Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interpretari : Sinusoidala

Anul 1989 a fost pentru societatea românească prilejul de a descoperi, cu stupefactie că trăiam în spatele unei cortine. Normalitatea anilor sub dictatură arăta o structură a societătii bine delimitată, cu ierarhii sociale îndeobste recunoscute, pe principii de importantă socială a profesiei. Astfel, doctorul era privit ca un binefăcător, punct terminus-probabil, cu o responsabilitate pe măsură. Respectul pentru o asemenea profesie, se traducea printr-o smerenie extremă a omului ce se găsea în situatia limită, prin cutume ce stabileau că, la medic nu se merge cu mâna goală, prin zecile de candidati ce optau în fiecare an să urmeze facultatea de medicină, la care se accedea după ani grei de încercări ale admiterii. Medicul, la rândul său era constient de greutatea profesiei pe care o alesese, si într-o proportie mare îsi respecta pacientul, prin atitudine empatică si prin auto perfectionare continuă. Lipsa tehnologiei avansate din zilele noastre trebuia suplinită în acest fel. În atare context, bolnavul căpăta încrederea necesară surmontării, iar medicul beneficia de multumirea materială si sufletească ce o furniza binele fizic, suprem, - alinarea suferintei, salvarea vietii. Profesorul era exponentul matcă societătii. Se considera că motorul, directiile corecte ale individului ce urma să se integreze societătii erau în mâna profesorului. Având la dispozitie linii stabile de orientare ale elevului, profesorul îsi canaliza toate resursele interioare pentru ca mesajul său să pătrundă în vecinătatea elevului. Sistemul, neflexibil al repartitiilor posturilor de profesor, a asigurat în cele mai nestiute locuri, oameni la catedră, cu pregătire stiintifică superioară. Este evident că sistemul din acest punct de vedere era net defavorabil pentru cel indrituit să aducă lumina, dar, beneficiarii, elevii, părintii, rămâneau cu amprenta înnobilării cunoasterii, ce, în mod personal, cel putin, îi trasează viitorului cetătean precepte subtile ale umanitătii. Profesorul era preocupat de stiinta obiectului în care era specializat si pătruns de importanta actului de întretinere a societătii. Aura, ce îl însotea, era semnalul că toate pălăriile trebuiau ridicate. Tinerii ce-si alegeau ca profesie acest apostolat, trebuiau să fie cei mai performanti pentru acele domenii, lucru ce nu putea exista fără adevărate pasiuni investite. Ierarhia continua cu celelalte profesii, ingineri buni profesionisti, formati cu exigentă în scoli, inoculati cu exactitatea executiei, cu disciplina aferentă unei responsabilităti ce vizează siguranta în toate zonele cu impact a muncii lor.
Domeniul dreptului era foarte politizat si fad, încât hotărârile judecătoresti erau predictibile sau formale. Supravietuirea ca profesionist în acest domeniu cu integritatea aferentă, este discutabilă. Alte profesiuni, nu neapărat necesitând studii superioare, se exercitau în virtutea inertiei sistemului.
După 1989, când treptat ne-am trezit la realitate, am realizat mizeria exasperantă ce se instaurase în toti acei ani. Lipsa libertătii de orice natură, restrictiile la mâncare si la bunuri pentru majoritate, concomitent cu beneficii obtinute pe ascuns, de către cei înregimentati sistemului politic, activi în opresarea si tinerea în frâu a oamenilor, cu metode si instrumente specifice dictaturilor, a dus la generalizarea destructurării morale, la lipsă de conexiune cu spiritualitatea, la debusolare, prin degenerarea scopului vietii, transformat în a subzista. Acest dezastru instaurat si-a arătat reversul după ridicarea cortinei. Oamenii au scăpat spre libertatea despre care nu cunosteau nimic. Au început să-si astupe golurile, frustrările acumulate în ani si temeinic adâncite, folosind deprinderi cronicizate, maligne pentru cei din jur si societate. Furt, hotie, înselătorie, smecherie, sforărie, trafic de influientă, toate exercitate la scară macro, într-o tară cu vid de autoritate si putere. Acest tip de a face avere, de a te înregimenta în cercuri influiente, de a avea acces la informatii cu impact, a generat si generalizat pentru a doua oară, într-o nouă eră, atitudinea antiumană, antimorală, antispirituală, antisocială si mai mult decât atât a eludat notiunea de profesionalism. Am asistat astfel în toti acesti ani la o decantare negativă a pârghiilor puterii, concomitent cu cele economice. În primii ani de după revolutie, s-au format cei doi poli ai puterii stânga si dreapta, stânga reprezentată de cei cu privilegii înainte de 89, sau de marea masă neinstruită, tinută în lesă, nestiutoare si docilă, iar dreapta ai căror reprezentanti si simpatizanti erau cei ce au parcurs anii comunismului cu durerea în suflet, a constientei răului pe care, împotriva vointei lor, erau obligati să si-l asume sau să convietuiască alături de el, ca normalitate. A prevalat stânga în mod categoric. Pe parcurs, cei doi poli politici, au degenerat. Dreapta reprezentând simbolic, coloana vertebrală, moralitatea, constiinta spiritualitătii, profunzimea umană, având drept ax central cetăteanul privit ca individualitate si nu ca masă, a fost invadată si infestată, treptat, de elemente nocive, purtătoare de toxicitatea parvenirii materiale, si, odată cu disparitia exponentilor săi de calibru, noua generatie, astfel atinsă nu a reusit să păstreze valorile perene, din contră le-a pervertit în propriu interes economic. Stânga si dreapta acum se confundă lesne. Ambele au în subsidiar cercuri de interese, uneori comune. Ambele au aceeasi destructurare vădită în atitudinea lor, de pe pozitii acaparate. Nu mai este de mult o chestiune de război politic, al ideologiilor si alternativei. Totul se reduce la o clasă politică infestată din plin cu germeni mosteniti, asimilati si perfectionati ai destructurării. Totul a încăput, nefericit, pe mâna lor, si asistăm neputinciosi cum lujerii binelui societătii sunt secerati fără milă sub coasa barbară a inconstientei. Quo vadis Domine?
Dumnezeu este cel ce înglobează totul. Nimic nu trece peste legile Sale. Fiecare, ca individualitate, va da socoteală negresit asupra actelor sale.Voite sau nevoite, încheierea socotelilor este departe de a se termina la săvârsirea actului nostru, pentru că, măsura lui Dumnezeu nu este măsura oamenilor. Orice gest pe care îl facem îsi declansează resorturile si crează influiente pe verticală si orizontală, cu mult dincolo de noi. Vom da socoteală, pentru el, noi, individual, prin dreaptă judecată, si vor da socoteală urmasii nostri multe generatii. Noi suntem verigi ale aceluiasi lant, împreună cu înaintasii nostri si urmasii nostri. Nimic din ce au făcut înaintasii, bine, rău, nu trece pe lângă noi, fără să ne afecteze, precum tot ceea ce întreprindem noi, bine, rău, îi va afecta pe copiii nostri, nepotii nostri, urmasii nostri. Întelepciunea populară avertizează că aschia nu sare departe de trunchi. Si aceste vorbe au rezonantă transcendentală. Dumnezeu, prin legile sale, va repara totul. Fenomenele naturale îsi trasează existenta pe traiectorii sinusoidale, cu puncte de maximum si minimum periodice sau ciclice. Atunci, când se atinge punctul de culminatie al unui fenomen, fără îndoială că va veni declinul, iar când se ajunge în punctul cel mai de jos, aceasta înseamnă că urmează o crestere.
Cred că suntem undeva, în zona punctului minim al existentei societătii noastre. Cu sau fără voia noastră va trebui ca lucrurile să ia o turnură pozitivă. Cheia care va deschide acest deziderat al ascendentei, trebuie să plece de la sistemul educational. Acesta trebuie să se debaraseze de ingerintele politicului, să-si promoveze profesionistii si să renunte la mentalităti învechite. Profesorul este categoria profesională ce are puterea să creeze o altă fată societătii. El modelează profesionistul oricărui domeniu, însotit de preceptele umane nobile.
Odată ce profesorului i se restituie aura de factor primordial în reconstructia societătii, traiectoria fiecăruia, a pornit pe trendul ascendent.







Octavian Tudor Popescu    10/3/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian