Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pregătiri pentru datini si obiceiuri de iarnă.

Într-o evolutie continuă a lumii contemporane, într-o vreme când factorii naturali sau umani creează puternice contradictii, „ Sărbătorile Iernii” rămân un prilej de mare bucurie si ........ întoarcere în timp.
Românii au parte de traditii si obiceiuri deosebite care prin originalitatea si caracteristicile specifice leagă vechile timpuri de cele noi. Traditiile vechi poartă cu ele podoabe si daruri ale pământului, întelepciunea poporului si credinta în Dumnezeu.
Cele mai multe traditii sunt strâns legate de sărbătorile Crăciunului si Anului Nou, motiv pentru care, de multe ori, în perioada sărbătorilor de iarnă sunt incluse numai aceste datini.
Vechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou la sfârsitul toamnei, apoi primăvara, motiv pentru care încercările noastre de studiu se întind de la Sf. Andrei până după Bobotează.
Considerând că anul este personificarea Soarelui, că se numeste An Vechi înainte de miezul noptii, apoi An Nou după ce Renaste, romanii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrând-o cu bucurie, masă bogată si casă luminată.


Pentru noi, sărbătorile de iarnă încep la Sf. Andrei, atunci când se celebra Anul Nou Dacic si când începea prima lună de iarnă. Omul de la oras îsi va recunoaste sărbătorile - cele compatibile cu modul său de viată – dar va găsi în demersul nostru si zilele „ păzite” ale satului, devenite pentru multi simple curiozităti. Acest lucru ne-a îndemnat să nu mai amintim de Filip si Martini, mai ales că noi, cei mai tineri, vedem lupi si ursi doar dacă mergem la grădina zoologică si nu ne mai temem de ei.
În ultimul timp sărbătoarea s-a degradat, a dispărut chiar, orasul inventând altele, pe care le exportă spre sat. Este o luptă continuă între traditie si modernitate, încercarea noastră fiind legată de dorinta de a readuce în atentie sărbători aproape dispărute, fenomen ce s-a accelarat în ultimele două decenii, fiind actualizat mai mult de mass- media.

Sărbătorile nu sunt la fel. Unele sunt mari, stiute si tinute de toată lumea, altele mici, le-am putea spune „ facultative”. Sărbătoarea se tine în loc curat si bun, pregătit cu seriozitate de om. Dai cu mătura, ai grijă ce faci cu gunoiul, stropesti, împodobesti locul cu vâsc, alungi duhurile rele cu usturoiul. În zilele noastre ne ocupăm doar de decorarea locului unde urmează să aibă loc” festivităti” (si nu sărbătoare), cu elemente lipsite de sens (bradul de Crăciun e prezent pretutindeni: restaurante, piete, scoli) sau având elemente dictate de moda ce se schimbă de la o epocă la alta(decorarea bradului se face „ cum este moda”, Revelionul „ tine pasul cu moda”).

La marile sărbători sufletul se primeneste. Iar primenirea înseamnă nu numai curătenie, ci si regenerare. Dimineata, la baie, orăsenii îsi aduc corpul la standardul de curătenie al societătii în care trăim. În sat curătenia recurge la mult simbolism. Prin ea sunt îndepărtate, în mod provizoriu, tot felul de rele. Tăranul nu face dus tot timpul ca orăsanul, el se spală de câte ori trebuie si cum trebuie . De fapt, fiecare curătă ceea ce consideră că este important să păstreze curat: orăsanul se ocupă de piele, tăranul de suflet. Numai cei care intră cu suflet curat în sărbătoare ies cu el întărit.
In satul vechi totul era simpul. Omul stia cuvintele, gesturile, obiectele potrivite pentru sărbătoare. Stia că numai ceea ce era foarte bun pentru el poate fi destul pentru Dumnezeu. Si mai stia că orice nepotrivire îi face rău nu numai lui, ci si grupului.
Trăim într-o lume care se miscă repede si se va misca si mai repede. Nu stim cât vom mai rezista si ce se mai poate salva. Prin ceea ce facem noi, considerăm că mai există salvare. Nu stim ce vor face ceilalti. În ceea ce ne priveste, ne vom agăta de poveste, povestea nefiind altceva decât un fir prin care primim din trecut putere. Dacă nu vă trece prin cap o idee mai bună, puteti să ne urmati pe firul povestii care începe cu Sf. Andrei.
Sân Andreiul este zeul autohton, patronul lupilor, care a preluat din calendarul ortodox numele si data de celebrare a Apostolului Andrei. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însusi steagul lor avea înfătisarea unui balaur cu cap de lup.Se credea că este ziua când „ îsi vede lupul coada”, atunci când se adună lupii pentru a forma „ haita de iarnă”. Din cauza lupilor au apărut în credinta românilor strigoii; noaptea este pentru vrăji si farmece, motiv pentru care se luau diferite măsuri de precautieą. Pe Valea Cricovului Dulce în constiinta comunitătii au rămas fragmente dispersate din vechile traditii suprapunându-se credinta de a se apăra de strigoi(„metoda usturoiului”) cu obiceiurile de început de An Nou (plantatul grâului, aducerea rămurelelor de măr în casă pentru a în flori până la Crăciun).


Identitatea si bibliografia Sf. Nicolae sunt putin cunoscute, desi poporul îl tine foarte drag(în special copiii).Sân Nicoară, cum era cunoscut de tăranii de la Valea Cricovului Dulce, este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au tesut legende diverse si unele năstrusnice(coborîrea „mosului” pe horn spre exemplu).Sân Nicoară păzeste Soarele, care are tendinta să fugă spre miazănoapte, opreste apele Potopului pe vremea lui Noe. Se pare că ipostaza de Mos Nicolae, cu obiceiul de a face daruri copiilor˛ (dulciuri pentru cuminti, nuieluse pentru cei neastîmpărati, ultima variantă dispărînd în ultimii ani, părintii considerînd că nu este cazul să mai sugereze si pedepse pentru încălcarea regulilor) e o inovatie orăsenească, prefigurînd dărnicia mai substantială a lui Mos Crăciun.

Sub impactul comercial promovat azi de mass media, Mos Nicolae a devenit eroul copiilor, fiind întâlnit aproape în fiecare casă de pe Valea Cricovului Dulceł.
În sat, Crăciunul face parte dintr-un ciclu de 12 zile (de la 25 decembrie la 6 ianuarie) care asigură trecerea Anului Vechi spre Anul Nou si este pregătit de un post lung (40 de zile ) pe parcursul căruia licăresc tot felul de sărbători si sunt multe zile cu hart. La oras Crăciunul tinde să se reducă la o zi, Ajunul fiind ocupat cu aprovizionarea iar cea de-a treia zi este rezervată pregătirii .... Revelionului.
În sat sărbătoarea mică nu aduce scăpare. Oamenii societătilor traditionale respectă obiceiul strict, altfel „ se strică pământul”. Crăciunul nu poate fi redus nici la 3 zile, nici la 12. Ce fel de Crăciun ar fi acela fără porc? Iar porcul se taie de Ignat, care cade în 20 decembrie. „ Pe vremea lu tata, porcul se taie după Crăciun, ca să nu se spurce porcul. Dar de Ignat tot se taie ceva, că trebuie să fie sânge si să ai carne de Crăciun”.
La tăiatul porcului nu trebuie să fie oameni milosi deoarece porcul moare greu si carnea nu e bună. La fel se întâmplă si cu mielul de Paste. Această „învie”, „ îl vezi cum miscă”, de aceea cine are milă să nu stea pe lângă miel.Obiceiul de Ignat suferă transformări inevitabile. În locul celor 2 busteni si a lemnelor (paielor) de pîrlit, a apărut grătarul special si lampa de benzină.Numărul porcilor tăiati traditional scade an de an , mai ales după introducerea noilor norme europene.


Acum „ tăierea porcului” a devenit o „ prolemă de familie”, neamurile nu mai au timp pentru întâlnirile traditionale. Este o mare deosebire între a tăia porcul (respectînd regulile tradtionale – cum îl înjunghi, cum îl pârlesti, cum îl transezi, cum faci pomana porcului) si a-l omorî (atunci când calci ritualul).
Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul unui mos cumsecade, frate mai mic a lui Mos Crăciun¬6.Copiii umblă cu colindul „Bună dimineata, la Mos Ajun”, în schimb tinerii porneau colindatul imediat după miezul noptii(acum se pleacă în seara premergătoare ajunului). Sacralitatea colindului a dispărut. La sate, cetele tot mai mici si mai rare, îndrăznesc să colinde numai prin vecini.În Moreni, grupuri de colindători merg la profesori cu greu reusind să spună câteva versuri si numai la insistentele gazdei.În cartierul Tisa, , colindatul traditional a fost puternic politizat, guvernantii oferind daruri tot mai variate(ciocolată,banane,diferite materiale publicitare, covrigi, mere), făcând un adevărat spectacol care se încheie cu foc de artificii!. Simbolistica darurilor e cunoscută colindătorilor si gazdelor din zonă.Copiii erau plătiti pentru serviciul pe care îl făceau prin colind, acum copiii consideră că e o obligatie să primească, uitând să mai cânte!.


Valea Cricovului Dulce e săracă în repertoriu de colind, multe colinde fiind învătate la scoală. Tipologia colindelor¬ este necunoscută atât colindătorilor cât si gazdelor.
Prinsi în vârtejul de zi cu zi, abia în Ajunul Crăciunului, si, apoi, la masa de a doua zi, ne oprim un pic din goană. Abia atunci ne dăm seama că sărbătoarea Crăciunului e una a bucuriei, a sperantei, a familiei. Cadourile de sub bradul de Crăciun sunt minunate dar adevăratele cadouri sunt cele din jurul bradului: e vorba de familia care se adună împreună.


De Crăciun, toată suflarea sărbătoreste nasterea lui Hristos. În spatele acestei sărbători crestine, specialistii caută alte sărbători mai vechi11. Si le găsesc, spre nedumerirea oamenilor care nu înteleg de ce se strică „ obiceiul nostru strămosesc”, „ chiar în zilele mari”, când „ nu ai voie să pui nimic la îndoială”. Oamenii nu acceptă că în vechime, crestinii sărbătoreau Anul Nou tot pe 25 decembrie, ceea ce explică faptul că Anul Nou actual e numit „Crăciunul cel Mic.” De la Sf. Nicolae, pe scările blocurilor din Moreni, apar grupuri de colindători cu Steaua, fapt întâlnit si în satele unde sunt comunităti de romi. La oras, acolo unde obiceiul nu mai are corespondent în semnificatii, gazdele deschid usa si dau câteva monezi vestitorilor. În satele din zona, acolo unde se stie că se umblă cu Steaua de la Crăciun până la Bobotează, colindătorii nu sunt primiti13. Obiceiul vrea să amintească de steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a călăuzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea provin din surse diferite de la literatura crestină până la traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase despre nasterea lui Isus: Steaua sus răsare, În orasul Betleem, Trei Crai de la răsărit.

În perioada comunistă sărbătorile crestine au pierdut mult din intensitate. Pornind de la centru, comunistii au încercat să înlocuiască pe Mos Crăciun cu Mos Gerilă si Crăciunul cu Revelionul, fapt reusit în special în cosmopolita asezare urbană a Moreniului. Orasul inventează orice, până si sărbători. Asa a apărut Mos Gerilă în Orăselul copiilor15 si Revelionul16 la restaurant.
Înlocuirea lui Crăciun cu hâtrul Mos Gerilă17 urma să arunce în uitare Nasterea Domnului. După substituirea numelui, sosirea lui Mos Gerilă a fost deplasată către sfîrsitul anului civil, în loc de 24 – 25 decembrie, copiii au fost pusi să-l astepte pe Mos de Anul Nou. Această „ întărziere” urma să mute atentia colectivă de la data de 25 decembrie spre 31 decembrie. Revelionul devenise unica mare sărbătoare de iarnă. Împins în uitare Isus dispărea de pe scena oficială, iar cadenta traditiei era retezată printr-o schimbare a datelor. Între Crăciun, devenit Gerilă si Nasterea lui Isus nu se întrezărea nici o legătură.

Crăciunul de astăzi nu o duce nici el mai bine devenind o vedetă suprasolicitată a zilelor de iarnă, ajungând treptat purtătorul de drapel al unui interes comercial. Mos Crăciun, unchiasul bonom si iubitor de copii, pare să devină ceea ce Mos Gerilă nu reusise în întregime : o mascotă aureolată de un farmec iernatic aptă să vândă orice oricui, la simpla sa aparitie. Astăzi, peste figura „ românească” a lui Mos Crăciun, s-au suprapus, suverane, trăsăturile unui Santa Claus universal.
Există sărbători diurne si nocturne. Dintre nopti, în timpurile noastre, cea mai puternic si explicit marcată de ideea de timp este cea dinspre 31 decembrie spre 1 ianuarie. Noaptea în care nu se doarme, Revelion. La oras, unde oamenii sunt legati de calendarul liniar, Revelionul se prezintă ca o gară. Una dintre numeroasele gări, 2009 până în zilele noastre.O gară unde trenul se opreste pentru o noapte. Oamenii coboară. Sampanie, jocuri de artificii, exuberantă, paiete.....De dimineată, trenul porneste iar, spre cea de-a 2010 gară, reîncepe cursa pentru timpul liniar si infinit.

În sat, noaptea e o verigă, mijlocul unui lant compus din 12 zile si 12 nopti, perioadă în care oamenii lasă totul deoparte si se ocupă cu seriozitate de timp. Îl restaurează, îl regenerează, într-un cuvânt fac tot ce se poate ca să-l repare – pentru că există semne clare că timpul s-a stricat. Dacă n-ar face-o, s-ar sfârsi lumea. Fără oameni, Timpul ar muri. Stingând lumina, ei închid ciclul unui Timp obosit. Reaprinzând lumina (focul), fac posibil începutul unui alt ciclu.
Satul tot e în miscare. Nu e vremea de dormit. Varietatea obiceiurilor este foarte mare – de fapt, câte bordeie, atîtea obiceie: tinerii umblă din casă în casă cu urări (Plugul mare încă păstrat la Vlădeni, Dărmănesti, Adînca), tiganii colindă cu Vasilcă(Iedera, Caragiale)fetele si feciorii încearcă să-si cunoască ursitul (Ursei, Iedera), bătrînii iscodesc cum vor fi lunile anului si recoltele, copiii umblă cu sorcova sau plugusorul, bătrînii merg la biserică pentru a participa la slujba Sfântului Vasile.

Plugusorul a avut o soartă vitregă în vremea comunistă. S-a transformat într-o scandare „ oficială”, asurzită ici-colo de mugetul si clinchetele frenetice ale clopoteilor. Corul si pocnetele de bici animau atmosfera de recunostintă fată de conducători si de realizările oamenilor muncii. În finalul plugusorului oficial adresat autoritătilor se spunea Sorcova ce transmitea tot un mesaj laudativ. Urările de Anul Nou erau în aceleasi clisee, adaptate realitătilor:„ Să vă dea Domnul tot ce doriti!” transformîndu-se în „ Să vă dea viata tot ce doriti!”.
La sat, cu toate transformările impuse de comunism si de noua structură socio-economică a zonei, Anul Nou mentinea originale datini strămosesti.
Cetele Plugului Mare dispăruse de mult din zona nordică a regiunii, se mai mentinea în apropierea Moreniului prin 1992 („ La Adînca se mergea cu Plugul cu cai când eram eu mic”) si a devenit o obisnuintă („ asa am pomenit”), lipsită de orice semnificatie si ritual(Dărmănesti, Vlădeni, 2008).

Principalul obiect simbolic al obiceiului este plugul, frumos împodobit, la fel ca si caii care îl trag („ La Adînca, până în 1993 în locul plugului a apărut un tractor frumos împodobit, mergând pe stradă fără să aibă plug cu el, încît se închinau femeile mai în vârstă”că văd o asemenea minunătie).
Ceremonialul, extrem de simplu si fără semnificatii (nu am pomenit să mai tragă brazdă, zic câteva urări si apoi asteaptă să fie ospătati sau să primească bani” ), aduce în atentie străvechi obiceiuri legate de perpetuarea si regenerarea lumii vegetale.
Plugusorul, practicat până acum două decenii în toate satele de pe vale, reprezenta prima manifestare reprezentativă. Reuniti în grupuri de 3-5 persoane, în ziua de 31 decembrie după ora 10, ceata de băieti, avînd cu ei buhai, bice, clopotei, luau la rând casele satului, spunînd urări de belsug gazdelor. Textul plugusorului este un adevărat imn în versuri închinat agricultorilor.

În zona noastră, jocurile cu măsti cunoscute sub numele de căluti23 sunt reprezentate de capră24 si urîti. La Ursei, Visinesti, Valea Lungă, jocul caprei, încă prezent, reprezintă mai mult un dans frenetic, care se execută de sute de ori în fiecare casă colindată, fiind un mesager al fertilitătii si fecunditătii (lipseste mesajul textului, tot mai mult simplificat si fără semnificatii). În Moreni capra apare după Ignat, fiind practicată de tineri veniti de la sute de km (în 2008 din Vrancea) sau din alte zone etnografice(Moroieni de Dâmbovita).
La Ursei, acum câteva decenii apăreau urîtii, cu scopul de a crea buna dispozitie între vecini. Lunînd cojoace si căciuli întoarse, improvizînd versuri licentioase, urîtii mergeau de obicei la casele familiilor tinere, acolo unde se sărbătorea Revelionul. Urîtii făceau tot felul de sotii si ghidusii, găsind solutii ad-hoc pentru a crea buna dispozitie în bucătărie sau în tindă, afară sau în casă.


În noaptea Revelionului, în ziua Sf. Vasile, la Iedera si Caragiale „ vine Vasilca”. Grupuri de tigani, cu o recuzită adecvată(din care în ultimii 20 de ani a dispărut capul de porc frumos împodobit), colindă satele prezentînd peripetiile porcului sacrificat.


La biserică, bătrînii si femeile ascultă slujba Sf. Vasile. Tăranii cred că Sf. Vasile este tânăr si chefliu. Îi arde de petrecere pentru că este primul din an. Probabil acesta este motivul lipsei tinerilor de la slujbă. Începe un an nou cu sperantă si cu iubire.
Sărbătorile de iarnă nu s-au terminat încă. Vine Bobotează si orice sărbătoare începe din Ajun. În ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogătie. Multe obiceiuri25 s-au pierdut, Boboteaza rămînînd cu sfintirea apelor26. Se face aghiazma mare la apă „ în gârla Bezdedelului”, „ între gîrle la Colanda”, la fîntîna din curtea bisericii, în găletile cu apă aduse de oameni. Oamenii iau aghiazmă, îsi stropesc gospodăria si păstrează ce-a mai rămas. Acum se curătă lumea de tot ce nu e curat. La această festivitate extrem de importantă pentru viata spirituală a crestinilor participă multi membrii ai comunitătii ortodoxe, majoritate absolută în zonă. La Bobotează frigul atinge puncte extreme dar „ Sfântul Ion botează gerul”, asa că frigul se mai înmoaie.

Ioan (Ion) este unul dintre cele mai comune nume la români. Patronul spiritual al celor care poartă acest prenume este Sf. Ioan Botezătorul care se serbează în 7 ianuarie.27
„ Iordănitul” cu o puternică manifestare la Iedera, obicei păstrat si la Caragiale, Ghirdoveni, Vlădeni, este un obicei în care crestinismul se îmbină cu obiceiul bucuriei bahice a tinerilor. Pierderea credintei în vremea comunismului a făcut ca evolutia obiceiului Iordănitului26 să- si piardă semnificatia, preotul fiind tot mai putin consultat de către cetele de flăcăi. Cresterea populatiei a făcut ca numărul cetelor să sporească, preotii oferind pentru iordănit doar două cădelnite. Atunci rudarii si-au făcut cădelnite, au plecat cu Iordănitul luând prin surprindere comunitatea. În felul acesta se poate vdea deplasarea în spatiu geografic a obiceiului spre Colobasi si Tisa, în conditiile simplificării la maxim a obiceiului.


Cu Iordănitul obiceiurile de iarnă s-au terminat pentru omul de azi ce locuieste la sat. Bătrînele mai cinstesc mosii de iarnă, pomenindu-le numele la slujbă si făcîndu-le pomeni, atât în bisericile satului dar si în cele din Moreni.
Cum românul e destul de receptiv la nou si suficient de curios din fire, a adoptat fără prea mare rezerve o nouă sărbătoare – fie ea si de import! - chiar dacă Sf. Valentin înseamnă mai degrabă comert si distractie. Asadar de Sf. Valentin – transformat în
Zeu al îndrăgostitilor – tot românul cheltuieste si se gheftuieste.
Ca un răspuns semnificativ national, de vreo 10 ani a fost reinventat Dragobetele(„ mama îmi povestea de Dragobete dar nu mai stiu nimic, chiar dacă am depăsit 80 de ani”), sărbătoare considerată Cap de Primăvară. Omul a scăpat de teama iernii, a noptii care tot punea stăpînire pe lume. Soarele străluceste iarăsi, florile apar la marginea pădurii, sărbătorile iernii vor reveni peste câteva luni, atunci când timpul ca parcurge un cerc complet. Si astfel cercul sărbătorilor cu dată fixă se va închide.
Sărbătorile de iarnă se pierd pentru că trăim alte momente ale dezvoltării omenirii. Uneori nu mai întelegem, când întelegerea lasă de dorit, ne rămâne respectul. Există oameni care păzesc sărbătorile. Cât si cum pot. Pierderile sunt enorme, dar a mai rămas destul. Să refuzi schimbarea ar fi o sminteală. Mai important decît să te opui schimbărilor si uitării este să găsesti un mod eficient de a exploata cea mai rămas.







Stoica Urseanu    12/12/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian