Ucenici cu Părul Alb
Se stie că după o viată de muncă si eforturi sustinute pentru pâinea cea de toate zilele, când omul ajunge în sfârsit să fie gratificat cu pensia lui de bătrânete, pe lângăa beneficiul libertătii de a face tot ce doreste cu timpul lui, este si acela că îsi poate permite să realizeze o seama de proiecte pe care niciodată nu le-a putut înfăptui înainte.
Multi dintre ei pun în aplicare planuri de grădinărie, altii îsi amintesc de instrumentul muzical neatins de zeci de ani si cu migală si multă răbdare încep să-si reeduce degetele cu finetea necesară atingerii coardelor din instrument. Pe lânga alte proiecte, multi se întorc la pasiunile tehnice din tinerete cum ar fi tâmplăria sau mecanica.
O cunostiinta mai veche culegea masinile vechi ale prietenilor care voiau să scape de ele pe de gratis si în garajul lui de acasă, cumpărând cărti si piese de schimb, refăcea motorul uzat într-unul nou. Apoi vindea masina la un tânăr care nu-si putea permite luxul unei masini noi, pe o sumă de nimic.
Nu putini sunt aceia care au căpătat pasiunea excursiilor si dacă din bruma de bani economisiti în anii de muncă se găsesc putini si pentru o excursie în străinătate, aceasta se transformă ad-hok într-un eveniment de vis împlinit aevea.
Eu mă aflu în categoria acelora care preferă să rămână activi într-o ocupatie zilnică cu răspundere si obligatii care oferă pe lângă un mic beneficiu material si satisfactia că în ciuda vârstei înaintate, experienta si munca sunt încă apreciate.
Dacă viata mi-ar fi fost dirijată după partitura plănuită de mine, destinul ar fi trebuit să mă ducă pe alte cărări decât acelea pe care am păsit. Din copilărie profesorii au descoperit în lucrările mele o înclinatie spre poezie utilizată ulterior de prieteni si colegi în scrisorile lor către iubite. Dar sărăcia, autoritatea părintilor si conditiile sociale m-au îndepărtat tot timpul de pasiunea mea pentru artă si scris.
Decenii întregi în care a intervenit si imigrarea în Canada, condeiul a ramas uitat cu desăvârsire într-un ungher, pentru că necesităti mai importante trebuia să-i tină locul. Mi-am adus aminte de el, când fetita mea a împlit saptesprezece ani. Atunci au picurat din inimă câteva versuri pentru ziua ei. Odată cu ele, izvorul creatiei a reînceput să adune pe fundul albiei uitate un firicel plăpând de apă cristalină din care am distilat câteva poeme si mai târziu o carte.
În anii de studentie lucrările literare mai izbutite apăreau într-o antologie cu titlul “Ani de Ucenicie”. Cenaclul revistei Observatorul întruneste de fiecare dată multi din imigratia noastră care după o viată lungă de ocupatii în alte domenii de activitate, s-au regăsit cu condeiele uitate prin unghere, ca să dea glas frământărilor de azi si din trecut, a dorului, a năzuintelor si a dragostei pentru scris.
Ne-am retras specialisti din profesiile de-o viată, dar cu fiecare poezie, schită sau articol publicat, suntem mândri că ne putem afirma ca ucenici în arta folosirii cuvântului.
|
David Kimel 7/2/2009 |
Contact: |
|
|
