Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Marea Unire si Biserica

La 1 Decembrie 2009, românii de pretutindeni, din tara si din afara granitelor geografice, sarbatoresc 91 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, când, sub conducerea înteleapta a Regelui Ferdinand Întregitorul s-a realizat România Mare.
Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providential.

La 27 Martie 1918 Basarabia - lacrima neamului românesc - revenea la Patria Mama ; la 28 Noiembrie 1918 era rândul Bucovinei - cu obcinele si mânastirile sale -, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia - devenita capitala de suflet a neamului românesc - sa se realizeze unul din visele seculare ale natiunii române, desavârsirea statului national unitar, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România.
Alba Iulia, mândrul oras transilvan, mai fusese martora unor evenimente de seama ale istoriei si culturii române. Aici, realizase Mihai Viteazul, la 21 Octombrie 1599, prima Unire politica a celor trei Tari Românesti ; tot aici a aparut, la 20 Ianuarie 1648, "Noul Testament de la Balgrad" al mitropolitului Simion Stefan. La Alba Iulia au suferit martiriul, la 28 Februarie 1785, Horia si Closca si tot aici, vor fi încoronati, la 15 Octombrie 1922, Regele Ferdinand si Regina Maria, ca primii suverani ai României Mari.
Multe spirite luminate au pregatit actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Vom relata, în cele ce urmeaza, un fragment din cuvântarea lui Nicolae Titulescu, tinuta la Ploiesti la 4 Mai 1915, si intitulata "România nu poate fi întreaga fara Ardeal".
"Problema care se pune azi României (în 1915, nn) este înfricosatoare, dar simpla : sau România pricepe datoria pe care i-au creat-o evenimentele în curs, si atunci istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o razbunare prelungita si mareata a umilintelor ei seculare ; sau România, mioapa la tot ce e "mâine", cu ochii mari deschisi la tot ce e "azi", nu pricepe si, înlemnita, sta pe loc, si atunci istoria ei va înfatisa pentru vecie exemplul unic si mizerabil al unei sinucideri vietuite ! (. . .) Din împrejurarile de azi (primul Razboi mondial, nn), România trebuie sa iasa întreaga si mare. România nu poate fi întreaga fara Ardeal. România nu poate fi mare fara jertfa!
"Ardealul e leaganul care i-a ocrotit copilaria, e scoala care i-a faurit neamul, e farmecul care i-a sustinut viata. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care striga razbunare, e fatarnicia care chiama pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea ! Ardealul e românismul în restriste, e întristarea care îndeparteaza vrajmasul, e viata care chiama viata ! (. . .) Ardealul e inima României geografice. Din culmile lui izvoresc apele care au scaldat românismul în istorie :Somesul, Muresul, Oltul. De-a lungul Carpatilor, România de azi (1915, nn) se întinde ca o simpla zona militara a unei fortarete naturale, încaputa pe mâini straine.
(. . .) " Ne trebuie Ardealul ! Nu putem fara el ! Vom sti sa-l luam si, mai ales, sa-l meritam !" (N. Titulescu, Pledoarii pentru pace, Ed. Enciclopedica Bucuresti, 1996, p. 92-93).
Pe fundalul succesiunii evenimentelor istorice din anul 1918 vom încerca, în cele ce urmeaza, sa subliniem contributia Bisericii Românesti, Ortodoxa si Greco-Catolica, la Marea Unire.
România intrase în primul Razboi mondial pentru "împlinirea dezideratului fundamental al desavârsirii statutului national" - cum preciza C. C. Giurascu. Dar unitatea politica era necesara si pentru cea culturala, cum afirma un manifest al "Ligii pentru unitatea politica a tuturor românilor" - fosta "Liga culturala", având ca presedinte pe vasnicul luptator pentru unire, Vasile Lucaciu, si secretar pe istoricul Nicolae Iorga.
În toamna anului 1918, Monarhia austro-ungara se destrama ca stat, datorita crizei celor patru ani de razboi, înrautatirii situatiei economice si, mai ales, a ridicarii natiunii din dubla monarhie, între care si românii din Transilvania.
La 12 Octombrie 1918, dupa manifestarile de la Cluj, Brasov, Arad, Resita si Petrosani, Comitetul executiv al Partidului National Român din Transilvania a formulat o declaratie prin care proclama dreptul inalienabil la viata lubera a românilor din dubla monarhie. Declaratia a fost citita în Parlamentul de la Budapesta, la 18 Octombrie al aceluiasi an, de catre deputatul Alexandru Vaida-Voievod (greco-catolic), ultima la care au participat delegatii ardeleni.
Între Octombrie-Noiembrie 1918 au luat fiinta în Transilvania si Banat, Consiliile nationale românesti, iar la 30 Octombrie 1918 s-a constituit la Arad, Consiliul National Român, ca ""unic for care reprezinta vointa poporului român". Sub conducerea sa s-a intensificat lupta pentru reunificarea cu Tara.
Slujitorii Bisericii Românesti - Ortodoxe si Greco-Catolice - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie, protoierei si preoti de parohie s-au aflat în primele rânduri ale luptatorilor pentru unitate. De exemplu, la Sibiu s-au remarcat profesorii teologi Nicolae Balan (viitor mitropolit) si Silviu Dragomir; la Caransebes, episcopul Miron Cristea, protoiereul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu ; la Oradea, vicarul Roman Ciorogariu si secretarul Aurelian Magieru (viitorul episcop Andrei) ; la Lugoj, protoiereul Gheorghe Popovici - acestia dintre ortodocsi. Dintre greco-catolici remarcam la Blaj pe vicarul Vasile Suciu, cu profesorii Alexandru Borza si Alexandru Ciura. Pentru unitate nationala militau si periodicele vremii ca "Telegraful Român" de la Sibiu, "Biserica si Scoala" de la Arad, "Foaia diocezana" de la Caransebes sau "Unirea" din Blaj.
Ca exemplu al fraternitatii Ierarhilor români din Transilvania - ortodocsi si greco-catolici - care ar putea servi de pilda si pentru situatia de astazi, mentionam si faptul ca, la 21 Noiembrie 1918, cei cinci Episcopi români, ortodocsii Ioan Papp al Aradului si Miron Cristea al Caransebesului si greco-catolicii Iulian Hossu al Gherlei (devenit apoi cardinal), Dimitrie Radu al Oradei si Valeriu Traian Frentiu al Lugojului, au semnat o "Declaratie de adeziune" la C.N.R., prin care-l recunosteau "ca singurul conducator politic al natiunii române". Actul a avut un ecou pozitiv în rândul clerului si credinciosilor celor doua Biserici surori.
La 14 Noiembrie 1918, profesorul Nicolae Balan si capitanul Victor Precup erau trimisi de C.N.R. la Iasi pentru a discuta cu conducatorii de atunci ai tarii situatia din Transilvania. La 15 Noiembrie 1918, la propunerea prof. Balan, C.N.R. hotara convocarea unei Mari Adunari Nationale, cu deputatii alesi si reprezentanti ai tuturor organizatiilor românesti.
Duminica 1 Decembrie 1918, a avut loc la Alba Iulia, Adunarea Nationala care a decis unirea cu România. Erau prezenti 1228 deputati si delegati oficiali, alaturi de 100 de mii de români veniti din toate partile unde se vorbea româneste, de la Maramures la Dunarea banateana, din Tara Bârsei pâna-n cea a Crisurilor. Între cei prezenti se aflau - din partea Bisericii - cei cinci episcopi, patru vicari, 10 delegati ai concistoriilor ortodoxe si ai capitlurilor greco-catolice, 129 protoierei, câte un reprezentant al fiecarui Institut teologic si câte doi ai studentilor teologi alaturi de numerosi preoti si învatatori ai scolilor confesionale.
S-a început prin slujbe urmate de Te Deum-uri în bisericile ortodoxa si greco-catolica din Alba Iulia, dupa care delegatii s-au reunit în sala Cercului Militar, sub presedentia lui Cicio-Pop. În biroul adunarii au fost alesi trei presedinti - George Pop din Basesti, episcopul Dimitrie Radu al Oradei (greco-catolici) si episcopul Ioan Papp (ortodox).
Raportul principal a fost prezentat de Vasile Goldis (ortodox) care a citit si proiectul rezolutiei, devenit Hotarîrea de unire a Transilvaniei cu România care începea astfel : "Adunarea nationala a tuturor românilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor îndreptatiti la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, decreteaza Unirea acestor români si a teritoriilor locuite de dânsii cu România. Adunarea nationala proclama îndeosebi dreptul inalienabil al natiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mures, Tisa si Dunare". Alte puncte priveau "egala îndreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru toate confesiunile din Stat ; vot direct, egal si secret ; reforma agrara ; drepturi pentru muncitori ; eliminarea razboiului ca mijloc pentru rezolvarea raporturilor internationale ; recunostinta eterna celor ce si-au dat viata pentru libertate si unitate nationala" etc. Goldis si-a încheiat raportul cu cuvintele "legatura sfânta a celor 14 milioane de români ne îndreptateste azi sa zicem Traiasca România Mare !".
Ultimul orator a fost Iuliu Maniu, greco-catolic, care a vorbit în numele Partidului National Român din Transilvania - discurs prohibit peste patru decenii în România. Iata un scurt fragment : ". . . Daca privim înapoi la suferintele îndurate de neamul românesc, daca ne amintim de sângele varsat, nu stiu cum sa multumim lui Dumnezeu, ca ne-a dat noua, celor din generatia de acum, sa traim aceste timpuri de înaltare . . . Înainte de a lua hotarîri trebuie sa ne închinam înaintea acelora care au ajutat ca lumina libertatii neamurilor sa strabata norii. Acestia sunt vitejii din glorioasa armata româna, condusi de marele capitan, Regele Ferdinand (. . .) Unirea tuturor românilor într-un singur Regat si într-un nedespartit stat este nu numai un ideal sfânt, ci si un drept inalienabil al nostru în baza fiintei noastre nationale unitare. Noi, fiii natiunii române de pretutindeni suntem de aceeasi obârsie, de aceeasi fire, cu o singura si unitara limba si cultura si suntem încalziti de aceleasi sfinte traditii si de aceleasi aspiratii marete (. . .) Noi, românii din Transilvania, Banat si Ungaria suntem în drept si avem datoria sa pretindem aceasta Unire, pentru ca aici a fost leaganul românismului (. . .) (St. Neagoe, Istoria Unirii Românilor, ed. Diogene, Bucuresti, 1993, p. 287-290).
La ora 14, delegatii au mers pe Câmpul lui Horia unde asteptau cei peste o suta de mii de români. S-au rostit mai multe discursuri. Episcopul Miron Cristea al Caransebesului a spus, între altele : "Nu ne putem gândi astazi la altceva decât la aceea ce au hotarît si au facut fratii din Basarabia si Bucovina, adica la Unirea cu scumpa noastra România, alipindu-i întreg pamântul stramosesc". Dupa care a poftit pe episcopul Iuliu Hossu al Gherlei sa citeasca Hotarîrea Unirii, urmata de cuvintele : "Fericit am vestit hotarîrea judecatii lui Dumnezeu prin reprezentantii a toata suflarea româneasca ; fericiti voi, care ati pecetluit pe veci Unirea cu Tara Mama. O viata întreaga veti marturisi cu mândrie «Si eu am fost la Alba Iulia». Traiasca România Mare, una si în veci nedespartita".
Entuziasmul multimii ajunsese la culme. Glasuri, vibrând de mândrie nationala, scandau "Suntem uniti cu Tara" sau "Traiasca România Mare". Cei doi episcopi, Cristea si Hossu se îmbratisau fericiti, cu roua bucuriei în priviri, iar episcopul Cristea profetea: "Pe cum ne vedeti aici îmbratisati frateste, asa sa ramâna îmbratisati, pe veci, toti fratii României" (idem, p. 292).
Adunarea a ales Marele Sfat National - 212 membri - în care au intrat cei cinci episcopi români, teologi, protoierei si preoti. La 2 Decembrie, Marele Sfat National a ales Consiliul dirigent, iar la 14 Decembrie o delegatie alcatuita din Vasile Goldis, Alexandru Vaida Voievod si episcopii Cristea si Hossu au prezentat la Bucuresti Regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu România. Atestarea hotarîrii istorice de la 1 Decembrie 1918 a fost facuta prin decretul regal din 11 Decembrie 1918, investit cu putere de votul Parlamentului din 29 Ianuarie 1919.
În acelasi timp în Banat situatia generala era mai confuza datorita ocupatiei militare. La începutul lui 1919 s-a constituit "Liga Banateana", condusa de diaconul Avram Imbroane (ortodox) cu scopul de a informa opinia publica si Conferinta de pace de la Paris despre drepturile românilor din acest teritoriu.
La 8 Ianuarie 1919, Consiliul national sasesc din Medias a aprobat hotarîrea de la Alba Iulia, decizie asemanatoare luând si svabii din Banat, reuniti la Timisoara la 10 August 1919, O delegatie a "Ligii banatene" a mers la Paris prezentând un memoriu asupra drepturilor noastre asupra acestui teritoriu.
Unirea Transilvaniei cu Tara a adus schimbari radicale si în viata Bisericii, mai ales a celei ortodoxe. Temeiul constitutional pentru organizarea bisericeasca l-a constituit art. 22 din Constitutia din 1923: "Biserica Ortodoxa Româna este si ramâne neatârnata (independenta, nn) de orice ierarhie straina, pastrându-si însa unitatea cu Biserica Ecumenica a Rasaritului în privinta dogmelor".
Ierarhii din provinciile alipite au intrat, la 30 Decembrie 1919, în componenta Sfântului Sinod de la Bucuresti, conform rânduielilor canonului 34 apostolic. La 31 Decembrie 1919, episcopul Miron Cristea devenea Mitropolitul Primat al României. Au fost reînfiintate episcopiile Oradei (1920), Clujului si Armatei (1921), Tomisului, Cetatii Albe si Hotinului (1923). Mai mult, ardelenii au fost privilegiati în alegerile de episcopi. Alaturi de Miron Cristea, au devenit episcopi : Lazar Duma la Arges, Lucian Triteanu la Roman, Justinian Teculescu la Ismail, protopopul de Saliste, Ioan Stoica, la Armata si cel de Brasov, Vasile Saftu, la Râmnic. La Sibiu a devenit mitropolit prof. Nicolae Balan, iar la Cluj episcop Nicolae Ivan. Catedra de Istoria românilor de la noua Universitate clujeana va fi ocupata de protoiereul de Saliste, prof. Ioan Lupas.
Una din marile împliniri ale Unirii de la 1 Decembrie 1918 a fost construirea catedralei ortodoxe din Alba Iulia, în numai un an si jumatate, având ca arhitect pe V. G. Stefanescu si pictor pe Costin Petrescu. Ea a fost sfintita la 15 Octombrie 1922 de catre Mitropolitul-Primat Miron Cristea, cu ocazia încoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
La 4 Februarie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aproba ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, confirmata prin "Tomos"-ul Patriarhului Ecumenic, din 30 Iunie 1925. Înscaunarea primului Patriarh al României - Miron Cristea - a avut loc la Bucuresti, la 1 Nov. 1925.
Legea si Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, prevazând participarea masiva a laicilor la viata Bisericii conform Statutului sagunian, consfintea astfel autocefalia Bisericii - obtinuta în 1885, în urma independentei de stat dobândita prin lupta în 1877 -. Ele prevedeau existenta a cinci mitropolii - Ungro-Vlahia, Moldova si Transilvania, plus a Mitropoliei Bucovinei, cu Arhiepiscopia Cernautilor si Episcopia Hotinului, si a Mitropoliei Basarabiei, înfiintata în 1927, cu Arhiepiscopia Chisinaului si Episcopia Cetatii Albe -.
În 1920, Guvernul român a intrat în tratative diplomatice cu Vaticanul, iar în 1921 s-a deschis Legatia româna pe lânga Vatican si Nuntiatura apostolica la Bucuresti. La 10 Mai 1927, la staruinta Regelui Ferdinand I (catolic) s-a semnat Concordatul cu Vaticanul. Ritul latin avea o mitropolie la Bucuresti, cu 4 episcopii sufragane si alta la Iasi. Ritul greco-catolic avea Mitropolia Blajului, cu 4 episcopii sufragane. În 1928 s-a emis o noua Lege a Cultelor care a fost valabila pâna în 1948, an în care Biserica sora greco-catolica a fost desfiintata prin lege. Restabilirea ei juridica s-a facut dupa evenimentele din Decembrie 1989.
Consideram ca pâna în anul 1918 a existat o frumoasa colaborare între Ierarhii, preotii si credinciosii celor doua Biserici nationale românesti - ortodoxa si greco-catolica. Ei au fost împreuna în momentele de rascruce din viata poporului român : rascoala lui Horia, Closca si Crisan ; Supplex-ul; Memoriile lui V. Moga si I. Lemeni ; revolutia din 1848 ; ASTRA ; Memorandumul sau primul Razboi mondial (Pr. prof. M. Pacurariu).
Desfiintarea Bisericii greco-catolice în 1948 a însemnat bunuri confiscate, episcopi si preoti arestati.
Sase epoiscopi greco-catolici vor muri în temnita în urma tratamentelor fizice si morale inumane : Vasile Aftenie al Bucurestiului (+1950) ; Ioan Suciu al Blajului (+1953) ; Traian Frentiu al Oradei (+1952); Titus Livius Chinezu al Bucurestilor (+1955) ; Ioan Balan al Lugojului (+1960) ; Alexandru Rusu al Baii Mari (+1963) ; altii vor suferii ca Iuliu Hossu al Gherlei-Clujului (+1970) - în ultima parte a vietii cu domiciliul fortat la mânastirea Caldarusani si Iuliu Hirte (+1978). Alaturi de ei au murit si 4 episcopi catolici de rit latin, Alexandru Cisar al Bucurestiului (+1950), Antonie Durcovici al Iasilor (+1950), Francis Staffler al Oradei (+1957) si Augustin Pasa al Timisoarei (+1955).
Desigur si Biserica Ortodoxa Româna îsi are martirii sai. Tot în perioada comunista au pierit numerosi mireni si preoti ortodocsi la Canal sau în temnitele de trista amintire. Martirologiul Neamului Românesc cuprinde pe Patriarhul Nicodim Munteanu (+1948), pe Mitropolitii Irineu Mihalcescu al Moldovei (+1948), Tit Simedrea al Bucovinei (retras în 1945, + 1971), Efrem Enacescu al Basarabiei (alungat în 1944, + 1968) si pe episcopii Nicolae Popovici al Oradei (pensionat fortat în 1950, +1960) sau Grigore Leu al Husilor (+1949). Pe toti acestia, precum si pe preotii si credinciosii martirizati de comunisti, Biserica Ortodoxa Româna are datoria morala sa-i canonizeze într-o zi pe care ne-o dorim cât mai apropiata.
Anul acesta, la 1 Decembrie am sarbatorit 80 de ani de la Marea Unire când, pein revenirea la Patria Mama a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, se desavârsea procesul istoric al fauririi statului national unitar român.

Consider, deci, ca cea mai potrivita încheiere o constituie cuvintele Regelui Ferdinand I rostite la încoronare la Alba Iulia, la 15 Octombrie 1922 :
"Ma închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile si pretutindeni, prin credinta lor, prin munca si prin jertfa lor au asigurat unitatea nationala si salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o, într-un glas si o simtire, de la Tisa pâna la Nistru si pâna la Mare"
Ferdinand I - Regele tuturor românilor.

Sis sibi terra levis !

Pr.Prof.Dr Cezar Vasiliu/Montreal





Pr.Prof.Dr Cezar Vasiliu/Montreal    12/1/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian