Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Marius Daniel Popescu (MDP) din Elvetia

S-a vorbit despre nemultumirile pe care le-a avut MDP, cum vă spuneau prietenii în perioada când locuiati în tară. Erau acelasi cu ale majoritătii românilor ?

Am locuit în tară până la începutul lui august 1990, iar nemultumirile mele au fost aceleasi cu nemultumirile milioanelor de români ce au trăit dictatura lui Ceausescu: lipsa de produse de primă necesitate, lipsa de higienă, lipsa de apă, lipsa de curent electric si de gaz si de lemn de foc si de benzină, lipsa de justitie, lipsa de respect, lipsa de recunoastere a valorilor au fost nemultumirile unei natiuni!

Numai pentru că în tara pe care o suportaseti din 1963, anul nasterii, lucrurile nu se calau pe matricea firii dumneavoastră, ati decis să plecati din tară pentru a începe o aventură de o viată în Elvetia?

Aventura în Elvetia a început în România, în martie 1990, pe când conduceam la Brasov revista Replica, un săptămânal ce iesea în 20.000 de exemplare si se vindea foarte bine. Un mic grup de elvetieni, fete si băieti, studenti, au venit să cunoască România de după Ceausescu, iar eu m-am îndrăgostit de o elvetiancă ce făcea parte din acest grup. Cum si ea se îndrăgostise de mine si a venit de cinci ori din Elvetia să mă vadă în tară, în timp de cinci luni, am decis amândoi să ne căsătorim si să trăim în Elvetia. Am plecat din tară pe întâi august 1990.
Cum nu stiam nimic din limba franceză, aventura sau viata în Elvetia a început cu învatarea limbii franceze. N-am fost niciodată la cursuri de limbă franceză, am învătat-o singur, cu dictionare, cu cărti, ziare si emisiuni de la televizor. Am început imediat să muncesc ca să-mi întretin mica familie, sotia era încă studentă la stiinte politice la Lausanne. Am muncit ca vopsitor de ferestre, ca tăietor de lemne si, la numai un an de Elvetia, am fost angajat ca sofer de autobuz si troleibuz la Lausanne: aveam permisul de camion din tară!
Pe plan literar, am început relativ repede să scriu poezie direct în franceză si la numai cinci ani de limbă franceză am publicat primul volum de poezie scris direct în franceza: "4 x 4, poeme cu tractiune integrală". Mi-am făcut multi prieteni scriitori si ziaristi, am început să le cunosc bine literatura si critica literară, să le simt si să le trăiesc din plin viata literară.

De ce credeti că revistele literare si critica din tară nu v-au perceput ca pe un autor important până la premiul "Robert Walser", desi încă din perioada când locuiati în România erati un poet vizibil, publicând patru volume până la plecare?

Da, în tară am fost un "poet vizibil", mai ales prin "radicalismul" tipului meu de poezie care, pentru un critic literar de la noi nu era poezie ci... proză: "Marius Daniel Popescu nu scrie poezie, el scrie proză!". Am avut parte de o "vizibilitate" superbă si binefăcătoare din partea prietenilor din Brasov: Alexandru Musina, Gheorghe Crăciun, Marius Oprea, Andrei Bodiu si Caius Dobrescu. Prin Grupul de la Brasov am devenit prieten cu multi poeti, scriitori si critici literari din tară.
Vizibilitatea redusă din partea anumitor critici literari si a revistelor literare se datorează "structurilor si ierarhiilor literare" de la noi. Eu sunt un poet "marginal", cu o formulă poetică ce neagă stilurile literare. Eu sunt un "independent", un fel de "sălbatic" ce nu se supune "sistemului", la propriu si la figurat.

Dar această „formulă poetică ce neagă stilurile literare” a fost bine receptată în Elvetia, pentru că în 2006 primeati Premiul Rilke pentru un volum de poezii?

Premiul Rilke a fost prima mare surpriză pe care am avut-o în domeniul literar elvetian. Am luat acest premiu cu un volum de poezii inedite, în limba franceză, inspirate din detaliile vietii de zi cu zi de aici: am descrieri minutioasa ale unor gesturi simple, pe care le întâlnim peste tot în lume. Nu mă asteptam ca juriul să aprecieze asa de mult viziunea mea poetică a sacralizării banalului. Pentru mine totul este sacru, totul este poezie, adică literatură; eu sunt un sensibil permanent.

Cât de important este Premiul „Robert Walser“ în girarea valorii unui prozator?

Premiul "Robert Walser" este cel mai prestigios premiu literar din TOATĂ Elvetia. Câstigarea acestui premiu oferă o deschidere enormă pentru scriitor si cărtile sale, pentru traduceri si posibilitatea de a se exprima în public, în ziare sau prin conferinte si colocvii. Sunt invitat peste tot în Europa, am fost chiar si reprezentantul francofoniei în IRAN. Anul trecut am reprezentat România la un mare festival literar în Franta. Premiile prestigioase te obligă să-ti asumi "creatia" si să o dezvolti, prin cărtile următoare si prin "comunicarea" paralelă, în toate mediile sociale, pe toate "scenele" literare: în scoli si facultăti, teatre si colocvii, ziare si reviste etc.

Ati spus la un moment dat că „n-avem structurile, sistemul cultural care să ne permită o asemenea fortă”, făcând o comparatie cu sistemul de evaluare al francezilor privind calitătile literare. Cum functionează sistemul francez? De ce crezi că trebuie să se raporteze la acesta si cel românesc?

La francezi, împotriva faptului ca sistemul cultural este foarte centralizat, el se impune si printr-o diversificare enormă. La ei există TRADITIA literară, prestigioasă si ea se vehiculează mai ales prin premiile prestigioase ce se decernează anual. Există deci o concurentă imensă între juriile acestor premii, pentru a descoperi si promova noutăti literare în sensul cel mai bun al cuvântului. Există o concurentă enormă între editurile prestigioase de la Paris, francezii se luptă de la egal la egal cu literatura germană si engleză, cu literatura americană si cu toate literaturile din lume. Francezii oferă un spatiu enorm dezbaterilor si schimburilor de idei, ei sunt obisnuiti cu VALOAREA literară, ei au un mare respect pentru literatura ce revendică ceva, pentru scriitorii ce se disting prin fortă si originalitate, francezii te supun "maratonului" de idei implicându-te zi de zi pe scena imensă a "tratativelor literare". La francezi, cel mai important este SCRIITORUL, nu criticul literar sau editura sau revista literară sau sponsorul. Să nu uităm că Mihai Eminescu a fost si va rămâne pentru eternitate un scriitor REVENDICATIV, înainte de a fi un scriitor "cu stil"! Ce revendică scriitorul român? Ce critică scriitorul român? Ce asteaptă criticul literar român de la un scriitor român? Problema literară românească este veche si complexă, ea are "bube în cap" de tot felul: de ce la noi nu avem un BALZAC sau un ZOLA din zilele noastre de acum, cu stilul lui modernist sau post-modernist? Pentru că nu avem detasarea suficientă, reculul necesar, la nivel de individ sau de "gasca literară" sau de minister al culturii, de a asuma, în creatia literară, monstruozitătile si frumusetile românesti. Rezervorul literar românesc, la propriu si la figurat, a fost si rămâne enorm. Problema noastră este că acest rezervor se "împute" sub soarele binevoitor al sefilor culturali de tot felul. Într-o literatură puternică, sefii culturali sunt scriitorii si nu ceilalti.
(fragment din interviul ce va apărea în volumul „Dialoguri convexe”, vol. II)
Gabriel Argeseanu, Rosiorii de Vede, România

Marius Daniel Popescu, născut în1963 la Craiova, s-a stabilit din 1990 la Laussane, în Elvetia, unde lucrează ca sofer de autobuz. Student la Facultatea de Silvicultura din Brasov, MDP, care urmase initial Scoala de silvicultură de la Brasov, a fost atras de literatură si a fost un apropiat al grupului de la Brasov , format pe atunci din Alexandru Musina, Gheorghe Crăciun, Marius Oprea, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu si Simona Popescu. Până la plecarea din tară a scris patru volume de poezie, iar după emigrare, primul volum pe care l-a scos a fost tot de versuri, "4x4, poemes tout terrains" (1995). "Simfonia lupului" este romanul cu care a obtinut premiul "Robert Walser", în valoare de 20.000 de euro, care se acordă, din 1978, de municipalitatea orasului Biel/Bienne, locul de nastere al celebrului scriitor Robert Walser (15 aprilie 1878 – 25 decembrie 1956).






Gabrile Argeseanu    7/22/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian