Poeme de toamnă
A VENIT TOAMNA
A venit toamna încă o dată,
am mai îmbătrânit putin
sunt un surub ce-a ruginit în poartă
si scârtâie-n prelung suspin.
Aleargă frunze pe asfalt
si se lipesc de el, prea ude,
când curge ploaia din înalt
fiorul toamnei mă pătrunde.
De mă cuprind melancolii
nădejdea mi-e, Doamne, la Tine,
Esti ratiunea mea de-a fi
că-n rest toate-s desărtăciune.
A CÂTA TOAMNĂ-I ASTA?
Dansează picăturile de ploaie
în toamna ce-mi aduce amintiri
îsi udă vântul haina
prin vechile clădiri
Copacii se despoaie
bătrâne frunze cad
sub stropii grei de ploaie
se adună apa-n vad.
A câta toamnă-i asta
Ce vine lăcrimând?
Nu vreau ca să le număr
si nu voi sti nicicând...
IAR
Stau la geam cu capu-n mână
când pisoiul toarce timpul
ca pe un fuior de lână.
Iar se schimbă anotimpul.
Plouă încet cu picuri mici
peste câmpuri, peste floare,
vântul taie ca un brici.
Toamna aceasta iar mă doare.
Amintiri mă-ncearcă iar
peste tot sunt frunze ude
totu-mi pare în zadar
as pleca dar nu stiu unde.
IZVORUL DIN TUGĂ
Când cântă gugustiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.
Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi
iar eu eram cu gândul doar la masă
când boii se vor odihni si vor bea apă
si noi vom sta sub salcia pletoasă.
Tata-mi spunea atunci povesti cu zâne
iar eu beam apă rece dintr-o tugă
de pe stergarul alb, pe iarba verde,
mâncam cu poftă ceapă, mămăligă...
Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creste din belsug.
Si dacă as putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc asa mâncare simplă
dau toate bunătătile de acum!
MAMA
Mi-e dor de tine mamă si as vrea
să fi, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristetea de pe fruntea mea
asa cum o făceai, fiind cu tine.
Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem si ciuperci si flori
si să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.
S-aprindem focul din surcele-n tindă,
fierbând o mămăligă pentru lapte,
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte...
Dar unde esti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îti aprind, cu lacrimi, lumânare..
TOARCEM AMINTIREA
Merg încet cu sufletul pustiu,
singură printre atîta lume,
timpul a trecut cînd nici nu stiu,
oamenii din juru-mi nu au nume.
Joacă, iar, căldura verii-n aer
fructele si le-a-negrit, iar, socul,
clopotele bat, prelung, a vaier,
si eu nicidecum nu-mi găsesc locul.
Am să mă întorc în sat curând
unde mă asteaptă maica bună
la lumina stelei, licărind,
toarcem amintirea, ca pe lână...
ASA-I VIATA...
M-am întors la mine-n sat
si-am găsit casa-ntr-o rână,
nimeni nu mai stă în ea
decând s-a dus maica bună.
Râul Beica clipoceste,
via s-a-necat în ruguri
desi nimeni n-o munceste
tot mai dă vreo doi-trei struguri.
Părul, nucul si gutuiul
sânt deja cam ofiliti,
nu e nimeni prin ogradă
să simtă că sunt iubiti.
Lângă prispă-n grădinită,
Prea plăpândă, o zambilă
a-nflorit si anu-acesta,
îmi vine să-i plâng de milă.
De-atâta singurătate
a secat apa-n fântână,
cumpăna a-ntepenit
si se sprijină de lună.
Parcă văd pe-a mea măicută
stând la masa cea rotundă
si tăind cu o ată albă
mămăliga aburindă
Si pe noi, cei opt copii,
râzând din orice nimicuri
eram tineri si frumosi
cum puteai să nu te bucuri?
S-a dus mama, s-a dus tata,
sus în deal la cimitir,
le-am aprins o lumânare,
le-am sădit un trandafir
Si, apoi, ne-om duce noi
c- asa-i viata, trecătoare,
vor venii copiii nostri
să ne aprindă o lumânare.
Multe as putea să fac
acuma am chiar si banii
dar toate ar fi în zadar
nu putem întoarce anii.
Desi, asa cum se spune,
niciodată nu-i târziu,
am să constuiesc o casă
si-am să alung acest pustiu.
COPIL DE CORCODUSE
E iarnă, Doamne,si e frig
Un vânt tăios mă biciuie pe fată,
Nu pot să cred si nici să înteleg
Că acuma sunt la margine de viată.
Nepoata mă tot trage înapoi
Cu chipu-i blând si fin ca de păpuse
Si lângă ea îmi pare foarte rău
Că nu mai sunt copil de corcoduse.
Să prind iar fluturii pe deal
Si mama să mă strige îmbufnată,
Să ascult acelas cântec din caval
Redevenind copilul de altădată.
PE APROAPE E CRĂCIUNUL
Parcă-i primăvară, Doamne,
iar pe-aproape e Crăciunul,
caut anii tineretii
si nu mai găsesc niciunul.
Umedă îmi e privirea,
mângâi creanga de copac
mi-o imaginez în floare
înghit lacrima si tac.
Si e, totusi, iarnă, Doamne,
într-un decembrie rebel
ce nu vrea să intre-n schema
iernii acesteia, de fel.
Câte ierni si câte toamne
au trecut, nici nu mai stiu,
doar atâta simt eu, Doamne,
că mi s-a făcut târziu.
|
Titina Nica Tene 11/13/2009 |
Contact: |
|
|
