Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Suferintza ca stare de spirit

În cele două volume de versuri publicate până acum de Cristian Neagu (Recidive, Editura Amurg Sentimental, Bucuresti, 2006; Potcoava cu ghinion, Editura Amurg Sentimental, Bucuresti, 2008), în sectiunea dedicată erosului se poate sesiza nostalgia departelui după iubirea adevărată si rămasă între cutele inimii. De aici, suferinta ca stare de spirit a poetului.
Există în lirica lui Cristian Neagu un timp al rememorării, subsumat căutării timpului erosului, pierdut cândva si recuperat afectiv, prin retrăirea crâmpeielor de viată alături de cealaltă jumătate a clepsidrei inimii.
O fotografie cu fiinta iubită, regăsită întâmplător, devine adjuvant pentru intrarea într-un timp al erosului (devenit din perspectiva prezentului illo tempore), al trăirii la superlativ: „Întâmplător, am regăsit o fotografie/ Cu noi doi, pe când ne iubeam profund/ E mult de-atunci… Cuprins de nostalgie/ Deasupra inimii, pe gânduri o ascund.// Se spune că nu a fost să fie/ Chiar dacă ne-am iubit la superlativ./ Vorbind cu tine, cea din fotografie, / Mă mint că nu te-am pierdut definitiv.” (s. n., Fotografia, p. 88). Există un paradox în strofa finală, care se cere detaliat: unicitatea femeii apartine trecutului imortalizat în fotografie – „Femeia mea, unică între femei/ (…) Clădit-ai poate-n lume un temei, / Dar în fotografie, ai rămas cu mine.” (p. 88).
Poetul are si un calendar al sufletului : o dată anume se cere a fi celebrată, după un anumit ritual. Din această perspectivă, trecutul devine prezent – unul al trăirii si retrăirii, iar petrecerea înseamnă, în fond, recuperarea afectivă a acestei date din calendarul sufletului: „Adună în gânduri, pe cele mai frumoase/ Si petrece cu mine o dată pe an/ Noaptea aceea din douăzeci si sase/ A unui trecut si prezent februar. / Aprinde lumânări, nu prea multe/ Lângă cupa cu vin rosu-brun/ (…) // Când totu-i trecut, si ai altă soartă/ Petrece cu mine acel pierdut februar.// Renasc pentru această noapte/ Visând să petrec cu tine, ca atunci.” (Petrecere cu mine, p. 90).
Lui Cristian Neagu îi place să trăiască într-o lume a amintirilor, subsumată erosului: „Într-o lume a mea continui să rămân/ Suma unor amintiri destrămate.” (Nostalgii finale, p. 97). Această lume, de care vorbeste poetul, are câteva repere – micro-toposuri cunoscute de cei doi îndrăgostiti de odinioară si îndrăgite, în egală măsură: „Repere întâlnite, trezind amintiri/ Rămân locurile prin care ne-am oprit. / Un parc, un colt de stradă, câteva clădiri, / Trecut este doar timpul în care ne-am iubit.” (s. n., Repere, p. 89). Aceste locuri sunt martorii tăcuti ai povestii de dragoste. Lacrima ascunsă-n gene este semnul retrăirii dureroase, la gândul că nu se poate sta cu fata spre trecut, ci doar cu inima: „Gândul ne va duce la acea vreme/ Când astfel de locuri vom străbate, / Ascunzând o lacrimă într-un clipit de gene/ Apoi… vom trece mai departe.” (p. 89). În Nostalgii finale, „locul acela” stie o poveste secretă. Este si el un intermediar în retrăirea „povestii”. Timpul este unul subiectiv, sufletul estompând granita coordonatelor sale obiective: „Iar cu ochii mintii o revăd pe ea/ Cea păstrată-n suflet si ieri, si azi, si mâine.” (s. n., p. 97). Poetul are nostalgia tânărului de altădată, cu atât mai mult cu cât revederea acelui micro-topos al erosului este făcută după un timp îndelungat: „De amar de ani, nu am mai fost aici./ În coltul strădutei ascunsă de gară. / Din mine se desprinde tânărul de-atunci/ Sărutând în noapte o rumenă fecioară.” (p. 97).
Erotica lui Cristian Neagu este bântuită de durerea obturării relatiei dintre cei doi parteneri, si ea este cu atât mai acută, cu cât, în ciuda trecerii amarului de ani, iubirea tânărului de odinioară a rămas la fel de incandescentă. Cutremurătoare sunt poeziile care au ca temă suferinta în iubire. Dureroasă este iubirea abia îmbobocită si care păleste dintr-o pricină măruntă, încât întrebarea pe care si-o pun cei doi parteneri, în legătură cu sfârsitul, se strecoară insinuant în suflete. Gestul mâinilor întinse rugător relevă neputinta surmontării barierelor din calea inimii: „Lacrimile ni s-au contopit/ Sărutându-ne prelung a despărtire/ Întrebându-ne de ce a trebuit/ Să sfârsim povestea noastră de iubire?// Zadarnic mâini spre tine-ntind/ Iar tu plângând mă vrei în brate, / Căci sufletele noastre se desprind/ Pustii si fără de sperante.” (Despărtire, p. 87). Clipa de iubire păstrată în cuget si-n simtire transgresează viata pământeană, iar memoria afectivă o păstrează la modul superlativ: „Nu vom uita că ne-am întâlnit/ O clipă, în viata noastră pământeană/ Recunoscând că ne-am iubit/ Doar gândului de mare taină. // Vom fi străini pe drumuri diferite/ Călătorind mânati de un destin/ Aducându-ne din când în când aminte/ Că ne-am iubit cum n-o să mai iubim.” (s. n., Sermi, p. 85).
În Portret pe piatră, eul poetic încearcă gestul detasării de irisul astral si, cu un zâmbet dezinvolt, ar vrea să lase totul în urmă, însă va recunoaste că nu face decât să se mintă, căci obsesia ochilor fiintei iubite rămâne: „Am cuibărit suspinul sânului de Lună/ Încercând să zâmbesc – oarecum – dezinvolt/ Crezând că pot lăsa totul în urmă; / Mă mint, mă lupt, si totusi… nu pot.// Sunt cuprins de obsesia unui iris astral/ Cu fiorul iubirii prin genele lungi/ Si lacrimi zvântate pe un vechi calendar/ Mărturisesc durerea din rănile adânci.” (p. 31). Poetul nu poate uita durerea iubirii pierdute, el constientizează că orice ar face, chiar de-ar lua viata de la început, a fost ursit să aibă parte de frământări: „Nu pot să trag, desi… as trage/ Cortina vietii la-nceput,/ Modificând astfel pasaje/ Spre-a nu mai pierde ce-am pierdut. // Nu pot să dau, desi… as da/ Regretele contra uitare, / Căci poate toată viata mea/ Am fost ursit spre frământare.” (Regrete, p. 52). Că nu este o fire duplicitară si rămâne vesnicul îndrăgostit care suferă – acest aspect transpare atât din partea mediană a acestei creatii, prin repetarea în pozitie initială de vers a sintagmei „Nu pot…”, cât si din prima strofă a poeziei Celei neuitate: „Am trudit enorm să înteleg cu ce-am gresit, / Nereprezentat prin fire de toate acele fapte/ Când m-am lăsat chemat, iar mai apoi gonit, / Păstrând iubirea ta pe mai departe.” (p. 53). În ciuda trecerii timpului, eul poetic rămâne credincios iubirii de odinioară; preferă taina prezentei prin absentă a trupului cu forme de fecioară : „Prin insomnia târziului de noapte/ Te-mbrătisez dintr-un trecut comun, / Păstrându-te în taină ca nimeni să nu afle/ Că poate, în zadar te mai iubesc, si-acum/ Când încă îti dezmierd, trupul nefiintă/ În goliciunea lui cu forme de fecioară.” (Insomnii cu tine, p. 55).
Poetul are constiinta unui damnat la suferinta din iubire si acceptă însingurarea ca fatum al fiintei sale pasagere pe acest pământ: „dar ce vom fi în relativul mâine/ La preluarea chipurilor din oglinzi ridate?// Tu, fără mine, eu, singularitate, / Păsi-vom sprijiniti, în umbre, către moarte.” (Destin, p. 50).
Structura eminesciană a sufletului poetului, care are voluptatea suferintei, ca si pesimismul de aceeasi sorginte (coordonate esentiale pentru erotica lui Cristian Neagu) se vădesc din ultima strofă a poeziei Definitie, unde recunoastem motivul biblic al desertăciunii desertăciunilor – prezentul iluzoriu –, ca si cel al lumii ca teatru : „Fericirea, prezent iluzoriu cândva trăit/ Dispărută adânc în astralul monoton/ Oferă spre interpretare rolul nedorit/ Jucat pe scena unui teatru de carton.” (p. 84).






Constantin Miu    7/30/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian