Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Din presa de altădată ( 52 ) : Sărbători si obiceiuri

Ultima săptămînă a postului mare, Săptămîna Patimilor, sau Săptămîna Mare, era inclusă, din punct de vedere bisericesc, în sărbătoarea Pastelui, desi în această perioadă postul continuă chiar cu o mai mare intensitate.
Bătrînii obisnuiau să mănînce puțin în seara Duminicii Floriilor, după care nu mai mîncau pînă în Joia Mare, cînd, de regulă, se împărtăseau, postul negru fiind continuat apoi pînă la Pasti. Cei mai tineri mîncau în această săptămînă doar pîine si fructe uscate, si nu consumau decît apă de izvor. Bineînțeles că strămosii nostri nu-si închipuiau problema postului rezolvată numai prin abținerea de la mîncare, ci aveau grijă să nu vorbească mult sau urît, să nu se sfădească si să nu (se) supere pe nimeni, să nu aibă relații sexuale.
Din Joia Mare bărbații se linisteau si ei pe lîngă case, străduindu-se să termine curățenia prin ogrăzi si grădini; femeile pregăteau de zor copturile rituale (cozonac si pască mai ales), ouăle rosii si încondeiate si friptura de miel. Îndeobste, cozonacii erau lunguieți, amintind prin această formă de sicriul în care a fost îngropat Domnul Iisus. Pasca se făcea numai din făină curată de grîu ales, cernută printr-o sită deasă; pasca pentru biserică avea în mijloc o cruce făcută tot din aluat, această pască numindu-se a Pastilor.

Pentru copii si săraci se pregăteau asa numitele “păscuțe”. Aproape firesc, la revenirea de la biserică, primul aliment din care se gusta era pasca. Cozonacul si pasca, pîinea în general, erau considerate de oamenii de altădată alimente spirituale, daruri fără de preț ale cerului; prepararea pîinii impunea anumite reguli, astfel nu puteau face pîine femeile necurate si cele care omorîseră vreodată broaste; cozonacul si pasca se făceau, de obicei, în Joia Mare sau în sîmbăta Pastelui, punîndu-se în cuptor în cea mai desăvîrsită liniste; se folosea mai ales mîna dreaptă, vizitele străinilor în acele momente fiind de rău augur; numărul tăvilor trebuia să fie cu soț, altfel, gospodinei îi putea muri bărbatul! Tot femeile aveau grijă ca noaptea Învierii să-i prindă pe toți cei ai casei cu un rînd de haine noi sau măcar cu o cămasă nouă.
Sîmbătă seara, cînd prindea a se îngîna ziua cu noaptea, cînd toate pregătirile erau încheiate, oamenii începeau o mulțime de datini si obiceiuri. Spre aducere aminte si neuitare de tot, vom readuce cîteva în atenția dumneavoastră.
În unele locuri era obiceiul de a se face focuri mari în preajma bisericilor, motivația fiind legată de credința că în această noapte continuă să sosească pe pămînt sufletele morților; unii crestini spuneau că aceste focuri păzesc Pastele, iar alții că numai asa pot vedea comorile îngropate pe timpuri. Pentru că multe dintre sufletele ce reveneau acum pe pămînt erau rele, oamenii îsi luau măsuri de apărare. Într-una din ele se lua toaca de la boserică de mai mulți flăcăi si se ducea în cimitir, aici trebuind să fie păzită de eventualii hoți; cei care veneau să o fure erau ospătați, a doua zi, de către păzitorii neosteniți.
Miezul nopții era marcat prin focuri de armă sau de săcălus, zgomotul acestora constituind semnalul la care sătenii se trezeau din somn si se pregăteau să meargă la biserică. Prima grijă la ridicatul din pat era să calce pe un asternut, căci altfel îi usturau tălpile peste vară. Toți ai casei si, mai ales, fetele mari se spălau într-un lighean cu apă proaspătă, în care se puneau un ou rosu, unul sau mai mulți bănuți de argint si un fir de busuioc. Îmbrăcați în cele mai noi si mai frumoase straie, porneau spre biserica satului, păscărița sau cosul cu pască fiind dusă de capul familiei. Despre cei care, sănătosi fiind nu voiau să meargă la biserică la slujba Învierii, se spunea că se vor îmbolnăvi si vor fi în nevoi si neajunsuri pînă la Pastele următor.
Conform unei credințe larg răspîndită în spațiul românesc, în noaptea Învierii se deschide raiul si se închide iadul, acestea rămînînd asa pînă la Ispas sau la Rusalii; despre cei care mureau în această perioadă se credea că mergeau direct în rai, chiar dacă ar fi făcut oricît de multe păcate, în vreme ce despre copiii născuți acum si, mai ales despre cei născuți în noaptea Învierii, se spunea că vor fi norocosi toată viața.
Multe credințe erau legate de obiectele, alimentele si plantele duse la biserică spre sfințire, care, păstrate, erau bune în tot felul de situații critice. Astfel, nafura pusă în sarea vacilor ar fi determinat fătarea a mai multor vițici decît viței; tămîia era bună de afumat prin casă la furtuni mari, si pe toți cei care se speriau prea usor; slănina, topită sau nu, era folosită la vindecarea multor boli ale vitelor în vreme ce sarea era păstrată mai ales pentru sfințirea fîntînilor; usturoiul era indicat, evident, împotriva strigoilor si pentru cei bolnavi de vătămătură, în timp ce cu busuioc se afumau oamenii cu dureri de gît.
Sătenii care din motive bine întemeiate nu mergeau la biserică puteau să ia în loc de nafură, muguri de răchită, măr sau brad, copacii acestia fiind considerați sfinți mai ales în noaptea de Înviere.
Fetele bătrîne, în momentul în care preotul spunea pentru întîia oar㠓Hristos a înviat!”, ziceau repede “eu să joc înainte”, sperînd să fie jucate la hore si să se mărite si ele odată. Unele fete spălau în această noapte limba clopotului cu apă neîncepută, crezînd că apa aceasta va face flăcăii să alerge la dînsele precum merg oamenii la Înviere. Alte fete dornice de măritis îsi puneau un ou rosu în sîn cînd mergeau la biserică, uneori lipind coji de ou pe la usile caselor ca să vină pețitorii mai degrabă.
Întoarcerea acasă de la biserică se făcea întotdeauna cu lumînările aprinse; aceste lumînări se păstrau cu sfințenie, fiind bune la tot felul de cumpene mari, pentru alungarea duhurilor rele sau în descîntecele de dragoste. Înainte de a ajunge în casă, capul familiei făcea o oprire în grajd, aici atingînd capul vitelor cu păscărița în care se afla pasca sfințită. În casă toată familia gusta din alimentele sfințite, în timpul mesei fiind interzisă băgarea mîinii în solnița cu sare, altfel respectivului îi asudau mîinile peste vară. Oasele rămase de la miel erau îngropate lîngă un măr sau un păr sănătos, în credința că toată familia va fi sănătoasă pînă la Pastele următor. La sfîrsitul mesei, cei mai tineri țineau ouă rosii sfințite, iar cei mai în vîrstă le ciocneau, spunîndu-se că făcînd asa oamenii acestia se vor întîlni pe lumea cealaltă. O regulă strictă cerea ca, în prima zi de Pasti, ouăle să se ciocnească numai “cap cu cap” în a doua zi, “cap cu dos”, iar în a treia zi “dos cu dos”.
Fetele si flăcăii obisnuiau în dimineța primei zile de Pasti, înainte de răsăritul soarelui si fără a fi văzuți de nimeni să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi “iuți, sprinteni, usori, sănătosi, harnici si iubiți”.
În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Pastelui, Bricelatul, personajul central al obiceiului fiind flăcăul care iesise primul la arat, acest flăcău îi pedepsea pe toți cei care gresiseră în vreun fel în postul care trecuse; pedeapsa consta într-o bătaie la tălpi cu un băț numit vergel. Obiceiul se termina cu o petrecere, repetată si în celelalte zile ale Pastelui.
A doua zi de Pasti începeau vizitele între rude si prieteni, tinerii obisnuind să se ude între ei. Uneori fetele erau băgate în apă cu tot cu haine, aceasta bucurîndu-le deoarece un asemenea tratament le asigura un măritis rapid.
Petrecerile cu lăutari începeau de regulă a doua zi, avînd loc adesea în curtea bisericii, aici oamenii ciocnind ouă rosii, bătînd toaca si dîndu-se în scrînciob, toate în speranța că inul si cînepa vor creste mari.


Flacara / Aprilie 1912

Petre Locusteanu




Petre Locusteanu     4/18/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian