Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorba cu Ileana Andrei Cudalb


„Facerea unei case necesită vointă si pricepere, cu atât mai mult facerea unei lumi...”

Ileana Cudalb s-a născut la 21 iunie 1951, în localitatea Cudalbi, judetul Galati; este absolventă a Facultătii Engleză - Rusă. În anul 1983 debutează literar în revista Săptămâna Culturală din Bucuresti. Debutul editorial are loc în 1993 cu romanul Sărbătoarea promisă, Ed. Porto Franco, Galati. Ileana Cudalb, scrie literatură, distingându-se prin stilul natural, direct - , astfel facând parte din cei mai talentati prozatori de azi.

A publicat mai multe cărti, printre care:

• Yitzhak Rabin. Pacea si-a ucis soldatul, coautor poetul Shaul Carmel, Israel, Ed. Du Stil, Bucuresti, 1996; varianta în limba engleză a volumului ”Yitzhak Rabin. Pacea si-a ucis soldatul” a fost publicată de Redactia Publicatiilor pentru Străinătate, 1997
• Shimon Peres. De la Dimona la Oslo, Ed. Institutul European din Iasi, 2001
• Via Regis, roman, Ed. Libra, Bucuresti, 2002
• Fiica mea, America, roman, Ed. Libra, Bucuresti, 2002; varianta în limba engleză „My daughter AMERICA”, traducere de Ioana Baldea, a fost publicată de Ed. Junimea din Iasi, 2007
• Baia Balkan, roman, Ed. Fundatia Culturală Ideea Europeană, 2007

A tradus din limba engleză în limba română:

• Spectacolul trebuie să continue - roman de Ricky Ski, Ed. Orizonturi, Bucuresti;
• Onix John - roman de Trevor Ferguson, Ed. Porto Franco, Galati;
• Diana - Biografie de Nicolas Davies, Ed. Orizonturi, Bucuresti;
• Îngerul maltez - roman de Catherine Cookson, Ed. Pygmalion, Ploiesti;
• Premii - roman de Eric Segal, Ed. Pygmalion, Ploiesti;
• Acte de credintă - roman de Eric Segal, Ed. Pygmalion, Ploiesti;
• Viata si iubirile unei diavolite - roman de Fay Weldon, Ed. Pygmalion, Ploiesti;
• Femeia în negru - roman de Susan Hill, Ed. Pygmalion, Ploiesti;
• Rabin. Viata noastră. Testamentul lui - memorialistică de Lea Rabin, Ed. Institutul European, Iasi;
• Primul fiu. George W. Bush si Dinastia Bush, publicistică de Bill Minutaglio, Ed. Orizonturi, Bucuresti.

Premii:

• 1997 - Premiul pentru publicistică acordat de Comitetul National Român UNESCO pentru volumul Yitzhak Rabin. Pacea si-a ucis soldatul;
• 2001 - Trofeul Pro Amicitia 2001 acordat de Comitetul Centrului Cultural Israeliano - Român din Tel Aviv;
• 2003 - Premiul International Felix Aderca acordat de Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (A.S.I.L.R.) din Tel Aviv

***

Ne-am cunoscut în anul 1995 la Iasi, cu ocazia a două evenimente culturale: Salonul International de Carte, deschis în incinta Teatrului ”Luceafărul” si lansarea unui volum de poezii scris de poetul israelian de limbă română, Shaul Carmel, după care ne-am reîntâlnit în Israel, în anul 2003, când ati participat la Târgul International de Carte de la Ierusalim, ca reprezentant al Ministerului Informatiilor Publice (Departamentul pentru românii de pretutindeni) si ati fost onorată cu ”Premiul International Felix Aderca” din partea A.S.I.L.R.. Mi-ati acordat atunci primul interviu, si, printre altele, ati spus că vă ocupati si de proiectele dedicate scriitorilor de limbă română din toată lumea, din toate comunitătile românesti. Doriti să ne relatati câte ceva despre realizarea acelor proiecte?

Perioada cât am lucrat la Departamentul pentru românii de pretutindeni a fost cea mai rodnică din punctul de vedere al rezultatelor palpabile dar si cea mai bună pentru evolutia mea profesională. Dacă e să-l citez pe Maxim Gorki, activitatea făcută atunci a fost pentru mine o a doua „universitate”. Întotdeauna am dorit să învăt, să depăsesc limitele si să mă îmbogătesc sufleteste. La departament am învătat enorm din experienta de viată a românilor care au luat calea exilului din diferite motive, din tragediile lor, din întelepciunea lor. Numesc aici români pe toti cei care consideră limba română, limba lor maternă, pentru că la început eu am venit în contact cu ei prin intermediul limbii române. Fiind pasionată de scris, normal că mi-am îndreptat atentia, în primul rând, asupra proiectelor care veneau din partea scriitorilor stabiliti în afara granitelor României, dar care cu sufletul rămâneau la locul nasterii lor, legati sau influentati ireversibil de cultura română în care s-au format. Era atunci, în anii 1995-1997, o realitate surprinzătoare care se deschidea în fata mea si pe care o percepeam mai mult instinctiv. Am simtit că scriitorii de limbă română trăiau în noua lor patrie un nou exil, de data asta spiritual - scriau într-o limbă secretă pe care concetătenii lor, chiar si copiii lor, nu o puteau întelege, nu le puteau împărtăsi emotiile, mesajele si, în consecintă, nu îi puteau pretui la justa lor valoare. Atât cât reuseam să înteleg, erau scriitori valorosi, cu un discurs literar bine articulat, care stăpâneau arta de a folosi cuvintele cu aceeasi măiestrie cu care o făceau si scriitorii cu o bună reputatie, din România. În plus ei veneau cu un limbaj nou, cu o experientă proprie într-un peisaj inedit. Ca cititoare am fost întotdeauna receptivă la nou, puteam deci presupune că asta e calitatea oricărui cititor. Asa a venit ideea de a iesi în întâmpinarea atât a scriitorilor români din afara granitelor, care aveau nevoie de cititori, cât si a publicului cititor din România, doritor să cunoască universul acestor creatori. Evident, fiind mai receptivi la initiativă, cele mai multe proiecte au venit de la scriitorii israelieni de limbă română si a fost un privilegiu să colaborez cu personalităti afirmate deja în Israel care au devenit nume de prestigiu si în România. Shaul Carmel, Eugen Campus, Solo Juster, Sonia Palty, Tuvia Juster, Nicu Horodniceanu, Solo Har, sunt doar câteva nume de autori care au publicat în România, în cadrul programului de finantare a Guvernului României pentru promovarea scriitorilor de limbă română din afara granitelor. Mă leagă de atunci o prietenie constantă cu acesti creatori, si acum când sunt atât de departe de Israel, ca si de România, mă bucur de succesele lor si sunt mândră că, putin, mi se datorează si mie deschiderea drumului lor către acasă, cealaltă casă, spirituală. Experienta de succes cu scriitorii israelieni de origine română a dat curaj si încredere si altor scriitori de a se adresa departamentului guvernamental pentru sustinerea si promovarea creatiei lor, în România. Am sustinut proiectul domnului Jean Tăranu, din Canada, antologii ale scriitorilor din Germania, Spania, Australia, reviste literare care au publicat în paginile lor scriitorii români din diaspora.

Aveti o bogată experientă privind viata si cultura israeliană iar originarii din România vă pretuiesc pentru ceea ce ati realizat. La un moment dat apăruse un zvon precum că urmează să ocupati functia de director la Institutul Cultural Român din Tel Aviv. Prietenii si colaboratorii vă asteptau cu bratele deschise. N-a fost să fie.

Nu a fost doar zvon, a fost o realitate. Am avut Ordinul ministrului de externe de numire în functia de director al Institutului Cultural din Tel Aviv, numai ca înainte de a urca în avion si a porni spre noul loc de muncă s-a schimbat conducerea de la Bucuresti si în buna traditie românească - cine nu e cu noi e împotriva noastră -, a fost numită o persoană care făcea parte din anturaj.

A urmat o perioada de tacere. Apoi, surpriza - a venit pe calea internetului -, de a vă regăsi în functia de atasat cultural la Ambasada României din Coreea de Sud. Ce ne puteti împărtăsi din această experientă si din cultura acestei tări?

Până la urmă s-a făcut dreptate, nu-i asa? La vremea aceea as fi putut să aleg functia de atasat cultural în cadrul ambasadei de la Tel Aviv dar cred că am ales Seulul din orgoliu si, de ce să nu recunosc, din spirit de aventură. Era un loc unde cu greu puteam ajunge ca turist sau în delegatie guvernamentală si apoi întotdeauna am fost interesată de Extremul Orient. Alegerea s-a dovedit foarte inspirată si pot spune că am petrecut aici cei mai frumosi ani din cariera mea de functionar guvernamental. După experienta israeliană, credeam că nu există alt popor care să fie mai receptiv la cultura altor popoare si care să dorească mai mult să îsi promoveze propriile valori. Ei bine, în Coreea, globalizarea nu este doar o vorbă lipsită de continut. De altfel miracolul coreean ca si miracolul israelian are în comun tocmai această îmbinare perfectă între traditie si modernitate. Pot spune că în cei aproape patru ani cât am fost atasat cultural al Ambasadei României la Seul, am cunoscut viata culturală a Coreei sub toate aspectele ei, de la manifestări de masă, gen festivaluri populare dedicate evenimentelor din calendarul sărbătorilor laice si religioase, până la festivaluri nationale si internationale de artă teatrală, cinematografică, muzică, dans, expozitii de artă sau spectacole sustinute de invitati străini, întotdeauna dublati de interpreti de valoare coreeni. Mai putin am venit în contact cu literatura coreeană din cauză că nu cunosc limba. Putinele traduceri făcute de profesorii coreeni de la Catedra de limbă română din cadrul Universitătii de Studii Străine, Hankuk, mi-au prilejuit însă revelatia unui univers poetic inedit, de o sensibilitate aparte, în care trăirile umane sunt estompate până la surdină, venind ca un ecou din timpuri ancestrale si contopindu-se cu relieful învăluit de ceturile opalescente ce învăluie perpetuu peisajul coreean, conferindu-i o aură de mister. Aici frumosul nu este ostentativ, este indus prin armonia fortelor care dau viata. Ying si Yang. As fi vrut să am timp să învăt limba coreeană ca să mă bucur deplin de bogătia literaturii acestui popor, dar poate cei care deja vorbesc cele două limbi, si sunt din ce în ce mai multi, pe măsură ce se înmultesc absolventii de limbă română, ne vor dărui cu mai multe traduceri. Si cred că va fi asa pentru că în Coreea interesul pentru România este foarte mare, nu doar în învătământul universitar si în economie, ci si la cetătenii simpli, de pe stradă. Nicăieri nu am întâlnit oameni care să reactioneze atât de prompt si atât de admirativ la numele de România pe care ei îl asociază automat cu numele Nadia Comaneci. E firesc să fie completat acest interes si de cunoasterea reciprocă a valorilor care fac bogătia popoarelor noastre. Si din nou revin la comparatia cu Israelul. M-am considerat, si mă consider încă, un ambasador al Israelului prin admiratia pe care o împărtăsesc, ori de câte ori am ocazia, pentru această tară. Ei bine, acum mă pot considera si un ambasador al Coreei de sud. Tot ce spun despre această tară nu este este de complezentă, o simplă incursiune pe internet o poate demonstra.

Comunitatea de români din Coreea de Sud e mare? Ce ne puteti spune despre românii de acolo?

Nu. Practic nu avem o comunitate românească în Coreea. Distanta, bariera de limbă, specificul asiatic, sunt tot atâtea bariere care îi împiedică pe români să se stabilească în Coreea. În plus aici nu se admite dubla cetătenie fapt care implică lipsa unor drepturi civile. Asta nu înseamnă că nu sunt români totusi. Câteva femei căsătorite cu coreeni, care au si copii, câtiva specialisti din industria navală cu contracte de muncă pe termen limitat, studenti, profesori români care predau la universitătile coreene. Toti acesti oameni trăiesc însă izolati unii de altii, mai putin cele două, trei femei căsătorite în Seul care socializează împreună si care sunt si foarte apropiate de ambasadă. Restul, din cauza distantelor si din cauza programului de lucru - acolo disciplina muncii nu este o vorbă în vânt – se deplasează mai greu si nu au timp să participe la diferite actiuni care i-ar putea apropia. Sunt însă recompensati de câstigul material si de faptul că despărtirea de tară este pe termen scurt.

A lucra în diplomatie înseamnă si anumite sacrificii privind asa-zisele obligatii familiare?

Din fericire obligatiile mele familiare nu sunt asa de mari. Nu mai am copii de crescut, nepotii încă nu s-au anuntat, nici măcar în perspectivă, iar sotul meu s-a pensionat si mă urmează. Cred că si pentru el diplomatia este o experientă interesantă. Ca însotitor de diplomat are ocazia să participe alături de mine la evenimenele la care sunt invitată, întâlneste o multime de oameni, vizităm împreună locuri pe care nu s-ar fi gândit vreodată că le poate vizita. Sunt multe lucruri bune în viata lui de pensionar dar si sacrificii, dacă tot vorbim despre asta. Faptul că viata lui ordonată de finantist s-a schimbat brusc si el a trebuit să se adapteze la lucruri care îi erau străine, la oameni cu care nu se poate întelege pentru că nu are un limbaj comun cu ei, la conditii de climă diferite – aici si eu am suferit din plin -, la alimentatie diferită, toate acestea au însemnat un sacrificiu. Dar l-a făcut cu gratie si asta ne-a ajutat pe amândoi.

Iar acum vă aflati în Australia. Cu ce prilej?

Sunt consul la Ambasada României din Canberra. Un alt gen de activitate, pe cât de dificil pe atât de interesant. O nouă provocare.

Cu aproximatie, câti români sunt în Australia?

Statisticile spun că sunt în jur de douăzeci de mii de români în Australia si Noua Zeelandă, tară pe care o gestionez, de asemenea, în calitate de consul la Canberra. Eu cred însă, că sunt mai multi: unii, din motive personale, care tin de istorie, nu doresc să se mai declare români, iar altii, din ce în ce mai multi, au venit în ultimii ani si nu au fost inclusi în aceste statistici. Putem vorbi de o diasporă românească, organizată în comunităti, în marile orase ale Australiei si Noii Zeelande. Sunt români de foarte bună calitate, multi dintre cei cu studii universitare sunt plasati în cele mai bune posturi din economie, sunt si oameni care conduc afaceri de succes. Nu-i regăsim însă în politică. La fel ca si în celelalte tări unde trăiesc mari comunităti de români, acestia fie nu sunt interesati de politică, fie nu au destul curaj de a se avânta pe acest teren.

Ce proiecte de viitor aveti?

Să termin romanul „Insula Serpei”, să călătoresc, să vizitez cât pot locurile de interes turistic din zona Asia Pacific, să continui cu traducerea în limba engleză a romanelor apărute deja si, pe cât posibil, să le lansez în lumea literară de la antipozi.

Dacă am în vedere cărtile pe care le-ati scris despre personalităti din Israel si viata de aici, sigur că se vede atasamentul pe care-l aveti fată de Tara Sfântă si Poporul Cărtii. Să scrieti o carte despre Shimon Peres, titular al Premiului Nobel pentru Pace (1994), fost ministru al apărării, fost ministru de externe, fost prim - ministru, ministru pentru dezvoltare regională în Guvernul Barak, Doctor Honoris Causa (titlu acordat în Aula Magna a Universitătii din Bucuresti la 4 decembrie 2001), în prezent Presedintele statului Israel, e un curaj si o muncă enormă! Se poate spune că este o carte document. Ce v-a determinat să scrieti această carte?

Cartea am scris-o din admiratie profundă pentru un creator. Vedeti dumneavoastră, si scriitorii si politicienii folosesc în munca lor cuvintele pentru a construi o operă care să dureze. Dar în timp ce scriitorul se gândeste mai degrabă să îsi satisfacă un orgoliu reusind cel mult să creeze un curent literar, politicianul, cu aceleasi cuvinte, dacă are o viziune corectă, remodelează o lume. Si aici el se deosebeste net de ceilalti creatori: prin altruismul cu care îsi dedică munca semenilor săi, contemporani si urmasii lor. Nu-i nici o urmă de narcisim la un om de talia lui Shimon Peres. Premiul Nobel pentru Pace nu este o tintă pentru care luptă el - nu-i decât recunoasterea meritelor sale -, satisfactia pe care o caută este bucuria de a-si vedea proiectele puse în pagină si care dau rezultatele dorite spre binele tuturor celor pe care îi reprezintă.

V-ati gândit câtusi de putin la faptul că peste ani, Shimon Peres va ajunge Presedintele Israelului? Cred că a fost si o premonitie, când ati scris undeva, ”Unul dintre conducătorii acestui popor, Shimon Peres...”

Cred că m-am gâdit, asa cum au gândit toti cei care l-au iubit si pretuit de-a lungul timpului si care m-au influentat si pe mine. Invoc aici doi prieteni dragi care nu mai sunt si care mi-au ghidat pasii pe timpul scrierii acestei cărti, Yitzhak Artzi si Sandu David. Fie memoria lor binecuvântată! Chiar si fără premonitia mea, Shimon Peres avea să ajungă Presedintele Israelului, avea să-si încheie cariera politică îndeplinind functia supremă în statul pe care l-a slujit cu credintă, întreaga lui viată.

Ce înseamnă Israelul pentru dumneavoastră?

Un Templu. Un loc de referintă unde stiu că pot veni să mă simt aproape de Dumnezeu, unde pot vedea miracolul reînvierii nu doar din punct de vedere religios ci si laic. Un loc unde poti rosti cu încredere: si totusi, se poate!

Atunci când ati scris: ”Facerea unei case necesită vointă si pricepere, cu atât mai mult facerea unei lumi...”, la care lume v-ati referit?

La lumea în care trăim. E singura pe care o avem, nu? Viata ne dă dreptul de a exista în această lume dar avem si obligatia de a o face mai bună, de a o lăsa urmasilor mai bogată, privind spre viitor, fără să uităm trecutul. Dar si fără să exegerăm.

Ce ar trebui făcut pentru a fi o lume mai bună?

Un singur lucru, să fim noi mai buni. Să ne repozitionăm în raport cu ceilalti din jurul nostru, cu oamenii, cu lucrurile. Să ne reamintim în permanentă o învătătură simplă: nimeni nu ia nimic cu el. Nechibziunta duce la dezechilibru si asta nu îi afectează doar pe cei apropiati ci si întreaga comunitate, întreaga omenire, în final.

Dar pentru o Diasporă românească mai bună si mai unită?

Diaspora românească se află acum la o răscruce, îsi caută drumul spre „acasă”, asta însemnând nu revenirea în granita statului român ci revenirea în universul interior, în propria constiintă pentru a-si recupera identitatea. Ei caută să se repozitioneze în raport cu cei rămasi în tară, asa cum si societatea românească, în ansamblu, caută să reevalueze relatia cu cei plecati. Este impresionant să îi vezi pe românii care trăiesc de zeci de ani în SUA, Canada sau Australia, că sunt la fel de afectati de instabilitatea politică de la Bucuresti, că doresc să voteze nu pentru că ar avea vreun folos direct de pe urma votului lor, ci pentru că vor ca lucrurile să se schimbe în România, că suferă alături de categoriile de defavorizati, că fac actiuni de într-ajutorare. Din păcate românii din diaspora nu sunt dispusi să îsi acorde credit unii altora, să recunoască atuurile semenilor, care să îi reprezinte atât în fata statului român cât si în fata statului de resedintă, consolidând în felul acesta organizatiile lor. Am spus-o si o repet fără nici o teamă de a gresi: românii nu au exercitiul comunitătii. Nici nu au cum. În cei cincizeci, saizeci de ani de când s-au înregistrat deplasări masive de populatie din granitele statului, românii nu puteau crea o traditie care să opereze de acum cu putere de lege. Ne uităm cu admiratie si invidie la comunitătile de armeni, ucrainieni, greci, evrei, italieni, rusi, din SUA, Canada, Australia dar uităm că ei au altă mentalitate si de ce nu, altă orientare. În plus, în cazul românilor se adaugă actiunea distructivă a statului comunist care a dorit să atomizeze comunitatea românească si nu s-o încurajeze să se organizeze, să fie unită. Suspiciunea creată atunci, în rândul oamenilor, încă are o influentă negativă si încă întretine dihonia în rândul vechilor imigranti români, fapt care îi tine la distantă pe noii veniti.

Dacă ar fi să faceti o comparatie între lumea fiecărui continent pe care ati cunoscut-o, ce asemănări ar fi?

Vă referiti la lumea românească?

Da!

Dacă as face o comparatie, as face-o tinând cont de etapele istoriei care au determinat exodul românilor. Cei care au emigrat în perioada dintre cele două războaie mondiale, în special în SUA, aproape au pierdut legăturile cu tara, au fost asimilati, ei si urmasii lor. Cei care au emigrat după cel de-al doilea război mondial, indiferent de orientarea lor politică, liberali, monarhisti, tărănisti, legionari, si indiferent de tara unde si-au găsit refugiu, în SUA, Europa, Australia, au fost trecuti automat pe lista neagră a dusmanilor poporului si supusi unui atac concentrat de anihilare, sub toate aspectele. Atunci când conducerea comunistă găsea, totusi, că se pot trage foloase de pe urma acestor „proscrisi” se încerca atragerea lor spre colaborare în numele unui deziderat luminos, dragostea de patrie. Se stie că reticentii, când nu aveau norocul să intre sub protectia statului de resedintă, erau aspru pedepsiti. Mai vrea cineva ca acesti oameni să privească binevoitori spre liderii de la Bucuresti, si să nu facă o legătură între generatii, chiar dacă au avut loc schimbări profunde atât în structura cât si în mentalitatea politicienilor de astăzi? Eu as zice că mai degrabă să nu conteze nimeni pe uitare. Si cine doreste sincer să construiască un pod solid de comunicare cu diapora să tină cont de sensibilitătile oamenilor si aibă un program bazat pe realitate, nu doar pe bune intentii. Cât priveste noul val de emigranti, de după 1989, acestia au părăsit tara din motive economice si constituie categoria cea mai bine pregătită profesional, cu un înalt nivel de educatie, care si-a făcut repede loc, peste tot, în economia societătilor care i-au primit. Desigur, mai sunt si exceptii. În tările neolatine din Europa, Italia, Spania, Portugalia, Franta au năvălit o serie de români sau tigani din România, de o calitate îndoielnică si care prin faptele lor antisociale aduc prejudicii întregii comunităti. Nici Australia, la capătul celălalt de lume, nu a scăpat de invazia acestor bande de rău-făcători, în special cei orientati către fraudele bancare sau traficul de droguri, si care atunci când sunt prinsi – si nu durează mult, pentru că globalizarea are si acest aspect pozitiv, ajută la urmărirea deplasării infractorilor - fac titlul articolelor de presă, în majoritatea cotidienelor din marile orase. Spre luarea aminte a celor interesati!

Din lumea copilăriei dumneavoastră, a existat un moment mai deosebit, care v-a marcat ulterior?

Da. Îmi aduc aminte, ca si cum as avea o peliculă de film în fata ochilor, cum perceptorii, asa se numeau agentii fiscali prin anii cincizeci, au venit cu camionul si au încărcat din ogradă tot porumbul cules de părintii mei, tineri sub treizeci de ani, cu doi copii de hrănit. Mai târziu am înteles că tata avea de dat cote la stat si sărac fiind nu putea răspunde cerintelor, asa că au venit cu „măturoiul” si au luat tot ce au găsit. Plânsul de atunci al mamei m-a urmărit toată viata. Am descris acel moment în romanul „Fiica mea America”

Vă rog să ne spuneti ceva despre familia dumneavoastră; părinti, frati, surori, copii.

Părintii mei au fost oameni cinstiti care nu au stiut alceva să ne învete, pe mine si pe fratele si sora mea, decât munca si respectul fată de oameni. Au fost extrem de săraci, pentru că bunicii nostri, desi nu aveau averi mari, erau considerati chiaburi. Si pentru că erau bătrâni trebuiau pedepsitii fii lor, asa că tata a făcut armata la un batalion de muncă, la săpat în piatră tunelul de cale ferată de la Ghimes-Palanca iar mama a rămas să muncească singură, timp de câtiva ani, pământul pe care încă nu-l luase statul la colhoz, cu un copil pe care îl alăpta, adică eu, si care o urma la munca câmpului sub soarele de foc sau în ploaie, după cum era vremea. Au fost vremuri grele pe care ei le-au înfruntat curajos si nu i-am auzit vreodată învinuind pe cineva pentru soarta lor. Probabil că din cauza asta nici eu nu am o fire revansardă. Am învătat să fac fată încercărilor fără să vreau să mă răzbun.

Când v-ati descoperit talentul de scriitoare?

Prin clasa a cincea. Eram sub influenta lui Alecsandri si am făcut o compunere la limba română despre iarnă ...cu multe sclipiciuri si horbotele. Profesorul meu de atunci - era tânăr si frumos, eram si rude, si eu eram foarte sensibilă la laude -, cu care am rămas într-o prietenie plină de recunostintă pe tot restul vietii, a fost primul care m-a descoperit, ca să spun asa, mi-a spus că am talent si m-a încurajat să scriu.

V-a influentat cineva în ale scrisului? Dar părintii, au avut vreun rol în acest sens?

Cineva anume, nu. Lectura, pasiunea mea de toată viata - pentru care mama nu avea deloc întelegere, stiind că viata nu e chiar o poezie -, poate că da, m-a influentat. Si scoala. Altă influentă nu am avut. Nu m-am format în cadrul unui cenaclu, nu am avut maestri, nu am avut critici care să mă aducă pe drumul cel bun. Am crescut liberă de norme si m-am însotit numai cu talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu, pentru că întotdeauna am fost convinsă că am talent. Asta m-a făcut să nu renunt niciodată la scris, iar acum este refugiul meu din lumea reală atunci când simt nevoia să rămân cu mine însămi.

Care va fi viitorul literaturii române?

Viitorul literaturii române va fi conditionat în primul rând de existenta cititorului de limbă română. Câtă vreme vor mai trăi românii pe acest pământ va exista si literatura lor. Sigur, succesul acestei literaturi, propăsirea ei, depinde de relatia cerere si ofertă. Câtă vreme scriitorul îsi va adapta stilul si modul de prezentare la conditiile cititorului, relatia va fi una profitabilă pentru ambele părti. În caz că nu, să nu ne asteptăm la concesii din partea unui public grăbit, asaltat de nou, din ce în ce mai chivernisit cu resursele. Personal nu cred în literatura care aduce profituri uriase autorului, după cum nu cred nici în literatura suventionată. E ceva nefiresc în această relatie.

După terminarea studiilor, unde ati lucrat?

În domeniul sănătătii unde am făcut o experientă de viată formidabilă; în Radiodifuziunea Română, la Programul III, emisiunile pentru tineret si copii; la Guvernul României, în Departamentul Informatiilor Publice si apoi la Departamentul pentru românii de pretutindeni; la Ministerul Afacerilor Externe, secretar I, atasat cultural, în cadrul Ambasadei României la Seul si acum, consul la Ambasada României la Canberra.

Ce pasiuni aveti?

În ordinea de precădere: lectura, scrisul si călătorile.

Dacă ati lua viata de la capăt, ati schimba ceva fătă de ceea ce a fost până acum?

Nu. Ar însemna să mă neg pe mine însămi.

Dacă ar fi să vă stabiliti undeva în lume, ce tară ati alege?

O tară cu iesire la mare si cu patru anotimpuri. În Asia am înteles ce mult înseamnă să nu te depărtezi prea mult de meridianul nasterii tale.

Aveti un mesaj pentru cititorii români de pretutindeni?

Să rămână români si să-si pretuiască identitatea.

Vă multumesc si vă doresc mult succes în noua functie si realizări pe toate planurile!

Lucretia BERZINTU
Israel
octombrie 2009









de Lucretia Berzintu    10/29/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian