi vorbeste Absenta lui si golul iscat pe care vreau să-l prind cu bratele si alunecă…


PE CALEA REGALĂ

Cu buze biciuite de cuvinte
Poetii azi se urcă-n tren regal
Ei caută meleagul ideal
Care se află în ceasloave sfinte.

Cu vreascuri ude-aprind un foc bengal
Si-l întretin cu „foaia pentru minte”.
Cenusa lui cea sacră si fierbinte
O cern nelinistiti într-un pocal.


Găsesc cu greu înaltul din străfunduri
Si doar printre străluminate gânduri
Când toaca-n cer se-aude deslusit

Cu gesturi adunate în tăcere
În semn că vorbele s-au înfrătit
Sunt mir de nard din depărtate ere…



TIMP SĂRĂCIT


Se duc poetii-asa cum au trăit
În patria de ei închipuită
Iar timpul care-i cerne ca prin sită
Rămâne fără ei mai sărăcit.

Si viata risipită în cuvinte
O iau cu ei ca pe un sfânt secret,
Ei rând pe rând se leapădă discret
De „foaia pentru inimă si minte”…

Rămân apoi, ca-n ironia sortii
Petalele de vers în dreptul Portii.
Se duc Poetii într-o lume dreaptă.

Când se gătesc îndată de plecare
Cuvântu-i defineste ca o faptă
Si se întorc la ceas de sărindare…







PURTAI PE UMERI CRUCE DE DAMNAT

Purtai pe umeri cruce de damnat
Si-aveai în ochi stigmatele iubirii;
La oistea Lunii pururi înhămat
Plăteai bănut de vamă nemuririi.

Si în lăcasul fraged al prunciei
Tot alergând ca să ajungi himera
Ti-ai luat pe umeri crucea Poeziei
Si versul tău colindă emisfera.

Le fel cum muza, vesnic aripată
Din Polul Nord, în Sud, ori în Canberra,
Ca si regala tâmplelor - fregată –
Din Caraibe până-n Engliterra

Plătit-ai pretul scump al nemuririi
Purtând în ochi stigmatele iubirii.



DAR CE ETERNITATE NE VA TINE?


Dar ce eternitate ne va tine
Si ne va adopta în sfera sa?
Stăpân pe suflet si pe trup, vezi bine
Nu-i nimeni, Doamne, decât mâna Ta.

Ca strugurii de taină pe ciorchini
Ne adunăm în dorul de-a zbura
Dar clipa de-năltare, stie-oricine
Nicicând, niciunde va putea dura.

Ne întrebăm atât: ce-a mai rămas
Din floarea ce-am strivit-o sub călcâi?
Pustiul, înzadarul de pripas
Ne face semn spunându-ne: Rămâi!

Ia-ti aripa si-naltă-te cu mine!
Dar ce eternitate ne va tine?



TIMP ÎN SINE


Acelasi joc si vesnic altul
Se iroseste doar ce-a fost nimic
Si stelele veghind înaltul
Te-apropie de infinitul mic.

Decât a fi – nu-i altă trebuintă
Si nici alt drum mai greu de străbătut.
Durerea însăsi n-ar fi cu putintă
De s-ar întoarce timpul revolut.

Un semn minuscul de-ar putea să-ti spună
Că esti doar umbră risipită-n lut
Vitraliu la fereastra fără lună
A unui TIMP ÎN SINE renăscut…

Mai am un pic si săvârsi-voi saltul:
Dintr-un acelasi joc, în vesnic altul.



DE MOARTE, CA DE NUNTĂ


Eu totusi iar mă tem de clipa cruntă
Si-mi pregătesc de moarte ca de nuntă.
Si mă gătesc de ultimul festin
Cu pâine sfântă si-un potir cu vin…

Tocmesc apoi nuntasii în răsfăt
Si îi poftesc pe toti la un ospăt,
În asteptare îndărătul portii
Să-nvăt cu-ncetul alfabetul mortii.

Dar Sfinti-Părintii însisi ne învată
Că moartea asta e un ciob de viată.
E ca un fulger, o străluminare
Un punct de foc în infinita zare.

Si iar devin a gândurilor slugă
Si-s pentru voi – acoperis de rugă…









AUTOPORTRET FĂRĂ CHIP


La masa lui ne-adună Timpul zeu
Ca la o Cină tainică si sfântă
Cu totii călători spre Empireu
Dar tuturor cutitul ni-l împlântă.

Pe negândite, până la plăsele
Si ne trezim deodată sângerând
Cu gândul îndărăt la toate acele
Ce ni le înghitise el flămând…

Si drept e că o-nvâlvorare-i clipa
De dulcele alin al celui drag,
Atunci, de ce mai simt acut risipa
Si-alerg în taină spre Areopag?

Cu totii călători spre Empireu
Spre ceruri ne rostogolim mereu…


CEZARINA ADAMESCU, AGERO
9 ianuar, 2010 – la aflarea vestii

















Cezarina Adamescu    1/9/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian