Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cu Melania Cuc


Scriitoarea Melania Cuc pictează pe ferestre de la case vechi, în sitlul vechilor iconari de la Nicula

Cu scriitoarea si jurnalista Melania Cuc, viata s-a dovedit generoasă. Chiar dacă nu i s-a oferit sansa de a-si începe cariera de scriitor ca la carte, nu a regretat niciodată, nimic. Si aceasta pentru că a făcut doar ceea ce a crezut că merită cu adevărat. Drumul pe care l-a parcurs a fost unul sinuos, dar a acumulat astfel, o experientă diversă, utilă mai târziu, ca romancier. Ca jurnalist, s-a situat întotdeauna printre cei mai buni, stiind din instinct, să stea pe verticală. La începutul anilor ’70 devine colaborator la Radio România si la cele mai importante reviste literare ale vremii. Tot în aceeasi perioadă, scriitoarea începe cursurile Universitătii „Ioan Dalles” din Bucuresti, la Sectia Literatura Română si Universală si debutează în Luceafărul, la... rubrica „Posta redactiei”. Autoare a douăzeci de volume, printre care „Fructul oprit”, „Miercurea din cenusă”, „Graal”, „Dantelă de Babilon”, Melania Cuc s-a născut pe 22 iunie 1946, la Archiud, un sat micut din Câmpia Transilvaniei, într-o familie de tărani înstăriti.

- „Numele scriitoarei Melania Cuc... este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, însemnări, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o în peisajul literaturii române contemporane ca pe o scriitoare originală si înzestrată cu multiple disponibilităti creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu, în „Săptămâna” din 21 aprilie 1989, făcând referire la volumul dvs. de debut, „Peisaj launtric”. Vorbiti-ne despre acest debut, in ce circumstante s-a produs? Cât de simplu era să scrii si să publici în timpul regimului comunist? Cum ati descrie cu ochii de acum, peisajul launtric din sufletul dvs. de atunci?

- Prima carte, primul copil… Îmi amintesc că am primit cele 30 de exemplare „semnal” ale cărtii mele si le-am dus acasă, le-am asezat pe rafturile bibliotecii si nu mă mai săturam să le privesc. Eram fascinată de miracolul care schimbase sensul pomelor mele odată ce intraseră într-o carte.

Era o perioadă în care debutul editorial se făcea cu mare greutate atunci când nu doreai ca în cartea ta să intre si poeme care să preamărească sistemul politic, presedintele în functiune. Eu nu am scris niciodată astfel de versuri. De ce? Nu stiu. Nu eram ceea ce se numeste un dizident, nu eram nici un activist de partid. Îmi trăiam viata firesc, asa cum îmi era dată. Să nu uitam că eu nu avusesem prilejul să învăt istorie adevărată, făceam parte din generatia căreia i se inoculase încă din fasă, picătură cu picătură, ideea că socialismul este benefic.

În lumea literară de atunci, poetii care preamăreau sistemul erau cât să-i numeri pe degete. Redactorii revistelor serioase îi solicitau la fiecare număr, le publicau textele pe prima pagină. Printre numele acelea se strecurau si numele noastre. Era între noi, autori si redactori, o întelegere tacită. Scriitorii cu adevărat talentati debutau, publicau, chiar dacă nu chiar pe prima pagină.

- Sunteti o scriitoare prolifică, ati scris si ati publicat numeroase cărti de versuri, eseuri, tablete, poezie pentru copii, romane, proză autobiografică. Vă rugăm să ne enumerati câteva dintre cele mai importante titluri si să faceti o scurtă descriere a temelor abordate.

- E greu să povestesc despre toate cele 20 de cărti ale mele. Fiecare are viata ei, destinul si vibratia care am considerat că i se potrivesc. De referintă pentru opera mea mi se par a fi cărtile de proză, dar si cele cu tablete. În romane, fiecare carte are etapa sa cronologică, epoca istorică, personaje care se deosebesc între ele sau se aseamănă, după cum merge firul „povestii”. Dacă în „Impozit pe dragoste” mă cantonez în perioada imediat premergătoare Marii Uniri a României, undeva într-o Transilvanie care după sute de ani iesea de sub stăpânirea străină, în „Fructul oprit” scot în evidentă starea de fapt din Bucurestiul anului 1989. Iau pulsul societătii românesti de dinaintea Revolutiei din decembrie.

Istoria mă fascineză si în romanul „Dantela de Babilon” încerc să redau starea de fapt acutală, reverberatiile unui măcel uman fără frontiere, terorismul. În „Femeie în fata lui Dumnezeu” mă aplec spre civilizatia Samizegetusei si credinta bătrânului Zamolxes, dar fac si trecerea spre conditia femeii în lumea de azi. „Graalul”… este un graal al meu, personal. O căutare prin destin si obârsie a unei lumi pe care sigur că am avut-o, dar am pierdut-o din nestiintă sau nepăsare.

- La lansarea volumului „Tablete contra disperării”, Constantin Cublesan afirma că „tablete nu pot scrie decât cei care au în ei talentul de a mânui cuvântul si Melania Cuc are acest talent”, iar Artur Silvestri, în „Mărturisire de credintă literară”, adăuga: „Melania Cuc este autoarea unui tip singular de tablete”. De ce sunt atât de speciale tabletele în general, de ce nu se află la îndemâna oricărui scriitor? Ce formulă specială au „Tabletele contra disperării” ale Melaniei Cuc, încât devin „un tip singular de tablete”?

- Cred ca tablete mele sunt „speciale” prin formă si continut în ideea că sunt lăsate slobode să iasă în lume. Fapte cotidine sunt trecute printr-un filtru poetic, printr-o geană de meditatie si tehnică literară proprie, pentru a deveni un soi de poeme. Poate curajul de-a veni cu ceva nou, socant pe alocuri, face ca acest gen de literatură să fie considerat unul nou si care îmi apartine.

- Două dintre romanele dvs. de referintă sunt „Fructul oprit” si „Miercurea din cenusă”. Vorbind despre primul, Lucia Verona spunea: „Atmosfera bine reconstituită, personaje memorabile, iată numai două motive pentru care va fi gustat de cititori”. Cum ati reusit să recreati, să simtiti atmosfera, prin ce devin memorabile personajele acestui roman?

- Perioada aceea am trăit-o pe viu. Nu mai era literatură. Sigur, în roman totul este fictiune, personaje complexe care au ceva de ,,divulgat,, despre etapa respectivă. Oamenii mei sunt ca si reali, nu sunt tragicomici, nu sunt eroi, nu sunt trădători, sunt oameni normali în adevăratul sens al cuvântului. De aici credibilitatea cărtii. Ei nu se lamentează, nu dau test de curaj, pur si simplu îsi trăiesc viata ca indivizi, ca societate.

- „Un roman tragi-comic care reprezintă alegoria conditiei umane contemporane în marsul ei triumfal spre apocalipsă”, astfel caracteriza Lucian Gruia, „Miercurea din cenusa”. Despre ce apocalipsă este vorba, ce înseamnă această abordare tragi-comică într-un astfel de context? Să tragem de aici concluzia că în viziunea Melaniei Cuc, apocalipsa este în mod obligatoriu luminoasă si sângeroasă, tocmai pentru a nu fi întunecată si sângeroasă?

- Da, aici e altceva. „Miercurea din cenusă” este romanul în care încerc sa redau marasmul care face să-i crească adrenalina omului modern. Un drog cu care ne obisnuim, ne desfătăm facând uz de tot apanajul unui modernism ieftin, de mucava, ne întrecem în a ne exploata unii pe altii, făcând abstractie de mediul înconjurător, lumea care poate exploda din neglijenta noastră, în fiecare secundă.

- Cum ati defini volumul „Graal” – este proză autobiografică, jurnalism, o simplă confesiune sau câte putin din toate? Unde se află Graal-ul Melaniei Cuc si ce valente „conspirative” si „esoterice” are? Nicolae Baciut vede „Graal-ul” ca pe „o carte despre travaliul/ aventura/ bucuria scrisului’’. Ati reusit odată cu acest volum să vă găsiti propria identitate în scris, să lăsati în urmă căutările?

- În Graal, cele două componente ale fiintei mele - tăranca nativă si citadina făcută, nu născută, ajung la o oarecare întelegere. Scrisul se dovedeste a fi liantul care tine cele două emsifere ale eului, ale întregului care sunt pe bucătica asta de tină denumită Terra.

Cât despre căutări, identitate… sunt doar notiuni despre care stim extrem de putin. Atunci când crezi că ai descoperit, sti totul despre tine ca ins, constati cu stupoare că de fapt, nu sti nimic. Omul, scriitorul este un Ceva extrem de complex.

- Ce înseamnă în conceptia dvs. să scrii despre un „Destin”?

- În „Destin” am scris despre o voce de aur a cântărilor transilvane, despre Valeria Peter Predescu. Între timp, Vali, cum îi spuneam eu, a plecat să le cânte o „târă” si îngerilor. Pe pământ, semn că a trecut pe aici au rămas 60 de CD-uri si cartea „Destin”. Am scris-o pe când Valeria nu credea să învete si a muri…să parafrazez Poetul.

- „Cinând cu Dracula” – un titlu misterios, într-o abordare clasică, gotică a celebrei povesti sau din contră, legendara cruzime a personajului principal este atacată dintr-un unghi cu totul nou?

- Aha, de acest roman uitasem! L-am scris dupa ce am revenit dintr-o vacantă în Canada. Voiam să fie un roman „americănesc” să fac prin el promovare zonei Bistrita-Piatra Fântânele, unde si-a plasat Bram Stoker actiunea romanului lui celebru. Nu sunt foarte mândră de această carte, putea fi si mai reusită. Prea i-am dat în partea a doua, o turnură comercială, horror… care nu mi se potriveste. Oricum, pecetea medievalului întunecat, transilvan, îsi spune si acolo cuvântul.

- Ati primit pentru acest roman Premiul Special al Juriului, în 2001, la Saloanele “Liviu Rebreanu”, Bistrita. Prin ce s-a remarcat cartea dvs.? Ce a însemnat acest premiu pentru cariera dvs. literară ulterioară?

- Sunt om si premiile mă bucură întotdeauna, dar nu îmi iau mintile. Am circa 30 de premii, distinctii pentru literatura, din tară si din străinătate. Unele sunt pe merit, altele... asa s-a nimerit să fie. Pentru cărti mult mai bune, care meritau fie si numai o mentiune, nu am primit diplome, nici cine stie ce elogii. Critica literară de azi nu este întodeauna pe receptie din varii motive.

- Sunteti membru al Asociatiei Internationale „Dracula” care doreste să contribuie la dezvoltarea turismului în zona Bistrita, prin promovarea mitului Dracula-Bram Stoker si reabilitarea mitului istoric al lui Vlad Tepes. Cât din ceea ce v-ati propus ati si reusit să realizati? Ati primit sustinere din partea autoritătilor în această activitate? Ati participat la vreunul dintre congresele internationale Dracula?

- Din păcate, ca în multe alte domenii si aici s-a pornit cu surle si trâmbite, apoi, oamenii au obosit să se mai tot lupte pentru ceva anume. Ideea nu a fost sustinută de autorităti si cred, nici de cetăteanul de rând. Asimilarea lui Dracula cu duhul rău este încă evidentă, nu este doar literatură. Totusi, turismul zonei Bistrita mai atrage câteva duzini de turisti cu apetentă pentru legendă, ei vin de peste Ocean dar si din opulenta, bătrâna si plictisita Europă. Mi-as fi dorit să traduc această carte, s-o adpatez. Cine stie, poate viitorul va fi de partea ei. Până atunci, să nu uităm că a fost prezentată în cea mai celebră emsiune natională de promovare a Cărtii, drept Cartea săptămânii.

- „Vine Mos Crăciun”, „Versuri scrise pe zăpadă”, „Căsuta cu povesti” - de ce având atâtea volume serioase, adevărate piese de rezistentă, ati simtit nevoia să scrieti si literatură pentru copii? Cât de dificil este să te adresezi acestui segment de vârstă, în asa fel încât să nu devii prea familiar sau să fii acuzat că desi initial, ai creat pentru copii, totusi, cărtile tale sunt considerate ca fiind pentru adulti?

- Am scris pentru copii sporadic si sub influenta bucuriei de a fi bunică. Nu stiu altii cum scriu, eu când scriu pentru copii, mă transpun categoriei de vârstă respective. Încerc să gândesc cum ar gândi un copil.

- Sunteti detinătoarea a numeroase nominalizări, distinctii, diplome, premii, medalii, printre care Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literatură „Mostenirea Văcărestilor”, Târgoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I, acordate la Concursul national de proză „Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. Ati primit anul acesta Diploma si Titlul de Femeia Europeană, pentru Muncipiul Bistrita pentru Cultură europeană. Care este distinctia cea mai dragă dvs. si de ce?

- Indiferent dacă sunt recunoscută sau sunt doar o anonimă, continui să fiu eu însămi, eu cea obisnuită. Nu ma influentează nici un titlu, onor, sau faimă efemeră. Responsabilitatea pentru ceea ce fac ca scriitor si om al cetătii îmi apartine. Tot ce derivă de aici, fac din bucurie si cu bucuria creatiei. În viitor, din perspectivă, cărtile mele vor pleda, vor vorbi despre mine.

- Vă pasionează de asemenea, pictura. Cum v-ati descoperit acest talent? Când si unde ati expus? Ce pictati cu precădere?

- Pictura mă relaxează, este un „altceva”, si totusi este o parte din creatie. Pictez pe ferestre de la casele vechi, pictez în sitlul vechilor iconari de la Nicula. Asta mă apropie de traditia din zona mea natală. Mai pictez la sevalet - diverse. Nu sunt un pictor cuminte, nici tenace, fac acest exercitiu spontan si temele vine ele singure, nu mă cantonez într-un singur spatiu de creatie, nici într-o tehnică anume. Tot ce lucrez dăruiesc prietenilor. Recent, am avut un vernisaj cu pictură pe sticlă la Casa România din Barcelona, Spania. Lucările, toate, le-am donat acelui locas de cultură, cu speranta că românii care vor trece pe acolo vor vedea icoanele lucrate de mine, să îsi amintească de acasă, de traditiile pe care trebuie să le ducem mai departe, fiecare cum poate.

- Cine poate face parte din Clubul Amazoanelor Bistritene? De când sunteti membră a acestui club si în ce activităti caritabile ati fost implicată?

- Oricine doreste să sustină, fie si numai prin prezenta sa, lupta împotriva cancerului, oricine poate fi membru al acestei organizatii. Eu particip la activitatile de la Bistrita de câtiva ani încoace si le-am donat amazoanelor bistritene toate lucrarile din expozitia de pictură pe care am avut-o la Bucuresti, în ianuarie 2008. O activitate similară a avut loc si la Brasov, în 2007.

- Vorbiti-ne despre Kilometrul Zero al ecologiei, activitate initiată la Bistrita, în anul 2000. În ce constă? Ce rol are Melania Cuc în această muncă de voluntariat? Cu cine colaborati si ce realizări ati avut până în prezent?

- Gata cu ecologia! De ceva vreme, liderii ecologisti au devenit oameni politici sadea. Au abandonat acest tronson si fac politică dură, adevărată. Cine mai are timp de ecologie în România? Glumesc cu amărăciune nedisimulată. Mi-e dor de etapa aceea în care ieseam în parc, cu mic cu mare, adunam hârtiile, pliveam florile...

- V-ati demonstrat interesul fată de valorificarea patrimoniului cultural local, prin înfiintarea unui Muzeu tărănesc în satul Archiud, judetul Bistrita Năsăud. Ce presupune să „clădesti” un muzeu, să îl pornesti si apoi să îl pui pe roate? Cum ati rezolvat problema finantării? Cum ati promovat acest proiect?

- Am pus Proiectul pe hârtie, apoi, cu sprijinul celor de la Inspectoratul Scolar, s-a găsit si finantarea, prin concurs, desigur. Sansa a fost ca locatia respectivă să fie chiar în spatiul scolii din sat. Un castel medieval cu ziduri groase si ferestre înguste, numai potrivit pentru un astfel de muzeu. S-au implicat dascălii, copiii, părintii… Am umblat cu căruta de la o casă la alta, am adunat vechi costume populare, obiecte care tineau de vechiul habitat. Comori. Istorie. Lectie civică.

- La ce lucrati în prezent?

- Am încept o lucrare care... mi-e si frică s-o spun, as vrea să fie o trilogie, o saga, poveste de familie pe mai multe generatii, din secolul 14 spre 21... Stiu ce as vrea, dar nu stiu cum se vor lăsa ispitite personajele să mi se alăture în acest demers. Eu lucrez fără schite, notite, etc. Totul vine, se asează, îsi face loc în întreg. Vorbim peste un an despre acest proiect. Sper să nu mă dezamăgesc singură. Vrei si un titlu? Hersen! Este numele de familie al bunicilor mei dinspre mamă. De aici am pornit. Oare poate un nume singur să spună povestea, una europeană, a unefi famiii, fie si doar imaginar? Nu stiu, dar sper.

- Cum arată viitorul pentru Melania Cuc?

- Viitorul meu personal tine de copiii mei si de cărtile mele viitoare. Daca ei vor fi bine, sunt fericită si eu. Să am sănătate, să nu-i trag pe cei dragi după mine în deznădejde, la greu. Altminteri, viitorul personal se integrează în viitorul general, comun. Va trebui să facem exercitii de iubire de semeni. Chiar dacă nu ne stă în fire, să încerăm să zâmbim în fiecare zi. Uneori, stiu pe pielea mea că si zâmbetul doare. Doare ca orice lucru pe care îl faci de mântuială. Eu cred în oameni, dacă nu as crede, nu as fi aici!

- Ce recomandare ati dori să le faceti celor care abia acum încep să scrie?

- Să citească mai întâi! Meseria de scriitor e mai mult fiere decât miere. Asta as vrea să constientizeze si dacă vor constata că pentru asta au fost trimisi pe Pământ, să biruie lenea, comoditatea, să scrie, să scrie...

- Ce hobby-uri aveti?

- Sunt un om fără năravuri. Nu colectionez chibrituri, servetele, nici clopotei... Nu practic nici un joc de societate. Nu am nici tabieturi pe care să nu mi le pot înfrânge la timp. Sună banal? Normal. Asta până mă asez la tastatură, scriu.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona





Octavian Curpas    8/9/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian