Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Băditza Mihail Eminescu - Profetul Bisericii Noastre


„Tara este în linia întâia elementul national si
că e scris în cartea veacurilor că acest element
să determine soarta si caracterul acestui stat”
(Domnitorul Matei Basarab)

Măsura spirituală a Natiunii noastre preaalese este cuprinsă în aceste trei dimensiuni: Credinta, Nădejdea si Dragostea. Credinta precrestină si apoi cea ortodoxă era de fapt si este viata însăsi a Românilor, ce pulsează în cântec, împliniri si lumină. Nădejdea are acea pecetluire firească, ce îngemănează sublimul surâsului divin, cu susurul sufletelor lor dătătoare de răbdare si curaj. Dragostea, crescând a devenit acea măsură a necuprinsului, care îmbrătisează Dorul celui Drag, dătător de frumusete, cu miracolul bucuriei si uimirii celuilalt. Hărăzit de bucuria cerului si ursitoarele pământului, ca un Înainte mergător, Mugurele de Dumnezeu, Mihail s-a născut la Candelele luminii…

O legendă culeasă de Valahiel Monahul-Sihastrul de pe Sfântul nostru Munte Rarău, de pe plaiurile Bucovinene, despre nasterea lui Mihail Eminescu ne spune: „Au venit o dată Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfântul Apostol Andrei să vadă Grădina Maicii Sale, în Săptămâna luminată a Invierii, îmbrăcati ca niste tărani olteni săraci, dar curati si frumosi la chip. Au colindat pe meleagurile Bucovinei în stânga si în dreapta, încîntati de frumusetea locurilor, a lăcasurilor si dorind apoi să cunoască sufletele oamenilor, au ales la întâmplare casa unor gospodari: el, înalt si fălos ca un brad, în suman si itari albi, cu părul de corb atârnându-i pe spate, ea, frumoasă si veselă ca o floare, cu cosite de aur pe cămasa lungă înflorată, cu bundită si catrintă de cicoare, care i-a primit cu dragoste ospătându-i din belsug cu de toate si odihnindu-i câteva zile, multumindu-le apoi că le-a trecut pragul, făcându-le cinstea si bucuria de a-si ajuta aproapele… La plecare, văzând Sfântul Andrei că Domnul său este atât de încântat l-a rugat să le dăruiască ceva, din prinosul Său împărătesc. «Ce să le mai dau Andrei? Nu vezi că au de toate: credintă, copii, frumusete, bunătate, dragoste, întelepciune, bunăstare, costume preaalese, codrii cu plaiuri bogate, ape limpezi si curate!» Andrei, privind la Femeia învesmântată în cămasa lungă de nea, brodată cu atâta lumină si înconjurată de copii, ca o corolă de flori, în mijlocul câmpului i-a răspuns: “Mântuitorule, dă-le să vadă frumusetea sufletului românesc!”.
Si asa s-a născut Mihail Eminescu...

De la nobila si sublima Raluca - mama sa, a luat cântecul si albastrul cerului oglindit în sufletul ei, de la căminarul Gheorghe-tatăl său, a luat lumina, iar de la Neamul daco-geto-român atît de frumos, de harnic si de întelept a luat totul: Suferinta, Doina, Statornicia, Dorul, Jertfa, Dragostea, Biruinta, dar si Vesnicia.

Cu firea demnă de Voievod, cu spiritul pur de copil, Eminescu a strălucit deplin în poezie, în întreaga creatie literară, în publicistică, în activitatea cultural-obstească, dar mai ales în profetismul spiritualitătii românesti. Ca un vizionar ales a mărturisit temeinicia si vesnicia Natiunii, treimic: prin Biserică, prin Cultură si prin Civilizatie. Cu alte cuvinte iscusinta (Civilizatia) si spiritualitatea poporului(Cultura), trebuiesc realizate prin Biserică în sfintenie.

Consemnând însemnătatea Bisericii în cadrul unitătii etnice si lingvistice, Eminescu se întreabă cu temei: „Biserica? Creatiunea aceasta eminamente natională a unui Iuga Vodă, carele la 1399 încă o face neatârnată de orice ierarhie bisericească, biserica lui Matei Basarab si a lui Varlaam, Maica spirituală a Neamului Românesc, care a născut unitatea limbii si unitatea etnică a poporului, Ea care domneste puternică dincolo de granitele noastre si e Altarul de mântuire natională a Tării”. (Mihai Eminescu, Timpul, VII, nr. 63, 1882).

Acordând o valoare inestimabilă cărtilor bisericesti privind spiritualitatea românească, marele publicist adresează un raport la 16 Martie 1875, ministrului cultelor si instructiunilor publice, în care pleda pentru oportunitatea achizitionării pentru bibliotecă a unor cărti si documente vechi. “Literatura Română din secolele XVI, XVII si XVIII e reprezentată prin 2960 topuri, dintre care cele mai multe bisericesti…Cărtile bisericesti, ca trebuintă generală a poporului prevalează. Importanta scrierilor acestora nu se poate stabili teoretic si de dinainte, ea se vede abia în curgerea vremii si se schimbă după punctele de vedere, care predominează la studiul lor”(M. Eminescu, Despre cultură si artă. Iasi, Junimea, 1970, p.72)

Spirit polemic, dar si academic, necrutător, dar obiectiv, deplânge agonia Limbii Române alterată de “ciripitura de limbă păsărească cu sintaxa cosmopolită”, promovată de unele cercuri contemporane lui. „Ai nostri tineri…la Paris învată/ La gît cravatei cum se leagă nodul, S-apoi ne vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor istet de oaie creată./ La ei îsi cască ochii săi nerodul,/ Că-i vede-n birje răsucind mustată,/ ducînd în dinti tigara lungăreată…/ Si toată ziua bat de-a lungul Podul”.

Mâhnit si revoltat la culme de acesti epigoni cosmopoliti, revendică în sufletul său boieresc, compasiune pentru Voievozi săi, dar mai ales pentru Vlădica. „Bietul Varlaam, mitropolitul Moldovei si al Sucevei, care în întelegere cu domnii de atunci si c-un sinod general al Bisericii noastre, au Întemeiat acea unitate, care a făcut ca Limba noastră să fie aceeasi, una si nedespărtită în palat, în colibă si-n toată românimea, si-ar face cruce crestinul auzind o păsărească pe care poporul, vorbitorul de căpetenie si păstrătorul limbei n-o mai întelege”. Si încheie cu un triumf pamfletar: „Dar Varlaam e poet. În zilele noastre nici membru la Academie n-ar putea să fie”. (Biserica în cultura românească, în Timpul, V, 22 Ianuarie, 1880).

Nu studiul tinerilor în străinătate îl deranjează, ci zădărnicia studiului si caricaturizarea lor, fată de Tară, fată de Traditia străbună. „Ai nostri tineri la Paris învată…/ vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă/ Stîlpi de bordel, de crîsme, cafenele/ Si viata lor nu si-o muncesc-si-o plimbă./ S-aceste mărfuri fade, usurele,/ ce au uitat pînă si a noastră limbă,/ Pretind a fi pe cerul tării: stele”. Terapeutica culturii românesti prin tipărirea cărtilor bisericesti în limba română este salutată cu entuziasm de marele gânditor-profetul spiritualitătii noastre: „Bisericile si domnii nostri au… pus a se traduce cărtile bisericesti în limba românească, au introdus limba poporului în Biserică si stat, în locul celei străine hieratice. Dacă chiar ar fi existat înclinări de dialectizare a limbii noastre, ele au încetat din momentul în care Biserica au creat limba literară, au sfiintit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice si de stat. Din acel moment trăsătura de unitate a devenit si a rămas limba, nationalitatea si Biserica”. (Biserica în cultura românească, op. cit.)

Luceafărul nostru a fost si a rămas model de moralitate ca scris, emblematic ca personalitate si mesianic întru slava Natiei, întru unitatea ei: „Ce-ti doresc eu tie/ Dulce Românie,/ Tara mea de glorii,/ Tara mea de dor…” Desi cunostea aproape toată filosofia si mitologia vremii, Bădita Mihail Eminescu a rămas fidel Sfintei Traditii si Bisericii străbune, născută o dată cu poporul român de a cărui strălucire se minunează.

Între prietenii poetului, locul de frunte îl ocupau teologii Ion Creangă, fratii Scriban, Nicolae Densusianu. Cu Nicolae Densusianu, studentul teolog la Sibiu a fost la Mânăstirea Densusi. A fost oaspetele drag al părintelui Bratu de la Răsinari. Cu Creangă a petrecut în mijlocul Humulestenilor dragi admirând enigmatic doina Ozanei, iar cu Veronica a savurat cu nesat Perlele nemtene: Mânăstirile Agapia, Văratec, Neamt, Secu, Sihăstria, etc.

Între cărtile bisericesti de căpetenie care îl încântau s-au numărat: Psaltirea(1643), Sapte Taine(1646), Cartea românească de învătătură, ale Mitropolitului Varlaam(Psaltirea purtând unele adnotări ale poetului), Psaltirea în versuri si Acatistul(1673) ale Mitropolitului Dosoftei, Didahiile- Mitropolitului Antim Ivireanul, Divanul sau Gîlceava înteleptului cu lumea(1698) al Voievodului-Cărturar Dimitrie Cantemir, manuscrisele isopiei, Istoriei universale de la zidirea lumii până la Constantin si Iulian(1728), Carte folositoare de suflet a lui Grigorie Dascălul(1799), Iubitorul de întelepciune al Mitropolitului Veniamin Costachi(1831), Scrieri apologetice ale Mitropolitului Andrei Saguna(1867), etc. (Augustin Z. N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1978)

Între marii săi Voievozi, Regi si Împărati pe care i-a iubit: Zamolxe, Burebista, Iisus Hristos, Decebal, Constantin cel Mare, Justinian cel Mare, Basarab I, Mircea, Tepes, Stefan, Mihai, Matei Basarab, Vasile Lupu, Brâncoveanu, Cantemir, Tudor, permanent în sufletul său au rămas Mântuitorul Hristos, Stefan si Mihai Viteazul-Întregitorul Daciei, pe care atât de mult a râvnit-o. Românul absolut, cum îi spunea Petre Tutea ne-a lăsat Dorul si Doina si ultimele cuvinte testamentare care au fost: „Iisus Hristos- Regele Daciei!”

Fiecare Tară românească trebuie să-L aibă Domn pe Hristos, pentru a o purta în biruintă. „Noi boierii am ales Vodă în Moldova pe Hristos/ Pîrcălabi suntem cu totii si ostasi ai lui Iisus…”. (Biserica în cultura românească, în Timpul, V, 22 Ianuarie, 1880).

Putem spune, deci fără tăgadă si cu bucurie, că Mihail Eminescu s-a născut în bratele Luceafărului, în Grădina Maicii Domnului, Nuni fiindu-i chiar Sfintii Mihail, Andrei si Stefan, iar Năframa-lumină a Sfintei Evanghelii i-a împodobit continuu viata si lucrarea.
Emin!






Gheorghe Constantin Nistoroiu    6/14/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian