Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Marin Preda si „Cel mai iubit dintre pământeni”



Trilogia „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost initial concepută ca o nuvelă după „un caz“ pe care i-l relatase lui Marin Preda prozatorul si cineastul Horia Pătrascu într-o discutie pe care o purtaseră în biroul de director al Editurii Cartea Românească functie detinută până la moarte de Marin Preda.

Seara, când s-a întors de la Editură, Marin Preda, ne-a comunicat, mie si sotiei mele, atât istoria pe care i-o relatase Horia Pătrascu, „istorie senzatională“ într-un fel, cât si intentia de a scrie o nuvelă... De la zi la zi, nuvela lua proportie si atunci am insistat în demersurile mele de a-l convinge pe Marin Preda să scrie cât îl tin puterile „o carte de sertar“, o carte care, eventual, să fie descoperită peste ani, zăcând prăfuită într-un sertar de birou, asa cum se întâmplase cu manuscrisul „Morometilor“ descoperit de Aurora Cornu într-o clipă magică... Marin Preda m-a încredintat că asa va face...
Iată ce mă determinase pe mine să-i cer să scrie „pentru sertar“ si ce îl determinase pe Marin Preda să accepte... Întâi de toate discutiile purtate în jurul operei si vietii lui Louis-Ferdinand Céline...

Marin Preda îl admira Céline ca romancier si la îndemnurile sale, sotia mea, Maria Ivănescu, tradusese Voyage au bout de la nuit, traducere care avea să apară în 1978 la Editura Cartea Românească si lucra la traducerea celeilalte capodopere a lui Céline, Mort ŕ crédit care avea să apară si ea în 1983 tot la Editura Cartea Românească.

Purtam discutii zilnice despre Céline, despre viziunea sa terifiantă, desacralizantă a existentei omului moderen care si-a pierdut iluzia unei transcendente divine, si toate iluziile despre om si umanitate, iluzii cultivate de un Occident care proclama în final atât moartea omului, cât si a lui Dumnzeu...

Nu era usor de acceptat pentru un artist de talia lui Marin Preda o viziune atât de întunecată despre om si umanitate, o viziune de cosmar de Ev Mediu fără Dumnezeu... Profet al unei Apocalipse moderne, Louis-Ferdinand Céline se întâlnea, fără s-o stie, prin viziunea sa despre „vârsta sumbră“ cu un profet modern, tot francez, René Guénon, pe Marin Preda îl citise în perioada în care o frecventa pe Sorana Topa, teozoafa, cu care avea un desăvârsit comert spiritual si în acei ani, dar nu adera la gândirea ei teozofică, cu care avea un desăvârsit comert spiritual si în acei ani, dar nu adera la gândirea ei teozofică, chiar se temea ca la bătrânete „să nu dea în doaga teozofiei“ si mă avertiza că am misiunea să-l trezesc la realitate dacă acest lucru avea să se întâmple...

Céline, cu biografia lui controversată, ne trezea mari îndoieli în privinta adevărului istoric, adevăr care, după cel de-al doilea război mondial, era doar adevărul istoric al „învingătorilor“, „asa se scrie istoria“ cum remarcă sarcastic Vintilă, personajul pitoresc din „Cel mai iubit dintre pământeni“... Or, pentru noi, românii, „învingătorii“ erau reprezentati de hoardele ocupante sovietice care bolsevizaseră România si martirizaseră un popor aflat „la confluenta marilor imperii militare“, cum spunea Mircea Eliade...

Nenumăratii autori rusi de Samizdat, de la Soljenitîn, la Nadejda Mandelstam, putinii autorii lucizi din Occident, ca Robert Conquest, ne convingeau că Rusia bolsevică depăsise cu mult granitele ororii, încă înainte de intrarea în scenă a Germaniei naziste...

Locuiau cu noi la Casa de Creatie de la Mogosoaia fosti detinuti politici, de la Romulus Dianu, la Mihai Ursachi, altii ne vizitau, Marcel Petrisor, I. D. Sârbu, si tăifăsuiam despre puscăriile comuniste în agape nesfârsite...

Când părăseam salonul de la Mogosoia si Marin Preda se îndrepta spre camera lui să se pună pe scris, nu uita să-mi arunce câte un memento în genul, „nea Cezare, scriu o carte atât de rea, că o să te sature!” Mai erau si alte fapte care îl determinau să scrie „o carte rea“...

Avea la Cartea Românească manuscrise pe care nu putea să le publice, desi, din 1977 cenzura era oficial desfiintată (unul dintre aceste manuscrise era de Paul Goma, „Usa“,dacă nu mă însel), citea ca editor cărti zguduitoare pe care nu putea nici măcar să le arate „forurilor competente“: un asemenea manuscris îi înmânasem chiar eu, era vorba de romanul autobiografic al lui Aurel State, „Drumul Crucii“, pe care mi-l adusese Marcel Petrisor... Altă viziune asupra războiului din Răsărit!

Apoi, desi până în 1980, anul mortii lui Marin Preda, „revolutia culturală“ inaugurată în 1971 de Ceausescu prin „tezele din iulie“, nu ne apăsase ca în anii proletcultului, ba chiar fusese aparent contracarată printr-un liberalism declarativ, totusi, cei care prinseseră ceva din România interbelică, în cazul nostru Marin Preda si Petru Manoliu, când se întâlneau în salonul de la Mogosoaia în care era instalat televizorul si-l priveau pe „tovarăsul“ cum salută, surâdeau între ei si-si aruncau câte un ŕ mi-chemin!, cu referire la salutul celebru al altui, mai celebru, dictator…

Nu în ultimul rând trebuie amintite dramele familiale ale lui Marin Preda si, bineînteles, dramele sale interioare din care, nu răbufnea înafară, cel mai adesea, decât leitmotivul singurătătii funciare a fiintei umane…

Trilogia „Cel mai iubit dintre pământeni“ era concepută ca o polemică necrutătoare cu viziunea oficială, asa-zisă, „umanist-socialistă“ si, în cadrele acestei polemici, Marin Preda nu se sfieste să-l citeze chiar pe Marx pentru a arăta că, în fapt, comunismul, bolsevismul, mai bine zis, nu e decât un abuz al „ticălosilor“, un abuz de tip mafiot, de la abuzul istoric al „marilor ticălosi“, Lenin, Trotki, Stalin, până la abuzul doctrinar, juridic si strict terminologic…

Nu întâmplător Labis închina un poem, „Dracul schiop“, „Tuturor nemernicilor“, asa cum Victor Petrini, personajul central din „Cel mai iubit dintre pământeni“, avea să scrie o carte „Era ticălosilor“, si cum si noi însine aveam să scriem o carte „Timpul asasinilor“ dedicată chiar copilului de geniu din Mălini, asasinat în 1956…

Astăzi, când o carte clasică în materie, cum e „Tehnica loviturii de stat“ a lui Curzio Malaparte, poate fi usor achizitionată de pe orice tarabă, căci a apărut în traducere românească la Editura Nemira, astăzi e greu să-ti imaginezi că, pentru că au citit sau au detinut asemenea cărti, unui oameni au făcut ani grei de puscărie…

„Ticălosirea“ cu metodă a oamenilor a fost, în fapt, singura finalitate evidentă, în Rusia si aiurea, a bolsevismului… Robert Conquest în celebra sa carte „Marea Teroare“ pe care o citeam în acei la Mogosoaia într-o editie franceză, prezenta, statistic, acest adevăr în granitele Imperiului Sovietic: puscăriile, politie sau de drept comun, Gulag-urile lui Soljenitîn de care au aflat mai târziu si cei vietuitori în Lumea Liberă, constituiau singura institutie care prosperase vertiginos între „Marea Revolutie Socialistă din Octombrie“ si cel de-al doilea război mondial…

Pe fondul acestei „ticălosiri“ generale si pe fondul unei laicizări progresive a existentei moderne, chiar în societatea românească a anilor ’80 se producea o „polarizare a scenei religioase în jurul a două tendinte opuse: «Ceea ce ne interesează aici, în mod direct, este opozitia între două tipuri de miscări.» Se instaurează, într-adevăr, o nouă «distributie religioasă care se va afirma în anii ’70 si ’80: opozitia între grupările si curentele cu tendinte integriste si fundamentaliste, pe de o parte, si, pe de alta, curentele complice cu relativismul si individualismul, care îsi pun din ce în ce mai mult amprenta pe societătile occidentale.»” (Françoise Champion, „Spirit religios difuz, ecletism si sincretisme“, în Jean Delumeau, „Religiile lumii“, Editura Humanitas, 1996, pp. 702-703)

Criza religioasă care se declansează la noi, în acei ani este, fireste, „o criză specifică“, dar ea beneficiază de un nou climat, de „un spirit religios difuz“, iar afirmarea celor două tendinte este vizibilă azi si la noi, cu ochiul liber…

Oricum, după ateismul furibund si tortionar al „obsedantului deceniu“, în deceniul al optulea a apărut si la noi primul luptător neînfricat pentru libertatea religioasă, părintele Gheorghe Calciu…

Tocmai tradusesem împreună cu sotia mea, Maria Ivănescu, De la Zalmoxis la Genghis-han, cartea lui Mircea Eliade care ar fi trebuit să apară în 1979 la Editura Stiintifică si Enciclopedică si nu a mai apărut în 1979, ci în 1980, pentru că Mircea Eliade acceptase să prezideze un comitet international care se formase întru apărarea părintelui Gheorghe Calciu.

Cum spuneam mai sus, în ultimii săi cinci ani de viată, la începutul fiecărui an, Marin Preda recitea integral „Biblia“ iar discutiile pe marginea Cărtii Sfinte ne duceau, invariabil, la o singură concluzie: ireligiozitatea omului modern a favorizat enorm ascensiunea bolsevismului.

Marin Preda, el însusi, semnase împreună cu un cunoscător de limbă rusă (Nicolae Gane) traducerea romanului „Demonii“ al lui Dostoievski, roman profetic în atâtea privinte… si care avea o continuare în „Diavolul meschin“ al lui Sologub, roman care îl încânta foarte tare pe Marin Preda.

Personajul central al trilogiei, Victor Petrini, personaj cumulând date biografice si experiente-limită ale unor personalităti reale cunoscute de Marin Preda (I.D. Sârbu, Ion Caraion, Romulus Dianu), cum si ale autorului însusi, rămâne un personaj sfâsiat, dual, cum a fost, până la moarte si cel care i-a dat nastere, căci „Era ticălosilor“ si „Noua Gnoză“ exprimând un refuz si o sperantă, ar fi putut să genereze, în ultima parte a trilogiei, acea sinteză originală a cărei absentă e regretată si de Noica: „Oricum, trebuie să regreti că eroul principal din «Cel mai iubit dintre pământeni» nu este în asa fel transfigurat de experienta în idee încât să dea sens propriu, adică o nouă fată, temei universale a iubirii, prin care culminează romanul. În clipa finală, când ni se spune că ea este totul, nu poate fi vorba de iubirea de totdeauna, nici de cele trei din roman, si nici de iubirea lui Tristan, de iubirea crestină către oameni sau iubirea indiană către natură si zei. Dar poate fi vorba de toate acestea la un loc, într-un cuget de pământean ales. Cum este eroul cărtii; sau despre acea iubire pe care autorul stie s-o opună atât de tulburător, în Viata ca o pradă, nu numai lui Nietzsche dar si altcuiva, de alt format: «iubirea mai puternică decât ura».“ (Constantin Noica, op.cit., p. 268)…

*
Regretul lui Noica e întemeiat si nu ne îndoim că, dacă Marin Preda si-ar fi tinut până la capăt promisiunea pe care ne-o făcuse si ar fi păstrat manuscrisul acestei „cărti de sertar“ departe de curiozitatea si zarva lumii literare, nici nu ar fi murit în delirantul an 1980, nici nu ar fi publicat atât de repede această carte „gâfâită“, această „capodoperă neterminată“, realizată stilistic magistral sau expediată cu neglijentă maximă pe alocuri...

Cu toate imperfectiunile de compozitie si de stil pe care le contine, „Cel mai iubit dintre pământeni“ rămâne unul dintre putinele romane crestine autentice care s-au scris si sau publicat în timpul dictaturii comuniste. „Si unul dintre ei, învătător al legii, ispitindu-l pe Iisus, l-a întrebat: Învătătorule, care este marea poruncă din lege? El îi răspunse: Să iubesti pe Domnul Dumnezeu tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău si cu tot cugetul tău. Aceasta este marea si cea dintâi poruncă; Iar a doua, la fel cu aceasta: Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti. În aceste două porunci atârnă toată legea si prorocii.” (Matei, 22, 35-40)

Filozof de profesie dar si prin vocatie, Victor Petrini se află în căutarea „Domnului Dumnezeului său“ pe care pare a-l descoperi printr-o „nouă cunoastere“, printr-o aliantă între stiintă si filozofie si nu prin pietate, prin simplă credintă... Modelul său pare a fi acela al unui filozof pozitivist luminat (P. P. Negulescu sau Camil Petrescu) dispus să conceptualizeze datele noi si bulversante pe care i le oferă stiinta. El pare pregătit să-si iubească Dumnezeul său cu toată inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul său, numai că între el si Dumnezeul său se interpune o existentă infernală si eroul nostru o parcurge scufundându-se tot mai adânc, mai spre centrul diabolic al acestui infern reprezentat de „teroarea istoriei“; spre a-si iubi aproapele ca pe sine însusi, trebuie mai întâi să se iubească pe sine însusi si iubindu-se pe sine însusi trebuie să ucidă pentru a supravietui si apoi iar să ucidă pentru a-si salva iubita (aproapele) de la moarte.

Prins în „vârtejul“ diabolic al personajului său care se încăpătânează să participe la „dansul macabru“ al existentei, Marin Preda nu ar fi reusit să încheie „crestineste“ această carte, prea plină de ranchiună personală, dacă nu ar fi descoperit „renuntarea“ lui Victor Petrini: această „renuntare“ (la Suzy), doar erotică în roman, contine si „o eliberare“ (catharsis) pentru cititor si un început de „înviere“ pentru personajul „îndârjit“, iar cei care au în ei îndârjire, acelora nu li se arată Dumnezeu...

„Renuntarea“ lui Petrini si pura lui iubire pentru fiica sa, Silvia, fac plauzibilă parafraza finală a romanului, „dacă dragoste nu e, nimic nu e“, parafrază după Epistola I-a a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, 13, si nu după Evanghelii.

Este destul de straniu finalul propriu-zis al romanului, mai ales că el vine după ce trăim o senzatie dublă de eliberare, si de tensiunea dramatică a actiunii, si de soarta personajului nostru care pare a redeveni el însusi un om liber, asa cum l-a făcut Dumnezeu: Marin Preda pare să separe erotismul de „iubirea pentru aproapele“, dar chestiunea aceasta nu e atât de simplă încât s-o putem expedia în câteva rânduri; Denis de Rougemont a trudit o viată întreagă spre a clarifica relatia dintre crestinism si miturile europene ale iubirii...

Singurul aspect asupra căruia ne oprim acum, priveste modul în care Marin Preda s-a decis să încheie romanul prin parafraza la Sfântul Apostol Pavel.
Îi dădusem lui Marin Preda la lectură o carte a lui Denis de Rougemont, „Les mythes de l’Amour“, o carte constituind o continuare si o completare la celebra lucrare a savantului elvetian, „L’Amour et l’Occident“…

În „Les mythes de l’Amour“, Denis de Rougemont lua în discutie trei capodopere romanesti, „Lolita“ lui Nabokov, „Omul fără calităti“ al lui Robert Musil si „Doctor Jivago“ al lui Pasternak… Marin Preda citise, în traducere franceză, toate aceste trei capodopere si multă vreme înclinase către o solutie parodică în finalul cărtii sale, solutie apropiată de Nabokov si care ar fi surdinizat, într-un fel, aspectul de roman popular, sentimental pe care-l luase trilogia.

Faptul că Marin Preda a optat, în cele din urmă, pentru un final grav, religios, este încă o dovadă că, la ora la care îsi redacta cartea, era obsedat mai ales să găsească o solutie morală sau religioasă unei probleme morale si nu numaidecât o solutie estetică.

Rămânem la opinia că Marin Preda „a scăpat“ din mâini prea repede această trilogie de care, într-un fel, era legată si viata sa, ca într-o misterioasă relatie între un alchimist si Marea Operă la care trudeste.

Îndelung păstrat în sertarele sale, poate că manuscrisul acestei cărti l-ar fi tinut în viată pe Marin Preda împrumutându-i el însusi din „pneuma“ incorporată în el.

Cu aceste succinte precizări si delimitări, putem purcede acum la o strictă analiză textuală a romanului.
------------------------------------------------

Cezar IVĂNESCU
Prolegomene la „Cel mai iubit dintre pământeni“, (Fragment inedit) Partea a II-a






Cezar Ivănescu    5/2/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian